ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1018/2015

După deliberare, asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data

de 14 octombrie 2014, sub nr. 64161301/2014, reclamanta P.A., domiciliată în

Dumbrăvița, jud. Timiș și eu domiciliul procesual ales la Curtea de Apel

Timișoara, jud. Timiș, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul

Timiș, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției, obligarea acestora la

plata dobânzii legale aferente sumelor de bani rezultate din titlurile

executorii reprezentate de hotărârile judecătorești definitive și irevocabile

enumerate în acțiunea civilă, începând cu 15 octombrie 2011 și până la data

achitării integrale a sumelor de bani ce i se cuvin,

În drept, acțiunea civilă a fost

întemeiată pe aii. 1082 și 1088 C. civ. de la 1864, pe art. 1531 alin. (1), alin.

(2) teza I și pe art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.,

republicată, cu modificările ulterioare.

Prin sentința nr. 5/Pl din 12 ianuarie

2015, pronunțată în Dosarul nr. 6416/30/2014, Tribunalul Timiș, secția I civilă,

a admis excepția necompeienței teritoriale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deși au denumirea marginală

de „competență facultativă obligă reclamantul, în raport de calitatea sa de

judecător care își desfășoară activitatea în cadrul instanței competente să

soluționeze cauza, să sesizeze una din instanțele de același grad din raza unei

curți de apei învecinate. Caracterul imperativ al sesizării unei alte instanțe

decât cea competentă după normele de competență teritorială de drept comun

rezultă din modul de formulare a textului legal -,,sesiza" -, ce diferă de

cel utilizat în alin. (2), care se referă la calitatea de pârâte a acelorași

persoane, când legiuitorul uzitează formula „poate sesiza".

De asemenea, Tribunalul Timiș a

reținut că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil în speță, deși

reclamanta este judecător Ia Curtea de Apel Timișoara, întrucât noțiunea de

„instanță competentă să soluționeze cauza" se referă la întreg ciclul

procesual al judecății în fond și în căile de atac, cu atât mai mult cu cât

reclamanta își desfășoară activitatea la instanța de control judiciar.

Finalitatea textului de lege invocat constă tocmai în evitarea cazurilor de

bănuială legitimă, care conduceau la formularea cererii de strămutare în vechea

reglementare.

Având în vedere că reclamanta nu a

indicat instanța de același grad aflată în circumscripția oricăreia din curțile

de apel în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea, instanța a

apreciat că este competent să soluționeze cauza Tribunalul Alba, indicat de

pârâta Curtea de Apel Timișoara în întâmpinare.

La rândul său, Tribunalul Alba, secția

civilă, prin sentința nr. 211 din 10 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 6416/30/2014,

a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de

soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Timiș. Constatând ivit

conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru rezolvarea acestuia.

In motivare, tribunalul a reținut că,

din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.,

și, în concret, a expresiei „instanța la care își desfășoară activitatea",

rezultă că norma de competență se referă doar la instanța sesizată cu judecata

fondului, în primă instanță, deoarece un judecător nu poate să-șî desfășoare

activitatea, simultan, la mai multe instanțe.

Prin urmare, având în vedere că

reclamanta este judecător la Curtea de Apel Timișoara, tribunalul a constatat

că prima instanță competentă să se pronunțe asupra fondului cererii deduse

judecății este Tribunalul Timiș.

Examinând conflictul de competență,

Înalta Curte va reține că, în cauza, competența soluționării pricinii în primă

instanță revine Tribunalului Alba, pentru considerentele ce succed:

În conformitate cu dispozițiile art. 127

alin. (1) C. proc. civ. „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere

de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una

dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția

oricăreia dintre curiile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei

circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea."

Din interpretarea textului legal mai

sus menționat rezultă că judecătorul care are calitatea de reclamant trebuie să

se adreseze uneia dintre instanțele menționate în art. 327 alin. (1) C. proc.

civ. Rațiunea normei rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare

părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Prin urmare, norma de competență

reglementată de textul legal mai sus menționat obligă reclamantul, în calitatea

sa de judecător care își desfășoară activitatea în cadrul instanței competente

să soluționeze cauza, să sesizeze una dintre instanțele de același grad aflate

în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Acest aspect rezultă și din faptul că art.

127 alin. (1) C. proc. civ. folosește expresia „va sesiza", care nu acordă

dreptul de opțiune reclamantului de a sesiza instanța menționată în textul de

lege sau instanța la care funcționează,

Pe de altă parte, noțiunea de

„instanța ia care își desfășoară activitatea " la care face referire art. 127

alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată în sens larg, cu referire la toate

ciclurile procesuale ale judecății, deoarece finalitatea acestei dispoziții

legale este aceea de a înlătura cazurile de bănuială legitimă care ar fi condus

Ia formularea unei cereri de strămutare, conform C. proc. civ. adoptat prin

Legea nr. 134/2010.

În acest sens, în considerentele

Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, pronunțată de Curtea Constituțională,

publicată în M. Of. nr. 897/10 decembrie 2014 referitoare la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza I, art. 143 alin.

(1) și ale art, 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. s-a reținut că norma

cuprinsă în art. 127 alin. (1) din acest act normativ este un mijloc procedural

care urmărește înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a

cauzei datorate calității părții. Astfel, s-a statuat că norma cuprinsă în

acest text legal apare ca fiind alternativa la instituția strămutării, în

ipoteza aplicării sale nefiînd necesară sesizarea curții de apel sau a

instanței supreme, după caz, pentru a se pronunța asupra cererii de strămutare

a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de

imparțialitate a judecătorilor din pricina calității părților.

În cauză, deși reclamanta nu își

desfășoară activitatea la Tribunalul Timiș, competent material să soluționeze

litigiul dedus judecății în primă instanță, ci la Curtea de Apel Timișoara,

calea de atac care ar putea fi promovată împotriva sentinței ar urma să se

judece la această instanță, conform art. 214 și art. 216 din Legea dialogului

social nr. 62/2011, coroborate cu prevederile art. 96 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, norma cuprinsă în art. 127

alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi interpretată în sens restrictiv, deoarece

efectele acesteia se extind și la instanțele de control judiciar, competente să

soluționeze căile de atac prevăzute de lege.

În considerarea acestor argumente,

competența soluționării litigiului dedus judecății revine Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

3 aprilie 2015.