ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 171 din 06 februarie 2017 pronunțată de Judecătoria Deva, în baza art. 5 noul C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă este vechiul C. pen. În ceea ce îl privește pe inculpatul A., s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. (1) și (2) noul C. pen. cu aplicare art. 5 noul C. pen. (comisă în dauna persoanei vătămate SC B. S.A. Joseni, jud. Harghita). În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, respectiv a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a mai fi administrator al unei societăți comerciale prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. proc. pen. o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. Au fost obligați în solidar inculpați să plătească părții civile SC B. SA, cu sediul în Joseni nr. 1, jud. Harghita - suma de 18.761,60 lei cu dobânda legală, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 7 și art. 21 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la Oficiului Registrului Comerțului al jud. Hunedoara și la Cazierul Fiscal după rămânerea definitivă a acesteia (pentru ambii inculpați). Au fost obligați inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 3.000 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinței penale nr. 171 din 06.02.2017, pronunțată de Judecătoria Deva, în dosarul nr. x/2015 a formulat apel inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 780/A din 28 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 171 din 06.02.2017 pronunțată de Judecătoria Deva, în dosarul nr. x/2015. S-a desființat, în parte, sentința penală atacată numai sub aspectul laturii penale privind aplicarea legii penale mai favorabile și a individualizării judiciare a pedepsei și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite, în baza art. 5 C. pen. s-au reținut ca lege penală mai favorabilă în privința inculpatului A. dispozițiile C. pen. din 1969. În temeiul art. 386 alin. (1) C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. S-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. ( comisă în dauna persoanei vătămate S.C. B. S.A. Joseni, jud. Harghita). În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) și c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a mai fi administrator al unei societăți comerciale.

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 și cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus, în baza art. 86<SUP>1</SUP> alin. (2) C. pen. din 1969, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare stabilit potrivit art. 86<SUP>2</SUP> din C. pen. din 1969, care curge de la data pronunțării deciziei penale. În baza art. 86<SUP>3</SUP> alin. (1) și (3) C. pen. din 1969, s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Hunedoara; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

S-a dispus încredințarea supravegherii respectării acestor obligații Serviciului de Probațiune Hunedoara. S-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 86<SUP>4</SUP> C. pen. din 1969. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, în măsura în care nu contravin deciziei penale. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia și s-a dispus plata sumei de 132,16 lei către martorul C., reprezentând cheltuieli de transport la instanță.

Împotriva deciziei penale nr. 780/A din 28 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 28 decembrie 2017, cererea de recurs în casație fiind formulată în termenul prevăzut de lege.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazurile de recurs în casație prev de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen. și a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și în conformitate cu prevederile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea sa, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracțiunile pentru care a fost condamnat, iar în conformitate cu prevederile art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii până la judecarea recursului în casație.

S-a susținut în cererea de recurs în casație formulată că, instanța de fond s-a limitat doar a prelua din rechizitoriu starea de fapt, fără a face o analiza concreta a probelor administrate și fără a răspunde în niciun mod apărărilor invocate, iar o pronunțare asupra fondului acuzațiilor, făcută doar în baza probelor propuse de acuzare, a apreciat că îl privează de dreptul de apărare și la un proces echitabil, motiv de nulitate a procedurii judiciare și a hotărârii pronunțate cu încălcarea art. 8, art. 10 alin. (5), art. 100, art. 101, art. 102, art. 103 C. proc. pen., coroborat cu art. 349 pct. 2, art. 351 pct. 1, art. 374 pct. 4, 7 si 9 C. proc. pen. si a art. 6 CEDO .

În continuare, a menționat că instanța de apel, deși a apreciat ca apelul este fondat numai sub aspectul identificării legii penale mai favorabile, a reținut o cu totul altă stare de fapt și, în mod corect, instanța de fond a observat că nu a avut niciodată calitatea de administrator al SC D. SRL. și că nu a semnat niciodată vreun instrument de plată - fila CEC sau bilet la ordin, însă, a considerat că se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune raportat la emiterea, împreuna cu inculpatul E., a unui bilet la ordin, în luna septembrie 2009, care a fost predat ca și garanție a plații ce urma a se efectua pentru ridicarea celui de-al doilea transport de lemne.

