ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 874/2015

Deliberând asupra

conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș, Dosar nr. 979/109/2014 reclamanții V.C., T.F., D.E., B.N., G.P.,

S.F., S.D., P.M., S.G., D.I., S.I., V.C.A., S.I.L., P.N., au solicitat în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Argeș, Curtea de Apel Argeș și Ministerul

Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor

executorii și neachitate până în prezent, începând cu data pronunțării hotărârilor

judecătorești ce constituie titluri executorii și până la data plății efective.

În drept, cererea

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1084 și ale art. 1088 C. civ. vechi, decizia

nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința

civilă nr. 1835 din 21 octombrie 2014 Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței

teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Dâmbovița, în raport de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, care stabilesc că „dacă un judecător are calitatea

de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea,

va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția

oricăreia dintre curțile de apel, învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție

se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

S-a concluzionat

că, în raport de aceste dispoziții și de locul în care reclamanții din prezenta

cauză își desfășoară activitatea, respectiv Judecătoria Topoloveni, Tribunalul Argeș

este instanță necompetentă teritorial în soluționarea acestei pricini.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Dâmbovița având Dosarul nr. 4803/120/2014.

Tribunalul Dâmbovița

a reținut că prin cererea adresată instanței reclamanții, ce au calitatea de personal

auxiliar și conex la Judecătoria Topoloveni, au sesizat instanța cu cerere pentru

plata premiului anual aferent anului 2010, intitulat „al 13-lea salariu”.

În judecarea conflictelor

de muncă, dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilește

o competență teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competența

tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul

de muncă.

În raport de situația

de fapt și de drept expusă, având în vedere și dispozițiile art. 208 din Legea

nr. 62/2011 care arată că, în primă instanță, conflictele individuale de muncă se

soluționează de tribunal, s-a apreciat că Tribunalului Argeș este instanță competentă

atât din punct de vedere material cât și teritorial, toți reclamanții avându-și

stabilit domiciliul în circumscripția acestei instanțe.

S-a arătat că

alin. (1) din art. 127 C. proc. civ. la care și alin. (3) face referire cuprinde

precizarea că judecătorul sau grefierul „are calitatea de reclamant într-o cerere

de competența instanței la care își desfășoară activitatea”, situația în care ne

puteam afla numai dacă reclamanții funcționau în calitate de grefieri la Tribunalul

Argeș, instanța competentă în soluționarea cauzei. Ori, în speță, reclamanții au

funcție de grefieri la o altă instanță (în primul rând, necompetentă material),

respectiv Judecătoria Topoloveni, iar alții de personal conex căruia nici nu îi

sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Așa fiind, prin

sentința nr. 1562 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția

I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată

din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Argeș. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat

Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul

dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010,

va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița

competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010: „(1)

Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței

la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești

de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate

cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară

activitatea.(...) (3) Dispozițiile alin. (1) și alin. (2) se aplică în mod corespunzător

și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.”

În raport de prevederile

legale evocate, este evident că intenția legiuitorului a fost în sensul de a stabili

o competență teritorială, în astfel de cazuri, în cadrul unei curți de apel învecinate

curții de apel din circumscripția căreia reclamanții, în calitatea prevăzută de

acest text, își desfășoară activitatea.

Instanța la care

reclamantul, care îndeplinește condițiile acestei prevederi legale, își desfășoară

activitatea, este reglementată în art. 127 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr.

134/2010 lato sensu, respectiv curte de apel (cu toate instanțele din circumscripția

sa), iar nu stricto sensu de instanță individual determinată (respectiv judecătorie,

tribunal sau curte de apel).

Dispozițiile noului

C. proc. civ. prevăd prin art. 127, o competență teritorială facultativă în a alege

instanța învecinată Curții de Apel în care reclamanții își desfășoară activitatea,

caracterul facultativ fiind dat de calitatea reclamanților care ocupă, potrivit

textului de lege invocat, funcțiile de judecător, procuror, asistent judiciar și

grefier în cadrul instanțelor din circumscripția unei curți de apel.

Prin urmare, având

în vedere calitatea reclamanților (magistrat și personal auxiliar), precum și locul

în care aceștia își desfășoară activitatea, respectiv Judecătoria Topoloveni, este

de necontestat incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. adoptat prin Legea

nr. 134/2010, astfel că Tribunalul Argeș nu este instanță competentă teritorial

în soluționarea cauzei.

Dată fiind competența

teritorială facultativă reglementată de art. 127 C. proc. civ. adoptat prin Legea

nr. 134/2010 în a alege instanța învecinată Curții de Apel Pitești la care reclamanții

își desfășoară activitatea, se constată că Tribunalul Dâmbovița este instanță competentă

teritorial în soluționarea cauzei.

În consecință,

în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C.

proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competența

de soluționare a cererii formulată de reclamanții V.C., D.E., T.F., G.P., S.F.,

B.N., S.D., P.M., S.G., S.I., D.I., V.C.A., P.N., S.I.L. în favoarea Tribunalului

Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 martie 2015.