ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1874/2015

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 6 noiembrie 2014, petentul DDM a formulat plângere împotriva încheierii nr. 1.055 din 17 octombrie 2014, dată de BEJ B.G. în dosarul nr. 155/2014, prin care a fost respinsă cererea de executare silită prin poprire, fiind refuzată deschiderea procedurii de executare. Prin Sentința civilă nr. 13.122 din data de 4 decembrie 2014, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1. În motivare, instanța a reținut incidența art. 56 alin. (2) din Legea 188/2000 și a art. 132 C proc.

civ., care prevăd că „În cazul refuzului nejustificat de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute la alin. (1), partea interesată poate introduce plângere, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc”. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat Sentința nr. 9.904 din 25 mai 2015, prin care a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea instanței de executare, respectiv Judecătoria Constanța, a constatat ivit conflictul de competență și a suspendat judecarea cauzei.

În motivare, a reținut că temeiul de drept al prezentei plângeri îl reprezintă prevederile art. 664 alin. (2) C. proc. civ (în vigoare la data emiterii încheierii contestate), față de care competența de soluționare a plângerii împotriva respingerii cererii de încuviințare a executării silite revine instanței de executare. În cauză, instanța a fost investită, în realitate, cu o plângere împotriva respingerii cererii de încuviințare a executării silite, așa cum reiese din conținutul cererii de chemare în judecată. Ca atare, nu este un refuz nejustificat de îndeplinire al atribuțiilor, cum a reținut judecătoria Constanța, iar competența revine, așa cum prevede art. 666 alin. (6) C. proc. civ. instanței de executare.

Art. 651 C. proc. civ. prevede că instanța de executare este cea de la sediul debitorului. În speța de față, domiciliul debitorului este în Constanța, așa încât competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Constanța. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 666 alin. (6) C. proc. civ. „Încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, în condițiile legii”. Art. 615 C. proc .civ. prevede, la alin. (2)., că „Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de tribunalul în circumscripția căruia a avut loc arbitrajul”.

În prezenta cauză, acțiunea prin care au fost sesizată Judecătoria Constanța avea ca obiect plângerea împotriva încheierii nr. 1.055 din 17 octombrie 2014, dată de BEJ B.J., prin care a fost respinsă cererea de executare silită prin poprire. Înalta Curte constată că, în cauză, este vorba despre o plângere împotriva respingerii cererii de încuviințare a executării silite, și nu de un refuz nejustificat de îndeplinire al atribuțiilor, în înțelesul art. 56 alin. (2) din Legea 188/2000, cum a reținut Judecătoria Constanța. În aplicarea prevederilor legale mai sus citate, și având în vedere că domiciliul debitoarei A. fostă A.E. este în județul Constanța, str. Hatman Arbore, Înalta Curte urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Constanța. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.