ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 817/2019

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4956 din 3 octombrie 2012, Tribunalul Constanța, secția civilă a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond, a fost admisă, în parte, cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA - D.R.P.R. Constanța, cu consecința anulării în parte a Hotărârii nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituite în baza art. 6 din Legea nr. 198/2004 la nivelul orașului B., județul Constanța, cât privește cuantumul despăgubirii acordate titularului dreptului de proprietate asupra terenului expropriat și a stabilit în favoarea reclamantului o despăgubire în cuantum de 32.819 RON.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut dispozițiile cu caracter general incidente în acest caz de expropriere (art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994) și a arătat că, în condițiile în care expropriatorul a stabilit o despăgubire de 6.200 RON, pentru întreaga suprafață de 1.493 mp afectată prin expropriere, iar valoarea determinată prin raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză este sensibil egală (6.781 RON, respectiv de 4,544 RON/mp), reclamantul nu este îndreptățit să pretindă diferențe rezultate din greșita evaluare a bunului imobil.

Prima instanță a mai avut în vedere - în ceea ce privește valoarea daunelor, pe care expropriatorul le-a cuantificat la 17.400 RON - potențialul de producție și particularitățile terenului, reținând că terenul este agricol, în raportul efectuat de către comisia de experți, s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 26.039 RON, ca pierdere prin prisma cheltuielilor de înființare a culturii de viță de vie, calculată prin însumarea tuturor cheltuielilor efectuate de către reclamant pentru înființarea culturii pentru 1 ha de viță de vie, înmulțite cu valoarea exprimată de suprafața de teren expropriată, la care se adaugă suprafața defrișată necesară pentru întoarcerea utilajelor agricole din parcelele A207/5 și A207/5/3, totul împărțit la 10.000 (reprezentând valoarea în metri pătrați a unui hectar de teren).

Tribunalul a validat opinia comisiei de experți care a stabilit faptul că reclamantul nu a suferit pagube din recolta pierdută, deoarece recolta aferentă anului 2010 a fost adunată până la începerea lucrărilor necesare exproprierii, pierderile înregistrate constând însă în cheltuielile de înființare a culturii de viță de vie pe parcela expropriată, la care se adaugă pierderile aferente suprafeței defrișate pentru întoarcerea utilajelor, respectiv suprafața de 422 mp, instanța înlăturând concluziile raportului întocmit de expert C.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A. și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.

Prin Decizia civilă nr. 160C din 7 decembrie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul stabilirii în favoarea reclamantului a unei despăgubiri de 66.886 RON, reprezentând valoarea de circulație pentru terenul expropriat fiind menținută hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a comisiei, cât privește cuantumul daunelor; prin aceeași decizie a fost respins apelul pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța și a fost obligat pârâtul la plata către apelantul reclamant a sumei de 3.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat 1.500 RON și expertize 2.100 RON).

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a observat că prima instanță a acceptat calificarea terenului ca fiind unul arabil, ignorând probele administrate în sensul că destinația anterioară dată terenului preluat prin expropriere privea afectarea lui cu o cultură de viță de vie nobilă, iar față de înscrisurile reprezentând tranzacții încheiate pe piața liberă pentru acest tip de terenuri, având categoria de folosință vie și în raport de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale s-a constatat că valoarea unui metru pătrat din acest teren este cu mult peste 1 euro, fiind de 44,80 RON/mp pentru terenul expropriat (66.886 RON) conform raportului de expertiză întocmit pe baza metodei stabilirii valorii pe bază de profit, reglementată ca procedură standard de evaluare a terenurilor.

Împotriva acestei decizii și a Încheierii din 17 martie 2014 ale Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a formulat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.

