ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1603/2015

Prin

cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 4 noiembrie

2014, sub nr. 37167/212/2014, petentul D.D.M. J. X.X. A.G. a formulat plângere

împotriva încheierii din 15 octombrie 2014, dată de B.E.J., B.G. în dosarul de

fond, prin care a fost respinsă cererea de executare silită prin poprire, fiind

refuzată deschiderea procedurii de executare silită. Cererea a fost întemeiată,

în drept, pe dispozițiile O.G. nr. 99/2006.

Prin sentința civilă nr. 13121 din 4

decembrie 201.4, pronunțată de Judecătoria Constanța, secția civilă, în dosarul

de fond, a fost admisă excepția necompetertțeî teritoriale a Judecătoriei

Constanța, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a

cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 1.

Instanța a reținut că, potrivit art.

56 alin. (2) din .Legea nr. 188/2000 cazul refuzului nejustificat de îndeplinire

a atribuțiilor prevăzute la alin. (1), partea interesată poate introduce

plângere, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest

refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul

executorului judecătoresc."

Raportat la textul de lege menționat,

precum și la dispozițiile art. 132 C. proc. civ. și având în vedere că sediul

executorului judecătoresc este în sectorul 1 București, instanța a admis

excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Constanța și a declinat cauza

spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 1.

Prin sentința civilă nr. 4421 din 6

martie 2015, pronunțată în dosarul de fond, Judecătoria sectorului 1 București

a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București,

a declinat competența de soluționare a cauzei "in favoarea Judecătoriei

Constanța și, constatând ivit conflictul de competență, a dispus înaintarea

dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța a reținut că dispozițiile art.

664 C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării executorului,

judecătoresc prevăd că "(1) De îndată ce primește cererea de executare,

executorul, judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia și

deschiderea dosarului de executare, sau, după caz, va dispune înregistrarea

acesteia și deschiderea dosarului de executare, sau, după caz, va refuza

motivat deschiderea procedurii de executare; (2) încheierea prevăzută la alin.

(1) se comunică de îndată creditorului. În cazul în care executorul judecătoresc

refuză deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere, în

termen de 15 zile de la data comunicării prevăzute la alin. (1), la instanța de

executare".

S-a mai reținut că, față de Decizia

Curții Constituționale nr. 348 din 17 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529

din 16 iulie 2014, prin care a fost admisă excepția de neeonstituționalitate a

dispozițiilor art. 650 alin. (1) C.procciv., "în temeiul art. 31 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992, prevederile declarate neconstituționale își încetează

efectele. A mai motivat instanța că, prin ieșirea din vigoare a normei speciale

de competență aplicabilă cererilor de încuviințare a executării silite,

contestațiilor la executare și oricăror alte incidente apărute în cursul

executării silite (art. 650 alin. (2) Noul C. proc. civ.), s-a creat un vid de

reglementare care trebuie complinit prin aplicarea normei generale de

competență teritorială, reglementată în prezent de art. 107 Noul C. proc. civ.

Prin transpunerea, în plan

execuțional, a competenței teritoriale de drept comun, reglementate de art. 107

Noul C. proc. civ., instanța a apreciat ca instanța de executare se stabilește

prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului, aflat în Municipiul

Constanța.

Instanța a mai apreciat că prezenta

cerere nu este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 188/2000, respectiv

plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act,

ci pe dispozițiile speciale ale art. 664 C. proc. civ., care prevăd competența

instanței de executare, în cazul plângerii împotriva încheierii executorului

judecătoresc prin care se refuză deschiderea procedurii de executare silită.

Analizând conflictul de competență

dedus prezentei judecăți, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art.

135 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta

Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că obiectul

cererii de chemare în judecată este plângere îndreptată împotriva încheierii din

15 octombrie 2014, dată de B.E.J., B.G. în dosarul de fond, prin care a fost

respinsă cererea de executare silită prin poprire, fiind refuzată deschiderea

procedurii de executare.

În consecință. în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 664 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. (ulterior devenit art.

666 alin. (6) teza a II-a C. proc. civ., în urma republicării C. proc., civ. în

M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015) potrivit cărora: În cazul în care

executorul judecătoresc refuză deschiderea procedurii de executare, creditând

poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării prevăzute la alin.

(1), la instanța de executare", iar nu cele ale art. 56 din Legea nr. 188/2000

ce reglementează ipoteza plângerii împotriva actelor efectuate de executor,

prevăzute limitativ la art. 7 lit. b) - i) din Legea specială nr. 188/2000.

În ceea ce privește instanța de

executare, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014,

Curtea Constituțională a constatat neconstinaționalitatea dispozițiilor art. 650

alin. (1) C. proc. civ., în forma în care prevedeau că instanța de executare

este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului

judecătoresc care face executarea, iar de la data publicării deciziei în M. O. nr.

529 din 16 iulie 2014, dispozițiile antemenționate au fost suspendate de drept,

urmând ca efectele lor juridice să înceteze la expirarea termenului de 45 de

zile de la data publicării în M. Of.

Se constată că cererea de executare

silită a fost formulată la data de 14 octombrie 2014, ulterior publicării

Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 în M. Of., astfel ca, sub aspectul

competenței teritoriale nu își mai găseau aplicare prevederile art. 650 C.

proc. civ. (Judecătoria in circumscripția căreia se afla biroul executorului

judecătoresc care face executarea) ci, față de inexistența reglementării

speciale în raport cu data începerii executării silite, dispozițiile de drept

comun, prin aplicarea corespunzătoare a normei generale de competență

teritorială: instanța de la sediul/domiciliul pârâtului/debitorului conform art.

107 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, se constată și faptul că,

în temeiul art. 1 pct. 21 din Legea nr. 138/2014, în vigoare, ia data de 19

octombrie 2014, ulterior începerii executării silite, dar anterior promovării

plângerii la instanța de judecată, la data de 4 noiembrie 2014, art. 650 alin.

(1) teza I C. proc. civ., (renumerotat ca art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în

urma republicării C. proc. civ. în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015), are

următorul conținut: Jnstanța de executare este judecătoria în a cărei

circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul

sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune

altfel", normă specială ce este coerentă cu norma generală cuprinsă în art.

107 alin. (3) C. proc. civ.

În consecință, în raport de cele

arătate și având în vedere faptul că debitoarea împotriva căreia se îndreaptă

executarea silită, respectiv intimata R.E.R., are domiciliul în Municipiul

Constanța, concluzionează că revine Judecătoriei Constanța, ca instanță de

executare, competența de soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența cauzei

în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 11 iunie 2015.