ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2610/2020

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 08.05.2019 sub nr. x/2019, reclamantul Municipiul București a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 77.493,33 Euro, din care:

- 29.590,42 euro la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând contravaloare folosința spațiu pentru perioada parțial 12.2015-31.10.2018

- 5.762,50 euro la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând TVA calculat pentru perioada parțial 12.2015- 31.10.2018;

- 40.850,81 Euro la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând majorări contravaloare folosința spațiu calculate pentru perioada parțial 09.2015-31.01.2019

- 1.289,60 euro la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând majorări TVA calculate pentru perioada 07.2015- 31.01.2019.

prevederea in dispozitivul hotărârii ca:

- majorările de întârziere pentru plata contravalorii folosinței spațiului sunt datorate pana la achitarea efectiva a plații debitului principal, urmând ca cuantumul acestora sa fie calculat prin aplicarea procentului de 0,2% la debitul principal, procent prevăzut de fisa de calcul încheiata între părți,

- majorările de întârziere pentru plata TVA-ului sunt datorate pana la achitarea efectiva a plații debitului principal, urmând ca cuantumul acestora sa fie calculat prin aplicarea procentului prevăzut de legislația în vigoare calculului majorărilor datorate pentru plata cu întârziere a creanțelor bugetare .

- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Tribunalul București, secția a VI-a prin sentința civilă nr. 2697 din 30.09.2019, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Municipiul București, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia civilă nr. 205 din 04 martie 2020 a admis apelul formulat de apelantul-reclamant Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 2697 din 30.09.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.; a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantul MUNICIPIUL BUCUREȘTI a sumei de 90.796,03 euro, în echivalent în RON la data plăți.

Împotriva deciziei civile nr. 205 din 04 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, după o prezentare a solicitărilor din cererea de chemare în judecată și din întâmpinarea depusă la prima instanță, a parcursului judiciar al cauzei, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit norma de drept material art. 2 alin. (6

1

) din O.G. nr. 20/1994, text care arată că este interzisă (sub sancțiunea amenzii) desfășurarea oricărei activități în clădirile încadrate în gradul seismic nr. 1, prin aceea că a considerat că spațiile închiriate în clădiri cu grad seismic 1 ar putea fi exploatate în continuare, cu consecința efectelor unui contract de închiriere.

Recurenta-pârâtă susține că din punctul său de vedere, cauza de imposibilitate de executare a obligației de asigurare a folosinței spațiului (obligație de esența contractului de închiriere) este incidența dispozițiilor legale care obligau la încetarea activității în spatiile locative încadrate în gradul I de risc seismic (dispoziție legala imperativa introdusă prin inserarea alin. (6

1

) la art. 2 din O.G. nr. 20/1994, prin efectul Legii nr. 282/2015.

Totodată, recurenta-pârâtă susține că de la data acestui act normativ, a devenit imposibil pentru reclamanta locatoare asigurarea folosinței spațiului închiriat către pârâtă.

Or, față de dispozițiile art. 1557 alin. (1) teza I C. civ. rezultă că a intervenit desființarea deplin drept a contractului de închiriere la data imposibilității executării obligației de asigurare a folosinței din partea reclamantei locatoare.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca nefondat, cu consecința păstrării sentinței civile nr. 2697/2019 din 30.09.2019 a Tribunalului București.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., precum și ale art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, Înalta Curte reține că, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raționamentul adoptat de curtea de apel vizând admiterea apelului formulat de apelantul-reclamant Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 2697 din 30.09.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, și a schimbării în tot a sentinței apelate în sensul că s-a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantul MUNICIPIUL BUCUREȘTI a sumei de 90.796,03 euro, în echivalent în RON la data plăți.

Astfel, recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel prin care să arate în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Fără să combată raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă s-a raportat, prin cererea de recurs, la faptul că instanța de apel a greșit prin aceea că a considerat că spațiile închiriate în clădiri cu grad seismic 1 ar putea fi exploatate în continuare, cu consecința efectelor unui contract de închiriere

Or, în calea de atac a recursului, care are natura unei căi de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.

Astfel recurenta-pârâtă nu a reușit să demonstreze, prin motivele de recurs formulate, în baza unui raționament juridic, întemeiat pe dispoziții legale, care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Indicarea de către recurenta-pârâtă a dispozițiilor legale prevăzute de art. 2 alin. (6

1

) din O.G. nr. 20/1994 și a art. 1557 alin. (1) teza I C. civ. privind interzicerea desfășurării activităților în clădirile încadrate în gradul seismic 1, nu se circumscrie motivelor de nelegalitate în condițiile în care prin criticile invocate sub acest aspect se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la o reanalizare pe fond a cauzei, aspecte ce reprezintă chestiuni de fapt care exced controlului de legalitate pe care îl poate exercita instanța de recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 205 din 04 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2020.