ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 306/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Panciu, la data de 25.03.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 2.700 mp teren vie x/5,12 și suprafața de 5.000 mp teren vie, ambele în extravilan com. Țifești, județ Vrancea și obligarea pârâților la plata sumei de 9.000 RON reprezentând contravaloarea producției de struguri pentru anii 2014, 2015 și 2016.

Prin sentința civilă nr. 1080/20.10.2017, Judecătoria Panciu a admis acțiunea, a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 5000 m.p. teren vie, situată în extravilanul comunei Țifești, T. 91, P.2393/27, nr. cadastral x și suprafața de 2.700 m.p. teren vie, situat în extravilanul comunei Țifești, T.77, P. 1958/5, 12 cu vecinii: D. și E., alee și alee. A admis, în parte, capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata către reclamantă a despăgubirilor civile în sumă de 8.160 RON, reprezentând contravaloarea producției de struguri ce s-ar fi obținut de pe cele două suprafețe pe anii 2014, 2015, 2016 și a respins restul pretențiilor civile formulate de reclamantă, ca fiind neîntemeiate. Totodată a respins capătul de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, ca fiind neîntemeiat, și a obligat pârâții, în solidar, să achite reclamantei 2.695 RON cheltuieli de judecată, din care suma de 1500 RON reprezentând onorariu de avocat, 800 RON onorariu de expert și 395 RON taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri, pârâții au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 397 din 07.06.2018, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanții-pârâți B. și C., în contradictoriu cu intimata reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 1080/20.10.2017 pronunțată de Judecătoria Panciu. A schimbat în parte sentința apelată, respectiv doar în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere având ca obiect pretenții, în sensul că: a admis în parte capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la contravaloarea producției de struguri pentru anii 2014, 2015 și 2016; a obligat pârâtul B. la plata către reclamantă a sumei de 880 RON cu titlu de contravaloare producție de struguri pentru anul 2016, aferentă suprafeței de 2700 mp teren vie situată în extravilan com. Țifești; a obligat pârâtul C. la plata către reclamantă a sumei de 2480 RON cu titlu de contravaloare producție de struguri pentru anul 2016, aferentă suprafeței de 5000 mp teren vie situată în extravilan com. Țifești. A menținut restul dispozițiilor sentinței civile nr. 1080/20.10.2017 pronunțate de Judecătoria Panciu. În baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ. a compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții B. și C..

Prin încheierea pronunțată la 17.10.2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 411 pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâții B. și C., iar, prin decizia civilă nr. 1190/12.06.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca lipsit de interes, recursul în cauză.

La termenul de judecată din 4.09.2019, din oficiu, Curtea de Apel Galați a invocat excepția perimării.

Prin decizia civilă nr. 381R din 4 septembrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a constatat perimat recursul pârâților.

Împotriva deciziei civile nr. 381R din 4 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă au declarat recurs pârâții B. și C..

În cuprinsul cererii de recurs, recurenții au susținut, în esență, că, în speță, cauza nu a rămas în nelucrare atâta vreme cât pârâții au declarat recurs în termen procedural împotriva încheierii de suspendare. În condițiile admiterii recursului, încheierea de suspendare ar fi fost desființată, iar pricina ar fi fost din oficiu repusă pe rol.

Legiuitorul a prevăzut ca și excepție prin conținutul art. 416 alin. (3) C. proc. civ. cazul în care actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, un astfel de caz fiind incident în ipoteza admiterii recursului.

Eventualul moment de la care se poate calcula termenul de perimare nu poate fi considerat decât data soluționării recursului împotriva încheierii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei instanței legal învestite în vederea judecării căii de atac.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 19 noiembrie 2020, s-a admis, în principiu, recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 14 ianuarie 2021, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților, termen preschimbat, din oficiu, la 11 februarie 2021.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succedă.

Din examinarea criticilor formulate de către recurent, Înalta Curte apreciază, în aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că deși acesta a indicat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material -, criticile dezvoltate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia - prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în speță, susținându-se greșita aplicare a normelor procedurale ce reglementează sancțiunea perimării.

