Decizia nr. 194/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 48 a Curții de Apel Pitești

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 26 martie 2014, sub nr. x/46/2013, reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală Programe Europene, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea măsurii excluderii de la rambursare a sumei de 111.213,56 RON reprezentând cheltuieli neeligibile pentru organizare de șantier și a sumei de 26.691,25 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă, măsură comunicată cu adresa din 06.11.2013.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 48/F-CONT din 26 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală Programe Europene.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței nr. 48/F-CONT din 26 martie 2014 a declarat recurs în termen legal reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar, susținând că aceasta este nelegală, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului, au fost invocate, în esență, următoarele aspecte. Prin contractul de finanțare din 12.04.2012, având ca obiect "Amenajarea și modernizarea str. Aurelian Sacerdoteanu și str. Patriarh Iustinian Marina", Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă în valoare de 15.516.906,15 RON, echivalentă cu maxim 98% din valoarea totală eligibilă a Proiectului (art. 3 din contract), iar restul de 2% urma să fie plătit de beneficiarul proiectului. Deși prețul era expres stipulat în contractul de finanțare, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2 la aceasta, la depunerea cererii de rambursare prin notificarea din 17.09.2013, Direcția Generală Programe Europene stabilea unilateral o altă valoare pentru cheltuielile eligibile, declarând neeligibile cheltuieli în valoare de 111.213,56 RON și taxa pe valoare adăugată aferentă în valoare de 26.691,25 RON. Cheltuielile declarate neeligibile au fost ocazionate de organizarea de șantier pentru achiziționarea a 4 grupuri sanitare (toalete ecologice), 4 containere - birou pentru lucru și 4 containere de locuit (vestiare conform imaginilor foto). Este criticabilă sentința instanței de fond, ca urmare a faptului că scopul prezentei cauze este acela de a demonstra că beneficiarul a respectat în totalitate "legalitatea, regularitatea și conformitatea" stabilite de legislația cadru, fiind inadmisibilă menținerea ca neeligibile a cheltuielilor menționate. Relevant în cauză este și aspectul că o parte a containerelor a fost confecționată de către constructor (cele cu destinația de birouri și cele folosite ca vestiare), iar toaletele ecologice au fost achiziționate de către SC A. SRL, în baza facturii din 24.04.2013. În mod greșit prima instanță a reținut că prezenta contestație ar avea ca obiect activitățile conexe organizării de șantier, deși s-a susținut și s-a dovedit cu probatoriul administrat în cauză caracterul eligibil al cheltuielilor conform prevederilor H.G. nr. 28/2008 și art. 6 din Ordinul nr. 1.360/20.04.2011 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenție "Planuri integrate de dezvoltare urbană" al axei prioritare "Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor - poli urbani de creștere" din cadrul Programului Operațional Regional 2007 - 2013. Opinia instanței de fond este criticabilă și urmare a faptului că montarea toaletelor ecologice în incinta șantierelor s-a efectuat cu respectarea recomandărilor Normativului privind protecția și executarea instalațiilor sanitare I9-94. În ceea ce privește aspectele reținute de instanța de fond privind utilizarea containerelor cu destinația de "locuințe" și nu de "vestiare pentru muncitori", se impune a se observa că în prezenta cauză s-a făcut în mod repetat dovada că este vorba de "vestiare pentru muncitori", astfel că pentru o eroare materială nu trebuie să fie aplicată în niciun caz o sancțiune care să aibă ca efect declararea ca neeligibile a cheltuielilor ocazionate de achiziționarea acestor containere. Referitor la reținerea instanței de fond, în sensul că acele containere trebuie să aibă caracter temporar, trebuie reținut faptul că acestea nu au cum să rămână în zonă și că măsura amplasării lor a fost determinată de necesitatea asigurării unor condiții decente și civilizate personalului care a activat pe respectivul șantier. Inadmisibilă este și critica instanței referitoare la durabilitatea și folosința îndelungată a respectivelor containere care respectă normele de siguranță în vigoare, deoarece instanțele nu pot cenzura aplicarea legislației cadru în materie, astfel că, din moment ce s-a făcut dovada că pentru prezentul proiect au fost alocate sume mult mai mici decât se prevăzuse inițial, a fi de acord cu declararea ca neeligibile a acestor cheltuieli încalcă orice rațiune. În ceea ce privește folosirea celor 4 containere cu destinația de "birouri", este de precizat faptul că birourile au fost folosite de personalul angajat zilnic (în timpul orelor de program), pe durata contractului de execuție a lucrărilor de aproximativ 12 luni, ceea ce înseamnă că trebuiau asigurate condiții minime de lucru și de siguranță. Prin urmare, se observă că beneficiarul investiției a respectat prevederile legislației cadru, respectiv Ordinul nr. 1.360 din 20.04.2011, dar și prevederile contractului de finanțare pentru organizarea de șantier, astfel cum au fost însușite de părțile semnatare ale contractului. Totodată, se impune a se contata că dispozițiile Ordinului nr. 1.360/2011 nu limitează imperativ declararea ca fiind neeligibile a cheltuielilor ocazionate de achiziționarea diferitelor echipamente utilizate pentru organizarea de șantier. În concluzie, pentru considerentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza în fond, să se dispună admiterea contestației, astfel cum a fost formulată și motivată.

