YUUSUF NUUR v. THE NETHERLANDS

Decizia nr. 1734/04, de către Modey YUUSUF NUUR împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 31 ianuarie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Boštjan M. Zupančič, Președintele, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thór Björgvinsson, Ineta Ziemele, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 15 ianuarie 2004, având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, având în vedere decizia de a acorda prioritate cererii de mai sus în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Modey Yuusuf Nuur, este un național somalian, care s-a născut în 1985 și este în prezent în Netherland.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dna L. Vellenga-van Nieuwkerk, un avocat care practică în Alkmaar. Guvernul olandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 septembrie 2003, reclamantul a solicitat azil în Țările de Jos, declarând că a venit din sudul Somaliei și a aparținut subclanului Lidha Yar Yar al micului clan Awr Mascul, al căror membri nu au putut obține protecție împotriva actelor comise de miliția aparținând clanului majoritar Habr Gedir care, în scopul obținerii exploatației deținute de familia reclamantului, printre altele, L-a ucis pe părinții reclamantului și a împușcat de două ori și a rănit pe solicitant.

A fost plasat în detenție pentru extratereștri. Ministrul Imigrației și integrării (ministrul voor Vreemingenzaken en Integratie – „ministrul”) a refuzat cererea de azil la 7 septembrie 2003. Prin decizia din 22 septembrie 2003, judecătorul provizoriu (voorzieningenrechter) al Curții Regionale (rechtbank) ) din Haga, ședința în Haarlem, a declarat apelul reclamantului împotriva acestei decizii nefondat și a respins cererea de măsuri provizorii.

Reclamantul nu a depus un nou recurs ( hoger beroep ) la Divizia de Jurisdicție Administrativă ( Afdeling Bestuursrechtspraak ) al Consiliului de stat ( Raad van State O a doua cerere de azil, depusă de reclamant la 15 Decembrie 2003, a fost respinsă la 18 decembrie 2003. În așteptarea recursului reclamantului împotriva acestei decizii, el a aflat că autoritățile olandeze plănuiesc să-l deporteze în regiunea Puntland din Somalia (una dintre regiunile considerate „relativ sigure” de către autoritățile olandeze de imigrare), prin Nairobi (Kenya) și Mogadishu, la 16 ianuarie 2004, în aceeași zi în care Curtea Regională a Haga, care stătea la Amsterdam, a fost programată să examineze cererea de suspendare a expulzării sale.

Curtea regională a refuzat să prezinte audierea, reclamantul a prezentat prezenta cerere la 15 ianuarie 2004 și a solicitat Curtea în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură să informeze guvernul să nu-l expulze în așteptarea procedurii în fața Curții. În aceeași zi, președintele Camerei a hotărât să informeze guvernului că este de dorit în interesul părților și să se desfășoare în mod corespunzător procedurii de față de Curte să nu expulze reclamantul. La 16 ianuarie 2004, Curtea Regională de la Haga, care a stat la Alkmaar, a ordonat eliberarea reclamantului din detenția extraterestră având în vedere măsura intermediară eliberată de Curtea Europeană.

Apelul împotriva refuzului celui de-al doilea cerere de azil al reclamantului a fost respins de Curtea Regională de la Haga, care a stat la Amsterdam la 22 ianuarie 2004. La 7 iulie 2005, Guvernul a informat Curtea că reclamantul a fost eligibil pentru un permis de ședere pe baza unei politici temporare de protecție pentru anumite categorii (schermingsbeleid categorială ) adoptată la 24 iunie 2005 de Ministrul Imigrației și integrării în ceea ce privește reclamanții de azil provenind din anumite părți ale Somaliei. Noiembrie 2007 și 4 ianuarie 2008 reprezentantul reclamantului a informat Curtea că reclamantul a fost eliberat un permis de ședere în temeiul acestei politici, valabil începând cu 1 noiembrie 2005 până la 1 noiembrie 2010, și că, având în vedere acest fapt, el a dorit să retragă cererea la Curte.

Reclamantul s-a plâns inițial în temeiul articolelor 2 și 3 din Convenție că expulzarea sa în zonele „relativ sigure” din nordul Somaliei, prin intermediul Mogadiscio, ar expune-l la un risc real de tortură sau de tratament inuman sau degradant, împotriva căruia ar fi fost incapabil să obțină protecție, deoarece nu există niciun guvern funcționant în Somalia. În plus, în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (f) din Convenție, el a plâns că detenția sa era ilegală; în conformitate cu art. 13 luat împreună cu articolele 2 și 3 din Convenție, afirmațiile sale nu au fost supuse controlului riguros necesar; în conformitate cu art. 13 luat împreună cu art. 5 că necesitatea – și, prin urmare, legalitatea – de detenției sale nu a fost examinată rapid; și, în cele din urmă, în temeiul articolului 14 că expulzia sa în Puntland ar constitui discriminare pentru că a venit din sudul Somaliei și aparține unui clan minoritar.

HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că o întoarcere forțată în Somalia va încălca drepturile sale în temeiul articolelor 2, 3 și 14 din Convenție și, de asemenea, au presupus încălcări ale articolelor 5 și 13 din Convenție. Cu toate acestea, Curtea remarcă că reclamantul a primit un permis de ședere, că el este – și cel puțin până în noiembrie 2010 – nu mai riscă să fie expulzat și că, din acest motiv, nu intenționează să își continue cererea. În aceste circumstanțe și având în vedere art. 37 alineatul (1) literele (a) și (b) din Convenție și faptul că aceasta a stabilit deja principiile relevante referitoare la expulzarea posibilă a unui membru dintr-un grup minoritar în zonele așa-numite „relativ sigure” din Somalia de unde nu a fost originată în hotărârea sa în cazul Salah Sheekh c. Olanda (n. 1948/04, 11 ianuarie 2007), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii.

