ÎCCJ, Decizia nr. 174/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5924 din 27 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 201 din data de 31 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2020.

Înainte de a proceda la expunerea și analiza criticilor cuprinse în cererea de recurs, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Completul de 5 judecători constată că, pentru considerentele arătate în continuare, este inadmisibilă calea de atac exercitată, împrejurare ce face inutilă, în tot, cercetarea în fond a cauzei.

Așa cum rezultă din expunerea de la pct. 1, hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre pronunțată în soluționarea unei cereri de recurs, fiind o hotărâre definitivă conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Or, conform art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

În ceea ce privește competența completurilor de 5 judecători în materie civilă, art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul următor:

"Art. 24. - (1) Completele de 5 judecători [...] soluționează cauzele în materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în competența lor prin lege.

(2) Completurile de 5 judecători soluționează și recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de un alt complet de 5 judecători."

Hotărârea atacată nu este supusă recursului nici în condițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004 și nici potrivit altor dispoziții legale.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional referitor la folosirea căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituție, conform căruia "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Apărările recurentului din ședința publică întemeiate pe dreptul de acces liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție nu pot fi primite. Sub acest aspect, din jurisprudența Curții Constituționale se deduce că dreptul de acces liber la justiție nu este un drept absolut și se pretează la limitări implicit admise, cum sunt, în speță, dispozițiile din dreptul intern menționate anterior, referitoare la hotărârile supuse recursului. În argumentare, sunt edificatoare considerentele de la pct. 18 din Decizia Curții Constituționale nr. 828 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 05 aprilie 2019, prin care s-a reținut următoarele:

"În privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanța sa ori principiilor și textelor constituționale de referință. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în Hotărârea din 12 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Beles și alții împotriva Cehiei, paragraful 61, a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere. Pentru aceste motive nu poate fi reținută critica privind încălcarea art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale."

Pentru considerentele expuse, va fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 5924 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2020.