ABDI IYOW v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
ABDI IYOW v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2008)
Decizia nr. 4028/04 a Duniya ABDI IYOW împotriva Țărilor de Jos, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 11 martie 2008 în calitate de cameră compusă de: Josep Casadevell, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători și Stanley Naismith, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 29 ianuarie 2004, având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, având în vedere decizia de a acorda prioritate cererii de mai sus în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Duniya Abdi Iyow, este un național somal, născut în 1985 și stă în prezent în Țările de Jos. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna A.A.W.A. Vissers, un avocat practicant în „s” Hertogenbosch. Guvernul olandez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 aprilie 2003, reclamantul a solicitat azil în Țările de Jos, declarând că a venit din sudul Somaliei și a aparținut grupului minoritar de populație Midgan. Din cauza acestui fapt, ea și familia ei au fost supuși hărțuirii și discriminării de către oameni care aparțin clanurilor mai puternice. Tatăl ei a fost răpit de oameni înarmați și nu a mai văzut nici auzit de el de atunci. În 2003, reclamantul a fost jefuit și s-a făcut o încercare de a o viola. Prin decizia din 9 aprilie 2003 ministrul imigrației și integrării ( Ministrul voor Vreemdelingenzaken en Integratie – „ministrul” – a refuzat cererea de azil a reclamantului. Reclamantul nu a apelat împotriva acestei decizii. La 29 ianuarie 2004, reclamantul a fost luat în detenție în vederea expulzării; după ce a fost informată că urma să fie eliberată cu un document de călătorie al Uniunii Europene și deportată în așa-numitele „zone sigure relativ” din nordul Somaliei, prin Nairobi (Kenya) și Mogadishu, la 30 ianuarie 2004, reclamantul a depus obiecție (bezwaar ) cu ministrul la 29 ianuarie. Ea solicită, de asemenea, Curtea Regională ( rechtbank ) din Haga să emită o măsură provizorie care să nu fie deportată în așteptarea examinării obiecției. Judecătorul provizoriu (voorzieningenrechter ) din Curtea Regională a respins cererea reclamantului de o măsură provizorie la 30 ianuarie 2004. La 29 ianuarie 2004, reclamantul a introdus prezenta cerere în mod provizoriu, după decizia Curții Regionale din 30 ianuarie 2004, a formalizat cererea în aceeași zi. De asemenea, în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, ea solicită Curții să informeze guvernului să nu o expulze în așteptare a procedurii în fața Curții. La 30 ianuarie 2004, președintele Camerei a hotărât să informeze Guvernul că este de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții de a nu expulza reclamantul. Prin urmare, autoritățile Țărilor de Jos au anulat expulziarea reclamantului. Reclamantul a fost, de asemenea, eliberat. La 7 iulie 2005, Guvernul a informat Curtea că reclamantul a fost eligibil pentru un permis de ședere pe baza unei politici temporare de protecție pentru anumite categorii (categorie beschermingsbeleid ) adoptată de ministru la 24 iunie 2005 în ceea ce privește reclamanții de azil provenind din anumite părți din Somalia. În scrisorile din 23 august 2005 și 5 ianuarie 2006 reprezentantul reclamantului a informat Curtea că reclamantul a solicitat și a fost eliberat un permis de ședere în temeiul prezentei politici, valabil de la 30 iunie 2005 până la 30 iunie 2008, și că, având în vedere acest fapt, dorește să retragă cererea la Curte. Reclamantul s-a plâns inițial, în temeiul articolului 3 din Convenție, că expulzarea ei în zonele „relativ sigure” din nordul Somaliei, prin sud, ar expune-o la un risc real de tortură sau de tratament inuman sau degradant, împotriva căruia ar fi în măsură să obțină protecție, deoarece nu există niciun guvern funcționant în Somalia. Reclamantul s-a plâns că o întoarcere forțată în Somalia ar încălca drepturile în temeiul articolului 3 din Convenție. Cu toate acestea, Curtea remarcă că reclamantul a primit un permis de ședere, că, în prezent, nu are riscul de a fi expulzată și că, din acest motiv, nu intenționează să-și continue cererea. În aceste circumstanțe și având în vedere art. 37 alineatul (1) literele (a) și (b) din Convenție și faptul că aceasta a stabilit deja principiile relevante referitoare la expulzarea posibilă a unui membru dintr-un grup minoritar în zonele așa-numite „relativ sigure” din Somalia de unde nu a fost originată în hotărârea sa în cazul Salah Sheekh c. Olanda (n. 1948/04, 11 ianuarie 2007), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 din amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 39 din Regulamentul de procedură și să se scoată din listă cazul. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista cazurilor sale. Stanley Naismith Josep Casadevell Președintele adjunct al grefierului