Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală

ÎCCJ, Secția penală — Prin sentința penală nr. 483/P.I. din 28.07.2021 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2017, printre altele, s-au hotărât următoarele: În temeiul…

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 483/P.I. din 28.07.2021 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2017, printre altele, s-au hotărât următoarele: În temeiul art. 102 alin. (2)-(4), art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., raportat la deciziile nr. 51/2016, nr. 302/2017 și nr. 26/2019 ale Curții Constituționale au fost excluse probele constând în măsuri de supraveghere tehnică dispuse în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara. I.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.