ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1188/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 13 februarie 2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat constatarea inexistenței dreptului de urmărire a creanței, având nr. de referința ISRF/53/1 în evidențele pârâtei B., ca urmare a intervenirii prescripției extinctive.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 11 noiembrie 2019, a fost încunoștiințat de pârâta B., prin notificarea emisă la data de 04 noimebrie 2019, despre cesiunea de creanță intervenită între C. S.A. și B..

Astfel, reclamantul a susținut că a fost notificat că în temeiul contractului de cesiune de creanțe din data de 23 mai 2017, respectiv a acordului de vânzare din data de 29 octombrie 2019, cedentul a cesionat, în favoarea cesionarului, creanțele împreună cu accesoriile sale în legătură cu contractul de credit, încheiat între reclamant și C. S.A. la data de 24 iunie 2015, fără a fi însă menționat nr. contractului la care se face referire. De asemenea, reclamantului i s-a adus la cunoștință faptul că valoarea creanței cesionate este de 98.634,92 RON.

Ca atare, reclamantul a apreciat că în raport de dispozițiile art. 706 din C. proc. civ., dreptul creditorului cesionar de a obține executarea silită s-a prescris.

Prin sentința civilă nr. 8950/2020 din 08 octombrie 2020, Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția necompetenței, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

Pentru a pronunța această soluție, această instanță a reținut că, în raport de prevederile art. 107 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și având în vedere că domiciliul reclamantului este în Caransebeș, iar pârâta nu are sediul în țară, competența de soluționare a cauzei aparține instanței în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Caransebeș, prin sentința civilă nr. 325/2021 din 12 martie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a dipus suspendarea judecării cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, față de împrejurarea că sediul reprezentantului pârâtei se află în circumscripția Judecătoriei sectorului 3 București, reiese că, în mod corect, reclamatul s-a adresat acestei din urmă instanțe.

De asemenea, instanța a reținut că, în raport de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., incidente în cauză, care reglementează norme de competență teritorială alternativă, nici Judecătoria sectorului 3 București și nici partea adversă nu puteau invoca excepția necompetenței teritoriale.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 13 februarie 2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat constatarea inexistenței dreptului de urmărire a creanței având nr. de referință ISRF/53/1 în evidențele pârâtei, ca urmare a intervenirii prescripției extinctive.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Pe de altă parte, art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care se instituie o competență teritorială alternativă, dispune că în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor."

În conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, subiectele raportului juridic ce intră sub incidența legislației privind protecția consumatorilor sunt profesionistul (comerciantul) care fabrică un produs, îl distribuie, comercializează, respectiv furnizează un serviciu și, pe de altă parte, consumatorul care achiziționează un produs ori beneficiază de un serviciu oferit de un profesionist.

În cauza de față, se reține că reclamantul a fost notificat că, în baza contractului de cesiune de creanțe din data de 23 mai 2017, respectiv a acordului de vânzare din data de 29 octombrie 2019, cedentul a cesionat în favoarea cesionarului creanțele împreună cu accesoriile sale, în legătură cu contractul de credit încheiat între reclamant, în calitate de consumator, și C. S.A., în calitate de profesionist, prestator de servicii financiar bancare, la data de 24 iunie 2015, fără a fi însă menționat nr. contractului la care se face referire.

Reiese, așadar, că obiectul prezentului litigiu se circumscrie ipotezelor avute în vedere de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că izvorul raportului juridic dintre părți este un contract de împrumut, cesionat, în care reclamantul deține calitatea de consumator, iar pârâta pe cea de profesionist.

În raport de aceste aspecte, pentru determinarea competenței de soluționare a pricinii, este aplicabilă norma înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., al cărei scop este acela de a proteja consumatorul, facilitându-i accesul la justiție printr-o dispoziție favorabilă, ceea ce îi conferă prerogativa de a alege între două sau mai multe instanțe competente.

Totodată, pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a alege între mai multe instanțele deopotrivă competente revine exclusiv reclamantului, în temeiul art. 116 C. proc. civ.

Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, sediul pârâtei B. este în străinătate, în Malta.

De asemenea, se reține că potrivit evidențelor DEPABD, în perioada 22 aprilie 2019-21 aprilie 2020, reclamantul A. figura cu domiciliul în județul Caraș-Severin, iar la data de 13 februarie 2020, data sesizării instanței, acesta figura cu reședința în Bd. x, București.

Potrivit art. 87 din C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că îți are locuința principală".

Noțiunea de "domiciliu" care interesează regulile procedurii civile în general și, implicit, competența de soluționare a cererii pendinte, în concret, nu corespunde unei interpretări stricto sensu, ci aceasta poate fi asimilată și unei situații de fapt, relevate de înscrisuri apte a proba această împrejurare de fapt, deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia. Or, în cauza de față, numai stabilirea în favoarea instanței în care reclamantul își are reședința, conform evidențelor DEPABD, poate răspunde acestora deziderate.

Este adevărat că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are posibilitatea alegerii instanței competente, însă această alegere trebuie făcută între două instanțe deopotrivă competente, situație care nu se regăsește în cauză, Judecătoria sectorului 3, aleasă de reclamant, prin depunerea și înregistrarea cererii de chemare în judecată, nefiind una dintre instanțele deopotrivă competente, având în vedere că aceasta nu reprezintă nici instanța în circumscripția căreia se află sediul pârâtei, nici cea în care se află domiciliul reclamantului.

Împrejurarea că pârâta B., cu sediul în străinătate, în Malta, are reprezentant convențional în România la adresa D. S.R.L. cu sediul în Municipiul București, unde a solicitat comunicarea actelor de procedură, nu poate fi apreciat un criteriu pentru determinarea instanței competente, în lipsa unei reglementări legale în acest sens.

Prin urmare, cum criteriul sediului pârâtei nu poate fi aplicat, având în vedere că aceasta are sediul în străinătate, reiese că singura instanță competentă teritorial să soluționeze pricina pendinte este instanța de la domiciliul reclamantului, în aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cum la data sesizării instanței, reclamantul figura cu reședința în București, Bd. x, reiese că Judecătoria sectorului 4 este competentă să soluționeze pricina pedinte.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect "acțiunea în constatare", în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.