ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2046/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 01.09.2016 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la pct. 6.1 lit. b) din contractul de credit nr. x/06.03.2008 pentru nevoi personale, garantat cu ipotecă, privind perceperea unui comision de acordare în cuantum de 2% din valoarea creditului acordat; să oblige pârâta la restituirea către reclamanți a sumei plătite cu titlu de comision de acordare, actualizată cu dobânda legală aferentă, de la data încasării acestuia până la data achitării integrale; reclamanții au mai solicitat să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinse la art. 9.2 din contractul de credit, privind plata ratelor de credit în franci elvețieni și obligarea pârâtei la continuarea contractului de credit prin stabilirea ratei de schimb la cursul de schimb franc elvețian/leu de la data acordării creditului; să oblige pârâta la restituirea către reclamanți a diferențelor de curs valutar achitate în plus, actualizate cu dobânda legală aferentă de la data încasării acestor sume până la achitarea integrală; de asemenea, au solicitat să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinse la art. 5.2 și 5.3 din contract privind posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda, în conformitate cu politica băncii, fără a exista consimțământul clientului și să oblige pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu acest titlu de la data achitării sumelor, până la restituirea efectivă; reclamanții au mai solicitat să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinse la pct. 6.1 1it. c) din contract, privind comisionul de rambursare anticipată, a clauzei de la pct. 6.2 din contract, referitor la posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor, fără consimțământul clientului, cu posibilitatea publicării nivelului comisioanelor în tariful de taxe și comisioane afișate la sediul băncii, precum și a clauzei de la pct. 6.3 din contract, privind posibilitatea băncii de a încasa de la client, corelativ cu datoria acestuia din urmă de a le achita băncii, speze, taxe și comisioane, pentru orice alte servicii prestate; să oblige pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu titlu de comisioane, astfel cum se regăsesc acestea în scadențarele emise de bancă (12,03 franci elvețieni/lună, conform scadențarului generat la 20.10.2009, 19,81 franci elvețieni/lună conform scadențarului generat la 15.10.2010; 21,79 franci elvețieni/lună conform scadențarului generat la 11.04.2011; 23,47 franci elvețieni/lună, conform scadențarului generat la 17.10.2011, a scadențarelor generate la 24.09.2015 și la 30.05.2016), actualizate cu dobânda legală, de la data plății sumelor până la restituirea efectivă. Reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută și a clauzei cuprinse la art. 1 din Actul adițional nr. x/09.10.2009 încheiat la contract, privind obligarea clientului de a achita lunar suma de 200 franci elvețieni, pe o perioadă de 6 luni, perioadă de suspendare parțială a ratelor de credit; să oblige pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 1.200 franci elvețieni, reprezentând plăți efectuate în perioada 26.10.2009-26.03.2010, cu titlu de diferență lunară, actualizată cu dobânda legală, de la data plății sumelor până la restituirea efectivă; a clauzei cuprinse la art. 1 din Actul adițional nr. x/15.10.2010 încheiat la contract, privind obligația de a achita lunar suma de 518 franci elvețieni, pe o perioadă de 6 luni, perioadă de suspendare parțială a ratelor de credit; să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 3.108 franci elvețieni, reprezentând plăți efectuate în perioada 26.10.2010-26.03.2011, cu titlu de diferență lunară, actualizată cu dobânda legală, de la data plății sumelor până la restituirea efectivă; a clauzei inserate la art. 1 din Actul adițional nr. x/11.04.2011 încheiat la contract, privind obligarea clientului de a achita lunar suma de 790 franci elvețieni, pe o perioadă de 6 luni, perioadă de suspendare parțială a ratelor de credit și să oblige pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 4.740 franci elvețieni, reprezentând plăți efectuate în perioada 26.04.2011-26.09.2011, cu titlu de diferență lunară, actualizată cu dobânda legală, de la data plății sumelor, până la restituirea efectivă; precum și a clauzei inserate la art. 1 din Actul adițional nr. x/17.10.2011 încheiat la contract, privind obligarea clientului de achita lunar suma de 800 franci elvețieni, pe o perioadă de 6 luni, perioadă de suspendare parțială a ratelor de credit și să oblige pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 4.800 