ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1383/2015

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrata la data de 3 noiembrie 2014 pe rolul Judecătoriei Caransebeș, sub nr. 4437/208/2014, petenta D.D.M.l. X.X. A.G., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat T.A.G. din București, sector 1, a formulat, în contradictoriu cu intimatul B.E.J., B.G., cu sediul profesional în București, sector 1, plângere împotriva încheierii din 15 octombrie 2014 prin care a fost respinsă cererea privind executarea silită prin poprire a debitorilor I.E.O., domiciliat în Caransebeș, jud. Caraș-Severin și I.R.E., domiciliată în Timișoara, jud. Timiș.

În motivare, petenta a arătat că, în mod nejustificat, pârâtul a refuzat deschiderea procedurii executării silite împotriva debitorilor mai sus menționați, întrucât documentele depuse în susținerea cererii de executare silită fac dovada existenței unui contract de credit perfect valabil, iar cererea privind acordarea împrumutului pentru uz personal din 2002 conține o mențiune expresă la contractul de credit încheiat cu banca, aspect ce face dovada existenței titlului executoriu. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 664 alin. (2) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 35 din 14 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4437/2081/2014, Judecătoria Caransebeș a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a dispune astfel, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 664 C. proc. civ. potrivit cărora împotriva încheierii de refuz a deschiderii procedurii de executare, creditorul poate formula plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia, ia instanța de executare. Până Ia momentul încuviințării executării silite, prin instanța de executare se înțelege instanța în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc. Având în vedere că încheierea de refuz a deschiderii procedurii de executare a fost emisă de B.E.J., B.G., cu sediul profesional în București, sector 1, prin raportare la prevederile art. 664 C. proc. civ., instanța a reținut că este competentă să soluționeze cauza Judecătoria sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 6068 din 3 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 15886/299/2015, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata pricinii și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. În motivare. Judecătoria sectorului 1 București a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 664 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierii de refuz a deschiderii procedurii de executare, creditorul poate formula plângere în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, la instanța de executare.

Conform art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma avută la data înregistrării cererii de executare silită, respectiv 14 octombrie 2014, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel Având în vedere că. aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, instanța a înlăturat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea prevederilor art. 31 și art. 147 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Prin urmare, pentru determinarea instanței competente, Judecătoria sectorului 1 București a avut în vedere, în lipsa unor alte dispoziții legale exprese incidente și până la intervenția legiuitorului, caracterul necontencios al cererii și, aplicând dispozițiile art. 528 alin. (2) C. proc. civ. a stabilit că, în afara situației expres reglementată de art. 819 din același act normativ, care se referă la executarea silită imobiliară, instanța de executare este instanța în circumscripția căreia are domiciliul sau sediul debitorul, care poate fi considerat „pârât" în sensul art. 107 C. proc. civ. Cum instanța a reținut că debitorii I.E.O. și I.R.E. domiciliază în Caransebeș, jud. Caraș-Severin și cum nu s-a solicitat sau dovedit că aceștia ar deține un imobil situat în circumscripția Judecătoriei sectorului 1, a stabilit că instanța de executare este judecătoria Caransebeș, competentă să soluționeze plângerea dedusă judecății.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Judecătoriei Caransebeș, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor ari.664 alin. (2) C. proc. civ. în cazul în care executorul judecătoresc refuză deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii la instanța de executare. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că cererea formulată de către creditoare, a fost înregistrată la sediul biroului executorului judecătoresc la 14 octombrie 2014, ulterior datei la care, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of.

la 16 iulie 2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care stipulau că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel excepția de neconstituționalitate a fost admisă în considerarea faptului că aceste norme permiteau un criteriu subiectiv de apreciere din partea uncia dintre părțile litigante, aspect ce echivala cu imposibilitatea cunoașterii, de către debitor, a instanței de executare competente, Astfel, în cauză, în absența unei norme speciale atributive de competență, devin aplicabile dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., care stabilesc competența de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecata în primă instanță, stipulând că „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". De altfel, C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010 a fost modificat și completat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, publicată în M. Of. la data de 16 octombrie 2014, textul art. 650 alin. (1) din Cod primind o nouă formă, în sensul că „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.

Aceste norme nu simt însă aplicabile cauzei pendinte, întrucât sesizarea organului de executare a fost făcută de creditoare la data de 14 octombrie 2014, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 138 din 15 octombrie 2014, respectiv la 19 octombrie 2014. Prin urmare, având în vedere principiul neretroactivi tații legii civile și faptul că organul de executare a fost învestit, de către creditoare, cu cererea de executare silită la momentul la care, deși fusese admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, nu exista o normă specială de competență în materie, la stabilirea instanței de executare competente în soluționarea plângerii, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., care stabilesc competența de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru soluționarea, în fond, a acțiunilor civile. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că debitorul I.E.O. domiciliază în Caransebeș, jud. Caras-Severin, iar debitoarea I.R.E., își are domiciliul în Timișoara, jud. Timiș. Potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru fiecare dintre aceștia. Or, petentă a făcut alegerea de competență prin învestirea Judecătoriei Caransebeș cu soluționarea plângerii formulate împotriva biroului executorului judecătoresc, instanță în circumscripția căreia domiciliază unul dintre debitori, respectiv I.E.O.

Pentru toate considerentele expuse. Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2015.