Cu privire la motivele de recurs în casație, întemeiate pe disp. art. 438 pct. 7 C. proc. pen., a menționat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru fapta de înșelăciune, fără a putea verifica aceste fapte, iar la dosar nu a fost depusă nicio dovada că avea cunoștința de situația concreta a SRL-ului la momentul predării biletului Ia ordin.

A mai susținut că instanța de apel a presupus că acesta cunoștea dinainte ca biletul la ordin nu va fi achitat întrucât acesta "în calitatea pe care o avea de asociat avea obligația de a se ocupa de activitatea societății, fie personal, fie prin angajați ai societății". Dar societatea avea un administrator - nu angajat- care se ocupa de activitatea societății și care dădea raportul acționarilor o data pe an, conform legii, iar în aceste condiții, nu se poate presupune că asociatul cunoștea situația concreta a lichidităților SRL-ului la care avea 50% acțiuni.

Un alt motiv, a menționat că se referă la faptul că, deși condamnarea are în vedere doar emiterea biletului la ordin, instanța de apel a încadrat fapta în art. 215 alin. (4), articol de lege care se refera doar la înșelăciunea cu fila CEC.

În continuare, s-a menționat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând că se subsumează noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală și situația în care faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, pentru că și în această ipoteză se regăsește situația în care elementele de fapt reținute nu se găsesc în conținutul legal al infracțiunii.

Pornind de la trăsăturile esențiale ale infracțiunii menționate în art. 15 și 16 din C. pen., rezultă că nu este suficient să fie identificată o infracțiune în C. pen., fiind necesar să existe o suprapunere a faptei în materialitatea ei peste norma de incriminare. Mai apoi, se impune a se stabili, dacă există acțiunea sau inacțiunea incriminată, dacă fapta a fost săvârșită cu vinovăție, dacă este nejustificată și îi este imputabilă persoanei. Având în vedere aceste reglementări, care aparțin dreptului penal material, rezultă cu claritate faptul că este necesară raportarea stării de fapt la norma de incriminare pentru a stabili daca fapta in concret este prevăzută de legea penală.

De asemenea, C. proc. pen. nu mai prevede ca și temei de achitare situația în care faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, art. 10 lit. d) din C. proc. pen. 1968 nu se regăsește în art. 16 C. proc. pen. art. 16 alin. (1) lit. b) prevede printre cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale și cazul în care fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

S-a susținut că, în condițiile noului C. proc. pen., o astfel de interpretare nu își mai găsește aplicarea, raportat la faptul că este imposibil de afirmat că ar fi permisă intrarea în autoritate de lucru judecat a unei hotărâri nedrepte (condamnarea fiind pronunțată și în cazul în care lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii). Astfel, singura interpretare care poate fi dată în temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) este aceea de a subsuma noțiunii de fapta nu este prevăzută de legea penală și situația în care faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii. Deopotrivă, s-a menționat faptul că, în măsura în care se pronunță o hotărâre definitivă de condamnare, fără a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, singurul remediu procesual îl constituie calea extraordinară a recursului în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) punctul 7 C. proc. pen.

Prin urmare, cât privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penala), s-a susținut că prima instanță și instanța de apel au preluat de o manieră identică starea de fapt descrisa în rechizitoriu, fără a reține o stare de fapt proprie.

Deoarece în prezenta cauza, cu privire la faptele pentru care a fost condamnat, se impune a constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, respectiv "fapta imputată nu este prevăzută de legea penală", a solicitat admiterea recursului în casație, iar în temeiul art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării pedepsei, în sensul suspendării obligației la plata cheltuielilor.

Prin încheierea din 10 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015 s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 780/A din 28 septembrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015. S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul condamnat A.. S-a stabilit termen pentru judecarea pe fond a recursului în casație la data de 5 iunie 2018 Sala Secției Penale, cu citarea recurentului și a intimatei părți civile și s-a emis adresă pentru desemnarea unui apărător din oficiu și încunoștințarea apărătorului ales.

