ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1383/2015

După deliberare, asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrata la data de 3 noiembrie 2014 pe rolul Judecătoriei

Caransebeș, sub nr. 4437/208/2014, petenta D.D.M.l. X.X. A.G., cu sediul

procesual ales la Cabinet de avocat T.A.G. din București, sector 1, a formulat,

în contradictoriu cu intimatul B.E.J., B.G., cu sediul profesional în București,

sector 1, plângere împotriva încheierii din 15 octombrie 2014 prin care a fost

respinsă cererea privind executarea silită prin poprire a debitorilor I.E.O.,

domiciliat în Caransebeș, jud. Caraș-Severin și I.R.E., domiciliată în

Timișoara, jud. Timiș.

În motivare, petenta a arătat că, în

mod nejustificat, pârâtul a refuzat deschiderea procedurii executării silite

împotriva debitorilor mai sus menționați, întrucât documentele depuse în

susținerea cererii de executare silită fac dovada existenței unui contract de

credit perfect valabil, iar cererea privind acordarea împrumutului pentru uz

personal din 2002 conține o mențiune expresă la contractul de credit încheiat

cu banca, aspect ce face dovada existenței titlului executoriu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 664 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 35 din 14

ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4437/2081/2014, Judecătoria Caransebeș

a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a dispune astfel, această

instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 664 C. proc. civ. potrivit

cărora împotriva încheierii de refuz a deschiderii procedurii de executare,

creditorul poate formula plângere în termen de 15 zile de la data comunicării

acesteia, ia instanța de executare. Până Ia momentul încuviințării executării

silite, prin instanța de executare se înțelege instanța în a cărei rază

teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc.

Având în vedere că încheierea de refuz

a deschiderii procedurii de executare a fost emisă de B.E.J., B.G., cu sediul

profesional în București, sector 1, prin raportare la prevederile art. 664 C.

proc. civ., instanța a reținut că este competentă să soluționeze cauza

Judecătoria sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 6068 din 3

aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 15886/299/2015, Judecătoria sectorului

1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata pricinii

și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

În motivare. Judecătoria sectorului 1

București a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 664 alin. (2) C. proc. civ.,

împotriva încheierii de refuz a deschiderii procedurii de executare, creditorul

poate formula plângere în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii,

la instanța de executare.

Conform art. 650 alin. (1) C. proc.

civ., în forma avută la data înregistrării cererii de executare silită,

respectiv 14 octombrie 2014, instanța de executare este judecătoria în

circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face

executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel

Având în vedere că. aceste dispoziții

legale au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014,

pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014,

instanța a înlăturat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 650 alin.

(1) C. proc. civ., în considerarea prevederilor art. 31 și art. 147 alin. (4) din

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Prin urmare, pentru determinarea

instanței competente, Judecătoria sectorului 1 București a avut în vedere, în

lipsa unor alte dispoziții legale exprese incidente și până la intervenția

legiuitorului, caracterul necontencios al cererii și, aplicând dispozițiile art.

528 alin. (2) C. proc. civ. a stabilit că, în afara situației expres

reglementată de art. 819 din același act normativ, care se referă la executarea

silită imobiliară, instanța de executare este instanța în circumscripția căreia

are domiciliul sau sediul debitorul, care poate fi considerat „pârât" în

sensul art. 107 C. proc. civ.

Cum instanța a reținut că debitorii I.E.O.

și I.R.E. domiciliază în Caransebeș, jud. Caraș-Severin și cum nu s-a solicitat

sau dovedit că aceștia ar deține un imobil situat în circumscripția

Judecătoriei sectorului 1, a stabilit că instanța de executare este judecătoria

Caransebeș, competentă să soluționeze plângerea dedusă judecății.

Examinând conflictul de competență,

Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine

Judecătoriei Caransebeș, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor ari.664 alin.

(2) C. proc. civ. în cazul în care executorul judecătoresc refuză deschiderea

procedurii de executare, creditorul poate face plângere în termen de 15 zile de

la data comunicării încheierii la instanța de executare.

Din înscrisurile aflate la dosarul

cauzei rezultă că cererea formulată de către creditoare, a fost înregistrată la

sediul biroului executorului judecătoresc la 14 octombrie 2014, ulterior datei

la care, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale a

României, publicată în M. Of. la 16 iulie 2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate

a prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care stipulau că instanța de

executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află biroul

executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care

legea dispune altfel excepția de neconstituționalitate a fost admisă în

considerarea faptului că aceste norme permiteau un criteriu subiectiv de

apreciere din partea uncia dintre părțile litigante, aspect ce echivala cu

imposibilitatea cunoașterii, de către debitor, a instanței de executare

competente,

Astfel, în cauză, în absența unei

norme speciale atributive de competență, devin aplicabile dispozițiile art. 107

alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc competența de drept comun, din punct de

vedere teritorial, pentru judecata în primă instanță, stipulând că „cererea de

chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție

domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

De altfel, C. proc. civ., aprobat prin

Legea nr. 134/2010 a fost modificat și completat prin Legea nr. 138 din 15

octombrie 2014, publicată în M. Of. la data de 16 octombrie 2014, textul art. 650

alin. (1) din Cod primind o nouă formă, în sensul că „instanța de executare

este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului

de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor

în care legea nu dispune altfel.

Aceste norme nu simt însă aplicabile

cauzei pendinte, întrucât sesizarea organului de executare a fost făcută de creditoare

la data de 14 octombrie 2014, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 138 din 15

octombrie 2014, respectiv la 19 octombrie 2014.

Prin urmare, având în vedere

principiul neretroactivi tații legii civile și faptul că organul de executare a

fost învestit, de către creditoare, cu cererea de executare silită la momentul

la care, deși fusese admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, nu exista o normă specială de

competență în materie, la stabilirea instanței de executare competente în

soluționarea plângerii, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 107 alin.

(1) C. proc. civ., care stabilesc competența de drept comun, din punct de

vedere teritorial, pentru soluționarea, în fond, a acțiunilor civile.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei

rezultă că debitorul I.E.O. domiciliază în Caransebeș, jud. Caras-Severin, iar

debitoarea I.R.E., își are domiciliul în Timișoara, jud. Timiș.

Potrivit dispozițiilor art. 112 alin.

(1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi

introdusă la instanța competentă pentru fiecare dintre aceștia.

Or, petentă a făcut alegerea de

competență prin învestirea Judecătoriei Caransebeș cu soluționarea plângerii

formulate împotriva biroului executorului judecătoresc, instanță în

circumscripția căreia domiciliază unul dintre debitori, respectiv I.E.O.

Pentru toate considerentele expuse.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 mai 2015.