Noor Mohammed împotriva Țărilor de Jos

HOTĂRÂREA TERZĂ DECIZIE nr. 14029/04 de către Ali NOOR MOHAMMED împotriva Țărilor de Jos, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 27 martie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 22 aprilie 2004, având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, având în vedere decizia de a acorda prioritate acestei cereri în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Ali Noor Mohammed, este un național somal care s-a născut în 1968 și trăiește în Țările de Jos la momentul introducerii cererii.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl H.B. Boogaart, un avocat practicant în Groningen. Guvernul olandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 iunie 2001, reclamantul a solicitat azil în Țările de Jos, susținând că, deoarece a aparținut grupului minoritar de populație Reer Hamar, viața sa din Mogadiscio a fost insoportabilă. Membrii clanilor de guvernare utilizau să discrimineze împotriva lui, jure și să fure mărfuri sale. În plus, în 2000, el a fost prins într-un conflict între doi clani rivali, lovit în cap cu un fund de pușcă și înjunghiat în braț cu o baionetă.

Ministrul Adjunct al Justiției ( Staatscretaris van Justitie ) a refuzat cererea de azil la 10 decembrie 2001, deținând, printre altele , că reclamantul ar putea stabili într-una dintre zonele relativ sigure ale Somaliei. Apelul reclamantului împotriva refuzului cererii sale de azil a fost respins de Curtea Regională ( rechtbank ) din Haga, care a stat la Zwolle, la 30 octombrie 2003. Deși a fost disponibil, reclamantul a ales să nu depună un apel suplimentar ( hoger beroep ) la Divizia de Jurisdicție Administrativă ( Afeling Bestuursrechtspraak ) al Consiliului de Stat ( Raad van State) ), având în vedere faptul că o astfel de acțiune nu ar fi de niciun folos în funcție de jurisprudența tribunalului respectiv privind resortisanții somalieni care aparțin grupurilor minoritare.

La 21 aprilie 2004, reclamantul a fost încarcerat în vederea expulzării sale în regiunea Puntland din Somalia, prin Nairobi (Kenya) și Mogadishu, care urmează să aibă loc la 23 aprilie 2004. La 22 aprilie 2004, reclamantul a depus obiecție (bezwaar ) împotriva deciziei de a-l expulza, precum și împotriva modalităților de expulzare. În aceeași zi, el a solicitat, de asemenea, permisiunea de a depune o a doua cerere de azil. Ministrul imigrației și integrării (ministrul voor Vreemdelingenzaken en Integratie; succesorul ministrului Adjunct al Justiției) a hotărât la 23 Aprilie 2004 că reclamantul nu ar putea aștepta rezultatul obiecției sau al cererii de azil în Țările de Jos. Reclamantul a solicitat apoi Curții Regionale de la Haga să elibereze o măsură provizorie în vederea faptului că nu va fi deportat în așteptarea examinării obiecției și a noului cerere de azil.

Curtea nu a fost informată cu privire la rezultatul acestei proceduri. De asemenea, la 22 aprilie 2004, reclamantul a prezentat prezenta cerere Curtea. El a solicitat, în plus, Curtea în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții să informeze guvernul să nu-l expulze în timpul procedurii în fața Curții. La 23 aprilie 2004, președintele Camerei a hotărât să informeze Guvernul că este de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii dinaintea Curții de a nu expulza reclamantul. Prin urmare, autoritățile Țărilor de Jos au suspendat expulziarea reclamantului. Reclamantul a fost, de asemenea, eliberat. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că expulzarea sa în „zonele relativ sigure” din nordul Somaliei, prin Mogadiscio, ar expune-l la un risc real de tortură sau de tratament inuman sau degradant.

Prin scrisoarea din 25 august 2005, dl Boogaart a informat Curtea că a pierdut contactul cu reclamantul și că nu era conștient de locul în care se află aceasta. La 16 octombrie 2007, el a confirmat că acest lucru continuă să fie cazul. Curtea este de părere că faptul că reclamantul nu și-a informat reprezentantul cu privire la locul său actual, trebuie considerat că a pierdut interesul în urmărirea cererii sale. Deși este adevărat că reclamantul l-a autorizat pe dl Boogaart să-l reprezinte în cadrul procedurii dinainte de Curte, consideră că această autoritate nu justifică, în sine, examinarea cazului.

