ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2599/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, obligarea pârâtului la eliberarea autorizației de funcționare farmacie pe numele reclamantei, ca urmare a achiziției de către aceasta a Autorizației de funcționare nr. 360/EN2676 din 14 martie 2008 de la B. SRL, având în vedere aprobarea tacită a cererii ce a fost depusă la data de 3 februarie 2015.

2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința nr. 2693 din 22 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt incidente cauzei dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile de drept comun reprezentate de art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind stabilirea instanței competente material prin raportare la criteriul ierarhic.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 1980/2017 din 28 martie 2017 a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite prevăd faptul că litigiile având ca obiect constatarea aprobării tacite se introduc la instanța de contencios administrativ competentă, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și constatând că pârâtul este o autoritate a administrației publice centrale, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Curtea de Apel București.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune ce are ca obiect obligarea pârâtului la eliberarea autorizației de funcționare farmacie pe numele reclamantei, ca urmare a aprobării tacite a cererii sale adresate pârâtului.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite coroborate cu prevederile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 "Cererea de chemare în judecată a autorității administrației publice având ca obiect constatarea aprobării tacite se introduce la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă".

Prin dispozițiile ce reglementează aprobarea tacită se stabilește competența instanței de contencios administrativ, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale, dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ, dispoziții în raport de care urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", iar potrivit alin. (3) "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale."

Astfel, Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește obligarea unei autorități publice centrale la emiterea unei autorizații de funcționare, ca urmare a aprobării tacite a cererii, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care urmează a emite actul în discuție.

Văzând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, precum și instanța aleasă de reclamantă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM