ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5924/2019

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 12.09.2018, reclamantul A. a solicitat obligarea intimatului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să soluționeze în termen 30 de zile petițiile pe care i le-a adresat.

Totodată, petentul a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 2.000.000 de RON daune morale și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 4438/11.12.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27.03.2019 sub nr. x/2018.

La termenul de judecată din data de 31.05.2019, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a instanței invocate prin întâmpinare.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 201 din data de 31 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale.

A fost declinată competența de soluționare a cauzei promovate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Recursul

Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

In esență, recurentul - reclamant a arătat că hotărârea de trimitere pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal este obligatorie pentru Curtea de Apel București, care nu mai putea să-și invoce propria necompetență, pronunțând o soluție nelegală și abuzivă.

Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimatul - pârât Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității recursului, hotărârea atacată nefiind supusă niciunei căi de atac.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, a pus în discuția părților la termenul din data de 27 noiembrie 2019, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, pe care urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.

Curtea reamintește că potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.

În materia excepției de necompetență, legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanța se declară necompetentă, modificarea intervenind prin dispozițiile Legii nr. 202/2010, fiind menținută și în actuala reglementare, ca măsură privind accelerarea soluționării proceselor.

Fiind învestită cu critici privind neconstituționalitatea textului de lege, Curtea Constituțională, prin numeroase decizii (Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014) a constatat că intenția legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege a fost aceea de a asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de declinare a competenței, rațiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenței fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în fața instanței competente să soluționeze litigiul dedus judecății.

Curtea a mai reținut că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. nu privește judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluționarea unui incident procedural, de stabilire a instanței competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanța îl poate reține în hotărârea de declinare fiind propria necompetență materială sau teritorială.

De asemenea, Înalta Curte reține că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției.

Așadar, reține Înalta Curte că, sentința civilă nr. 201 din data de 31 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este pronunțată în condițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., fără cale de atac, urmând a aplica sancțiunea inadmisibilității recursului.

Temeiul de drept al soluției pronunțate

În temeiul acestor considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 201 din data de 31 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.