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a solicitat, prin întâmpinare, în principal, constatarea nulității recursului, având în vedere că recurentul nu face altceva decât să reia motivele prezentate odată cu judecarea în fond a cauzei (înlăturate de prima instanță), fără a aduce vreo critică legală sau pertinentă sentinței atacate. În situația în care se va trece peste excepția nulității recursului, s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, pentru următoarele motive: Sumele solicitate spre decontare de către recurent nu se regăsesc în lista cheltuielilor eligibile, așa cum sunt ele prevăzute în Ordinul nr. 1.360/2011. Cheltuielile referitoare la montarea de containere - birou sau destinate locuințelor muncitorilor, ori transportului materialelor nu pot fi considerate ca activități conexe organizării de șantier, neavând nicio legătură cu activitatea efectivă desfășurată de către beneficiar. Aceste cheltuieli sunt pur administrative, astfel că nu au fost aprobate pentru rambursare. Mai mult, pentru a îndeplini condițiile de eligibilitate, cheltuielile angajate de către recurent trebuie să vizeze construirea provizorie sau amenajarea la construcțiile existente de vestiare pentru muncitori etc., lucrările astfel realizate neputând avea caracter definitiv. Or, bunurile achiziționate sunt destinate unei folosințe îndelungate, pot fi valorificate ulterior de către recurent și nu au legătură cu șantierul sau cu obiectivul finanțat. În concluzie, intimatul a solicitat respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 48/F-CONT din 26.03.2014, cu consecința constatării ca neeligibile a sumelor solicitate la rambursare de către recurent.

Procedura derulată în recurs În conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., magistratul asistent a întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în care a constatat că recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu. Prin încheierea din data de 17 martie 2015 s-a dispus comunicarea raportului, cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de comunicare. La data de 6 octombrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia la data de 2.02.2016, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează. Litigiul dedus judecății vizează refuzul autorității pârâte de aprobare la rambursare a sumei totale de 111.213,56 RON reprezentând cheltuieli aferente organizării de șantier și taxă pe valoare adăugată, refuz exprimat prin Informarea din 17.09.2013 și considerat de reclamant ca fiind unul nejustificat. Motivul de nelegalitate invocat în cauză este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Susținerile recurentului în această privință sunt neîntemeiate, întrucât hotărârea primei instanțe se bazează pe interpretarea și aplicarea corectă în cauză a prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordinul MDLPL și MEF nr. 1.360/1.932/2011 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenție "Planuri integrate de dezvoltare urbană" al axei prioritare "Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor - poli urbani de creștere" din cadrul Programului operațional regional 2007 - 2013. În accepțiunea art. 6 alin. (2) din acest act normativ, cheltuielile considerate eligibile sunt cele aferente construirii provizorii sau amenajării la construcțiile existente de vestiare pentru muncitori, grupuri sanitare, rampe pentru spălare auto, depozite pentru materiale, fundații pentru macarale, rețele electrice de iluminat și forță, căi de acces auto, branșamente/racorduri la utilități, împrejmuiri, pânze de protecție a fațadelor, panouri de prezentare, pichete de incendiu. Cheltuielile realizate de reclamant considerate de autoritatea pârâtă ca fiind cheltuieli neeligibile au vizat achiziționarea a patru containere - birou pentru lucru, patru containere de locuit și patru toalete ecologice, precum și cheltuieli de transport. În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că, în stabilirea caracterului eligibil al cheltuielilor aferente organizării de șantier ceea ce este determinant este ca lucrările și instalațiile destinate organizării de șantier să nu aibă caracter definitiv, scopul lor fiind acela de a servi la organizarea de șantier pentru derularea activității specifice proiectului. Or, atât containerele birou pentru lucru, respectiv de locuit, cât și toaletele ecologice sunt bunuri destinate unei folosințe îndelungate. Ele nu își păstrează funcționalitatea doar pe durata șantierului, ci și ulterior, astfel că nu sunt considerate eligibile cheltuielile ocazionate de achiziționarea acestora. De asemenea, nu sunt cheltuieli eligibile cheltuielile legate de transportul muncitorilor și folosire macara, întrucât ele nu sunt avute în vedere de art. 6 alin. (2) din Ordinul MDLPL și MEF nr. 1.360/1.932/2011. În concluzie, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente cauzei, astfel că urmează să dispună, în temeiul art. 496 C. proc. civ. (2010), respingerea recursului ca nefondat.