ÎCCJ, Secția penală

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 145 din 5 decembrie 2014, referitor la contestatorul A., Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, în aplicarea art. 5 C. pen. în interpretarea dată prin Decizia nr. 265/6.05.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, a constatat că încadrarea juridică mai favorabilă inculpatului A. este cea consacrată prin legislația în vigoare după data de 1.02.2014, respectiv infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. A constatat că infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. din 1969, cu aplicarea. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (trei acte materiale în dauna a trei persoane vătămate diferite) își găsește corespondentul în noua reglementare mai favorabilă, în conținutul a trei infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) C. pen. A condamnat pe inculpatul A. și B., fără antecedente penale, la pedepsele de:

- 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (2) lit. b) C. pen.

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (2) lit. b) C. pen.

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (2) lit. b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care a adăugat un spor de 2 ani și 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata de 2 ani. În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestului la domiciliu a inculpatului.

În temeiul art. 72 C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive, cu începere din 7.12.2011 până în 2.02.2012 și din 21.01.2014 până în 29.09.2014.

În temeiul art. 399 alin. (9) C. proc. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata arestului la domiciliu, cu începere din 30.09.2014, până în 5.12.2014.

A obligat în solidar pe inculpații C. și A. să plătească părții civile D. reprezentată prin E., din localitatea LL. (57), 57560, Franța, suma de 75.000 euro sau echivalentul în RON la data efectuării plății, reprezentând contravaloarea tractorului agricol marca x.

A obligat în solidar pe inculpații C. și A. să plătească asigurătorului F. prin reprezentantul G., din Sibiu, str. H., nr. 4, ap. 10, cod 550057, jud. Sibiu, suma de 57.000 euro sau contravaloarea în RON la data efectuării plății, reprezentând suma asigurată pentru tractorul x 412 neidentificat.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă I., jud. Alba și obligă pe inculpații C. și A. să plătească părții civile I., cu titlu de despăgubiri civile, suma de 32.500 euro sau contravaloarea în RON la data efectuării plății.

A obligat în solidar pe inculpații C., A. și J. să plătească părților civile K. și L., suma de 18.200 euro sau echivalentul în RON la data efectuării plății, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a debitului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, apelanții intimați inculpați M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., J., A., EE. și partea civilă FF., a căror motive sunt reținute în încheierea de amânare a pronunțării.

În cazul inculpatului A., Ministerul Public a susținut că, în mod greșit instanța de fond a reținut că acesta nu a participat, în luna septembrie 2010, împreună cu inculpatul C. și învinuitul GG., la sustragerea tractorului agricol marca x, aparținând Societății HH. din Franța, tractor identificat de către organele de poliție la numitul II. Întrucât inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, excluzând acest act material de sustragere din conținutul infracțiunii, instanța a apreciat că nu se impune pronunțarea în mod expres a unei soluții de achitare cu privire la actul material nereținut în sarcina inculpatului și l-a condamnat pe acesta doar pentru săvârșirea altor 3 infracțiuni de furt calificat. (Instanța a considerat că legea penală mai favorabilă este Noul C. pen.)

S-a mai susținut că, având în vedere probele administrate în cauză, instanța de fond ar fi trebuit să-l condamne pe inculpatul A. și pentru săvârșirea acestei fapte. Inculpatul C. și învinuitul GG. au arătat, în declarațiile succesive date în cursul urmăririi penale că au sustras tractorul sus-menționat, precum și un alt tractor din Franța împreună cu inculpatul A.. De asemenea, cei doi au arătat că inculpatul A. a asigurat și transportul celor două tractoare cu TIR-ul până în România (acesta fiind șofer) și a vândut tractoarele unui cetățean maghiar, respectiv numitului II.

Faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea acestei infracțiuni (inculpatul nu a recunoscut niciuna dintre faptele reținute în sarcina lui), precum și faptul că, în sala de judecată, numitul II. a arătat că nu inculpatul A. a fost cel care i-a adus la domiciliu tractorul sus-menționat nu pot conduce la concluzia că acest inculpat nu ar fi participat la sustragerea tractorului.

