ÎCCJ, Decizia nr. 21/2021

Prin Hotărârea nr. 4J din 6 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis în parte acțiunea disciplinară exercitată de reclamanta Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Panciu, și, cu majoritate, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 a aplicat pârâtei sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), art. 99 lit. t) teza a doua din același act normativ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța disciplinară a reținut considerentele arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții". Pentru existența abaterii disciplinare este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, judecătorul să fi avut o atitudine nedemnă față de unul dintre subiecții pasivi expres enumerați de textul de lege, iar atitudinea respectivă să fie manifestată în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, iar sub aspectul laturii subiective, pentru existența abaterii disciplinare este necesar ca atitudinile astfel caracterizate să fie asumate de judecător în mod conștient și voit sau acceptat. Se circumscriu noțiunii de "atitudine nedemnă" acele manifestări comportamentale contrare standardelor de conduită stabilite prin legi și regulamente în sarcina magistraților.

Din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 5 alin. (2) lit. b), lit. d) și lit. e) din Regulamentul instanțelor judecătorești, Codului de conduită judiciară, intitulat și Principiile de la Bangalore, Avizului nr. x din data de 19.11.2002 emis de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, raportat la speța de față, rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora implică și extinderea obligației de a avea o comportare corectă, demnă și rezervată, care să mențină neștirbit prestigiul justiției.

Cu privire la conduita pârâtei judecător, s-a reținu că, ulterior revocării pârâtei judecător din funcția de președinte al Judecătoriei Panciu, a continuat să existe o stare tensionată între aceasta și o parte din personalul instanței, judecători, personal auxiliar de specialitate și personalul conex. Astfel, probele administrate în cauză au relevat mai multe situații în care comportamentul pârâtei a depășit limitele impuse de obligațiile profesionale și deontologice. Modul de adresare folosit față de judecător B. și o parte a personalului instanței a fost caracterizat de folosirea unui ton ridicat, a unui limbaj inadecvat, jignitor, umilitor care relevă desconsiderarea interlocutorilor.

Din declarațiile grefierului-șef C. rezultă că situația conflictuală dintre pârâtă și judecător B. este veche, iar, ulterior revocării pârâtei din funcția de conducere, martora a asistat la multe incidente între cele două persoane. În acest context, martora a relatat incidentele din 16.01.2019 și 08.02.2019, afirmând că, în relațiile cu judecător B., cu grefier D., pârâta a utilizat un ton ridicat și cuvinte sau expresii inadecvate, unele injurioase. Această situație este confirmată de declarațiile date de B., E., D., F.

La 21.12.2018, pârâta judecător a avut un comportament violent în relația cu judecător B., aspect confirmat de declarațiile date de B., D. și G.

La 16.01.2019, în relațiile cu președintele și grefierul-șef al instanței și cu judecător B., pârâta a folosit un ton ridicat și a avut un comportament inadecvat, aspecte confirmare de declarațiile date de C., B., E. și H.

Cu privire la incidentul din 08.02.2019, s-a reținut că pârâta a folosit un ton ridicat și a utilizat o serie de invective și cuvinte jignitoare în relația cu grefier D., așa cum rezultă din declarațiile date de grefierul respectiv, de I., C. și E.

Raportat la situația de fapt descrisă, instanța disciplinară a apreciat că faptele reținute în sarcina pârâtei judecător și confirmate de probele administrate în cauză se înscriu în sfera manifestărilor contrare demnității funcției pe care aceasta o deține, fiind de natură a afecta în mod grav prestigiul justiției, întrucât, prin modalitatea în care a înțeles să se manifeste în relațiile cu personalul instanței, a fost depășit cadrul legal ce circumscrie conduita unui magistrat în relațiile de serviciu, făcând aprecieri neconforme poziției deținute și având o abordare total neprincipială, de natură a afecta prestigiul funcției de magistrat. Expresiile jignitoare, atitudinea de superioritate, șicanatorie și lipsită de respect și comportamentul violent pe care pârâta le-a avut în relațiile de serviciu au afectat buna desfășurare a activităților în cadrul instanței și au avut un potențial de afectare a prestigiului funcției de magistrat și al justiției.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut vinovăția pârâtei sub forma intenției indirecte, dovedită atât din modul în care acesta a înțeles să se comporte în relațiile de serviciu, cât și din limbajul folosit, ceea ce conduce la concluzia că atitudinea psihică a pârâtei a fost de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor. Probele administrate nu au relevat nicio împrejurare obiectivă care să justifice comportamentul neadecvat al pârâtei și, astfel, să conducă la concluzia potrivit căreia aceasta nu ar fi acționat în mod voit și conștient în sensul arătat.

Urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii și respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept.

Cu privire la Dosarul nr. x/2017, repartizat spre soluționare completului de judecată prezidat de pârâta judecător, s-au reținut, în esență, următoarele elemente de fapt: prin încheierea din 07.09.2017, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză; pârâta judecător nu a stabilit un termen pentru continuarea procedurii de cameră preliminară; dosarul a fost predat grefierului de ședință la 18.09.2017, care a întocmit la aceeași dată adresa de înaintare a încheierii către Curtea Constituțională, dosarul fiind păstrat în biroul grefierului; ulterior, la 29.06.2018 și 18.12.2018, grefierul de ședință a solicitat telefonic relații la Curtea Constituțională despre stadiul de soluționare a excepției, iar aspectele comunicate au fost consemnate în notele telefonice atașate pe interiorul copertei dosarului; în perioada 07.09.2017 - 17.01.2019, pârâta judecător cunoștea faptul că dosarul s-a aflat la grefier și nu a dispus nicio măsură, în condițiile în care judecata în cauză nu era suspendată; la 11.01.2019, pârâta judecător a stabilit termen de judecată la 17.01.2019, când, prin încheiere, a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate; contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu împotriva încheierii din 11.01.2019 a fost admisă prin încheierea din 06.03.2019 a Tribunalului Vrancea, dispunându-se trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru continuarea procedurii de cameră preliminară; prin încheierea din 25.03.2019, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

Cu privire la Dosarul nr. x/2017, s-au reținut următoarele: dosarul a fost soluționat prin Sentința civilă nr. 987/16.10.2018, motivată la 12.11.2018; la 14.12.2018, una dintre părțile cauzei a formulat cerere de lămurire a dispozitivului, iar, la 17.01.2019, a avut loc prima înfățișare în procedura de lămurire a dispozitivului, pronunțarea fiind amânată la 29.01.2019 și, ulterior, la 12.02.2019; la 14.12.2018, în cauză s-a declarat apel, cauza nefiind înaintată la instanța superioară, până la soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului hotărârii; prin urmare, cererea de lămurire a dispozitivului a fost soluționată de judecător la 2 luni de la data la care a fost învestit, iar dosarul a fost înaintat în calea de atac la 4 luni de la declararea apelului în cauză.

Inspecția Judiciară a susținut că faptele descrise anterior cu referire la administrarea actului de justiție în dosarele menționate se circumscriu elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor".

Raportat la situația de fapt reținută anterior, instanța disciplinară a apreciat că modul de administrare a actului de justiție în cele două dosare, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, se impune a fi analizat din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a două din Legea nr. 303/2004, constând în "exercitarea funcției cu (...) gravă neglijență" cu referire la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Prin modul în care a gestionat lucrările în Dosarul nr. x/2017 (Dosar penal asociat nr. x/2017/a1), pârâta judecător a încălcat dispozițiile art. 342 și art. 343 din C. proc. pen., iar, în Dosarul nr. x/2017, a încălcat dispozițiile art. 444 alin. (2) din C. proc. civ.

