ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1578/2020

Ședința publică din data de 16 septembrie 2020

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 01 august 2017, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtului C. la plata sumei de 140.965 euro, reprezentând valoarea cu care s-a mărit patrimoniul pârâtului, în detrimentul reclamanților, ca urmare a refuzului de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.08.2008 de către B.N.P. Pană și Asociații.

Prin sentința civilă nr. 1564 din 02 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 818 A din 4 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis cererea. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 140.965 euro, precum și 15.055,40 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru plătită în cursul ambelor grade de jurisdicție în fond.

Prin încheierea din 31 octombrie 2018, curtea de apel a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 818 A din 4 iulie 2018, în sensul că numele corect al intimatului-pârât este D., nu C..

Împotriva deciziei civile nr. 818 A din 4 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pârâtul a declarat recurs.

Prin memoriul său de recurs, recurentul-pârât a solicitat admiterea cererii, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, recurentul-pârât a invocat încălcarea regulilor de procedură prevăzute de dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (4) și alin. (6) C. proc. civ., nesocotirea dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958.

În susținerea motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că, în raport de dispozițiile exprese și neechivoce ale art. 478 alin. (3) C. proc. civ., "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi", astfel că efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în primă instanță, legea instituind în mod expres interdicția modificării în calea de atac a elementelor esențiale ale acțiunii civile, respectiv obiect, cauză și părți.

Astfel, recurentul-pârât arată că efectul devolutiv al apelului cunoaște două limite, respectiv: tantum devolutum quantum appellatum, instanța de apel rejudecând în fapt și în drept ceea ce apelantul a înțeles să atace din hotărârea primei instanțe, conform dispozițiilor art. 477 C. proc. civ. și, respectiv, tantum devolutum quantum iudicatum, în sensul că instanța de apel nu poate soluționa cereri care nu au fost formulate în fața primei instanțe, în raport de art. 478 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a arătat că, în condițiile în care art. 478 alin. (3) C. proc. civ. a fost edictat în scopul de a asigura o bună administrare a justiției și este destinat să ocrotească un interes public, nesocotirea acestei dispoziții legale atrage nulitatea absolută și necondiționată a hotărârii, fiind încălcate normele esențiale de procedură care asigură buna desfășurare a procesului și respectarea dreptului la apărare.

Potrivit recurentului-pârât, instanța de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, stabilind greșit că restituirea sumei de 140.965 euro se impune în condițiile răspunderii contractuale a pârâtului, ca efect al rezilierii antecontractului din data de 15.08.2008, iar nu ca efect al îmbogățirii fără justă cauză.

Potrivit recurentului-pârât, contrar susținerilor instanței de apel, nu este vorba despre o simplă explicitare a pretențiilor cuprinse în cererea de chemare în judecată, în apel operând o modificare a cauzei juridice, întrucât instituția îmbogățirii fără just temei nu este compatibilă cu răspunderea contractuală, între cele două forme de răspundere neexistând complementaritate.

În ce privește cauza, recurentul-pârât a susținut că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe îmbogățirea fără just temei, aspect menționat în mod expres de către intimați și în apelul declarat.

Concluzionând, recurentul-pârât a arătat că instanța de apel a schimbat cauza juridică a acțiunii, din îmbogățire fără just temei în răspundere contractuală.

În susținerea aceluiași motiv de recurs, recurentul-pârât a invocat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 22 alin. (4) și alin. (6) C. proc. civ., apreciind că aceste texte de lege trebuie coroborate și cu dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

În opinia recurentului-pârât, instanța de apel a depășit limitele judecății, întrucât a constatat, ca premisă a restituirii sumei de 140.965 euro, că antecontractul din data de 15.08.2008 a fost rezolvit, deși nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

Astfel, contrar susținerilor instanței de apel, recuentul-pârât a susținut că nu există nici un paragraf în motivele de apel prin care intimații să fi solicitat să se constate desființarea antecontractului din data de 15.08.2008 sau prin care să fi invocat desființarea de drept a antecontractului ca un argument în sprijinul tezei lor.

Recurentul-pârât a invocat și motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică vizează nesocotirea dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, recurentul-pârât susținând că, astfel cum s-a reținut cu putere de lucru judecat în cuprinsul tuturor hotărârilor pronunțate între părți, respectiv în sentința civilă nr. 1341 din data de 10 noiembrie 2015 și în decizia civilă nr. 818A din 04 iulie 2018, raporturile dintre părți nu sunt guvernate de noul C. civ.

Pe cale de consecință, recurentul-pârât a susținut că nici problema prescripției nu este guvernată de noul C. civ., ci de Decretul nr. 167/1958, făcând trimitere, în acest sens, la dispozițiile art. 6 alin. (4) C. civ.

