ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1941/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală Programe Europene, anularea actului administrativ nr. 92885 din 17 decembrie 2014, prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva măsurilor de respingere de la rambursare a sumei de 658,74 RON și T.V.A. aferentă de 158,10 RON, prevăzute în factura nr. 1589 din 19 februarie 2014 emisă de SC A. SRL.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 65 din 23 aprilie 2015, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea actului administrativ nr. 92885 din 12 noiembrie 2014, privind excluderea de la rambursare a sumei de 658,74 RON și 158,10 RON T.V.A.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind nesocotite dispozițiile Ordinului comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor nr. 185 din 18 februarie 2008 și al ministrului economiei și finanțelor nr. 621 din 03 martie 2008, precum și ale Contractului de finanțare nr. 670 din 18 martie 2010, cod SMIS 6543. Recurenta a invocat prevederile art. 5 alin. (1) și (2) din contractul de finanțare și art. 5 din ordinul comun sus-menționat, precizând că instituția a exclus de la rambursare, prin Adresa nr. 67538 din 20 octombrie 2014, intitulată "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 15", cheltuielile cuprinse în Factura nr. 1589 din 19 februarie 2014, emisă de SC A. SRL, transmisă de reclamant spre decontare, astfel: Capitolul bugetar 4. 3 - Dotări: în suma de 658,74 RON și 158,10 RON T.V.A. reprezentând cheltuieli neeligibile privind mulaje, considerate material didactic. În opinia recurentului, în mod greșit prima instanță nu a reținut aspectul potrivit căruia, cheltuielile excluse de la rambursare nu se regăsesc printre cele a fi considerate eligibile de ordinul comun la care s-a făcut trimitere, așa încât în mod legal aceste cheltuieli au fost excluse de la rambursare. Totodată, a arătat că Autoritatea a transmis clarificări referitoare la ordinul comun, prin Adresa nr. 34765 din 29 aprilie 2011, potrivit căreia "nu sunt eligibile materiale didactice: truse și modele pentru laboratoare, mulaje, planșe și hărți, sticlărie și ustensile, jocuri didactice, materialele didactice pentru orele de sport (ex: mingii)", iar raportat la aceste clarificări, în mod greșit prima instanță a reținut faptul că reprezintă o modificare unilaterală a contractului de finanțare. Or, respectivele clarificări referitoare la sfera de cuprindere a noțiunilor din art. 5 alin. (5) din ordinul comun nu aduc modificări ale actului administrativ cu caracter normativ, ci doar interpretează conținutul acestuia, făcând lămuririle necesare în vederea aplicării sale unitare în executarea contractelor de finanțare vizate, fiind, de altfel, anterioare efectuării cheltuielilor de către intimat, care au fost considerate neeligibile de către reprezentanții instituției. Totodată, recurentul a susținut că motivarea primei instanțe este contradictorie, pe de o parte se reține că intimatul a luat cunoștință de extinderea sferei cheltuielilor neeligibile la momentul respingerii solicitării de rambursare, iar pe de altă parte se constată că acesta recunoaște că a primit Adresa nr. 34765 din 29 aprilie 2011, act de care judecătorul fondului nu a ținut cont că nu a fost contestat. În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii.

