ÎCCJ, Decizia nr. 52/2021

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 418 din data de 15 octombrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut că, prin raportare la motivele invocate de petentul A., se constată că nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 71 din C. proc. pen., nerezultând că ar fi afectată imparțialitatea judecătorilor care compun completul de judecată, datorită împrejurărilor cauzei sau calității părților ori existenței pericolului de tulburare a ordinii publice.

De asemenea, s-a reținut că nu este conturată o asemenea suspiciune nici în ceea ce îi privește pe ceilalți judecători ai secției penale sau ai instanței, simpla supoziție, nedovedită, neputând fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, aceasta trebuind să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să constituie dovezi ale afectării imparțialității judecătorului cauzei.

Totodată, prima instanță a făcut trimitere la dispozițiile art. 71 din C. proc. pen. conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice, apreciind că nu este îndeplinită niciuna dintre aceste cerințe.

Mai mult decât atât, s-a reținut în considerentele hotărârii contestate că strămutarea este remediul procesual reglementat de C. proc. pen. în vederea înlăturării situațiilor care pun în pericol normala desfășurare a unui proces penal, datorită unor stări de fapt neconvenabile, existente la locul unde urmează să fie judecată cauza ce face obiectul procesului penal.

Secția penală a Înaltei Curți a reținut și faptul că temeiul strămutării, care nu se confundă cu vreuna din cauzele de suspiciune personală, rezultă din atitudinea, din comportarea în mod repetat a unor subiecți procesuali oficiali, față de una dintre părți, conduită care nu poate fi încadrată în niciunul dintre cazurile de recuzare, dar care vădește existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate.

S-a mai menționat că acest remediu procesual nu poate fi folosit, însă, decât în situațiile vădit contrarii celor în care trebuie să se desfășoare în mod normal procesul penal.

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.

Nu în ultimul rând, s-a făcut referire și la Curtea Europeană, care a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Pe cale de consecință, instanța supremă a constatat că, în realitate, petentul nu și-a întemeiat cererea de strămutare pe o suspiciune rezonabilă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Brașov, nemulțumirile acestuia vizând împrejurarea că persoane cu atribuții în cadrul D.G.R.F.P, A.J.F.P, respectiv A.N.A.F Brașov, s-ar fi constituit "într-un grup corupt infracțional organizat transfrontalier terorist". Astfel, motivele invocate de petent nu sunt de natură a afecta obiectivitatea judecătorilor învestiți cu soluționarea dosarului a cărui strămutare s-a solicitat, aspectele expuse în susținerea cererii promovate nefiind apte să ofere elemente care să justifice aprecierea că aceștia ar fi lipsiți de imparțialitate, neputând fi identificate dovezi privind existența vreunei presiuni ori imixtiuni asupra judecății ori indicii în sensul că judecarea cauzei s-ar realiza cu încălcarea drepturilor procesuale ale petentului.

În acest context, s-a subliniat faptul că în cauza ce formează obiectul prezentei cereri de strămutare nu a fost dovedită existența unei suspiciuni cu privire la imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Brașov, fiind respectate toate garanțiile privind judecarea echitabilă a cauzei.

Împotriva deciziei penale nr. 418 din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 8 februarie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prioritar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, analizând cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public, apreciază că nu s-a făcut dovada exercitării cu rea-credință de către petent a căii de atac, astfel încât nu se impune aplicarea unei amenzi judiciare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând admisibilitatea căii de atac promovate de petent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III

1

din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 425

1

din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speță, petentul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva deciziei penale nr. 418 din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, hotărâre prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de același petent privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov.

Potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (6) raportat la art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea prin care este soluționată cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, se constată că petentul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, acest aspect fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 418 din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 418 din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 februarie 2021.