ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1949/2020

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 06 noiembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanții S.C. A. S.A., B., C., D., E. și F. au solicitat obligarea pârâtei G. S.A. la plata unor daune morale (17.000 Euro și 29.316,57 RON) și materiale (50.000 Euro pentru reclamanții persoane fizice). Au solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei și la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului, de la data de 02.04.2015 și până la data achitării efective a sumei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 8038 din 16 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția VI-a civilă, s-a admis în parte acțiunea. A fost obligată pârâta la plata sumei de 41.760 RON, reprezentând contravaloare autoutilitară x cu nr de înmatriculare x și 14.427,61 RON contravaloare lipsă de folosință a autoutilitarei către reclamanta S.C. A. S.A. A fost obligată pârâta la daune morale astfel: 5.000 euro către reclamantul B.; 3.000 euro către reclamantul C.; 1.500 euro către reclamantul D.; 1.500 euro către reclamantul E. și 1.500 euro către reclamantul F.. Au fost respinse celelalte cereri ca neîntemeiate. A fost obligată pârâta la 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanta S.C. A. S.A.

La data de 16 februarie 2017, Tribunalul Sibiu a dispus deschiderea procedurii falimentului pârâtei - dosar nr. x/2016.

Pârâta G. S.A. a declarat apel împotriva sentinței nr. 8038 din 16 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția VI-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Prin încheierea din 8 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 262 din Legea nr. 85/2014 s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat de apelanta - pârâtă S.C. G. S.A., prin lichidator judiciar H., împotriva sentinței civile nr. 8038 din 16 decembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs.

În susținerea cererii de recurs, recurenții-reclamanți susțin că instanța de apel, în mod netemeinic a suspendat judecarea apelului, reținând că în cauză se aplică dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii falimentului unei societăți de asigurări conducând la suspendarea tuturor acțiunilor în care este parte acea societate, dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a) teza I din Legea nr. 85/2014 nefiind aplicabile în cazul falimentului societăților de asigurare/reasigurare.

Consideră recurenții-reclamanți că soluția instanței de apel este nelegală, întrucât instanța de apel ar fi trebuit să rețină că, raportat la prezenta cauză, prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate izolat, ci trebuie avut în vedere întreg cadrul legislativ in materie, respectiv art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte și dispozițiile art. 75, care conțin și excepții de la procedura suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului), cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

În acest sens sunt și considerentele Curții Constituționale din decizia nr. 36/30.01.2018, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 431 din 22.05.2018.

Astfel, recurenții-reclamanți susțin că, fiind în calea de atac a apelului promovat de debitor, soluția legală este aceea de respingere a cererii de suspendare a judecării apelului, conform dispozițiilor art. 242 din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) teza I din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia "Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii (…)".

Potrivit recurenților-reclamanți, aceasta a fost voința legiuitorului și atunci când a prevăzut în art. 262 alin. (5) din Legea nr. 85/2014: "Creanțele de asigurări, constatate prin titluri executorii obținute ulterior momentului pronunțării hotărârii de faliment, se înregistrează la tribunal, sub sancțiunea decăderii din drept, în termen de cel mult 10 zile de la data obținerii titlului. Lichidatorul judiciar este obligat să verifice și, dacă este cazul, să înscrie aceste creanțe în tabelul creanțelor, cu respectarea ordinii de preferință și/sau a cauzelor de preferință legale ale acestora. în toate cazurile, cererea de înregistrare a acestor creanțe nu poate fi depusă mai târziu de data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanțelor, potrivit prezentei legi".

