ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 616/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă la data de 04.10.2018 sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general, Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 165/2013, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților la pronunțarea cu privire la imobilul din București, str. x. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 1085/17.05.2019, Tribunalul București, secția a IV a civilă a respins acțiunea,pentru existența autorității de lucru judecat; a luat act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 969/A/11.09.2020, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamanților împotriva sentinței, ca nefondat.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 C. proc. civ., reclamanții A. și B.. Recurenții au arătat că hotărârile instanțelor anterioare sunt netemeinice, nelegale și nu au avut în vedere întregul probatoriu administrat în cauză. Recurenții au reiterat, pe larg, aspectele de fapt ale pricinii legate de calitatea acestora de persoane îndreptățite la restituire potrivit Legii nr. 10/2001, istoricul juridic al bunurilor obiect al cererii de restituire, dovada dreptului de proprietate, calitatea de entitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, protecția oferită foștilor proprietari de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. De asemenea, au expus aspecte procedurale privind cadrul procesual, respectiv calitatea procesuală pasivă a unora dintre pârâți, precum și de modalitatea de soluționare a unor excepții procesuale. În susținerea recursului, reclamanții au făcut ample referiri la dispozițiile legale speciale incidente în cauză despre care au arătat că nu au fost respectate (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013, Acordul internațional nr. 7/3622/23.11.1973, Decretele nr. 134/12.04.1974, 112/30.04.1976, nr. 45/12.03.1976,dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate, decizii ale Curții Constituționale), indicând, cu titlu de practică judiciară, o multitudine de hotărâri, atât ale instanței comunitare, cât și ale instanțelor naționale. În raport de motivările instanțelor anterioare legate de incidența autorității de lucru judecat, au arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile acestei instituții juridice. Au mai arătat că hotărârea nu cuprinde o motivare conformă legii și este dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a normelor la care se face referire în memoriul de recurs.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluția din 02.02.2021 a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți la data de 24.03.2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Obiectul pricinii îl constituie solicitarea reclamanților A. și B., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general, Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 165/2013, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor Publice, de a fi obligați aceștia să se pronunțe cu privire la imobilul din București, str. x. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară". Din textele legale anterior citate rezultă că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în litigiile în care sunt contestate deciziile/dispozițiile motivate de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 (sau, mutatis mutandis, în cazul în care solicitarea este ca instanța de judecată să oblige entitatea a se pronunța asupra imobilului obiect al legii speciale de reparație, cum este cazul în speță) este apelul, sens în care prezenta cale de atac nu este prevăzută de lege, fiind, deci, inadmisibilă. Cum decizia nr. 969/A/11.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie este dată în apel și este definitivă, devin incidente dispozițiile legale anterior menționate. Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată de reclamant împotriva deciziei din apel. Pentru aceste considerente, Înalta Curte Va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B. împotriva deciziei nr. 969/A din 11 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. PENTRU ACESTE MOTIVE,