Având în vedere imposibilitatea de stabilire a unei comunicări cu reclamantul, Curtea consideră că dl Boogaart nu poate continua în mod semnificativ procedurile dinaintea acesteia (a se vedea, mutatis mutandis Sevgi Erdoğan c. Turcia (striking off), nr. 28492/95, 29 aprilie 2003 și Ali c. Elveția , hotărâre din 5 august 1998, Raporturi de hotărâri și decizii 1998-V, p. 2149, § 32). Prin urmare, Curtea concluzionează că, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, faptul că, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își continue cererea. , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului.

Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 39 din Regulamentul de procedură și să se scoată din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina aplicarea din lista de cazuri. Santiago Quesada Josep Casadevall Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 14029/04 by Ali NOOR MOHAMMED against the Netherlands The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 27 March 2008 as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 22 April 2004, Having regard to the interim measure indicated to the respondent Government under Rule 39 of the Rules of Court, Having regard to the decision to grant priority to the above application under Rule 41 of the Rules of Court, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Ali Noor Mohammed, is a Somali national who was born in 1968 and living in the Netherlands at the time the application was introduced.

He was represented before the Court by Mr H.B. Boogaart, a lawyer practising in Groningen. The Dutch Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr R.A.A. Böcker, of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 7 June 2001 the applicant applied for asylum in the Netherlands, submitting that, because he belonged to the minority Reer Hamar population group, his life in Mogadishu was made unbearable. Members of the ruling clans used to discriminate against him, swear at him and steal his merchandise. In addition, in 2000, he was caught up in a clash between two rival clans, hit on the head with a rifle butt and stabbed in the arm with a bayonet.

The Deputy Minister of Justice ( Staatssecretaris van Justitie ) refused the asylum application on 10 December 2001, holding, inter alia , that the applicant could settle in one of the relatively safe areas of Somalia. The applicant’s appeal against the denial of his asylum application was dismissed by the Regional Court ( rechtbank ) of The Hague, sitting in Zwolle, on 30 October 2003. Although available, the applicant chose not to lodge a further appeal ( hoger beroep ) to the Administrative Jurisdiction Division ( Afdeling Bestuursrechtspraak ) of the Council of State ( Raad van State ), considering that such a course of action would be of no avail in light of that tribunal’s case-law on Somali nationals belonging to minority groups.

On 21 April 2004 the applicant was placed in detention with a view to his deportation to the Puntland region of Somalia, via Nairobi (Kenya) and Mogadishu, scheduled to take place on 23 April 2004. On 22 April 2004 the applicant lodged an objection ( bezwaar ) against the decision to expel him as well as against the modalities of the expulsion. That same day, he also sought permission to lodge a second request for asylum. The Minister for Immigration and Integration ( Minister voor Vreemdelingenzaken en Integratie ; the successor of the Deputy Minister of Justice) decided on 23 April 2004 that the applicant would not be allowed to await the outcome of either the objection or the request for asylum in the Netherlands.

The applicant then requested the Regional Court of The Hague to issue a provisional measure to the effect that he would not be deported pending consideration of the objection and the new asylum application. The Court has not been informed of the outcome of these proceedings. Also on 22 April 2004, the applicant introduced the present application to the Court. He further requested the Court under Rule 39 of the Rules of Court to indicate to the Government not to expel him pending the proceedings before the Court. On 23 April 2004, the President of the Chamber decided to indicate to the Government that it was desirable in the interests of the parties and the proper conduct of the proceedings before the Court not to expel the applicant.

Thereupon, the Netherlands authorities suspended the applicant’s expulsion. The applicant was also released. COMPLAINT The applicant complained under Article 3 of the Convention that his expulsion to the “relatively safe areas” in northern Somalia, via Mogadishu, would expose him to a real risk of torture or inhuman or degrading treatment. THE LAW By letter dated 25 August 2005, Mr Boogaart informed the Court that he had lost contact with the applicant and that he was unaware of the latter’s whereabouts. On 16 October 2007 he confirmed that this continued to be the case. The Court is of the opinion that the applicant’s failure to inform his representative of his current whereabouts must be taken as indicating that he has lost interest in pursuing his application.

Although it is true that the applicant did authorise Mr Boogaart to represent him in the proceedings before the Court, it considers that this authority does not by itself justify pursuing the examination of the case. Given the impossibility of establishing any communication with the applicant, the Court considers that Mr Boogaart cannot now meaningfully pursue the proceedings before it (see, mutatis mutandis , Sevgi Erdoğan v. Turkey (striking out), no. 28492/95, 29 April 2003 and Ali v. Switzerland , judgment of 5 August 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998-V, p. 2149, § 32). That being so, the Court finds that further examination of the case is not justified. Consequently, the Court concludes that the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention.

Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Rule 39 of the Rules of Court and to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Santiago Quesada Josep Casadevall Registrar President