ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1082/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1082/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 23 iunie 2020
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, la 1 martie 2016, sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată la data de 28.03.2016, reclamantul A. Întreprindere Familială a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și Agenția Domeniilor Statului, obligarea acestora la plata sumei de 325.340 RON reprezentând contravaloarea fondului piscicol existent în Balta Negrești - Conacu la data de 08.03.2013, a dobânzii legale aferente în sumă de 108.225,69 RON calculată în perioada 09.03. 2013 - 01.03.2016, precum și în continuare, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, precum și cele din O.G. nr. 13/2011.
La 28 martie 2016 reclamantul A. Întreprindere Familială a formulat cerere precizatoare la acțiune, prin care a arătat că dobânda legală aferentă debitului principal este de 108.225,69 RON, calculată conform dispozițiilor din O.G. nr. 13/2011.
La 4 octombrie 2016 reclamantul A. Întreprindere Familială a formulat cerere precizatoare la acțiune, prin care a arătat următoarele:
- obiectul litigiului îl reprezintă restituirea de către pârâte a investiției realizate de reclamant la obiectivul Balta Negrești Conacu;
- temeiul acțiunii împotriva pârâtelor Agenția Domeniilor Statului și Agenția Națională pentru Pescuit Acvacultură vizează repunerea părților în situația anterioară, ca urmare a anulării contractului;
- temeiul acțiunii împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. îl reprezintă îmbogățirea fără justă cauză.
Prin sentința civilă nr. 799 din 21 mai 2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins acțiunea precizată și completată formulată de reclamantul A. Întreprindere Familială, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.
A fost respinsă acțiunea precizată și completată formulată de reclamantul A. Întreprindere Familială, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului material la acțiune.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea precizată și completată formulată de reclamantul A. Întreprindere Familială, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..
Împotriva sentinței civile nr. 799 din 21 mai 2018 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a declarat apel reclamantul A. Întreprindere Familială, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța.
Prin decizia civilă nr. 646 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul A. Întreprindere Familială împotriva evocatei sentințe.
Împotriva deciziei civile nr. 646 din 13 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. Întreprindere Familială, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate.
În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, s-a susținut în esență, că hotărârea recurată este nelegală, întrucât dispozițiile art. 153 și urm. C. proc. civ. au fost nesocotite reclamantul A. Întreprindere Familială nefiind citat.
Totodată, s-a arătat că soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 176 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu a fost asigurată publicitatea ședinței de judecată.
Intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția tardivității recursului, față de faptul că termenul legal de 30 de zile, reglementat de prevederile art. 485 C. proc. civ. nu a fost respectat, întrucât hotărârea a fost comunicată la 27 decembrie 2018, iar recursul a fost declarat la 28 ianuarie 2019, a 32-a zi calendaristică.
Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea acestuia, relevând legalitatea deciziei recurate din perspectiva dezlegării date de instanță excepției de netimbrare a cererii de apel.
Prin încheierea din 15 octombrie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 28 ianuarie 2020 a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A..
Prin încheierea din 17 martie 2020, Înalta Curte a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.
Potrivit rezoluției existente la dosar, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 23 iunie 2020, când a fost pronunțată prezenta hotărâre.
Examinând excepția de tardivitate a declarării recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Înalta Curte constată următoarele:
Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 468-alin. (2) - (4), precum și cele ale art. 469 se aplică corespunzător.
Cu privire la data declarării recursului se reține că, în cauză, recurentului i-a fost comunicată hotărârea recurată, respectiv decizia civilă nr. 646 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la domiciliu procesual ales, la data de 21 decembrie 2018, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare a hotărârii, de la dosarul de apel.
Recursul reclamantului a fost comunicat Curții de Apel Constanța prin serviciul de curierat, la data de 25 ianuarie 2019, cu depășirea termenului legal, care s-a împlinit la data de 21 ianuarie 2019, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
Ca atare, rezultă că o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești poate fi exercitată numai în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea termenelor stabilite de către legiuitor.
Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Așadar, neexercitarea oricărui act procedural în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel, în conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost formulat cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., astfel că devine incidentă sancțiunea decăderii reglementată de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., împrejurare în raport cu care Înalta Curte va admite excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură în temeiul art. 248 din C. proc. civ. și va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul A. Întreprindere Familială în temeiul art. 496 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul A. Întreprindere Familială împotriva deciziei civile nr. 646 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2020.