Sub aspectul laturii subiective, față de dispozițiile art. 99 lit. t) și art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, modalitatea de lucru adoptată de pârâta judecător este expresia gravei neglijențe în exercitarea funcției prin nesocotirea normelor de drept procesual penal ce reglementează procedura de cameră preliminară și a normelor de procedură civilă ce reglementează procedura de soluționare a cererii de completare a hotărârii judecătorești. Având în vedere caracterul imperativ al dispozițiilor de procedură încălcate, forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta este aceea a gravei neglijențe, deoarece nu se poate reține o împrejurare care să poată justifica încălcarea normelor legale ce guvernează desfășurarea procesului penal și civil, dispozițiile legale fiind clare din acest punct de vedere. Față de toate aceste circumstanțe, fapta pârâtei nu se circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acesteia, iar între fapta pârâtei și urmarea socialmente periculoasă există legătură de cauzalitate, din moment ce fapta a fost dovedită iar urmarea produsă s-a datorat acțiunii și atitudinii pârâtei.

În consecință, faptele pârâtei, astfel cum au fost descrise anterior, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Instanța disciplinară a reținut că nu sunt întrunite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva abaterii prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente".

Aspectele imputate pârâtei prin acțiunea disciplinară vizează modul în care a exercitat, pe de o parte, atribuțiile de serviciu, altele decât activitatea de judecată, iar, pe de altă parte, atribuțiile manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale.

Eventualele deficiențe constatate pot fi analizate în procedura de evaluare a activității profesionale și manageriale, într-o altă procedură decât cea disciplinară.

Modul de îndeplinire de către pârâta judecător a atribuțiilor privind analiza practicii de casare a instanței și pregătirea profesională a judecătorilor pentru perioada 2015 - 2017 a fost analizat de Comisia de evaluare constituită la nivelul Tribunalului Vrancea. În același sens, modul de îndeplinire în anul 2018 a atribuțiilor de serviciu altele decât cele referitoare la activitatea de judecată se circumscrie analizei din perspectiva evaluării activității desfășurate de judecător.

Atribuțiile referitoare la evaluarea personalului auxiliar și conex vizează modalitatea de exercitare a atribuțiilor manageriale și nu se circumscriu abaterii disciplinare analizate.

S-a reținut că răspunderea disciplinară intervine atunci când faptele săvârșite prezintă un element de gravitate, care nu se regăsește în prezenta cauză raportat la elementele de fapt reținute anterior și urmările produse.

La individualizarea sancțiunii, în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară, cu majoritate, a avut în vedere împrejurările în care au fost săvârșite faptele, cauzele, gravitatea concretă, precum și consecințele produse, astfel cum au fost reliefate de probatoriul administrat în cauză.

Prin adoptarea unui comportament neconform deontologiei profesionale în relațiile cu personalul instanței și prin încălcarea normelor ce guvernează desfășurarea procesului civil și penal pârâta judecător a încălcat principalele obligații ale judecătorului, iar împrejurarea că a săvârșit mai multe abateri disciplinare conferă faptelor reținute un caracter grav, cu consecințe negative atât asupra activității instanței, cât și asupra încrederii publicului în integritatea sistemului judiciar.

Deși cercetările disciplinare anterioare și sancțiunea disciplinară aplicată - "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20%, pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004 - ar fi trebuit să constituie un element de conștientizare a responsabilităților pe care le presupune funcția deținută, totuși probele administrate au relevat că pârâta judecător a manifestat dezinteres față de consecințele pe care faptele sale le-au avut asupra drepturilor părților și a bunei funcționări a activităților din cadrul instanței, comportamentul adoptat afectând în mod grav relațiile de muncă la nivelul instanței.

În consecință, s-a apreciat că se impune aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, constând în "excluderea din magistratură".

Împotriva hotărârii menționate la pct. I, a declarat recurs pârâta judecător A., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, în principal, anularea în parte a acțiunii disciplinare pentru pretinsa faptă din 08.02.2019 și respingerea în rest a acțiunii disciplinare, iar, în subsidiar, aplicarea unei sancțiuni mai puțin severe.

