ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2296/2019

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 15 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta Societatea A. S.R.L., societate aflată în procedură generală a insolvenței - prin administrator judiciar B. IPURL, reprezentată de administrator special C. a chemat în judecată pe pârâta D. - reprezentată prin mandatar E., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe aceasta la plata sumei de 201.540 RON, compusă din: valoare plantație viță de vie pe suprafața de 1,71 ha, - 126.663,88 RON; lucrări de întreținere a plantației pe o perioadă de 4 ani - 60.000,21 RON și lucrări de completare în goluri pentru via neprinsă în primul an (valoare butași și lucrări de execuție a plantării) - 14.336 RON, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

La data de 16 ianuarie 2017, pârâta D. - reprezentată prin mandatar E. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin aceasta din urmă solicitând obligarea pârâtei-reclamante la ridicare a plantației de viță de vie aflate pe terenurile proprietatea sa, înscrise în CF nr. x Târnova, x, în suprafață de 4.800 m.p.; CF nr. x Târnova, x în suprafață de 4.900 m.p.; CF nr. x Târnova, x în suprafață de 2.400 m.p.; CF nr. x Târnova, x în suprafață de 2.500 m.p. de îndată, iar în caz contrar să fie aceasta îndreptățită să desființeze plantațiile de viță de vie pe cheltuiala reclamantei-pârâte.

Prin Sentința civilă nr. 637 din 28 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Arad a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar B. IPURL, reprezentată de administrator special C. și a obligat pe pârâta D. - reprezentată prin mandatar E., să-i plătească acesteia suma totală de 222.756,1 RON, conform concluziilor Raportului de expertiză tehnică agricolă judiciară de la dosar, din care: suma de 132.716,604 RON, reprezentând contravaloare plantație viță-de-vie pe suprafața de 1,46 ha teren, identificat în CF x, tarla x, parcela x-16-4800 mp, CF x tarla x, parcela x -4900 mp; 862-17, CF x tarla x, parcela x -2400 mp și CF x tarla x, parcela x- 2500 mp; suma de 67.054 RON, reprezentând contravaloare lucrări de întreținere a plantației de viță-de-vie pe 4 ani; suma de 13.504 RON, reprezentând contravaloare lucrări de completare goluri pentru via neprinsă în primul an de la plantare; suma de 9.481,5 RON, reprezentând contravaloarea strugurilor nerecoltați în anul III și IV de la plantare; a respins acțiunea reconvențională exercitată de reclamanta-reconvențională D. prin mandatar E., având ca obiect obligarea pârâtei-reconvenționale S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. IPURL de a-și ridica plantația de viță-de-vie de pe terenul proprietatea sa din cele patru cărți funciare mai sus menționate, în caz contrar să fie reclamanta-reconvențională îndreptățită să desființeze plantația de viță - de - vie pe cheltuiala pârâtei-reconvenționale; totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 6.219 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 4.719 RON, reprezentând contravaloarea Raportului de expertiză tehnică agricolă judiciară, iar suma de 1.500 RON, reprezentând contravaloare onorariu avocat, conform chitanței nr. x din 9.06.2017.

Pentru a hotărî astfel, cu referire la excepțiile invocate prin întâmpinare de către pârâta D., respectiv: excepția necompetenței Tribunalului Arad, excepția netimbrării cererii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei calității de reprezentant judiciar al administratorului special C., excepția lipsei împuternicirii administratorului judiciar și a acordului creditorilor în Adunarea Generală sau în Comitetul Creditorilor precum și cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prima instanță a arătat că acestea au fost respinse prin încheierea din data de 30 martie 2017.

Prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 1165 și 1345 Noul C. civ., fiind întrunite condițiile materiale și juridice ale acțiunii în restituire: a) să existe o îmbogățire a pârâtului; b) să existe o însărăcire a reclamantului; c) între îmbogățirea pârâtului și însărăcirea reclamantului să existe o legătură directă, precum și condițiile juridice a) îmbogățirea și însărăcirea corelativă să fie lipsite de o cauză justă, de un temei juridic justificativ; b) îmbogățitul să fie de bună-credință; c) însărăcitul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului.

Împotriva sentinței menționate, în termen legal, a declarat apel, pârâta D. - prin mandatar E., solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și admiterii cererii reconvenționale, cu obligarea reclamantei la ridicarea plantației de viță de vie aflată pe terenurile proprietatea sa, înscrise în CF x Târnova tarla x parcela x în suprafață de 4800 mp, CF x Târnova tarla nr. x parcela x în suprafață de 4900 mp, CF x Târnova tarla x parcela x în suprafață de 2400 mp, CF x Târnova tarla x parcela x în suprafață de 2500 mp; în caz contrar, a solicitat să fie îndreptățită să desființeze plantațiile de viță de vie pe cheltuiala reclamantei, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.

