ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 22/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 22/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 22/2017
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 septembrie 2015, sub nr. de Dosar nr. x/2/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 20 februarie 2015, anularea Deciziei nr. 14814 din 23 aprilie 2015 de soluționare a contestației și menținerea în vigoare a contractului de finanțare.
2.Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.
2.1. Prin sentința civilă nr. 559 din 23 februarie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența
de soluționare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Curtea a constatat că, în speța de față,
procesul verbal contestat este emis de C. din cadrul B., care este o autoritate publică locală.
A reținut Curtea că potrivit art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004, toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar actul administrativ a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este emis de o autoritate publică locală, astfel că în primă instanță, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului și nu curții de apel.
A mai apreciat Curtea că împrejurarea că se contestă și decizia de soluționare a contestației, care este emisă de B. - autoritate publică centrală, nu determină competența de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel, din moment ce actul administrativ care produce efecte juridice este procesul verbal și nu decizia prin care este soluționată contestația formulată împotriva acestuia.
2.2. Prin sentința civilă nr. 3083 din 12 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția
necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal,
și a fost declinată competența in soluționarea prezentei cauze în favoarea
Tribunalului Constanța
.
Pentru a pronunța această soluție s-a reținut incidența dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ contestat fiind emis, în opinia tribunalului, de către o autoritate publică locală.
A considerat, așadar, tribunalul că,
revine
competența teritorială de soluționare a cauzei Tribunalului Constanța, iar nu Tribunalului București, deoarece emitentul actului contestat în raport de care s-a stabilit competența materială își are sediul în Constanța, fiind o autoritate publică locală.
2.3. Prin sentința civilă nr. 1092 din 23 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția
necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului
Constanța, secția de
contencios administrativ și fiscal,
și a fost declinată competența in soluționarea prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia pe calea regulatorului de competență.
Cu privire la competența teritorială Tribunalul Constanța a apreciat că, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 și de împrejurarea că sediul reclamantei este în județul Galați, iar sediul pârâtei este în București, competența teritorială aparține instanțelor din București.
Referitor la competența materială, a reținut tribunalul că obiectul acțiunii îl reprezintă anularea Deciziei nr. 14814 din 23 aprilie 2015 de soluționare a contestației, iar soluția asupra cererii de anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor reprezintă o consecință a anulării sau a menținerii deciziei de soluționare a contestației.
Având în vedere că Decizia nr. 14814 din 23 aprilie 2015 este emisă de o autoritate centrală, respectiv B., Tribunalul Cluj a considerat că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială revine Curții de Apel București.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;
Argumente de fapt și de drept relevante.
În prealabil, Înalta Curte reține că in cauză au instanțele și-au declinat succesiv competența, invocând atât reguli de competență materială, cât și reguli de competență teritorială.
În aceste condiții, determinant pentru stabilirea instanței competente este clarificarea obiectului acțiunii in raport de actul administrativ atacat și organul emitent.
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind
anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 20 februarie 2015 și de anularea Deciziei nr. 14814 din 23 aprilie 2015 de soluționare a contestației și menținerea în vigoare a contractului de finanțare.
Dispozițiile legale incidente sunt cele prevăzute de art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004 „Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”
Din interpretarea textului de lege menționat se constată că pentru a fi incidente dispozițiile art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004, o primă condiție obligatorie pentru a fi atrasă competența curților de apel o constituie ca actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene să fie emise de către autorități publice centrale.
Înalta Curte, constată că autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene este
B.
, care desfășoară activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora, procesele-verbale întocmite in acest sens fiind aprobate de conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control.
În cauză emitentul
anularea Deciziei nr. 14914 din 23 aprilie 2015 de soluționare a contestației este B., o autoritate publică centrală, fiind incidente dispozițiile art.
art. 10 alin. (1)
1
din Legea contenciosului administrativ.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență;
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea
Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2017.