ÎCCJ, decizie (scj.ro #153790)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Termenul de supraveghere

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 12

În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă instanța de apel a stabilit un termen de supraveghere mai mic decât durata pedepsei aplicate, contrar dispozițiilor art. 92 alin. (1) C. pen., este incident cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 143/RC din 23 aprilie 2019

Prin sentința penală nr. 1154 din 6 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul București, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (sub forma constituirii propriu-zise).

În temeiul art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 79 alin. (3) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc în formă continuată (două acte materiale).

În temeiul art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A., urmând ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare), în final pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie cea mai grea constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin decizia nr. 1221/A din 5 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 1154 din 6 iunie 2017 a Tribunalului București, care a fost desființată în parte și în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei A. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracțiunea prevăzută în art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 1 an și 6 luni închisoare la 1 an închisoare.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracțiunea prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpata urmând a executa pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare.

Au fost menținute pedepsele complementare și accesorii.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) și (2) C. pen., s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații: să se prezinte la serviciul de probațiune, conform programului de supraveghere stabilit, la datele fixate; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) și (4) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității timp de 60 de zile la Administrația Domeniului Public, Sector 1, București sau D.G.A.S.P.C., Sector 1, București, afară de cazul când starea de sănătate nu îi permite.

S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

Au fost menținute dispozițiile sentinței apelate care nu contravin deciziei.

Împotriva deciziei nr. 1221/A din 5 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală.

În motivarea recursului în casație, invocându-se cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susținut, în esență, că prin decizia nr. 1221/A din 5 octombrie 2018 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, s-a aplicat inculpatei A. o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare și s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Parchetul a apreciat că termenul de supraveghere a fost stabilit cu încălcarea dispozițiilor legale, termenul de 2 ani fiind mai mic decât durata pedepsei cu închisoarea aplicate (de 2 ani și 4 luni).

S-a susținut că problematica legalității unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul felului ori limitelor speciale ale pedepsei, deoarece, în procesul penal, sancțiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea exigentelor normative ale unui anumit mod de executare. S-a apreciat că încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste elemente ale regimului sancționator plasează acest regim și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor.

În concluzie, s-a apreciat că se impune casarea în parte a deciziei recurate și stabilirea unui termen de supraveghere egal cu pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatei A.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 26 martie 2019, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prevăzute în art. 434 - art. 437 C. proc. pen.

Instanța a reținut că motivele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală vizează termenul de supraveghere care a fost stabilit, în opinia acestuia, cu încălcarea dispozițiilor legale, termenul de 2 ani fiind mai mic decât durata pedepsei cu închisoarea aplicate, de 2 ani și 4 luni.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că motivele invocate pot face obiectul cenzurii instanței de casație, așa încât, constatând îndeplinite cerințele prevăzute în art. 434 - 438 C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație.

Examinând cauza în temeiul art. 442 - art. 444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul în casație este fondat.

Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, se impun anumite considerații teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privința stabilirii faptelor, fie în ceea ce privește aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de „recurs în casație” - Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secțiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Spre deosebire de recursul reglementat de Codul de procedură penală anterior, care era o cale ordinară de atac, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de casare invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală (art. 438 alin. 1 pct. 12 C. proc. pen.) este corespondentul fostului art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudența referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidența cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că în mod greșit s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, pentru pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatei A., în raport cu dispozițiile art. 92 alin. (1) C. pen., având în vedere că termenul de supraveghere este mai mic decât durata pedepsei cu închisoarea.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în speță, prin sentința penală nr. 1154 din 6 iunie 2017 a Tribunalului București, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (sub forma constituirii propriu-zise).

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 79 alin. (3) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc în formă continuată (două acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A., urmând ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare).

Prin decizia nr. 1221/A din 5 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, printre altele, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracțiunea prevăzută în art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 1 an și 6 luni închisoare la 1 an închisoare.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracțiunea prevăzută în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpata urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

După cum se poate observa, prin decizia nr. 1221/A din 5 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, s-a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare și, în baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Conform dispozițiilor art. 92 alin. (1) C. pen., „durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat și este cuprinsă între 2 și 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.”

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că stabilirea unui termen de supraveghere mai mic decât durata pedepsei rezultante aplicate constituie o nelegalitate a hotărârii care poate fi înlăturată prin rejudecarea dosarului de către instanța supremă, fiind aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Restabilirea legalității în cauza de față presupune aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. (1) C. pen. raportat la pedeapsa aplicată de către instanța de apel. Recursul în casație nu presupune, așadar, o reindividualizare a sancțiunii, ci stabilirea duratei termenului de supraveghere în raport cu un criteriu legal. În consecință, restabilirea legalității este de competența instanței care soluționează calea extraordinară de atac a recursului în casație și nu se impune restituirea cauzei la Curtea de Apel București.

În același sens este și jurisprudența instanței supreme (cu titlu de exemplu poate fi menționată decizia nr. 522/RC din 25 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală). În considerentele deciziei menționate s-a reținut că problematica legalității unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancțiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea exigențelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancționator plasează acest regim și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței în calea extraordinară de atac.

În consecință, încălcarea exigențelor normative relative la individualizarea executării pedepselor, sub aspectul condițiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancțiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor și obligațiilor impuse inculpatului pe durata executării constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În raport cu considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1)

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală împotriva deciziei nr. 1221/A din 5 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală.

A casat, în parte, decizia penală recurată numai cu privire la inculpata A. și numai referitor la durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere și, rejudecând în aceste limite:

A dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni.

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.