În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 din amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 39 din Regulamentul de procedură și să se scoată din listă cazul. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să elimine cererea din lista sa.

THIRD SECTION

DECISION Application no. 1734/04 by Modey YUUSUF NUUR against the Netherlands The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 31 January 2008 as a Chamber composed of: Boštjan M. Zupančič, President, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thór Björgvinsson, Ineta Ziemele, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 15 January 2004, Having regard to the interim measure indicated to the respondent Government under Rule 39 of the Rules of Court, Having regard to the decision to grant priority to the above application under Rule 41 of the Rules of Court, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Modey Yuusuf Nuur, is a Somali national, who was born in 1985 and is currently staying in the Netherland.

He was represented before the Court by Ms L. Vellenga-van Nieuwkerk, a lawyer practising in Alkmaar. The Dutch Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr R.A.A. Böcker, of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 3 September 2003 the applicant applied for asylum in the Netherlands, submitting that he hailed from southern Somalia and belonged to the Lidha Yar Yar sub-clan of the small Awr Male clan, whose members were unable to obtain protection against acts committed by militia belonging to the majority Habr Gedir clan who, in order to obtain the farm owned by the applicant’s family, inter alia killed the applicant’s parents and twice shot and wounded the applicant.

He was placed in aliens’ detention. The Minister for Immigration and Integration ( Minister voor Vreemdelingenzaken en Integratie – “the Minister”) refused the asylum application on 7 September 2003. By a decision of 22 September 2003, the provisional-measures judge ( voorzieningenrechter ) of the Regional Court ( rechtbank ) of The Hague, sitting in Haarlem, declared the applicant’s appeal against that decision unfounded and dismissed his request for a provisional measure.

The applicant did not lodge a further appeal ( hoger beroep ) to the Administrative Jurisdiction Division ( Afdeling Bestuursrechtspraak ) of the Council of State ( Raad van State ). A second application for asylum, lodged by the applicant on 15 December 2003, was rejected on 18 December 2003. Pending the applicant’s appeal against that decision, he learned that the Netherlands authorities were planning to deport him to the Puntland region of Somalia (one of the regions considered “relatively safe” by the Dutch immigration authorities), via Nairobi (Kenya) and Mogadishu, on 16 January 2004, the same day on which the Regional Court of The Hague, sitting in Amsterdam, was scheduled to examine his request for a stay of his expulsion.

The Regional Court having refused to bring the hearing forward, the applicant introduced the present application on 15 January 2004 and requested the Court under Rule 39 of the Rules of Court to indicate to the Government not to expel him pending the proceedings before the Court. That same day, the President of the Chamber decided to indicate to the Government that it was desirable in the interests of the parties and the proper conduct of the proceedings before the Court not to expel the applicant. Thereupon, the Netherlands authorities cancelled the applicant’s expulsion. On 16 January 2004 the Regional Court of The Hague, sitting in Alkmaar, ordered the applicant’s release from aliens’ detention in view of the interim measure issued by the European Court.

The appeal against the refusal of the applicant’s second application for asylum was rejected by the Regional Court of The Hague, sitting in Amsterdam, on 22 January 2004. His further appeal was dismissed by the Administrative Jurisdiction Division of the Council of State on 25 May 2004. On 7 July 2005 the Government informed the Court that the applicant was eligible for a residence permit on the basis of a temporary policy of protection for certain categories ( categoriaal beschermingsbeleid ) adopted by the Minister for Immigration and Integration on 24 June 2005 in respect of asylum seekers coming from certain parts of Somalia. In letters of 29 November 2007 and 4 January 2008 the applicant’s representative informed the Court that the applicant had been issued a residence permit pursuant to this policy, valid from 1 November 2005 until 1 November 2010, and that, in light of this fact, he wished to withdraw his application to the Court.

COMPLAINTS The applicant originally complained under Articles 2 and 3 of the Convention that his expulsion to the “relatively safe” areas in northern Somalia, via Mogadishu, would expose him to a real risk of torture or inhuman or degrading treatment, against which treatment he would be unable to obtain protection since there was no functioning government in Somalia. He further complained under Article 5 § 1 (f) of the Convention that his detention had been unlawful; under Article 13 taken together with Articles 2 and 3 of the Convention that his claims had not been subjected to the rigorous scrutiny required; under Article 13 taken together with Article 5 that the necessity – and thus the lawfulness – of his detention had not been speedily examined; and, finally, under Article 14 that his expulsion to Puntland would amount to discrimination because he hailed from southern Somalia and belonged to a minority clan.

THE LAW The applicant complained that a forced return to Somalia would breach his rights under Articles 2, 3 and 14 of the Convention and also alleged violations of Articles 5 and 13 of the Convention. However, the Court notes that the applicant has been granted a residence permit, that he is thus – and at least until November 2010 – no longer at risk of being expelled and that, for this reason, he does not intend to pursue his application. In these circumstances, and having regard to Article 37 § 1 (a) and (b) of the Convention and to the fact that it has already set out the relevant principles concerning a possible expulsion of a member of a minority group to the so-called “relatively safe” areas of Somalia from whence he or she did not originate in its judgment in the case of Salah Sheekh v. the Netherlands (no. 1948/04, 11 January 2007), the Court is of the opinion that it is no longer justified to continue the examination of the application.

Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Rule 39 of the Rules of Court and to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Registrar President