S-a reținut că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționat numele și prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 780/A din 28.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia), precum și semnătura celui care a exercitat calea de atac. Îndeplinirea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererii a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală. În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că recurentul-inculpat a indicat ca fiind incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., apreciind că fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, și prin urmare, faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii. Cu privire la cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu au fost indicate argumente în susținerea acestuia. Raportat la dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 591 din data de 01 octombrie 2015, s-a reținut că analiza motivelor de recurs în casație nu poate viza caracterul vădit nefondat al cererii, iar aspectele invocate de inculpat se circumscriu cazului de casare invocat prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., motiv pentru care se impune ca pronunțarea pe aceste aspecte să fie făcută, așa cum a statuat Curtea Constituțională, într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv cea a soluționării în fond a acestei căi de atac.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte a avut în vedere dispozițiile art. 441 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora "instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2)". Astfel, potrivit textului de lege anterior menționat, se poate suspenda executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței. Or, având în vedere că nu au fost prezentate argumente care să justifice admiterea ei și din actele și lucrările dosarului nu rezultă niciun motiv pentru a se dispune suspendarea executării hotărârii, Înalta Curte a respins cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul condamnat A..

Analizând, recursul în casație declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 780/A din 28 septembrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015, atât în raport cu susținerile apărătorului cât și în raport cu actele din dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

Atât în motivarea scrisă a cererii sale cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, prin apărător, a susținut că infracțiunile pentru care a fost condamnat, respectiv înșelăciune prev. 215 alin. (1), (3) și (4) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., nu sunt prevăzute de legea penală, solicitând achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Înalta Curte constată a fost invocat de către inculpatul A. cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală, însă nu a fost motivat sub acest aspect, iar în ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. După cum se poate observa, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acesta nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, instanțe cărora le revine competența exclusivă a judecării cauzei penale atât în fapt, cât și în drept, spre deosebire de Înalta Curte care, pe calea recursului în casație, poate examina exclusiv și limitativ numai aspectele de drept.

În realitate, în cauză, inculpatul A. solicită pe calea recursului în casație de față reanalizarea circumstanțelor comiterii faptelor, o reinterpretare a probelor administrate și, pe cale de consecință, reținerea unei alte stări de fapt, (în motivarea recursului în casație acesta a susținut că cele două instanțe au preluat starea de fapt din rechizitoriu), ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație, întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că, aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac. Totodată Înalta Curte constată că aceste critici au fost invocate de inculpat și cu ocazia pe judecării cauzei în apel.

Cu referire la această critică, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., constituie infracțiunea de înșelăciune " 1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. 3) Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate. 4) Emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2)."

În prezenta cauză, se constată existența unei concordanțe depline între situația de fapt reținută în mod definitiv de către instanța de apel, în baza probelor administrate, și elementele de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune. Prin urmare, fapta inculpatului A. se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute de 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Criticile apărării privind faptul că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare și nu a avut un proces echitabil deoarece nu au fost administrate probe, precum și faptul că nu există probe la dosar, sunt contrazise de actele dosarului întrucât instanța de fond a procedat la audierea inculpaților E. filele 93-95, A. filele 96-98, s-a administrat proba cu înscrisuri, audierea martorilor F. 113-115, G. filele 124-125 dosar Judecătoria Deva, iar instanța de apel a procedat la reaudierea inculpatului A. filele 27-29, precum și a martorului C. filele 32-35 dosarul Curții de Apel Alba Iulia.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se reține că aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată, instanța de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea situației de fapt, tocmai datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, așa cum s-a menționat anterior.

Invocarea cazului de recurs în casație prev de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitoare la faptul că pedeapsa de 3 ani închisoare se situează în afara limitelor legale, deși nu a fost motivată în cadrul cererii de recurs, Înalta Curte reține că pedeapsa aplicată se situează în limitele prevăzute de legiuitor( 6 luni -12 ani)

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 780/A din 28 septembrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 780/A din 28 septembrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2018.