franci elvețieni, reprezentând plăți efectuate în perioada 26.10.2011-26.03.2012, cu titlu de diferență lunară, actualizată cu dobânda legală, de la data plății sumelor până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 866/01.02.2017, Judecătoria Constanța, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, a respins excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 2146/21.12.2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea, a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în contractul de credit pentru persoane fizice pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. x/06.03.2008, prevăzute la art. 5.2 și art. 5.3, referitoare la posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda curentă și modalitatea de înștiințare a împrumutaților cu privire la noua dobândă, la art. 6.1 lit. b), privind comisionul de acordare de 2% din valoarea creditului acordat, la art. 6.1 lit. c), privind comisionul de rambursare anticipată, la art. 6.2, referitor la posibilitatea băncii de modificare unilaterală a nivelului comisioanelor și taxelor, fără consimțământul clientului, la art. 6.3 referitoare la posibilitatea băncii de a percepe speze, taxe și comisioane, la art. 9.2, referitoare la obligarea reclamanților de a plăti ratele în aceeași monedă în care a fost acordat creditul, a obligat pârâta să continue contractul de credit ipotecar prin stabilirea ratei de schimb la cursul de schimb franc elvețian/leu, de la data acordării creditului, respectiv 06.03.2008 și să restituie reclamanților suma de 3.060 franci elvețieni, la cursul oficial de schimb din ziua plății, 11.03.2008, reprezentând comisionul de acordare de 2% din valoarea creditului acordat, suma de 2.595,08 franci elvețieni, la cursul oficial de schimb din ziua plății, 11.03.2008, reprezentând dobânda legală penalizatoare, calculată de la data achitării comisionului de acordare, până la 18.05.2017, precum și dobânda penalizatoare legală calculată de la 19.05.2017, până la achitarea efectivă a debitului, suma de 24.655,65 RON, reprezentând diferența de curs valutar dintre cursul francului elvețian de la data achitării ratelor și cel de la data acordării creditului, suma de 8.984,63 RON, reprezentând dobânda penalizatoare calculată de la data achitării ratelor până la 18.05.2017, precum și dobânda penalizatoare legală, calculată de la 19.05.2017 până la achitarea efectivă a debitului, suma de 15.183,37 franci elvețieni, la cursul oficial din ziua plății fiecărui comision, reprezentând diferențe lunare și comisioane, suma de 6.480,21 franci elvețieni, la cursul oficial din ziua plății fiecărui comision, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată de la data achitării comisionului de acordare până la 18.05.2017, precum și dobânda penalizatoare legală, calculată de la 19.05.2017 până la data achitării efective a debitului, suma de 1.079,76 franci elvețieni, reprezentând dobânda achitată în plus față de cea stabilită inițial în contractul de credit, precum și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data achitării ratelor de dobândă până la achitarea efectivă a debitului; a respins ca nefondate celelalte capete de cerere și a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 4.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 457/26.09.2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul a admis în parte acțiunea, a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la art. 6.1 lit. b) din contractul de credit, privind comisionul de acordare, precum și capătul de cerere referitor la restituirea sumei plătite cu titlu de comision de acordare, actualizată cu dobânda legală aferentă; a respins ca nefondat și capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a clauzelor de la art. 6.1 lit. c), privind comisionul de rambursare anticipată, la art. 6.3, referitor la posibilitatea pârâtei de a percepe speze, taxe și comisioane, la art. 9.2, privind obligarea reclamanților de a plăti ratele în aceeași monedă în care a fost acordat creditul, precum și capătul de cerere vizând restituirea sumei plătite cu titlu diferență curs valutar, actualizată cu dobânda legală aferentă; a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Prin decizia nr. 449/30.09.2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de petenta C. S.A. și a dispus completarea hotărârii din apel, în sensul că a obligat intimații-reclamanți la plat către apelanta-pârâtă a sumei de 1.998 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 457/26.09.2018, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei parțială și trimiterea cauzei la curtea de apel, spre o nouă judecată a dispozițiilor menținute în apel.

