ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1869/2020

HOTĂRÂRE
07.10.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1869/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la 9 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamantul A. a formulat contestație împotriva deciziei de pensionare nr. 22805/1/08.12.2017 emisă de pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună admiterea contestației, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie care să țină seama de prevederile legale în vigoare cât și de recomandările obligatorii făcute de Curtea Constituțională a României în deciziile referitoare la pensiile militare.

Prin sentința civilă nr. 547 din 25 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2018, s-a respins contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele CASA DE PENSII SECTORIALĂ A M.AP.N. și M.AP.N. - COMISIA DE CONTESTAȚII, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 547 din 25 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt, A. a declarat apel, care, prin decizia nr. 878/2019 din 2 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respins ca nefondat.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 878/2019 din 2 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

După un scurt istoric al cauzei și o scurtă referire asupra cadrului legislativ vizând stabilirea pensiei pentru militari, în argumentarea cererii de recurs, se susține, în esență, aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordinului nr. 31/25/2016 privind procedura de recalculare și actualizare a pensiilor militare de stat.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Craiova.

Intimatul-pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE pentru COMISIA DE CONTESTAȚII și intimata-pârâtă CASA DE PENSII SECTORIALĂ A M.AP.N. au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului.

Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinări.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 29 mai 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recurentul-reclamant A. a depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se constată că în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 878/2019 din 2 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2016, în procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind "navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Așa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă și asigurările sociale, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

De altfel, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că:

"împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar alin. (2) al aceluiași articol stipulează că:

"hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

"sunt hotărâri definitive … orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Cauza dedusă judecății are ca obiect contestație decizie de pensionare, iar prezentul recurs este formulat împotriva unei decizii pronunțate într-un litigiu de asigurări sociale.

În consecință, hotărârea ce formează obiectul recursului are caracter definitiv de la pronunțarea sa, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 878/2019 din 2 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 878/2019 din 2 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-12
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2379/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă la 10 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Contestații din cadrul Ministe
ÎCCJ 2020-07-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1455/2020
nțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă prin decizia nr. 3357/2018 din 11 decembrie 2018. Împotriva deciziei nr. 3357/2018 din 11 decembrie 2018, pronunțate de Cur
ÎCCJ 2020-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 101/2020
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectori
ÎCCJ 2020-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1629/2020
Ședința publică din data de 22 septembrie 2020 Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea depusă și înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de mu
ÎCCJ 2020-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1906/2020
Ședința publică din data de 08 octombrie 2020 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 01.04.2019 pe rolul Tribunalului Olt sub nr. x/2019, reclamanta A., a form
Sursă