ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 874/2015

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, Dosar nr. 979/109/2014 reclamanții V.C., T.F., D.E., B.N., G.P., S.F., S.D., P.M., S.G., D.I., S.I., V.C.A., S.I.L., P.N., au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Argeș, Curtea de Apel Argeș și Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu data pronunțării hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii și până la data plății efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1084 și ale art. 1088 C. civ. vechi, decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin sentința civilă nr. 1835 din 21 octombrie 2014 Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, în raport de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, care stabilesc că „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel, învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

S-a concluzionat că, în raport de aceste dispoziții și de locul în care reclamanții din prezenta cauză își desfășoară activitatea, respectiv Judecătoria Topoloveni, Tribunalul Argeș este instanță necompetentă teritorial în soluționarea acestei pricini. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița având Dosarul nr. 4803/120/2014. Tribunalul Dâmbovița a reținut că prin cererea adresată instanței reclamanții, ce au calitatea de personal auxiliar și conex la Judecătoria Topoloveni, au sesizat instanța cu cerere pentru plata premiului anual aferent anului 2010, intitulat „al 13-lea salariu”. În judecarea conflictelor de muncă, dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilește o competență teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competența tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

În raport de situația de fapt și de drept expusă, având în vedere și dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 care arată că, în primă instanță, conflictele individuale de muncă se soluționează de tribunal, s-a apreciat că Tribunalului Argeș este instanță competentă atât din punct de vedere material cât și teritorial, toți reclamanții avându-și stabilit domiciliul în circumscripția acestei instanțe. S-a arătat că alin. (1) din art. 127 C. proc. civ. la care și alin. (3) face referire cuprinde precizarea că judecătorul sau grefierul „are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea”, situația în care ne puteam afla numai dacă reclamanții funcționau în calitate de grefieri la Tribunalul Argeș, instanța competentă în soluționarea cauzei.

Ori, în speță, reclamanții au funcție de grefieri la o altă instanță (în primul rând, necompetentă material), respectiv Judecătoria Topoloveni, iar alții de personal conex căruia nici nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ. Așa fiind, prin sentința nr. 1562 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

adoptat prin Legea nr. 134/2010: „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.(...) (3) Dispozițiile alin. (1) și alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.” În raport de prevederile legale evocate, este evident că intenția legiuitorului a fost în sensul de a stabili o competență teritorială, în astfel de cazuri, în cadrul unei curți de apel învecinate curții de apel din circumscripția căreia reclamanții, în calitatea prevăzută de acest text, își desfășoară activitatea.

Instanța la care reclamantul, care îndeplinește condițiile acestei prevederi legale, își desfășoară activitatea, este reglementată în art. 127 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 lato sensu, respectiv curte de apel (cu toate instanțele din circumscripția sa), iar nu stricto sensu de instanță individual determinată (respectiv judecătorie, tribunal sau curte de apel). Dispozițiile noului C. proc. civ. prevăd prin art. 127, o competență teritorială facultativă în a alege instanța învecinată Curții de Apel în care reclamanții își desfășoară activitatea, caracterul facultativ fiind dat de calitatea reclamanților care ocupă, potrivit textului de lege invocat, funcțiile de judecător, procuror, asistent judiciar și grefier în cadrul instanțelor din circumscripția unei curți de apel.

Prin urmare, având în vedere calitatea reclamanților (magistrat și personal auxiliar), precum și locul în care aceștia își desfășoară activitatea, respectiv Judecătoria Topoloveni, este de necontestat incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, astfel că Tribunalul Argeș nu este instanță competentă teritorial în soluționarea cauzei. Dată fiind competența teritorială facultativă reglementată de art. 127 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 în a alege instanța învecinată Curții de Apel Pitești la care reclamanții își desfășoară activitatea, se constată că Tribunalul Dâmbovița este instanță competentă teritorial în soluționarea cauzei. În consecință, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții V.C., D.E., T.F., G.P., S.F., B.N., S.D., P.M., S.G., S.I., D.I., V.C.A., P.N., S.I.L. în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2015.