În drept, se invocă motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în ceea ce privește fapta reținută în conținutul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, respectiv motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cu referire la faptele reținute în conținutul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) și lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Printr-o primă critică, recurenta invocă nulitatea sesizării instanței disciplinare pentru pretinsa faptă din 08.02.2019, susținând că Inspecția Judiciară nu a fost sesizată cu această faptă și nici nu s-a sesizat nici din oficiu, ceea ce contravine dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta argumentează că este nelegală sancționarea pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004. În virtutea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și în condițiile în care Legea nr. 317/2004 nu stabilește conținutul acțiunii disciplinare, sunt aplicabile regulile din C. proc. civ. referitoare la condițiile de exercitare a acțiunii civile, printre care cele prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. Sub acest aspect, recurenta susține că, în condițiile în care, prin acțiunea disciplinară, Inspecția Judiciară a sesizat instanța disciplinară cu abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, secția pentru judecători în materie disciplinară a încălcat principiul disponibilității și principiul contradictorialității prevăzute de art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (4) și art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., schimbând din oficiu încadrarea juridică dată faptelor cu care a fost sesizată, fără a pune în discuția părților recalificarea juridică, astfel că a fost încălcat dreptul la apărare în raport cu noua acuzație.

Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta argumentează că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004, pentru criticile sintetizate în continuare.

În mod corect instanța disciplinară a reținut că, prin încheierea din 07.09.2017, prin care s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în Dosarul nr. x/2017, a omis să fixeze termen pentru continuarea judecății. Deși este evidentă nesocotirea din culpă a normei procedurale care impunea fixarea termenului de judecată în ședință publică, pentru a se reține săvârșirea abaterii disciplinare nu sunt îndeplinite cerințele referitoare la caracterul grav al nesocotirii normei de drept procesual și caracterul nescuzabil al nesocotirii aceleiași norme.

Se arată că i se poate imputa cel mult prelungirea depășirii termenului de 60 de zile prevăzut de art. 343 din C. proc. pen., care fusese deja depășit din cauze care nu îi sunt imputabile. Susținând lipsa caracterului grav al faptei, recurenta arată că nu a fost vătămat interesul niciunei persoane și nu a existat nicio dereglare în funcționarea sistemului judiciar, cauza fiind judecată în interiorul termenului de prescripție, iar sentința de condamnare pronunțată la 19.07.2019 a fost modificată în calea de atac, la 19.11.2019, în condamnare pentru altă infracțiune, prin schimbarea încadrării juridice.

În motivarea omisiunii de fixare în ședință a termenului de judecată, recurenta invocă volumul de activitate, diversitatea cauzelor și noutatea, în cazul său, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În ceea ce privește soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului în Dosarul nr. x/2017, recurenta arată că cererea a fost formulată la 14.12.2018 și a stabilit termen în prima ședință din 17.01.2019, iar amânarea succesivă a pronunțării asupra cererii de lămurire a dispozitivului hotărârii a fost determinată de volumul ridicat de activitate. Astfel, nerespectarea dispozițiilor art. 444 alin. (2) din C. proc. civ. a fost justificată de împrejurări obiective, motiv pentru care se poate reține culpa levissima, nefiind întrunite condițiile abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

În considerarea caracterului devolutiv al recursului reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, recurenta critică hotărârea pentru netemeinicie, în sensul celor arătate în continuare.

secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii și-a întemeiat hotărârea în mod nelegal pe declarațiile date în cursul cercetării disciplinare de D., E., F. și H. Raportat la prevederile art. 46 alin. (1) teza finală din Legea nr. 317/2004, declarațiile altor persoane decât cea care face obiectul cercetării sunt declarații de martor și era necesară depunerea jurământului, conform art. 85 și art. 319 din C. proc. civ. În lipsa depunerii jurământului, declarațiile acestor persoane pot servi numai pentru orientarea cercetării disciplinare și nu pot constitui probe pe care să se întemeieze hotărârea instanței disciplinare, care trebuie să respecte regulile de procedură impuse de C. proc. civ., conform art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Din analiza înscrisurilor administrate în cauză și a conținutului declarațiilor date în fața instanței disciplinare, nu rezultă cu certitudine că faptele imputate intră în conținutul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Declarațiile date în cadrul cercetării disciplinare sunt adesea contradictorii și aceleași persoane descriu în mod diferit, în funcție de locul și momentul audierii, faptele relatate. În ceea ce privește primul incident din 16.01.2019, recurenta expune percepția sa cu privire la desfășurarea evenimentelor și susține, în esență, că depozițiile martorilor C., E., B. sunt oscilante și contradictorii, motiv pentru care nu pot fi luate în considerare. În ceea ce privește al doilea incident din 16.01.2019, recurenta, în combaterea sincerității și realității declarațiilor referitoare la acest eveniment, arată că incidentul nu a făcut obiectul sesizării din de 25.01.2019, fiind semnalat în sesizarea din 11.03.2019, ceea ce pune sub semnul întrebării credibilitatea sesizării. Expunând propria analiză a probatoriului administrat, recurenta solicită să se constate că nu a existat niciun contact fizic și susține că declarațiile judecătorului care a formulat sesizarea sunt interesate, nesincere și neconcordante în privința faptelor relatate. Se invocă existența unor neconcordanțe cu privire la aspectele relatate și lipsa de veridicitate a declarației judecătorului B., precum și faptul că declarațiile martorilor C., E., B. și J. nu se coroborează cu niciuna dintre probele administrate în cauză. În ceea ce privește pretinsul incident din 21.12.2018, recurenta susține că niciun mijloc de probă administrat în cauză nu face dovada, dincolo de orice îndoiala, a situației de fapt reținute în hotărârea instanței disciplinare. În susținere, recurenta combate interpretarea dată de instanța disciplinară probatoriului administrat și își exprimă dezacordul față de respingerea probei testimoniale cu martorul D., căreia ar fi intenționat să îi adreseze întrebări în legătură cu situația de fapt pentru a combate relatările neveridice ale martorilor. Referitor la pretinsul incident din 08.02.2019, combate depozițiile martorilor și concluzia instanței disciplinare.

În probațiune, recurenta solicită audierea martorilor E., D., J., K., L. și M., reaudierea martorilor B., C. și N. și încuviințarea cu înscrisuri și transcrierea ședinței de judecată a instanței disciplinare din 22.01.2019.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de pârâta judecător A., expunând argumente în susținerea temeinicie și legalității hotărârii pronunțate de instanța disciplinară.

Analizând hotărârea atacată sub aspectul legalității și temeiniciei, în raport de criticile din recurs și realizând propria analiză a probatoriului administrat în cauza dedusă judecății, Înalta Curte va admite recursul pentru considerentele arătate în continuare.

Criticile din recurs subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., referitoare la nulitatea sesizării instanței disciplinare motivat de faptul că Inspecția Judiciară nu a fost sesizată și nici nu s-a sesizat din oficiu cu privire la fapta din 08.02.2019, sunt nefondate.

Recurenta invocă încălcarea dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

În circumstanțele cauzei și față de criticile recurentei, în ceea ce privește întocmirea procesului-verbal de sesizare din oficiu, sunt incidente următoarele dispoziții din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018 (Regulamentul lucrărilor de inspecție):

În speță, în condițiile în care incidentul din 08.02.2019 a făcut obiectul verificărilor prealabile în contextul actelor materiale circumscrise elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, vizate de sesizarea inițială ce a format obiectul lucrării nr. 19-596 a Inspecției Judiciare, nu era necesară întocmirea unui proces-verbal de sesizare din oficiu, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 24 alin. (5) lit. b) din Regulamentul lucrărilor de inspecție.

În același sens este și jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia Completului de 5 judecători nr. 5 din 29 ianuarie 2018, pct. 26), indicată în întâmpinare, în care s-a reținut că procesul-verbal de sesizare din oficiu se întocmește în ipoteza în care, cu ocazia verificărilor prealabile, se constată alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare decât cele cuprinse în sesizarea inițială, așa cum rezultă din dispozițiile art. 14 alin. (2) din Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, conform cărora:

Criticile din recurs referitoare la faptul că declarațiile date în cursul cercetării disciplinare nu pot constitui probe, întrucât persoanele audiate nu au depus jurământul prevăzut de art. 85 și art. 319 din C. proc. civ. nu pot fi primite.