Văzând că atât antecontractul din data de 15.08.2008, cât și plata sumei de 140.965 euro sunt anterioare datei intrării în vigoare a noului C. civ., recurentul-pârât a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care:

"Instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris".

În raport de aceste argumente, recurentul-pârât a arătat că instanța de apel a nesocotit obligația de a analiza din oficiu problema prescripției dreptului material la acțiune al intimaților, invocând și dispozițiile art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, potrivit recurentului-pârât, intimații au cunoscut faptul micșorării patrimoniului lor încă din anul 2008, când au plătit avansurile și au avut reprezentarea reținerii lui fără just temei cel târziu la data de 31.03.2009, când imobilul trebuia finalizat, astfel că dreptul material la acțiune întemeiat pe îmbogățirea fără just temei era prescris la momentul sesizării instanței de judecată cu cererea dedusă judecății.

O altă critică invocată de recurentul-pârât vizează faptul că instanța de apel a omis să analizeze, în urma recalificării acțiunii, în ce măsura obligația neîndeplinită de acesta este aptă să determine rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare.

Recurentul-pârât a susținut că, astfel cum s-a reținut cu putere de lucru judecat în considerentele sentinței civile nr. 1341 din data de 10.11.2015, și-a executat obligațiile privind finalizarea structurii la roșu a construcției și a lucrărilor de instalații, izolație termică, tencuială și vopsitorii și că avea obligația de a încheia procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și de a efectua formalitățile de întabulare a construcției în cartea funciară.

A afirmat recurentul-pârât că a efectuat recepția imobilului, iar în ceea ce privește întabularea construcției în cartea funciară, acestă operațiune nu a mai avut loc, întrucât intimaților nu le-a mai fost acordat creditul necesar pentru achitarea diferenței de preț.

În opinia recurentului-pârât, în cazul în care instanța de apel ar fi fost învestită în mod legal cu o cerere de constatare a desființării antecontractului de vânzare-cumpărare, avea obligația să analizeze în ce măsură obligația neîndeplinită de acesta putea determina rezoluțiunea antecontractului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât, ca neîntemeiat.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 20 noiembrie 2019, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 18 martie 2020, a fost admis în principiu recursul și s-a constatat suspendarea de plin drept a judecării cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată la 16 septembrie 2020.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se și cele care vizează calea de atac a apelului.

Apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă și suspensivă de executare. Deși apelul provoacă o nouă judecată în fond a litigiului, conform art. 476 alin. (1) C. proc. civ., această cale de atac nu reprezintă un mijloc de dezvoltare a cadrului procesual.

Cererea de apel produce mai multe efecte, printre care învestirea instanței, precum și efectul devolutiv.

De regulă, devoluțiunea este totală, însă apelul este limitat, pe de o parte de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum și, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecății la prima instanță - tantum devolutum quantum iudicatum.

Art. 478 alin. (3) C. proc. civ. statuează că "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi".

Prin urmare, cadrul procesual sub aspectul obiectului, cauzei și al părților rămâne cel care a fost stabilit înaintea primei instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin cererea dedusă judecății, reclamanții A. și B. au învestit instanța de judecată cu o acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

În apelul declarat, reclamanții au criticat soluția primei instanțe din perspectiva admisibilității unei cereri de chemare în judecată întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, în condițiile existenței între părți a unui contract valabil încheiat.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că reclamanții au învestit instanța cu o cerere întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, motiv pentru care, schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată de către instanța de apel, în sensul răspunderii civile contractuale, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. și a limitelor învestirii.

Schimbarea în apel a cauzei acțiunii nu poate fi subsumată unei explicitări a pretențiilor cererii de chemare în judecată, permisă de dispozițiile art. 478 alin. (2) și (4) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 478 alin. (4) C. proc. civ., în apel, părțile pot să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe, fără ca această dispoziție să reprezinte o derogare de la prevederile art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ.. Astfel, prin intermediul explicitărilor nu se poate ajunge la o modificare a cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe, nici sub aspectul obiectului, al părților și nici al cauzei.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentul-pârâtă cu privire încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (4) și alin. (6) C. proc. civ., precum și cele referitoare la nesocotirea dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că, având în vedere că se impune casarea deciziei atacate pentru încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., nu vor mai fi analizate motivele de recurs invocate pe aceste aspecte în această etapă procesuală.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât D. împotriva deciziei civile nr. 818A din 4 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată și cu respectarea dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât D. împotriva deciziei civile nr. 818A din 4 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 818A din 4 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2020.