Prin Decizia civilă nr. 226 din 11 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta D. împotriva Sentinței civile nr. 637 din 28 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență - prin administrator special C., sub supravegherea administratorului judiciar B. IPURL.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta-recurentă Societatea A. S.R.L. reprezentată de administrator special C. și de administrator judiciar B. I.P.U.R.L., aducându-i următoarele critici:

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că în speță ar fi aplicabile dispozițiile art. 581 din Noul C. civ., în sensul că lucrarea autonomă cu caracter durabil și efectuată cu bună credință este și rămâne în proprietatea autorului până la data la care proprietarul imobilului optează pentru înscrierea sa în Cartea Funciară ca proprietar al lucrării.

Recurenta-reclamantă susține că tocmai din interpretarea literală, logico-gramaticală, teleologică și sistemică a textului, rezultă doar posibilitatea proprietarului terenului, în speță a pârâtei-intimate, să opteze și să ceară înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării plătind fie valoarea materialelor, fie sporul de valoare produs imobilului prin efectuarea lucrării sau să ceară autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.

Este greșită concluzia instanței de apel referitoare la faptul că proprietarul imobilului neîntabulându-și dreptul de proprietate, societatea reclamantă ar fi rămas în continuare proprietarul plantației.

După momentul înființării plantației de viță de vie, care a debutat la sfârșitul anului 2010, societatea reclamantă nu a fost tulburată în exercitarea posesiei și nu a existat nici un litigiu până la finele anului 2014. După obținerea titlului executoriu și a dreptului de proprietate asupra terenului în speță, în baza unor procese-verbale de punere în posesie întocmite în trei dosare de executare, intimata a procedat la evacuarea reclamantei și la aplicarea sigiliilor asupra terenului pe care se afla plantația de viță de vie, astfel că societatea reclamantă nu a mai putut aplica tratamentele și întreținerea necesară pentru a menține în bune condiții plantația înființată, dar nici să își exercite dreptul de proprietate asupra plantației.

Ca atare s-a concluzionat că este greșită motivarea instanței de apel referitoare la existența unui alt mijloc principal prin care se putea solicita recuperarea pagubelor produse.

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura cauzei.

În considerentele deciziei recurate s-a arătat că societatea reclamantă ar fi trebuit să își întemeieze cererea pe dispozițiile art. 581 din Noul C. civ., text aplicabil proprietarului terenului în cazul constructorului de bună-credință, pentru ca ulterior să constate reaua-credință a reclamantei, în opinia recurentei fiind evidentă contradicția acestor considerente.

Instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 14 din C. civ. care stabilesc faptul că buna-credință se prezumă până la proba contrară.

Pe de altă parte, buna sau reaua-credință a reclamantei trebuia analizată la momentul înființării plantației de viță de vie, iar nu ulterior, prin raportare la hotărârile judecătorești din 2015 și 2016, cum a făcut instanța de apel.

La momentul înființării culturii s-a realizat o înțelegere între promitentul vânzător, prin mandatar F., și promitentul cumpărător, G., adică un antecontract de vânzare-cumpărare, deoarece nu se putea încheia un contract de vânzare-cumpărare, însă ulterior reprezentatul promitentului vânzător a refuzat să pună la dispoziție documentele pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cu toate că el a fost acela care a pus pe reclamantă în posesie pe terenul respectiv, iar până la finele anului 2014 nu i-a tulburat posesia.

S-a susținut de societatea reclamantă că a acționat cu bună-credință, având reprezentarea că proprietarul terenului este C., declarând la APIA lucrările efectuate și primind sprijin financiar pentru înființarea acestor culturi, plătind integral prețul terenului pe care dorea să-l achiziționeze prin contract de vânzare-cumpărare.

Motivele pe care le-a avut în vedere instanța de apel în analiza relei-credințe sunt total străine de natura cauzei și rupte din context.

Apărarea pârâtei potrivit căreia la data înființării plantației nu și-ar fi dat acordul, este greșită, deoarece la acea dată nu era proprietara tabulară a acestuia, existând eroarea comună că C. este proprietar al terenului.

Pârâta, prin hotărârile judecătorești pronunțate, a devenit proprietară doar în ceea ce privește terenul, nefiind și proprietara plantației, îngrădind dreptul de proprietate al reclamantei prin aceea că plantația a rămas în posesia și proprietatea pârâtei, această situație fiind specifică îmbogățirii fără justă cauză.

La data de 6 august 2018, intimata-pârâtă D., prin mandatar E. a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 13 septembrie 2019, intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei o completare a întâmpinării.

Hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

De asemenea, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 din C. civ., cu privire la buna-credință.

Pentru aceste motive, în baza art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecarea cauzei, instanța de apel va ține cont de cele arătate mai sus, cât și de faptul că între anii 2010 - 2014 reclamanta nu a fost tulburată în exercitarea posesiei asupra acestui teren, relativ la buna-credință, dar și de faptul că după anul 2014, reclamanta a fost împiedicată să efectueze întreținerea culturii de viță de vie, acest aspect având relevanță în ce privește paguba suferită de reclamantă.