Sub acest aspect, se reține că dispozițiile art. 319 din C. proc. civ. referitoare la depunerea jurământului nu sunt aplicabile în faza administrativă a verificărilor prealabile și cercetării disciplinare desfășurate în fața Inspecției Judiciare, astfel că procesele-verbale de ascultare întocmite în această etapă nu au valoarea unor declarații de martor în sensul dispozițiilor C. proc. civ. Totodată, sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la incidența normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 în faza verificărilor prealabile și cercetării disciplinare, întrucât dispozițiile respective sunt referitoare la procedura administrativ-jurisdicțională desfășurată în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, așa cum se prevede expres în cuprinsul alin. (1) al aceluiași articol.

Abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, constând în "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții", presupune, sub aspectul laturii obiective, existența unei atitudini nedemne față de unul dintre subiecții pasivi expres enumerați de textul de lege, atitudine manifestată în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, iar, sub aspectul laturii subiective, presupune ca atitudinile respective să fie asumate de judecător în mod conștient și voit sau acceptat.

În ceea ce privește "atitudinea nedemnă", întemeiat a reținut instanța disciplinară că aceasta presupune manifestări comportamentale contrare standardelor de conduită stabilite prin legi și regulamente în sarcina magistraților. În acest sens, sunt avute ca reper obligațiile impuse magistraților de a avea relații bazate pe respect și bună-credință, de a manifesta un comportament decent și civilizat, de a manifesta calm, răbdare și politețe în relațiile de serviciu, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 5 alin. (2) lit. b), lit. d) și lit. e) din Regulamentul instanțelor judecătorești.

În cauză, probatoriul administrat, reflectă, așa cum s-a reținut cu just temei în hotărârea atacată că pârâta judecător, în relația cu judecător B. și cu o parte a personalului instanței, a folosit un ton ridicat, un limbaj inadecvat, jignitor și umilitor, în cadrul incidentelor din 16.01.2019 și 08.02.2019 și a avut o conduită inadecvată, caracterizată de violență/agresivitate, în cadrul incidentului din 21.12.2018.

Aspectele imputate pârâtei judecător sunt confirmate în mod unitar în declarațiile martorilor C. (Dosar nr. 19-x; Dosar nr. 19-y- conexat la Dosarul nr. 19-z; Dosar nr. x/2019), D. (Dosar nr. 19-x; Dosar nr. 19-y - conexat la Dosarul nr. 19-z), G. (Dosar nr. 19-x; Dosar nr. y-684 - conexat la Dosarul nr. 19-z), B. (Dosar nr. 19-x) și E. (Dosar nr. 19-x; Dosar nr. 19-y - conexat la Dosarul nr. 19-z) și I. (Dosar nr. x-596).

Circumstanțele de fapt, modalitatea de adresare și comunicare care face dovada manifestărilor menționate, precum și conduita violentă/agresivă sunt redate pe larg în hotărârea atacată, iar reluarea acestora în cuprinsul prezentelor considerente are caracter superfluu.

Probatoriul administrat relevă percepția unitară a personalului - judecători și personal auxiliar și conex - din cadrul instanței cu privire la manifestările și modalitatea de comunicare a pârâtei în relațiile de serviciu, care se circumscriu noțiunii de "atitudine nedemnă", fiind contrare standardelor de conduită amintite anterior, de natură a submina demnitatea funcției și de a afecta grav prestigiul justiției.

Sub aspectul laturii subiective, se reține că pârâta a acționat cu intenție indirectă, sub forma prevederii rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

Criticile din recurs, prin care recurenta tinde să dea o altă interpretare situațiilor de fapt relatate în declarațiile menționate la pct. 56 nu sunt susținute de mijloace de probă, ci reflectă numai interpretarea personală diferită pe care partea o dă circumstanțelor, o asemenea interpretare neavând însă valența de a demonstra contrariul celor atestate de persoanele audiate și reținute în hotărârea atacată în conținutul abaterii analizate.

Pentru aceste considerente, în acord cu instanța disciplinară, Înalta Curte reține că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Analizând, cu prioritate, criticile invocate în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu privire la nelegalitatea sancționării pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004 în condițiile în care instanța disciplinară a fost sesizată, pentru faptele respective, cu abaterea disciplinară prevăzută de art. art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, se reține netemeinicia acestora.

