ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1908/2020

HOTĂRÂRE

08.10.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1908/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 8 octombrie 2020

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. în numele membrilor de sindicat A. și B. în contradictoriu cu pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, la data de 16.07.2019 sub nr. de dosar x/2019, s-a solicitat obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 284/2010 în sensul acordării și plății tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor drepturilor salariale la care aveau dreptul și la acordarea indemnizației de pericol deosebit începând cu 01.01.2016.

Obiectul acțiunii de față îl reprezintă drepturi salariale, invocate de reclamanții A. și B., în calitatea lor de angajați cu contract de muncă, reclamanții făcând parte din categoria personalului contractual, conform adresei emise de angajator.

În cauza de față litigiul poartă asupra drepturilor salariale ale personalului contractual, drepturi aferente raportului juridic de muncă, raport încheiat între autoritate și un angajat încadrat pe bază de contract de muncă, fiind astfel incidente prevederile legislației muncii, trimiterea la dispozițiile Codului Muncii fiind expresă.

Pentru aceste considerente, prin încheierea nr. 87/2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bacău, secția a II a civilă și de contencios adminitrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale a acestei secții și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civilă și de Litigii de Muncă.

La această secție cauza a fost înregistrată la data de 7.10.2019, sub nr. x/2019*.

La termenul de judecată de la 20.01.2020 instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău, secția I civilă și de Litigii de Muncă, excepție care a fost admisă pentru următoarele argumente:

Cauza dedusa judecății intră în categoria conflictelor de munca întrucât vizează plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale derivând din raporturi juridice de munca, fiind incidente prin urmare normele ce guvernează jurisdicția muncii.

Legea nr. 40/2011 a abrogat expres art. 290 Codul muncii, ce prevedea că procedura de soluționare a litigiilor de muncă se reglementează prin lege specială. Cu toate acestea art. 249 Codul muncii (art. 232 în forma republicată) a fost menținut, astfel încât se poate deduce că, după momentul abrogării Legii nr. 168/1999, prin Legea nr. 62/2011, care a intrat în vigoare la puțin timp după Legea nr. 40/2011, s-au preluat modalitățile de soluționare a conflictelor individuale de muncă din cuprinsul Legii nr. 168/1999. Mai mult, acest act normativ a modificat în puncte esențiale procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă reglementată generic prin Codul muncii.

Se poate trage astfel concluzia că soluționarea litigiilor de muncă se face cu respectarea dispozițiilor Codului muncii și a Legii nr. 62/2011.

Contradicțiile și neconcordanțele (dacă acestea există) între cele două acte normative trebuie rezolvate prin utilizarea principiilor de drept care stau la baza interpretării și aplicării legilor succesive, ținând cont de caracterul special al Legii nr. 62/2011.

Competenta teritoriala delimitează sfera de activitate a instanțelor judecătorești de același grad, pe raze teritoriale diferite, respectiv pe linie orizontala.

În condițiile art. 269 (2) Codul muncii " Judecarea conflictelor de munca sunt de competenta instanțelor stabilite conform C. proc. civ.. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instantei competente în a cărei circumscripție reclamantul iși are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

În termenii art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea. nr. 62/2011 a dialogului social, completează reglementarea Codului muncii, stabilind că cererile respective se pot adresa instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, ori unde acest reclamant își are sediul.

În speța de față, reclamantul din prezenta cauză este Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., cu sediul în București astfel că, potrivit art. 269 Codul muncii competența de soluționare a prezentei cauze revine Tribunalului București, respectiv la sediul reclamantei din municipiul București.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțând decizia în recurs în interesul legii nr. 1/2013:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant. Obligatorie, potrivit art. 330

alin. (4) din C. proc. civ.."

Pentru aceste considerente, Tribunalul Bacău, secția I Civilă, prin sentința civilă nr. 30/2020 din 20 ianuarie 2020 a admis excepția necompetenței teritoriale și în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei litigii de muncă promovată de către reclamanții Sindicatul National al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I București, A. și B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, având ca obiect calcul drepturi salariale în favoarea Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat la 13.03.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În ședința publică din data de 2.07.2020 s-a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale prin sentința civilă nr. 2656 din 2 iulie 2020 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului Bacău competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., prin Sindicatul National al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. și pe pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social reglementează din punct de vedere teritorial competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă, aceasta aparținând instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Cererea de chemare în judecată a fost promovată de organizația sindicală, care are sediul în București, în favoarea membrilor săi, domiciliați în județul Bacău, al căror drept material se urmărește a fi valorificat în justiție.

Prin art. 28 din Legea nr. 62/2010 s-a recunoscut organizațiilor sindicale dreptul de a acționa în justiție, în numele membrilor lor, în exercitarea atribuțiilor, în baza unei împuterniciri scrise, situație în care organizația dobândește calitate procesuală activă. Potrivit alin. (2) al art. 28, acțiunea nu poate fi introdusă sau continuată de organizația sindicală, dacă salariatul se opune sau renunță la judecată.

În speță, dreptul material ce face obiectul litigiului, constând în diferențe de drepturi salariale, aparține salariaților care sunt membri ai sindicatului semnatar al acțiunii, astfel că aceștia își păstrează calitatea de reclamanți în cauza dedusă judecății, deoarece sunt părți în raportul de drept material în conținutul căruia intră dreptul și obligația reclamate a fi neexecutate, respectiv nerecunoscute de către angajator, organizația sindicală fiind recunoscută ca având calitate de parte numai în raportul de drept procesual.

În consecință, alături de Sindicatul National al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I, au calitate de reclamanți și salariații în favoarea cărora a fost promovată acțiunea. Cum organizația sindicală a înțeles să se adreseze Tribunalului Bacău pentru soluționarea cererii, instanță în raza căreia domiciliază, respectiv își au locurile de muncă membrii săi, această instanță ce a fost mai întâi învestită fiind deopotrivă competentă să soluționeze pricina, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2010, în raport de dispozițiile art. 116 C. proc. civ., conform cărora reclamantul are dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, se va declina competența în favoarea acesteia.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Tribunalului Bacău, secția I Civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Bacău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Acțiunea are ca obiect obligarea pârâtei Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la aplicarea Legii 284/2010 în sensul acordării și plății tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor drepturilor salariale la care aveau dreptul și la acordarea indemnizației de pericol deosebit începând cu 01.01.2016.

Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierile diferite făcute de tribunale în legătură cu legitimarea procesuală activă a organizațiilor sindicale în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011, respectiv dacă litigiul de față se încadrează în această categorie, având în vedere și Decizia nr. 1/2013 din 21.01.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Înalta Curte constată că cererea dedusă judecății face parte din categoria conflictelor de muncă, iar potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, judecarea conflictelor de muncă este în competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Similar, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, stipulează în sensul că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Prin alin. (3) al art. 28 din actul normativ menționat s-a stabilit că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie, conform art. 330

din C. proc. civ. de la 1865 s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Înalta Curte reține că acțiunea a fost inițial adresată Tribunalului Bacău, secția I civilă, pe raza căruia se afla nu numai domiciliul reclamanților, ci și locul lor de muncă, instanță ce era competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social. În motivarea declinărilor reciproce, instanțele de judecată au analizat competența teritorială exclusiv din perspectiva domiciliului/sediului reclamantului, omițând faptul că dispozițiile procedurale incidente instituie o competență alternativă și în favoarea instanței de la locul de muncă al reclamantului.

În concluzie, pentru considerentele arătate, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Bacău.