În motivare, recurenta a susținut că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, încălcând prevederile art. 22 C. proc. civ., deoarece reclamanții au solicitat acordarea dobânzilor legale, iar instanța a dispus acordarea dobânzii legale penalizatoare, inclusiv pentru perioada anterioară intrării în vigoare a O.G. nr. 13/2011.

O altă critică vizează aplicarea eronată a dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

Potrivit recurentei, în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, pentru calificarea ca fiind abuzive a clauzelor reținute în dispozitivul deciziei contestate și pentru restituirea sumei de 1.079 franci elvețieni, cu titlu de dobândă nedatorată.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că instanța de apel în mod eronat a reținut că respectivele clauze nu au fost negociate și că acestea fac parte dintr-un contract de adeziune, având în vedere că reclamanții au încheiat anterior trei contracte similare cu alte bănci, că au solicitat refinanțarea acestora, fapt ce conduce spre concluzia că aceștia aveau cunoștințe solide în ceea ce privește dreptul și posibilitatea de a negocia.

Referitor la clauzele de la art. 5.2 și art. 5.3 din contract, recurenta a susținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, astfel că nu se poate reține existența vreunui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, deoarece nivelul dobânzii, posibilitatea modificării acesteia, precum și motivele care ar justifica din punct de vedere economic această modificare au fost fundamentate contractual și erau permise de Legea nr. 193/2000.

Recurenta a mai susținut că a fost în imposibilitate de a exercita dreptul unilateral de modificare stabilit prin contractele de credit, întrucât, începând cu luna decembrie 2008, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 174/2008, modificarea clauzelor contractuale, deci și a celor legate de dobândă, nu a mai fost posibilă decât prin semnarea unui act adițional la contractul de credit, cu excepția modificărilor impuse prin lege.

O astfel de modificare a fost impusă prin art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010.

În continuare, recurenta a arătat că Legea nr. 193/2000 nu interzice inserarea în contracte a unor clauze în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibilă de către consumator. Astfel, modificarea ratei dobânzii se face sub condiția informării împrumutatului și acordării unui termen în care acesta să își manifeste voința în raport cu propunerea înaintată de bancă.

În aceste condiții, a apreciat că exigențele bunei-credințe sunt respectate și clauza nu poate fi considerată abuzivă.

Așadar, a susținut că părțile contractului au acționat de pe poziții de egalitate, neexistând niciun dezechilibru sau tratament preferențial în favoarea vreunei părți semnatare a contractelor de credit.

Cea de-a treia critică vizează aplicarea eronată a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 și ale O.G. nr. 13/2011, recurenta susținând că în mod nelegal a fost obligată la plata către reclamanți a unor dobânzi penalizatoare la anumite sume de bani.

În opinia recurentei, ambele instanțe de fond au omis faptul că în perioada în care a produs efecte O.G. nr. 9/2000 nu exista vreo dispoziție legală care să prevadă dobânda legală penalizatoare, iar clienții nu au solicitat acordarea acestei dobânzii penalizatoare.

Prin urmare, pentru perioada 2008-2011, până la apariția O.G. nr. 13/2011, nu a existat o bază legală pentru acordarea de dobânzi legale penalizatoare.

În acest context, a subliniat că ar putea fi obligată la achitarea dobânzii legale penalizatoare doar din momentul rămânerii definitive a hotărârii, deoarece doar la acel moment a devenit scadentă obligația de a restitui suma de bani stabilită prin hotărâre judecătorească.

Cea de-a patra critică vizează aplicarea eronată a prevederilor art. 969 C. civ. și art. 6 și 7 din Legea nr. 193/2000, instanța de apel menționând în mod nelegal obligația de restituire a sumei de 15.183,37 franci elvețieni și a dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 6.480,21 franci elvețieni.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că sumele au fost reținute în baza actelor adiționale nr. 1-4, care au fost încheiate prin acordul părților.

Ultima critică vizează acordarea cheltuielilor de judecată de către instanța de fond.

În acest sens, autoarea căii de atac a apreciat că suma de 4.900 RON, acordată cu acest titlu, este una exagerat de mare, dar și că, respingându-i cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța a încălcat dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul nu a fost timbrat.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

La 17.06.2020, recurenta a formulat o cerere de renunțare la judecata recursului.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

În conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a pus în vedere recurentei, sub sancțiunea anulării cererii, să depună la dosar, în termen de 10 de zile de la comunicarea adresei, dovada achitării taxei de timbru de 1.536,88 de RON.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației de achitare a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecată stabilit în cauză - 21.10.2020, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 pct. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 457/26.09.2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2020.