ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 353/2017

Decizia nr. 353/2017 Deliberând, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei; Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2015, sub nr. x/2/2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Deciziei nr. 32695 din 03 septembrie 2015 emisă de pârâtă și, rejudecând cauza în fond, să se dispună anularea titlului de creanță, respectiv a Procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 01 iulie 2015 înregistrat la B. din 07 iulie 2015. 2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; Prin sentința nr. 1198/CA din 08 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a declinat în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. Pentru a hotărî astfel, instanța a constata că în cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative emise de o autoritate regională, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul rangului organului emitent,

respectiv C. și astfel aceasta revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. 3. Hotărârea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar la termenul de judecată din data de 12 octombrie 2016 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă nr. 1334/2016/CA pronunțată în data de 12 octombrie 2016 , Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a tribunalului invocată de reclamantă, a declinat în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ înaintată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B., a suspendat din oficiu judecata cauzei și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență. Tribunalul coroborând dispozițiile art. 10 alineat (1 1 ) din Legea nr. 554/2004 și art. 96 pct. 10 C. proc. civ.

cu conținutul actului administrativ contestat, emis de către D. și nu de către echipa de control, a constatat lipsa competenței sale materiale în soluționarea acțiuni în contencios administrativ și totodată temeinicia excepției invocată de către reclamantă în sensul că, pentru soluționarea cauzei, în primă instanță competența revine Curții de Apel București. 4. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție; Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curți de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reclamanta SC A. SRL a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ, respectiv a solicitat anularea Deciziei nr. 32695 din 03 septembrie 2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 01 iulie 2015, ambele emise de pârâta B.. Conform art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004 , „(1 1 ) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. Potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ.

„ Curțile de apel judecă : 1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale ” Totodată, se reține că litigiul vizează anularea unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, emis de o autoritate publică centrală, care are ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene . În acest context, coroborând prevederile anterior menționate se constată că instanța competentă material să soluționeze cauza se determină potrivit art. 10 alin. ( 1 1 ) din Legea nr. 554/2004 . În speță, pârâtă este o autoritate publică centrală - B., astfel că aparține Curții de Apel competența materială de soluționare în fond a litigiului.

În ceea ce privește competența teritorială alternativă, reglementată de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se constată că reclamanta a optat pentru învestirea instanței de la sediul pârâtei, care se află în Municipiul București. În consecință, în temeiul art. 135 C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va soluționa conflictul de competență, în sensul stabilirii competenței în favoarea Curții de Apel București , secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definitivă prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea. Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod. Poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2017.