Încadrarea juridică a faptei sesizate prin rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare este atributul Consiliului Superior al Magistraturii, în exercitarea rolului de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, așa cum rezultă în mod expres din dispozițiile art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

Astfel, în prezența dispozițiilor cu caracter special ale Legii nr. 317/2004, nu se poate reține încălcarea de către instanța disciplinară a principiului disponibilității reglementat de art. 9 alin. (2) cu referire la art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., din perspectiva încadrării juridice a faptei analizate.

Totodată, în circumstanțele cauzei, se constată că, în fața instanței disciplinare, au fost respectate principiul contradictorialității și dreptul la apărare, pârâta fiind legal citată, având cunoștință de actele dosarului, și-a exercitat dreptul la apărare prin administrarea de probe și formularea de apărări, cu respectarea dispozițiilor art. 14 alin. (4) și art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Criticile din recurs subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care recurenta susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 304/2004, sunt fondate pentru considerentele arătate în continuare.

Analiza condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare este circumscrisă, în speță, abaterii disciplinare reglementate de dispozițiile art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, conform cărora:

Referitor la abaterea disciplinară constând în "exercitarea funcției cu gravă neglijență", în jurisprudența în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor s-a reținut că această abatere presupune îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții: (i) în exercitarea funcției, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; (ii) încălcarea normelor să se producă din culpă. Culpa este definită unitar de legiuitor în materie atât civilă (art. 16 alin. (3) C. civ.), cât și penală (art. 16 alin. (4) C. pen.), ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuție, forma de vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa lata), în sensul că și omul cel mai puțin avizat, cu un minim de diligență, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale; (iii) încălcarea normelor de drept să genereze consecințe grave; (iv) încălcarea să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă onerativă/prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare (Decizia nr. 48 din 27 februarie 2017, Decizia nr. 130 din 24 aprilie 2017, Decizia nr. 173 din 5 octombrie 2020).

În esență, exercitarea funcției cu gravă neglijență a fost reținută în sarcina recurentei-pârâte cu privire la modul în care a gestionat lucrările în Dosarul penal nr. x/2017 (Dosar penal asociat nr. x/2017/a1) și în Dosarul nr. x/2017.

Cu privire la Dosarul penal nr. x/2017 (Dosar penal asociat nr. x/2017/a1), pârâtei i se impută faptul că, la termenul de judecată din 07.09.2017, a dispus sesizarea Curții Constituționale, însă nu a fixat prin încheierea de ședință un termen pentru continuarea procedurii de cameră preliminară, nefiind dispusă nicio măsuri pentru o perioadă de aproximativ 1 an și 4 luni, cu încălcarea dispozițiilor art. 342 și art. 343 din C. proc. pen.

Faptul că dosarul a rămas în nelucrare pentru o perioadă de 1 an și 4 luni relevă încălcarea evidentă a termenului de cel mult 60 de zile prevăzut de art. 343 din C. proc. pen. pentru durata procedurii în camera preliminară, nesocotirea normei de drept procesual fiind imputabilă pârâtei judecător, care nu a manifestat diligența necesară în observarea lucrărilor dosarului. Este îndeplinită și cerința consecințelor grave pe care această conduită le-a produs, întrucât soluționarea cauzei a fost întârziată pentru o perioadă îndelungată, situație incompatibilă cu imperativul rezolvării în condiții de celeritate, în general, a oricărei acuzații penale ce planează asupra oricărei persoane și, în particular, cu termenul expres prevăzut de lege pentru procedura camerei preliminare.

