ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1946/2020

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 29 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu B. S.A., pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru autovehiculul x cu an de fabricație 28.10.2008, număr de înmatriculare x și având seria de identificare x, ce a făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. x, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 16874 din 24 septembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 476 din 13 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant și s-a dispus anularea cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1296 din 20 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 476 din 13 februarie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 885 din 26 martie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1896/A din 9 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin C. S.P.R.L. Craiova, împotriva sentinței civile nr. 885 din 26 martie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., ca nefondat. A fost respinsă cererea intimatei-pârâte de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

Un prim motiv de recurs vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, câtă vreme nu se precizează care au fost ratele de asigurare cu privire la care se afirmă că nu au fost achitate de către recurentă pe perioada de executare a planului de reorganizare judiciară, care sunt documentele din care rezultă acest fapt și care este cuantumul total al ratelor de asigurare pe care intimata-pârâtă le-a refacturat în perioada reorganizării și care nu au fost achitate.

Potrivit recurentei-reclamante, menționarea generică a faptului că reclamanta nu a achitat ratele de asigurare conform contractului de leasing financiar nr. x nu reprezintă o motivare temeinică a hotărârii, ci echivalează cu nemotivarea acesteia.

Mai mult, potrivit recurentei-reclamante, ratele de leasing cuprind în structura lor atât rata de leasing și dobânda aferentă, cât și cota-parte din costul asigurării avansate de societatea de leasing, plus dobânda aferentă ratei de asigurări.

Astfel, recurenta-reclamantă arată că, în mod greșit instanța de apel a făcut referiri la datorii acumulate din asigurări pe perioada 07.10.2011-18.08.2018, ce excedează perioada de derulare a plăților leasingului, respectiv 07.10.2011-18.08.2014.

Costurile cu asigurarea refacturate și pretinse de intimată prin notificarea din 10 februarie 2015 pentru suma de 39.095 RON, despre care se face vorbire în hotărârea instanței de apel vizează perioada de după terminarea plății ratelor de leasing, deci după 18.08.2014 - asigurarea CASCO și RCA referindu-se la anul 2015.

În susținerea celui de al doilea motiv de recurs, ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă invocă stabilirea unei situații de fapt eronate, cu privire la executarea contractului de leasing.

Astfel, potrivit recurentei-reclamante, formulând ipoteza greșită cum că nu și-a executat în totalitate obligațiile de plată din contractul de leasing, ipoteză care nu se sprijină pe probe concludente, ci numai pe afirmațiile intimatei, instanța de apel a reținut, fără temei, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru transferul proprietății asupra obiectului contractului de leasing și, făcând o greșită aplicare a legii, a respins în mod netemeinic acțiunea.

Totodată, recurenta-reclamantă invocă și faptul că dreptul său la apărare a fost afectat prin respingerea nejustificată a probei cu expertiza contabilă, în condițiile în care recurenta a solicitat proba cu expertiza contabilă atât la fond, cât și în apel, în termenele și condițiile prevăzute de C. proc. civ.

Pentru aceste argumente, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru completarea probatoriului cu expertiza contabilă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 29 aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a constatat suspendarea de plin drept a judecării cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020, precum și față de art. 63 alin. (11) al Anexei nr. 1 la Decretul privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 240/14.04.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată la 14 octombrie 2020.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Un prim motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susținând că instanța de apel nu a precizat care au fost ratele de asigurare cu privire la care se afirmă că nu au fost achitate pe perioada de executare a planului de reorganizare judiciară, care sunt documentele din care rezultă acest fapt și care este cuantumul total al ratelor de asigurare pe care intimata-pârâtă le-a refacturat în perioada reorganizării și care nu au fost achitate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că argumentele recurentei-reclamante nu pot fi reținute, instanța de apel făcînd o analiză detaliată a cauzei, astfel cum reiese din argumentele expuse la pag. 5-8 ale hotărârii recurate.

Mai mult decât atât, criticile recurentei-reclamante referitoare la structura ratelor de leasing, precum și cele ce vizează faptul ca în mod greșit instanța de apel a făcut referiri la datorii acumulate din asigurări pe perioada 07.10.2011-18.08.2018, ce excedează perioada de derulare a plăților leasingului, respectiv 07.10.2011-18.08.2014 și că sumele pretinse de intimată prin notificarea din 10 februarie 2015 în cuantum de 39.095 RON, vizează perioada de după terminarea plății ratelor de leasing, deci după 18.08.2014 - asigurarea CASCO și RCA referindu-se la anul 2015, reprezintă critici de netemeinicie, care excedează analizei de nelegalitate care se efectuează în calea de atac a recursului.

Recurenta-reclamantă a invocat, de asemenea, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Casarea unei hotărâri, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că recurenta, în susținerea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține că instanța de apel a stabilit o situație de fapt eronată, cu privire la executarea contractului de leasing.

Recurenta-reclamantă tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

De altfel, recurenta-reclamantă nu indică nicio normă de drept material ce a fost încălcată sau aplicată greșit de către instanța de apel, în susținerea acestor critici.

Nici argumentul ce vizează respingerea nejustificată a probei cu expertiza contabilă nu poate fi reținut din perspectiva motivului de recurs invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1896/A din 9 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1896/A din 9 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2020.