Prin Decizia nr. 1896 din 13 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul pârâtului Statul Român împotriva încheierii din 17 martie 2014, și a admis recursul declarat de același pârât împotriva Deciziei nr. 160/C din 7 decembrie 2015 pe care a casat-o cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit pe baza unui raport de expertiză din care nu rezultă că experții au ținut seama de prețul cu care se vindeau, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ - teritorială, la data transferului dreptului de proprietate; s-a apreciat că inactivitatea pieței imobiliare în zonă la data de referință, trebuia dovedită de către experții care au întocmit expertiza tehnică evaluatoare, iar în măsura în care se făcea dovada inexistenței unor contracte de vânzare cumpărare pentru imobilele cu aceleași caracteristici, aceștia aveau obligația de a face verificări în acest sens la agenții imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, primărie, Direcția de Taxe și Impozite Locale, urmând ca, pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă, să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.

Numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indică neîncheierea de contracte de vânzare - cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții vor apela, în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii, la alte comparabile decât prețul de vânzare cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel; or, expertiza însușită de instanță nu este însoțită de niciun document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, iar metoda de determinare a valorii terenurilor pe baza de profit, nu are suport legal, situație ce atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ipoteza când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Instanța de recurs a statuat ca, instanța de rejudecare să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză și să administreze, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru determinarea prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, la data transferului dreptului de proprietate, cât și prejudiciul produs prin expropriere, inclusiv lămuri suplimentare din partea experților în justificarea tipurilor de prejudicii folosite la evaluare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la 16 decembrie 2016 sub nr. x/2011*.

În rejudecare, prin Decizia nr. 102/C din 6 iunie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța declarat împotriva Sentinței civile nr. 4956 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Constanța și, schimbând în parte sentința apelată, a stabilit în favoarea reclamantului A. o despăgubire de 4.052 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând valoarea de circulație pentru terenul expropriat, respingând restul pretențiilor ca neîntemeiate; de asemenea, a fost respins ca nefondat apelul reclamantului A. formulat împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 februarie 2011, în care s-a solicitat "o despăgubire justă și temeinică", reclamantul A. a contestat Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a cărei anulare a cerut-o pentru motivul că valoarea stabilită de către comisie pentru suprafața de 1.493 mp. teren parcela A 207/5/2, în sumă de 23.600 RON, nu reprezintă valoarea de piață reală a terenului pe care s-a înființat o plantație de vie încă din anul 2008 pentru care s-au plătit sumele de 95.466,56 RON la 25 iunie 2009 și de 49.523,28 RON la data de 30 iunie 2009, printr-un proiect în care s-au impus și anumite obligații pentru o perioadă de 15 ani de la înființarea plantației.

Prin Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a stabilit că reclamantul A. și numitul D. sunt persoane îndreptățite la despăgubiri în sumă de 23.600 RON, stabilite conform raportului de evaluare (nr. 1088 din 25 octombrie 2010 - dosar tribunal, vol. I). Conform acestui raport, la data inspecției proprietății - 22 octombrie 2010, pe teren exista o plantație de viță de vie, terenul de 20 ha era lucrat de "S.C. Top Vin B. nr. 122/2008", iar suprafața expropriată a fost evaluată la valoarea de 1 euro/mp prin metoda comparației directe prin raportare la comparabile terenuri agricole extravilane.

Daunele acordare nu au vizat pierderile de recolta neadunată, ci doar "compensațiile referitoare la secționarea terenului" (1.200 RON) și costuri "în vederea înființării plantației de vie". Pentru acest ultim tip de prejudiciu, evaluatorul a avut în vedere suprafața efectivă expropriată și "suprafața din prejudicii triangulare - 250 mp (5 m. la capetele de vie secționată) rezultând un total de 1.437 mp.

Evaluatorul a avut în vedere ca element de referință lucrarea "Proiect tip plantație de vie - Agenția Națională de Consultanță Agricolă - Ploiești 2006" apreciind că, pentru o plantație de 1 ha. (densitate medie 2,2 m între rânduri și 1,2 m. între plante pe rând) rezultă o valoare de investiție de 22.389,55 euro; s-a calculat astfel o daună din "înființarea plantației de viță de vie" de 16.200 RON.

