ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1429/2020

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 15 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. B. S.R.L.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timișoara prin Primarul Municipiului Timișoara, constatarea încetării contractului de asociere nr. x din 24 martie 2000, încheiat între părțile din prezenta cauză la 18 decembrie 2009; constatarea faptului că drepturile și obligațiile ce fac obiectul contractului de asociere nr. 2 din 18 decembrie 2009 integrează și, parțial, suplimentează drepturile și obligațiile ce fac obiectul contractului de asociere nr. x din 24 martie 2000, referindu-se la construirea unui număr de 50 de spații suplimentare tip "citylight", având dimensiunile de 1,2 x 1,8 m, situate în stațiile de transport în comun din Municipiul Timișoara, din care un număr de 42 spații erau deja construite în baza actului adițional nr. x din 19 iulie 2006; construirea unui număr de 50 de spații publicitare tip panou "backlight", având dimensiunile maxime de 6x3 m, situate la adresele indicate de Primăria Municipiului Timișoara, din care un număr de 47 de spații erau deja construite în baza actului adițional nr. x din 19 iulie 2006; exploatarea în comun și modernizarea amplasamente publicitare astfel cum au fost indicate; cu cheltuieli de judecată.

La 10 iulie 2015, pârâtul Municipiul Timișoara prin Primarul Municipiului Timișoara a depus întâmpinare și cerere reconvențională. Pe calea întâmpinării, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, iar pe calea cererii reconvenționale, a solicitat să se constate încetarea contractului de asociere nr. x din 24 martie 2000, încheiat între Municipiul Timișoara, prin reprezentanți legali, și reclamanta din prezenta cauză și să se constate că drepturile și obligațiile ce fac obiectul contractului de asociere nr. 2 din 18 decembrie 2009 (încheiat între aceleași părți), integrează și, parțial, suplimentează drepturile și obligațiile ce fac obiectul contractului de asociere nr. x din 24 martie 2000.

Prin sentința civilă nr. 1238/PI din 26 septembrie 2017, Tribunalul Timiș Secăia a II-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. B. S.R.L.), în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar, precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar și a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 282/A din 7 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă au fost respinse apelurile.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele invocate de recurenta-reclamantă sunt, în esență, următoarele:

În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel nu a indicat temeiul de drept pentru respingerea acțiunii în constatare formulată în cauză și nu a lămurit de ce a considerat că partea avea la îndemână o acțiune în realizare având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a dorit numai lămurirea unor aspecte neclare și nu stabilirea unor pretenții. Recurenta-reclamantă a subsumat aceste critici motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod, se arată în memoriul de recurs că soluția pronunțată în apel este nemotivată din perspectiva probatoriului administrat, respectiv conținutul contractelor în discuție, raportul de expertiză tehnică judiciară și înscrisurile depuse de părți.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul formulat, recurentul-pârât Municipiul Timișoara prin Primar a solicitat admiterea căii de atac declarate și casarea deciziei, cu cheltuieli de judecată.

Motivele invocate de recurentul-pârât sunt, în esență, următoarele:

Autorul recursului afirmă că, în mod greșit, a fost respins apelul cu motivarea că pretențiile nu au fost dovedite cu toate că recurentul-pârât a arătat din ce se compune suma solicitată prin cererea reconvențională și apreciază că era îndreptățită să facă demersuri pentru recuperarea prejudiciului cu atât mai mult cu cât contestația împotriva raportului Curții de Conturi a fost respinsă.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de recurentul-pârât, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererilor de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că ambele recursuri sunt nule.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus puncte de vedere la raport prin care a arătat că este de acord cu admiterea excepției nulității recursului formulat de recurentul-pârât.

Prin încheierea din 4 martie 2020, întrucât nu s-a întrunit unanimitatea membrilor completului de judecată în vederea soluționării recursului în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., au fost admise în principiu ambele recursuri și s-a fixat termen de judecată la 29 aprilie 2020, cu citarea părților, în vederea discutării excepției nulității recursurilor.

La termenul de la 29 aprilie 2020 s-a constatat suspendată de plin drept judecata cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020 și al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, iar ulterior prin rezoluție a fost dispusă citarea părților pentru termenul de la 22 iulie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția nulității recursurilor, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici de nelegalitate privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, se constată că autoarea căii de atac a susținut că decizia recurată nu este motivată deoarece instanța nu s-a raportat la probele administrate, respectiv la raportul de expertiză tehnică judiciară care atestă numărul de spații publicitare care au fost construite și exploatate de S.C. A. S.R.L. în urma încheierii contractului de asociere cu Municipiul Timișoara. Aducând în discuție probatoriul, recurenta-reclamantă ignoră caracterul de cale extraordinară de atac a recursului prin intermediul căreia pot fi cenzurate numai aspectele de nelegalitate, iar nu și cele de netemeinicie ale hotărârii atacate. Instanța de apel este suverană în ceea ce privește administrarea și interpretarea probatoriului în calitate sa de instanță cu rol devolutiv. Recursul nu poate fi un prilej de reanalizare a probelor deoarece aceasta ar însemna rejudecarea fondului, demers care excede analizei de legalitate pe care trebuie să o facă instanța de recurs.

Mai arată recurenta-reclamantă că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece instanța a reținut greșit că trebuia să formuleze acțiune în realizare, iar nu acțiune în constatare încălcând astfel principiul disponibilității. În dezvoltarea acestui motiv de recurs a fost indicat art. 35 C. proc. civ., ca fiind norma materiala încălcată de instanța de apel, și s-au invocat în detaliu prevederile contractelor încheiate între părți și modul în care s-au desfășurat relațiile dintre acestea, fără a se arăta cu ce anume a greșit instanța de apel în construirea raționamentului său. Aceste afirmații tind la o reapreciere a situației de fapt de către instanța de recurs, reprezentând critici de netemeinicie, care nu pot fi analizate în acest stadiu procesual.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât, prin memoriul de recurs se invocă, cu titlu formal, cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., dar nu se menționează, în cuprinsul cererii de recurs, care sunt textele de lege care au fost aplicate greșit de către curtea de apel și nici de ce hotărârea ar fi nemotivată. Recurenta-pârâtă se limitează a reitera împrejurări de fapt rezultate din raportul contractual dintre părți, transformând această cale de atac într-o veritabilă cale de atac ordinară și devolutivă sub aspectul situației de fapt și al probelor.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentele nu și-au respectat obligația de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

În consecință, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 489 alin. (2) și ale art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., va admite excepția invocată și va anula recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurentul-pârât Municipiul Timișoara prin Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 282/A din 7 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 282/A din 7 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 282/A din 7 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iulie 2020.