Se constată că judecata recursului declarat de pârâți a fost suspendat în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea din 17.10.2018, pentru lipsa părților.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâții B. și C., arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1190/12.06.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca lipsit de interes recursul declarat de pârâții B. și C., împotriva încheierii de ședință din 17.10.2018 a Curții de Apel Galați, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Înalta Curte constată că măsura suspendării dispuse în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. avea aptitudinea de a declanșa curgerea termenului de perimare, sancțiune procedurală ce ar fi intervenit în cazul în care pricina a rămas în nelucrare din vina părților, timp de 6 luni.

În speță, suspendarea pe temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a fost dispusă la termenul din 17 octombrie 2018, însă, la data de 24 octombrie 2018, recurenții-pârâți au declarat recurs împotriva încheierii de suspendare din 17 octombrie 2018, arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât la data de 16.10.2018, orele 17:00, anterior termenului la care s-a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților, s-a depus la dosar, prin intermediul poștei electronice, cerere de judecată în lipsă.

Art. 417 C. proc. civ. prevede astfel:

"Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului făcut de partea care justifică un interes."

Or, cererea de recurs împotriva încheierii de suspendare din 17 octombrie 2018 reprezintă un act de procedură îndeplinit de către pârâți în vederea continuării judecății.

Totodată, Înalta Curte constată că legea nu circumstanțiază natura actului de procedură îndeplinit de partea care justifică un interes; pe de altă parte, singura condiție care reiese din textul citat privește însușirea acelui act de procedură de a atesta ieșirea părții dintr-o pasivitate culpabilă și că aceasta intenționează continuarea judecății sau reluarea procedurii judiciare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost formulată înainte de împlinirea termenului de perimare, iar aceasta, prin ea însăși are valoarea unui act de procedură de natură a întrerupe curgerea termenului de perimare, până la soluționarea definitivă a cererii de recurs împotriva încheierii de suspendare, dată de care curge un nou termen de perimare.

Dosarul nr. x/2016 ce a avut ca obiect recursul declarat de pârâții B., C. împotriva încheierii de ședință din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția I civilă fost soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 1190/12.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă prin care s-a a respins ca lipsit de interes recursul.

Fiind o decizie dată în recurs, aceasta este definitivă de la data pronunțării sale, așadar de la 12.06.2019, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Raportat la acest moment, rezultă că termenul de perimare a cererii de recurs se împlinea la data de 12.12.2019, termenul de perimare fiind de 6 luni de la data la care pricina a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Din considerentele deciziei recurate reiese că instanța de perimare s-a raportat, în mod nelegal, doar la încheierea din 17.10.2018 prin care s-a dispus măsura suspendării pentru a reține că a intervenit pasivitatea culpabilă a părților pentru inițierea continuării judecății, fără a se raporta și la cererea de recurs formulată de recurenții-pârâți împotriva încheierii de suspendare, act întreruptiv al cursului de perimare care a fost efectuat de către pârâți, recurenți în cauza suspendată (și, implicit, părți care justifică un interes, în înțelesul art. 417 C. proc. civ.) la instanța pe rolul căruia se afla procesul a cărei judecată a fost suspendată și pentru care se urmărea evitarea sancțiunii procedurale în discuție.

Astfel, suspendarea dispusă la termenul din 17.10.2018 nu putea fi luată în considerare pentru declanșarea curgerii termenului de perimare, atâta timp cât recurenții-pârâți, ca părți interesate în continuarea judecății în fața Curții de Apel Galați, au formulat recurs împotriva încheierii de suspendare din 17.10.2018, ceea ce, din perspectiva atitudinii subiective a părților cauzei suspendate, exclude posibilitatea reținerii vreunui motiv culpabil pentru lăsarea cauzei în nelucrare.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât nu a observat întreruperea cursului perimării pe temeiul art. 417 C. proc. civ., reținând, contrar regulilor de procedură anterior enunțate, că în cauză nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării.

Pornind de la această falsă premisă, în mod nelegal s-a reținut intervenirea sancțiunii procedurale a perimării cererii de recurs, printr-o greșită aplicare a art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, constatarea perimării recursului declarat de pârâți prin decizia pronunțată la 04.09.2019, așadar înainte de împlinirea termenului de perimare - 12.12.2019, reprezintă o neregularitate de natură a atrage sancțiunea nulității prevăzute de art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va dispune casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecării recursului, pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei nr. 381R din 4 septembrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2021.