ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2038/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10.12.2018 pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă, reclamantul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "A." a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 412.938,55 RON, din care 228.856,95 RON reprezintă plăți restante pentru achiziționarea de masă lemnoasă pe picior, iar 184.081,60 RON reprezintă penalități de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 132/27.03.2019, Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis acțiunea și obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 228.856,95 RON, reprezentând diferență de preț și a sumei de 184.081,60 RON, cu titlu de penalități de întârziere.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 460/A-com/23.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei din apel, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

În motivare, a susținut că a invocat prin memoriul de apel faptul că masa lemnoasă era deja parțial exploatată la momentul predării și era diferită din punct de vedere calitativ, invocând practic, în cadrul apelului, excepția de neexecutare a contractului.

Cu toate acestea, deși potrivit dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. trebuia să analizeze motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate atât în fața primei instanțe, cât și în apel, instanța de prim control judiciar nu a analizat această apărare.

În opinia recurentei, hotărârea atacată este nelegală, atât timp cât excepția de neexecutare este o veritabilă apărare de fond, care a fost invocată în mod legal și era esențială pentru evaluarea temeiniciei pretențiilor afirmate prin cererea de chemare în judecată, iar lipsa examinării acesteia a lipsit-o de principalul mijloc de apărare.

Recurenta a încadrat această critică motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma încălcării dreptului la apărare și la un proces echitabil, dar și celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., subliniind că lipsește orice motivare cu privire la înlăturarea apărării de fond privind neexecutarea contractului de către vânzătoare care, din punct de vedere cantitativ și calitativ, nu i-a predat masa lemnoasă stabilită prin contractat.

Subsumat acelorași motive de nelegalitate, a susținut că, în dovedirea neexecutării contractului, a solicitat încuviințarea probei cu expertiză silvică, care să stabilească masa lemnoasă deja exploatată, în condițiile în care aceasta purta o altă marcă silvică decât cea aplicată pe arborii exploatați, dar și a probei testimoniale, pentru a face dovada situației de fapt privind existența unor arbori exploatați anterior.

A arătat recurenta că instanța de apel nu a încuviințat aceste probe, deși erau utile cauzei, lipsind-o astfel de posibilitatea de a-și dovedi susținerile și încălcându-i dreptul la un proces echitabil.

În opinia recurentei, hotărârea instanței de apel, prin care s-a reținut că aceste probe nu sunt utile cauzei, fără a arăta, în concret, care sunt argumentele care susțin o asemenea concluzie, este nemotivată, nefiind satisfăcute exigențele unei motivări clare și pertinente.

La 13.01.2020 intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 03.02.2020, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 29.07.2020, completul de filtru a respins excepția nulității și a admis în principiu recursul, acordând termen în ședință publică, în vederea soluționării acestuia.

Se cuvine menționat, cu prioritate, că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.(...)".

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-pârâtă critică decizia atacată, pornind de la faptul că, deși a invocat prin memoriul de apel faptul că masa lemnoasă era deja parțial exploatată la momentul predării și era diferită din punct de vedere calitativ față de cea contractată, invocând practic, în cadrul apelului, excepția de neexecutare a contractului, instanța de prim control judiciar, cu încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., nu a analizat această apărare.

Autoarea căii de atac a încadrat această critică motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma încălcării dreptului la apărare și la un proces echitabil, dar și celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., subliniind că lipsește orice motivare cu privire la înlăturarea apărării de fond privind neexecutarea contractului de către vânzătoare care, din punct de vedere cantitativ și calitativ, nu i-a predat masa lemnoasă stabilită prin contract.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile oferite de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv și consistent al argumentelor și probelor administrate, pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Așadar, obligația de motivare impune o apreciere atașată de natura cauzei și de circumstanțele sale, motivarea unei hotărâri fiind înțeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părți, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Or, instanța de apel a reținut și a înlăturat susținerile părților și a explicat raționamentul juridic pe care l-a adoptat, așa încât hotărârea sa creează transparența asupra silogismului judiciar.

Astfel, în concret, intimatul-reclamant a solicitat, pe calea cererii de chemare în judecată, obligarea recurentei-pârâte la plata sumelor restante reprezentând prețului masei lemnoase cumpărate de aceasta din urmă în temeiul contractelor de vânzare de masă lemnoasă pe picior nr. 45/18.01.2017, nr. 46/18.01.2017, nr. 235/03.11.2016 și nr. 129/1.06.2016, precum și la plata penalităților calculate conform art. 9.4.1. comun celor patru contracte.

Prin întâmpinarea depusă în fața tribunalului, S.C. B. S.R.L. a invocat impreviziunea, apărare care a fost înlăturată.

Prin memoriul de apel, S.C. B. S.R.L. a susținut că, în contra celor reținute de prima instanță, sunt îndeplinite condițiile impreviziunii și a solicitat să i se acorde posibilitatea de a o dovedi, prin încuviințarea probei cu expertiză. În acest context, a subliniat că propune această probă cu scopul de a demonstra că masa lemnoasă era, din punct de vedere calitativ, mult inferioară celei stabilite prin contracte, dar și că mare parte din aceasta era deja exploatată.