Însă, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită cerința referitoare la caracterul evident, neîndoielnic și nejustificat al conduitei imputate pârâtei. În examinarea acestei cerințe, din analiza probatoriului administrat, se deduce că, în intervalul cuprins între 07.09.2017 (când s-a dispus sesizarea Curții Constituționale) și 17.01.2019 (când s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate), pârâta judecător a avut convingerea că judecata cauzei a fost suspendată până la pronunțarea Curții Constituționale. Această împrejurare este confirmată, pe de o parte, de faptul că, în intervalul respectiv, grefierul de ședință a solicitat relații la Curtea Constituțională, situație consemnată în notele telefonice din 29.06.2018 și 18.12.2018 pe care le-a la dosar. Aceeași concluzie poate fi decelată și din declarația grefierei N. (Lucrarea Inspecției Judiciare nr. 19-x) conform căreia "așteptam să vină răspunsul de la Curtea Constituțională și chiar doamna judecător mă întreba periodic despre această situație de la Curtea Constituțională". Astfel, încălcarea gravă a normei procesual penale care reglementează durata procedurii de cameră preliminată este justificată de eroarea de convingere pe care a avut-o pârâta cu privire la suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Faptul că nu sunt întrunite cumulativ cerințele specifice abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, nu minimalizează, sub aspectul consecinței grave a duratei prelungirii procedurii de cameră preliminată, lipsa de diligență manifestată de pârâtă în gestionarea lucrărilor dosarului. În acest sens, este de așteptat ca prezenta procedură disciplinară să o determine pe pârâta judecător să manifeste în viitor un plus de diligență în situații identice sau analoage.

Referitor la Dosarul nr. x/2017, recurentei i se reproșează încălcarea dispozițiilor art. 444 alin. (2) din C. proc. civ., care prevăd soluționarea de urgență a unor astfel de cereri, întrucât a soluționat cererea de lămurire a dispozitivului într-un termen de două luni de la înregistrare, iar dosarul a fost trimis în calea de atac după încă două luni care se adaugă la cele anterioare. În ceea ce privește această faptă, circumscrisă elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare, Înalta Curte reține că, în condițiile arătate, nesocotirea normei de drept procesual referitoare la soluționarea "de urgență" a cererii nu a produs consecințe grave și nu îmbracă forma unei culpe grave ori a unei erori macroscopice, care să justifice reținerea săvârșirii abaterii reținute în hotărârea atacată.

În ceea ce privește faptele imputate pârâtei din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, deși soluția instanței disciplinare de respingere a acțiunii disciplinare în privința acestei abateri nu formează obiectul criticilor din recurs, Înalta Curte constată că întemeiat s-a reținut în hotărârea atacată că nu sunt întrunite condițiile de angajare a răspunderii disciplinare sub aspectul abaterii menționate.

Modul în care pârâta și-a îndeplinit atribuțiile cu privire la practica de casare și pregătirea profesională a judecătorilor a fost analizat în cadrul procedurii de evaluare a activității profesionale de către Comisia de evaluare constituită la nivelul Tribunalului Vrancea, deficiențele constatate fiind menționate în raportul de evaluare întocmit, apreciindu-se că aspectele imputate nu prezintă cerințele specifice necesare angajării răspunderii disciplinare.

În același context, se reține că modul de îndeplinire a atribuțiilor corespunzătoare funcției de conducere de președinte al instanței, în componenta sa referitoare la evaluarea personalului auxiliar și conex, se circumscrie evaluării atribuțiilor manageriale, iar nu abaterii disciplinare imputate, nefiind identificate elementele specifice răspunderii disciplinare.

În procesul de individualizare a sancțiunii disciplinare, se observă, în sensul considerentelor anterioare, că s-a reținut în sarcina recurentei săvârșirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, care prezintă un grad sporit de gravitate în contextul în care faptele imputate s-au răsfrânt asupra activității instanței afectând climatul optim de relaționare adecvată și profesională în cadrul colectivului.

La individualizarea sancțiunii, Înalta Curte are în vedere cu precădere faptul că recurenta a mai fost sancționată anterior pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, fiindu-i aplicată sancțiunea prevăzută de art. 100 lit. b) din aceeași lege, ceea ce demonstrează faptul că procedura anterioară nu și-a atins scopul de prevenire a conduitelor neconforme ulterioare.

În acest context, potrivit principiului aplicării graduale a sancțiunilor, se apreciază că scopul procedurii disciplinare poate fi asigurat prin aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, sancțiune considerată a fi suficient de severă încât să atingă scopul punitiv și, în același timp, să o determine pe pârâtă să conștientizeze deficiențele ce îi sunt reproșate și să își adapteze conduita la standardele specifice funcției.