ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1565/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Panciu la data de 25 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 2.700 mp teren vie x și suprafața de 5.000 mp teren vie situat în T.x, ambele în extravilanul comunei Țifești, județul Vrancea; obligarea pârâților la plata sumei de 9.000 RON, reprezentând contravaloarea producției de struguri pentru anii 2014, 2015 și 2016.

Prin Sentința nr. 1080 din 20 octombrie 2017, Judecătoria Panciu a admis acțiunea; a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 5000 mp teren vie, situată în extravilanul comunei Țifești, T. x, x, nr. cadastral x și suprafața de 2.700 mp teren vie, situat în extravilanul comunei Țifești, T.x, x, 12; a admis, în parte, capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata, către reclamantă, a despăgubirilor civile în sumă de 8.160 RON, reprezentând contravaloarea producției de struguri ce s-ar fi obținut de pe cele două suprafețe pe anii 2014, 2015, 2016 și a respins restul pretențiilor civile formulate de reclamantă, ca fiind neîntemeiate; a respins capătul de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, ca fiind neîntemeiat, și a obligat pârâții, în solidar, să achite reclamantei 2.695 RON cheltuieli de judecată, din care suma de 1500 RON reprezentând onorariu de avocat, 800 RON onorariu de expert și 395 RON taxă judiciară de timbru.

Prin Decizia nr. 397 din 7 iunie 2018, Tribunalul Vrancea, secția I civilă, a admis apelul pârâților împotriva sentinței; a admis în parte capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la contravaloarea producției de struguri pentru anii 2014, 2015 și 2016; a obligat pârâtul B. la plata, către reclamantă, a sumei de 880 RON cu titlu de contravaloare producție de struguri pentru anul 2016, aferentă suprafeței de 2700 mp teren vie situată în extravilanul comuna Țifești, x, x, 12; a obligat pârâtul C. la plata, către reclamantă, a sumei de 2480 RON cu titlu de contravaloare producție de struguri pentru anul 2016, aferentă suprafeței de 5000 mp teren vie situată în extravilanul comunei Țifești, a menținut restul dispozițiilor sentinței; a compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel.

Prin Încheierea de ședință din 17 octombrie 2018 Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a suspendat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411 pct. 2 C. proc. civ., reținând că la termenul de judecată nu s-a prezentat niciuna din părți, iar la dosar nu există o cerere de judecată în lipsă.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs, neîncadrat în drept, pârâții B., C., arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât la data de 16.10.2018, orele 17:00, anterior termenului la care s-a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților, s-a depus la dosar prin intermediul poștei electronice, cerere de judecată în lipsă. Au mai arătat că eventualele disfuncționalități ale aparatului administrativ al instanței nu sunt imputabile justițiabililor sau reprezentanților acestora.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale și a celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Î.C.C.J, prin Decizia nr. 1190 din 12 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016/a1 a respins recursul ca fiind lipsit de interes.

S-a reținut că potrivit art. 458 C. proc. civ. "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane."

Așadar, una dintre condițiile de exercitare a căii de atac în vederea protecției dreptului subiectiv pretins afectat prin soluția pronunțată este și aceea ca titularul ei să justifice, printre altele, un interes actual, determinat și legitim.

Întrucât recursul a vizat nemulțumirea petenților legată de măsura instanței de suspendare a judecății, iar cauza a fost repusă pe rol, având termen de judecată la data de 4 septembrie 2019, calea extraordinară de atac apare ca lipsită de interes, conform dispozițiilor legale menționate, câtă vreme situația ce a determinat formularea ei (suspendarea judecății) a încetat, potrivit celor arătate.

Împotriva acestei decizii au formulat prezenta contestație în anulare contestatorii B. și C., precizându-se că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale, deoarece repunerea cauzei pe rol nu a fost solicitată de contestatorii B. și C., ci de către instanță, pentru a se pune în discuție excepția perimării, astfel încât argumentele instanței nu pot reprezenta rezultatul unei corecte și complete accepțiuni asupra adevăratei situații de fapt. Se invocă în drept prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Analizând prezenta cale de atac formulată de contestatorii B. și C. împotriva Deciziei nr. 1190 din 12 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Noțiunea de "eroare materială" folosită de legiuitor în art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.

"Erorile materiale" sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit, ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Or, contestatorii, prin calea de atac extraordinară de față, susțin că instanța de recurs a greșit atunci când a respins recursul ca lipsit de interes deoarece instanța ar fi dispus repunerea cauzei pe rol din oficiu în vederea discutării perimării. Se invocă, așadar, aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs a soluționat recursul după repunerea cauzei pe rol . Aceste aspecte exced noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Ca atare, motivul contestației în anulare în sensul că dezlegarea dată de instanța de recurs, prin decizia atacată, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 din Hotărârea din 29 iulie 2008).

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii B. și C. împotriva Deciziei nr. 1190 din 12 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016/a1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii B. și C. împotriva Deciziei nr. 1190 din 12 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016/a1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.

GGC - CL