Dincolo de faptul că, din ceea ce s-a arătat în cele ce preced, recurenta-pârâtă a invocat în fața instanțelor de fond impreviziunea, iar nu excepția de neexecutare a contractului, cum pretinde prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că instanța de apel a examinat criticile vizând predarea unei mase lemnoase neconforme din punct de vedere calitativ și cantitativ și din această din urmă perspectivă.

Excepția de neexecutare a contactului, reglementată de art. 1.556 C. civ., este un mijloc de apărare specific, întemeiat pe interdependența obligațiilor reciproce, aflat la îndemâna părții căreia i se pretinde executarea obligației ce-i revine, fără ca cealaltă parte să-și fi executat propria obligație sau să ofere executarea.

Principalele obligații ale vânzătorului vizează transmiterea proprietății, predarea bunului și răspunderea contra evicțiunii și viciilor ascunse.

Privite prin prisma excepției de neexecutare a contractului, criticile dezvoltate prin memoriul de apel vizau neîndeplinirea obligației de predare, ca urmare a neconformității bunurilor predate.

Din această perspectivă, sunt relevante dispozițiile art. 1.690 C. civ., potrivit cărora bunul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul încheierii contractului, iar cumpărătorul are obligația ca imediat după preluare să verifice starea bunului potrivit uzanțelor. Dacă în urma verificării se constată existența unor vicii aparente, cumpărătorul trebuie să îl informeze pe vânzător despre acestea fără întârziere. În lipsa informării, se consideră că vânzătorul și-a executat obligația de predare.

Conform art. 1.691 alin. (1) C. civ., "în cazul în care cumpărătorul contestă calitatea sau starea bunului pe care vânzătorul i l-a pus la dispoziție, președintele judecătoriei de la locul prevăzut pentru executarea obligației de predare, la cererea oricăreia dintre părți, va desemna de îndată un expert în vederea constatării."

Analiza deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanța de apel a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat și a răspuns criticilor invocate în calea ordinară de atac, reținând că "prin urmare cumpărătorul are obligația legală de a verifica starea bunului achiziționat imediat după preluare, iar în cazul în care constată că acesta nu corespunde calităților convenite atunci are obligația de a constata acest aspect pe calea procedurii prevăzute de art. 1.691 C. civ., iar în lipsa unei asemenea verificări se presupune că vânzătorul și-a îndeplinit, în mod corespunzător, obligația de predare. În speță deși apelanta-reclamantă a susținut că masa lemnoasă achiziționată nu a corespuns calităților convenite nu și-a îndeplinit obligațiile legale stabilite prin art. 1.690-1.691 C. civ. (...)."

Prin urmare, în condițiile în care instanța de apel a analizat criticile vizând predarea unor bunuri neconforme și a reținut că, raportat la dispozițiile art. 1.690 și 1.691 C. civ., S.C. B. S.R.L. nu mai este în măsură să reclame neexecutarea obligației de predare, alegațiile acesteia din urmă, în sensul că nu i-au fost analizate apărările formulate din perspectiva excepției de neexecutare, sunt lipsite de suport, și, ca atare, neîntemeiate.

Subsumat acelorași motive de nelegalitate, recurenta a susținut că, în dovedirea neexecutării contractului, a solicitat încuviințarea probei cu expertiză silvică, care să stabilească masa lemnoasă deja exploatată, în condițiile în care aceasta purta o altă marcă silvică decât cea aplicată pe arborii exploatați, dar și a probei testimoniale, pentru a face dovada situației de fapt privind existența unor arbori exploatați anterior.

În opinia recurentei, hotărârea instanței de apel, prin care s-a reținut că aceste probe nu sunt utile cauzei, fără a arăta, în concret, care sunt argumentele care susțin o asemenea concluzie, dincolo de faptul că a lipsit-o de posibilitatea de a-și dovedi susținerile și i-a încălcat astfel dreptul la un proces echitabil, este și nemotivată, nefiind satisfăcute exigențele unei motivări clare și pertinente.

Înalta Curte subliniază că o astfel de critică ar fi fost aptă să conducă la casarea deciziei atacate doar în măsura în care susținerile din apel ar fi fost respinse ca nedovedite.

Or, curtea de apel a înlăturat criticile privind neexecutarea contractului, nu ca urmare a nedovedirii deficiențelor calitative și cantitative ale masei lemnoase puse la dispoziție, ci ca o consecință a faptului că, raportat la dispozițiile art. 1.690 și 1.691 C. civ., S.C. B. S.R.L. nu mai era îndreptățită să invoce neîndeplinirea obligației de predare; tocmai de aceea, instanța de apel a apreciat, motivat, că probele propuse nu sunt utile cauzei.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, criticile invocate de recurentă nu justifică măsura casării deciziei atacate, așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 460/A-com/23.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2020.