Apărarea intimatului-reclamant Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Municipiul Râmnicu Vâlcea a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 februarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 30 martie 2017. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate actul administrativ nr. 92885 din 17 decembrie 2014, prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva măsurilor de respingere de la rambursare a sumei de 658,74 RON și T.V.A. aferentă de 158,10 RON, prevăzute în factura nr. 1589 din 19 februarie 2014, emisă de SC A. SRL. Curtea de apel a admis cererea formulată de reclamant, dispunând anularea actului administrativ nr. 92885 din 12 noiembrie 2014, privind excluderea de la rambursare a sumei de 658,74 RON și 158,10 RON T.V.A. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt. În cauză, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de organism intermediar pentru același program, și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de finanțare nr. 670 din 18.03.2010, pentru implementarea proiectului intitulat "Reabilitare și Modernizare Clădire Colegiul Național Alexandru Lahovari" valoarea totală eligibilă fiind de 14.310.125,45 RON, cu o valabilitate de 5 ani. Prin actul administrativ atacat, reclamantul a fost obligat să plătească suma de 658,74 RON, reprezentând contravaloare mulaje, și TVA în sumă de 158,10 RON, cu motivarea că acestea reprezintă cheltuieli neeligibile potrivit Ordinului comun nr. 185/621/2008 al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor și Ministrului Economiei și Finanțelor, pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenție. Se reține însă că în conținutul documentului referitor la cheltuieli neeligibile - dotări săli de curs - sunt menționate un număr de 48 de produse care au acest caracter, printre acestea neregăsindu-se materialele didactice, respectiv mulajele achiziționate prin factura nr. 1589/2014. Referitor la clarificările transmise prin Adresa nr. 34765 din 29 aprilie 2011, sub aspectul caracterului eligibil sau neeligibil al cheltuielilor vizând produsele achiziționate de reclamant, se constată că acestea sunt ulterioare semnării contractului. De altfel, în raport cu conținutul lor, acele clarificări reprezintă o modificare unilaterală a contractului de finanțare, realizată ulterior încheierii acestuia, cum corect a observat și prima instanță. Astfel, potrivit Contractului de finanțare nr. 670 din 18 martie 2010, în anexa care cuprinde cheltuielile neeligibile - dotări săli curs - au fost prevăzute doar un număr de 48 de produse, iar printre aceste produse nu se regăsesc produsele considerate de recurent material didactic, respectiv mulaje, și că nu intră în categoria cheltuielilor eligibile. În plus, nu s-a făcut dovada că anexa a fost modificată cu respectarea clauzelor prevăzute la art. 18 din contract. Prin urmare, Adresa nr. 34765 din 29.04.2011, invocată de recurent, nu poate adăuga la prevederile Ordinului MDLPL nr. 185 din 18 februarie 2008 și MEF nr. 621 din 03 martie 2008, act administrativ cu caracter normativ care nu distinge între tipurile de cheltuieli efectuate pentru echipamentele didactice, după cum procedează recurentul. Oricum, interpretarea propusă nu demonstrează în ce măsură aceste achiziții efectuate de recurent nu pot fi încadrate în categoria celor necesare pentru dotarea sălilor de curs. În art. 5 alin. (5) din Ordinul comun nr. 185/621/2008 se prevede:,,Cheltuielile eligibile efectuate pentru dotarea unităților școlare din învățământul obligatoriu, școlilor speciale, campusurilor pentru învățământul profesional și tehnic, campusurilor universitare și centrelor de formare profesională continuă cuprind cheltuielile efectuate pentru procurarea utilajelor și echipamentelor tehnologice, precum și a celor incluse în instalațiile funcționale; achiziționarea de echipamente de specialitate, precum echipamente didactice, echipamente pentru pregătirea profesională, echipamente IT, echipament specific pentru persoanele din învățământul special." Așadar, ordinul menționat include în categoria cheltuielilor eligibile cele efectuate pentru achiziționarea de echipamente didactice necesare pentru dotarea unităților școlare. Instanța de control judiciar are în vedere și faptul că nu există o definiție clară a echipamentelor didactice care nu mai intrau în mulaje. Totodată, la art. 5 alin. (2) din Contractul de finanțare nr. 670 din 18.03.2010 se prevede că cheltuielile sunt eligibile cu condiția ca acestea să fie cuprinse în Anexa V - Bugetul proiectului - și să fie efectuate în conformitate cu termenii și condițiile acestui contract. În cauză, cheltuielile efectuate pentru procurarea materialelor didactice menționate sunt incluse în Anexa V la Contractul de finanțare. În plus, se impunea ca stabilirea categoriei de cheltuieli eligibile sau neeligibile să se realizeze anterior încheierii contractului de finanțare, care a avut loc la data de 12.03.2010, și nu ulterior semnării acestuia. Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.