În aceste condiții, nu poate fi luată în considerare, ca singură probă, în ceea ce privește sustragerea tractorului sus-menționat, doar declarația numitului II., înlăturând toate celelalte probe din care rezultă că inculpatul A. se face vinovat și de săvârșirea acestei fapte reținute în sarcina lui.

În cuprinsul motivelor de apel, apărătorul ales al inculpatului A. a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței atacate atacate și, cu ocazia rejudecării pe fond a cauzei, în condițiile art. 420 alin. (5) și 8 C. proc. pen. să se dispună, în temeiul art. 396 alin. (5) Noul C. proc. pen. achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. a) și e) Noul C. proc. pen. pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

A susținut că prin sentința atacată instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea unei infracțiuni de constituire grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) Noul C. pen. și a trei infracțiuni de furt calificat - prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (2) Noul C. pen., stabilind în sarcina acestuia o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare.

A mai susținut că s-a reținut, de către instanța de fond că inculpatul ar fi constituit o grupare infracțională împreună cu T., W., GG. și C. și că ar fi participat la trei fapte de furt, în dauna a trei părți vătămate distincte, respectiv la furtul utilajelor individualizate cu nr. T6-7, T24-25 și T26. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, - în temeiul art. 396 alin. (5) noul C. proc. pen. raportat, în principal la art. 16 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen., iar în subsidiar, la art. 16 alin. (1) lit. c) Noul C. proc. pen., se impune achitarea inculpatului, deoarece în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de constituire grup infracțional organizat.

În apărare s-a invocat faptul că în cauză nu există interceptări audio-video care să indice măcar că inculpatul ar fi avut legături cu celelalte persoane implicate, nu s-au găsit niciun fel de probe în urma perchezițiilor, iar inculpatul nu a avut nicio legătura cu utilajele cumpărate de către W. de la C., prezența sa la momentul negocierilor fiind doar accidentală și privind ridicarea unei locuințe prin societatea de construcții pe care o administra. Nu ar fi avut contact cu alți inculpați din prezentul dosar, existând și o evidentă stare de dușmănie cu inculpatul P., între aceștia existând și o plângere pentru tentativa de omor.

Referitor la solicitarea de achitare, invocată în subsidiar, a arătat că argumentele avute în vedere de către instanța de fond nu pot justifica o hotărâre de condamnare fără a aduce o atingere semnificativă prezumției de nevinovăție dar și prevederilor exprese ale C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 114/A din data de 24.03.2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. de 5 ani și 6 luni închisoare, în pedepse componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

L-a condamnat pe inculpatul A. și B., fără antecedente penale, la pedepsele de:

- 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu reținerea art. 74 lit. c) C. pen. anterior și art. 76 lit. b) C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (4 acte materiale), prev. art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. din 1969, cu reținerea art. 74 lit. c) C. pen. anterior și art. 76 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, contopește pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare și 3 ani și 6 luni închisoare închisoare aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 .

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 88 C. pen. din 1969 a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, cu începere din 7.12.2011 până în 2.02.2012 și din 21.01.2014 până în 29.09.2014.

În temeiul art. 399 alin. (9) C. proc. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate, durata arestului la domiciliu al inculpatului, cu începere din 30.09.2014, până în 05.12.2014 și de la data de 05.03.2015 - 28.05.2015.

A înlăturat dispoziția de achitare a inculpatului pentru faptele din rechizitoriu de la pct. III.1, cu referire la tractorul agricol T38.

Pentru a dispune astfel, în cazul inculpatului A., Înalta Curte a constatat că în mod greșit instanța de fond a reținut că acesta nu a participat, în luna septembrie 2010, împreună cu inculpatul C. și învinuitul GG., la sustragerea tractorului agricol marca x, aparținând Societății HH. din Franța.

Faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea acestei infracțiuni, precum și faptul că, în cadrul cercetării judecătorești, numitul II. a arătat că nu inculpatul A., ci JJ., identitate sub care a operat inculpatul J., a fost cel care i-a adus la domiciliu tractorul sus-menționat nu poate conduce la concluzia că acest inculpat nu ar fi participat la sustragerea tractorului, în condițiile în care inculpatul a sustras utilaje împreună cu ceilalți inculpați. Lipsa lui de implicare directă în vânzarea bunului furat nu conduce în mod automat la concluzia inexistenței faptei pentru care a fost învinuit.

S-a mai remarcat faptul că inculpatul C. și învinuitul GG. au arătat, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, că au sustras tractorul sus-menționat, precum și un alt tractor din Franța împreună cu inculpatul A.. De asemenea, cei doi au arătat că inculpatul A. a asigurat și transportul celor două tractoare cu TIR-ul până în România (acesta fiind șofer) și a vândut tractoarele unui cetățean maghiar.

De asemenea, la cererea inculpatului A. instanța de apel a procedat la audierea numitului KK. (19.11.2015), acesta confirmând participarea inculpatului A. la furturile de tractoare menționate în actul de acuzare.

S-a apreciat că nu poate fi reținută apărarea inculpatului A., cu privire la imposibilitatea de a participa la furtul din 16/17.08.2010, în condițiile în care, actele depuse nu pot conduce la concluzia indubitabilă a prezenței inculpatului în România în 16.08.2010, pentru semnarea unei facturi, aspect invocat de inculpat. Practic nu era imposibil ca inculpatul să participe la furt chiar dacă la data respectivă se afla în România, dat fiind posibilitățile rapide de deplasare pe care le avea la dispoziție.

În altă ordine de idei factura respectivă putea fi semnată la o dată ulterioară sau chiar antedatată, tocmai pentru a putea fi folosită ulterior în apărare.

În plus, față de modul de operare al inculpaților, care în momentul deplasării din România pentru comiterea furturilor, foloseau autoturisme cu numere de înmatriculare provizorii eliberate de autoritățile din Spania, Germania sau Italia, și, ca o măsură de siguranță suplimentară, se cazau sub identități false, așa cum rezultă din declarația inculpatului C., din data de 23.01.2011, Înalta Curte a considerat că această apărare a inculpatului A. este cu atât mai puțin credibilă.

Împotriva Sentinței penale nr. 145/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2011 a formulat contestație la executare condamnatul A., în temeiul disp.art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei aplicate, ca urmare a reținerii incidenței disp.art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În motivarea contestației la executare a susținut că beneficiază de o cauză legală de micșorare a pedepsei, respectiv aceea prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, contestatorul A., având calitatea de martor protejat în condițiile legii, ajutând organele de cercetare penală la descoperirea unor fapte noi, la identificarea persoanelor care formau grupul infracțional organizat în opinia apărării trebuind să beneficieze de reducerea pedepsei cu 1/2.

Prin Decizia penală nr. 71/2017 din data de 28 iunie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală a dispus, în temeiul art. 59 alin. (2) C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulate de condamnatul A., deținut în Penitenciarul Aiud, întemeiată pe prevederile art. 598 lit. c) C. proc. pen. cu privire la deducerea perioadei executate, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul art. 46 C. proc. pen. a disjuns contestația la executare formulată de condamnatul A., deținut în Penitenciarul Aiud, întemeiată pe prevederile art. 598 lit. d) C. proc. pen., a scos cauza de pe rol și a trimis-o la repartizare aleatorie.

Instanța a reținut că, în 6.06.2017, petentul condamnat A., aflat în executarea unei pedepse cu închisoare, a formulat, prin apărător ales, contestație la executare, întemeiată pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., solicitând lămurirea Sentinței penale nr. 145/2014 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2011, în sensul reducerii pedepsei aplicate condamnatului contestator, urmare a reținerii incidenței dispozițiilor art. 19 din legea nr. 682/2002.

În susținerea contestației, petentul a invocat faptul că a avut calitatea de martor protejat, ajutând organele de cercetare penală la descoperirea unor fapte noi, la identificarea persoanelor care formau grupul infracțional organizat, astfel că se impune a beneficia de reducerea pedepsei cu ½.

