ÎCCJ, Decizia nr. 173/2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin Hotărârea nr. 3J din 5 februarie 2020, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2018, au fost admise acțiunile disciplinare conexe formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Sânnicolau Mare și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost aplicată pârâtei sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) și lit. h) teza I și art. 99 lit. t) teza a II-a, raportat la art. 991 alin. (2) din același act normativ.

II. Calea de atac exercitată în procedura disciplinară

Împotriva hotărârii instanței disciplinare, menționate la pct. I, a declarat recurs pârâta.

Ulterior, prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2020, recurenta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, cerere care a fost soluționată prin încheierea din 16 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

De asemenea, la data de 29 octombrie 2020, după închiderea dezbaterilor și rămânerea în pronunțare asupra fondului cauzei și a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, formulată de recurentă, aceasta a depus la dosar o nouă cerere, prin care solicită sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 lit. t) și art. 991 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004.

III. Hotărârea pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale

Prin încheierea din 16 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurenta A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 lit. t) și art. 991 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, reținându-se, în esență, că această cerere a fost formulată și depusă la dosar, la data de 29 octombrie 2020, după ce instanța de judecată, la data de 19 octombrie 2020, închizând dezbaterile, rămăsese în pronunțare atât asupra recursului formulat de recurentă, cât și asupra cererii acesteia de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

IV. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs A., solicitând casarea/modificarea încheierii atacate, admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 lit. t) și art. 991 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004.

A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 lit. t) și art. 991 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, care permit invocarea unei asemenea excepții în orice fază a litigiului.

Atât timp cât litigiul nu era finalizat, excepția putea fi invocată în mod legal, deoarece art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu distinge între fazele litigiului. Faza amânării de pronunțare nu este cu nimic diferită de celelalte. Atunci când legiuitorul a dorit să limiteze formularea unei cereri doar până la un anumit moment, a indicat în mod expres momentul, ca, de exemplu, în situația cererii de intervenție principală, reglementate de art. 62 din C. proc. civ., care poate fi făcută înainte de închiderea dezbaterilor în fond în fața primei instanțe sau a cererii de intervenție accesorie, care poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecății, chiar și în căile extraordinare de atac.

Așadar, instanța a încălcat sau a aplicat greșit regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii, în sensul că a încălcat sau a aplicat greșit dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

De asemenea, prin încheierea atacată, a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material, respectiv art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a reținut că a fost formulată cererea după închiderea dezbaterilor, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cum excepția formulată are strânsă legătură cu fondul cauzei, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuia admisă, cu atât mai mult cu cât excepția invocată are în vedere și interesul public (interesul tuturor judecătorilor), ca un text de lege defectuos să poată fi oricând reparat.

Intimata Inspecția Judiciară a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat a recursului.

Recurenta A. a depus note scrise și completare la notele scrise, la data de 6 mai 2021, prin care a completat criticile formulate prin cererea de recurs, susținând că noțiunea de înscris din cuprinsul art. 394 alin. (3) din C. proc. civ. nu este echivalentă cu noțiunea de cerere în justiție, prin prisma dispozițiilor art. 30 și art. 265 din C. proc. civ.. Cererea de sesizare a Curții Constituționale este o cerere incidentală, neputându-se confunda cu înscrisul, care este un mijloc probator.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Recursul promovat de recurenta-pârâtă A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că, în raport cu considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este un remediu judiciar, cu o fizionomie juridică proprie, care nu preia niciunul din elementele și caracteristicile recursului din C. proc. civ. și al cărui obiect este acela al verificării legalității respingerii cererii de sesizare.

Așadar, acesta este sensul analizei pe care instanța o va face în cauza de față.

Principala critică formulată de recurentă vizează greșita aplicare/interpretare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu privire la momentul până la care se poate formula o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale.

Potrivit dispozițiilor legale invocate:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (...)"

Așa cum s-a reținut prin hotărârea atacată, recurenta a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 lit. t) și art. 991 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, la data de 29 octombrie 2020, după închiderea dezbaterilor - la 19 octombrie 2020 -, când instanța de judecată a amânat pronunțarea soluțiilor atât asupra recursului formulat de recurentă, cât și asupra cererii acesteia de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

Recurenta susține că depunerea acestei cereri după închiderea dezbaterilor, dar înaintea pronunțării hotărârii, satisface exigențele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care permite ridicarea excepției de neconstituționalitate în orice fază a litigiului.

Această susținere nu poate fi însă primită, deoarece textul are în vedere existența unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești. Sintagma "soluționarea cauzei în orice fază a litigiului" se referă la stadiul procesual al litigiului - judecată în fond, în căile ordinare sau extraordinare de atac -, ce nu poate fi interpretată decât coroborat cu dispozițiile art. 394 din C. proc. civ., privind închiderea dezbaterilor în fond.

Astfel, în timp ce alin. (1) al art. 394 din C. proc. civ. reglementează momentul închiderii dezbaterilor, respectiv momentul când toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei au fost pe deplin lămurite, alin. (3) prevede că "După închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă."

Achiesând la susținerea că noțiunea de înscris este diferită de cea de cerere în justiție, Înalta Curte observă că dispozițiile art. 30 alin. (6) din C. proc. civ. definesc cererile incidentale ca fiind acele cereri formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare. Or, așa cum s-a arătat anterior, procesul în cadrul căruia recurenta a formulat cererea pendinte de sesizare a Curții Constituționale nu mai era în curs de desfășurare, dezbaterile fiind închise înaintea depunerii cererii.

Această reglementare reprezintă o garanție a respectării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, recunoscută în mod constant în doctrină și în practica judiciară chiar și în condițiile în care, spre exemplu, în C. proc. civ. din 1865 o asemenea prevedere nu exista.

În acest context, îndeplinirea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu mai poate fi analizată, deoarece lipsește premisa existenței unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești.

Neputând fi negată împrejurarea că regimul excepției de neconstituționalitate are în vedere și interesul public ca un text de lege defectuos să poată fi oricând reparat, așa cum susține recurenta, aceasta nu are drept consecință încălcarea dispozițiilor imperative referitoare la momentul până la care un act procesual poate fi îndeplinit.

Pentru aceste considerente,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva încheierii din 16 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2021.