Recurenții-reclamanți consideră că, fiind înscriși la masa credală a debitoarei cu o creanță sub condiția suspensivă a constatării caracterului cert al acesteia de către instanța de judecata și fiind în calea de atac a societății debitoare, societate de asigurare/reasigurare, soluția referitoare la suspendarea judecării apelului este de respingere, în conformitate cu prevederile art. 242 din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) teza I din aceeași lege.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenții-reclamanți nu au depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 6 noiembrie 2019, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 29 aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a constatat suspendarea de plin drept a judecării cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020, precum și față de 63 alin. (11) al Anexei nr. 1 la Decretul privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 240/14.04.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată la 14 octombrie 2020.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată că recursul declarat de recurenții-reclamanți este fondat, pentru considerentele care urmează:

Înalta Curte reține că, dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență prevăd că: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. (...) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează".

Dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 prevăd că "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului".

Articolul 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 statuează că hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare, iar creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit legii speciale.

Se reține, deci, că obiectul acestei norme vizează stabilirea efectelor hotărârii de deschidere a procedurii falimentului unei societăți de asigurare/reasigurare în ceea ce privește soarta juridică a acțiunilor judiciare, a celor extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 262 alin. (4) se completează cu art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Astfel, falimentul societăților de asigurare/reasigurare este reglementat într-un capitol distinct al legii, anume în Capitolului IV din Titlul II din actul normativ de referință.

În Secțiunea I din Capitolul IV al legii speciale se dispune, prin art. 242, că "prevederile cap. I, cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol".

Această normă, fiind plasată în Capitolul IV din Titlul II, trimiterea, din conținutul ei, la dispozițiile Capitolului I nu poate privi decât prevederile Capitolului I din același Titlu II al Legii.

Or, Capitolul I din Titlul II este constituit din prevederile art. 38 - art. 182 ale Legii și este divizat în 9 Secțiuni, iar singura dintre aceste secțiuni pe care legiuitorul - prin dispozițiile art. 242, anterior citate, - o exclude, în mod expres, de la aplicare în ceea ce privește falimentul societăților de asigurare/reasigurare este Secțiunea a 6-a, secțiune care este constituită din segmentul de texte de la art. 132-144 din Legea nr. 85/2014.

Ca atare, prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) din același act normativ, fiind plasate în cuprinsul Capitolului I din Titlul II, rezultă că sunt aplicabile în mod corespunzător și în ceea ce privește falimentul societăților de asigurare sau de reasigurare, date fiind dispozițiile art. 242 din Legea nr. 85/2014.

Totodată, este de menționat că, în considerentele deciziei nr. 36 din 30 ianuarie 2018 a Curții Constituționale, publicate în M.O., Partea I, nr. 431 din 22 mai 2018, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în raport cu art. 21 din Constituția României, privind accesul liber la justiție, s-a reținut că Legea nr. 85/2014 introduce, în mod expres, și excepții de la această suspendare de plano a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepții care sunt cuprinse, spre exemplu, la art. 75 alin. (2) lit. a) - (paragraful 19) și că prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa și, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte și dispozițiile art. 75, care conțin și excepții de la procedura suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului), cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol - (paragraful 21).

În concluzie, susținerile recurenților-reclamanți sunt fondate, Legea nr. 85/2014 introducând, în mod expres, și excepții de la această suspendare de plano a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepții care sunt cuprinse și la art. 75 alin. (2) lit. a) din lege.

Se constată, așadar, că dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 au fost aplicate în mod greșit de instanța de apel, deoarece legiuitorul a înțeles să excepteze de la suspendarea de drept căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unor creditori începute înaintea deschiderii procedurii, precum și acțiunile civile din procesele penale.

Întrucât art. 75 din Legea nr. 85/2014 instituie un caz de excepție, iar dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu pot produce efecte, în speță dedusă judecății, în ceea ce privește calea de atac promovată de către societatea debitoare, Curtea constată că nu se impunea suspendarea prezentei cauze.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții-reclamanții S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. I., E., C., D., B. și F. împotriva încheierii de la 8 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa încheierea recurată și va trimite cauza pentru continuarea judecății instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanții S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. I., E., C., D., B. și F. împotriva încheierii de la 8 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează încheierea de la 8 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Trimite cauza pentru continuarea judecății instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2020.