La termenul de judecată din 12.06.2017, contestatorul, reprezentat de apărător ales, și-a completat și motivat contestația întemeiată pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., solicitând a se avea în vedere omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată și în executarea căreia se află, a intervalului dintre 5.12.2014 - 5.01.2015, cât condamnatul s-a aflat în arest la domiciliu și a datei de 4.03.2015, când condamnatul a fost privat de libertate, la acea dată fiind adus din Franța, unde fusese predat temporar.

În ce privește motivul de contestație prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., condamnatul a solicitat acvirarea Dosarului penal nr. x/2016 al Curții de Apel Alba Iulia, în care a solicitat inițial aplicarea beneficiului conferit de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Examinând contestația la executare de față, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că prin procesul-verbal din 6.06.2017, având în vedere obiectul dosarului, contestație la executare întemeiată pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., vizând Sentința penală nr. 145/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2011, în raport cu prevederile art. 111 alin. (6) din Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, având ca obiect Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, s-a procedat la repartizarea manuală a dosarului, completului care a pronunțat Sentința penală nr. 145/2014.

Curtea de apel a constatat că prezenta contestația la executare, astfel cum a fost motivată la termenul din 12.06.2017, vizează două solicitări distincte, întemeiate pe dispoziții legale distincte și care atrag competențe de judecată distincte, fapt care va justifica, așa cum se va motiva în cele ce urmează, disjungerea contestației, în două căi de atac distincte.

Astfel, motivul de contestație întemeiat pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. constă în omisiunea deducerii unei perioade în care condamnatul s-a aflat în arest la domiciliu, respectiv a fost privat de libertate, pe durata transferului său din Franța în România, competența de judecată a contestației la executare revenind, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Însă condamnatul invocă omisiunea deducerii unei perioade care este ulterioară pronunțării Sentinței nr. 145/5.12.2014 de către curtea de apel, ca instanță de fond și aferentă perioadei în care dosarul s-a aflat în apel. Ca atare, competența soluționării contestației la executare revenea, potrivit art. 598 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., instanței de apel, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți la data de 10.07.2017, fiind repartizată conform art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor completului C9.

Examinând contestația la executare formulată de contestatorul A., Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare reprezintă un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive prin care s-a soluționat cauza în fond, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, .

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau oricare altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Din cuprinsul motivelor invocate de condamnat, rezultă că acesta a formulat prezenta contestație ce vizează Decizia penală nr. 114/A din data de 24 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în cuprinsul căreia s-a omis deducerea unei perioade în care condamnatul s-a aflat în arest la domiciliu, respectiv a fost privat de libertate, pe durata transferului său din Franța în România, competența de judecată a contestației la executare revenind, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Înalta Curte reține, cu privire la perioadele în care față de contestator au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate că, prin încheierea penală nr. 1 din data de 5.01.2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2014, printre altele, în baza art. 103 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile cu începere din 5.01.2015 până în 3.02.2015 în vederea predării temporare către autoritatea judiciară din Franța.

Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 145 din 5 decembrie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus, printre altele, în baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. menținerea arestului la domiciliu în privința inculpatului A., iar în temeiul art. 399 alin. (9) C. proc. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata arestului la domiciliu, cu începere din 30.09.2014, până în 5.12.2014.

De asemenea, a reținut că inculpatul a executat în arest preventiv perioadele 7.12.2011 - 2.02.2012, respectiv din 21.01.2014 până în 29.09.2014.

În temeiul art. 72 C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive, cu începere din 7.12.2011 până în 2.02.2012 și din 21.01.2014 până în 29.09.2014.

Instanța a mai constatat că prin Încheierea penală nr. 1/5.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. x/2014, definitivă prin necontestare:

- în baza art. 112 din Legea nr. 302/2004 modificată s-a dispus predarea temporară a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 2 luni, autorității judiciare emitente a mandatului european de arestare, respectiv Tribunalul de Înaltă Instanță Bordeaux;

- în baza art. 103 din Legea nr. 302/2004 modificată s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile, cu începere din 5.01.2015 până în 3.02.2015, în vederea predării temporare a sus-numitului către autoritatea judiciară din Franța - Tribunalul de Înaltă Instanță Bordeaux.

