ÎCCJ, Decizia nr. 33/2021

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 460 din data de 05 noiembrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov și transmisă Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 16.10.2020, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov, în motivarea cererii arătând că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Brașov este afectată datorită calității părților și împrejurărilor cauzei.

S-a mai avut în vedere faptul că, potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice, strămutarea fiind acel remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra obiectivității și imparțialității tuturor judecătorilor unei instanțe.

În speță s-a constatat că petentul A. a formulat cererea de strămutare a judecării cauzei la o altă instanță egală în grad, întrucât există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Brașov, este afectată datorită împrejurărilor cauzei și calității părților.

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat.

De asemenea, Înalta Curte a subliniat că dreptul la un proces corect, imparțialitatea judecătorilor și a instanței de judecată sunt esențiale pentru realizarea actului de justiție.

Totodată, s-a constatat că afirmațiile petentului A. nu sunt probate în cauză și, în lipsa unor alte elemente de fapt verificabile, simpla susținere că instanța nu ar putea da dovadă de imparțialitate nu poate constitui motiv temeinic de strămutare.

Totodată, toți judecătorii sunt obligați prin prevederile Codului deontologic să decidă în mod obiectiv și liberi de orice influențe asupra cauzelor repartizate, ori aceștia nu pot deroga de la această obligație profesională decât în cazurile expres și limitative prevăzute de lege.

Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Înalta Curte a apreciat că susținerile petentului A. nu au un suport real și că, în cauză, niciuna dintre cerințele art. 71 din C. proc. pen. nu este îndeplinită, în raport de motivele invocate, neputându-se reține elemente de natură să conducă la existența vreunei urme de îndoială asupra imparțialității și obiectivității judecătorilor investiți cu soluționarea cauzei.

De asemenea, s-a apreciat că toate aspectele învederate de petent nu au nicio legătură cu imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor Curții de Apel Brașov învestiți a judeca dosarul, acestea neconstituind temei de strămutare, aspecte ce reies și din informațiile furnizate de către Curtea de Apel Brașov.

Împotriva Sentinței penale nr. 460 din data de 05 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 a formulat recurs petentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, la data de 29 decembrie 2020 sub nr. x/2020, în cauză fiind stabilit termen la data de 25 ianuarie 2021, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac promovate.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, analizând cu prioritate admisibilitatea recursului de față, constată că acesta este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate, de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, revenind, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare prin sentință, potrivit alin. (6) al aceluiași articol, sentința nu este supusă niciunei căi de atac.

Totodată, dispozițiile art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale statuează că " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

Așadar, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că sentința atacată cu recurs de către petentul A. este una definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac, acesta învestind Înalta Curte, Completul de 5 judecători, cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele legale și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Sentinței penale nr. 460 din data de 05 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Sentinței penale nr. 460 din data de 05 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.

GGC - GV