În baza art. 58 alin. (7) coroborat cu art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a constatat că măsura arestului la domiciliu luată în prezenta cauză se consideră suspendată pe durata arestării preventive a inculpatului, în baza mandatului european de arestare.

Prin Sentința penală nr. 57/2017 din 24 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus recunoașterea mandatului european de arestare emis la 7.09.2015 de autoritățile judiciare franceze și executarea pedepsei principale de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România. Totodată, a computat din pedeapsa principală durata arestării provizorii din data de 5.01.2017 până la data de 20.01.2017 efectuată în România și din data de 21.01.2015 până la data de 03.03.2015 efectuată în Franța.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 114/A din 24 martie 2016 a Înaltei Curți, secția penală s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 399 alin. (9) C. proc. pen., deducerea din durata pedepsei aplicate, a duratei arestului la domiciliu al inculpatului, cu începere din 30.09.2014, până în 05.12.2014 și de la data de 05.03.2015 - 28.05.2015.

Din analiza coroborată a tuturor hotărârilor menționate rezultă cu certitudine că petentul A. s-a aflat în stare de arest la domiciliu, măsură menținută prin sentința pronunțată de instanța de fond, de la data de 5.12.2014 până la data de 5.01.2015, când s-a dispus predarea acestuia către autoritățile franceze. O atare împrejurare rezultă de altfel și din încheierea din 17 decembrie 2017, prin care s-a analizat cererea de încuviințare a părăsirii domiciliului, formulată de inculpatul A.

Din adresa emisă de Serviciul de Investigații Criminale, fila 14 dosar, depusă în susținerea contestației la executare reiese că la data de 26.02.2015 autoritățile franceze au informat autoritățile române că urmează să îl returneze la data de 4.03.2015, dată de la care a fost menținută măsura arestului la domiciliu.

Nu în ultimul rând, din răspunsul emis de Administrația Națională a Penitenciarelor, reiese că petentul se află în executarea mandatului de executare nr. 179/2016 și din pedeapsă se deduce un arest preventiv de 462 zile, respectiv perioadele 7.12.2011, 2.02.2012, 21.01.2014 - 29.09.2014, 30.09.2014 - 5.12.2014, 5.03.2015 - 28.05.2015.

Ca atare, contestația la executare formulată de A. este justificată, deoarece instanța a omis să deducă, din pedeapsa principală de 4 ani aplicată prin Decizia nr. 114/A din data de 24 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală perioada executată în arest la domiciliu, cu începere din data de 5 decembrie 2014 până la data de 5 ianuarie 2015, când s-a dispus, prin Încheierea nr. 1/5.01.2015 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în Dosarul nr. x/2014 predarea temporară a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 2 luni, Tribunalului De Înaltă Instanță Bordeaux.

De asemenea, a zilei de 4 martie 2015, dată la care contestatorul a fost returnat autorităților române.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va admite contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 114/A din data de 24 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2011.

Va deduce din pedeapsa aplicată condamnatului A. și perioadele arestului la domiciliu din 05 decembrie 2014 - 05 ianuarie 2015, precum și pentru data de 04 martie 2015.

Va anula mandatul de executare nr. 179/2016 emis de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în Dosarul nr. x/2011 și va dispune emiterea unui nou mandat de executare.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației la executare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 114/A din data de 24 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2011.

Deduce din pedeapsa aplicată condamnatului A. și perioadele arestului la domiciliu din 05 decembrie 2014 - 05 ianuarie 2015, precum și pentru data de 04 martie 2015.

Anulează mandatul de executare nr. 179/2016 emis de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în Dosarul nr. x/2011 și dispune emiterea unui nou mandat de executare.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației la executare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 octombrie 2017.

Procesat de GGC - GV