Curtea a constatat că, prin Autorizația nr. x din 14 noiembrie 2008, i s-a permis reclamantului să realizeze o plantație în podgoria B., centrul viticol B. în suprafață de 3,4 ha cu soiurile F., G. și H.; distanțele de plantare au fost de 2,2 m între rânduri, 1,2 m pe rând; conform anexei la autorizația emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe parcela A207/5/2 din localitatea Siminoc urma să fie înființată o plantație de viță cu suprafața de 0,25 ha soiul F.

La 30 aprilie 2009, reclamantul a recepționat lucrările de "pregătire teren, plantare, instalare tutori", prin Proces-verbal nr. x din 30 aprilie 2019 certificându-se, de asemenea că s-a realizat plantația cu numărul de butuci și soiuri autorizate .

Pentru înființarea plantației de 3,4 ha, numitul A. a primit pentru campania 2008 - 2009 un ajutor de stat de 8.000 euro/ha pentru lucrările din intervalul 1 noiembrie 2008 - 30 aprilie 2009 și 4.150 euro/ha pentru lucrările din 1 mai 2009 - 15 august 2009.

În "Precizările" din 4 mai 2011 prin care reclamantul și-a menționat obiectul acțiunii solicitând "majorarea despăgubirilor la 7.000.000 RON" în anexa acestor precizări, "Plan de afaceri 25,6 ha viță de vie", s-a recunoscut că "înființarea plantației s-a făcut și cu sprijin financiar de la Uniunea Europeană prin programul de Reconversie și Restructurare a soiurilor - 12.150 euro/ha nerambursabil" .

În rejudecare, după casare, Curtea a dispus efectuarea unei expertize evaluatorii avându-se în vedere trei obiective alternative, respectiv, stabilirea valorii prejudiciului și al despăgubirilor cuvenite reclamantului având în vedere tranzacțiile certe, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei; stabilirea valorii de expertiză prin raportare la grila notarilor publici pentru terenuri similare tranzacționate în anul 2010; stabilirea valorii prejudiciului și despăgubirilor după metoda "evaluarea după valoarea rămasă" folosită în evaluarea plantațiilor pomicole în funcție de trei variabile: valoarea investiției; perioada exploatării plantației de vie și numărul de ani de exploatare rămași.

Referitor la suma ce se cuvine celui expropriat drept despăgubire pentru preluarea bunului său din cauze de utilitate publică, aceasta se poate alcătui din două componente:

"valoarea reală a imobilului" și "prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane în drept", concluzie reiese din aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 .

Aceste două noțiuni sunt apoi explicitate, arătându-se că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor tine seama de: 1.) prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza, precum și 2.) daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia, urmând că experții să defalce despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.

Or, vorbindu-se în cuprinsul aceluiași alineat alin. (2) al art. 26 despre prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele și, respectiv, despre daunele produse proprietarului, este evident că acest din urmă prejudiciu este cu totul diferit de dauna suferită de persoană prin lipsirea de proprietate al cărei echivalent nu poate fi decât "prețul cu care se vând imobilele".

Rezultă că "prejudiciul cauzat proprietarului" este altceva decât echivalentul valoric al bunului și anume - dar fără a se limita la acestea -:

"pierderi pentru recolta neadunată", "pierderi din subvenții", "compensații referitoare la secționarea terenului" sau "compensații referitoare la prejudicii triangulare", putându-se încadra în această categorie orice pierdere cauzată în mod direct de expropriere (exemplu: cheltuieli angajate în vederea unei viitoare modificări a regimului juridic al bunului; avansul care nu mai poate fi recuperat pentru lucrările de îmbunătățire funciară; întocmirea unei documentații pentru lotizare sau trecere în intravilan, etc.).

În ceea ce privește componenta despăgubirii - "valoarea reală" a bunului expropriat, aceasta este determinată de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la momentul realizării transferului dreptului (par. 27 din Decizia CCR nr. 380/2015).

Procesul de evaluare este un sistem complex ce conține toate cercetările, informațiile, raționamentele, analizele și concluziile necesare pentru a ajunge la valoarea de piață a imobilului, aceasta din urmă fiind definită în Standardele Internaționale de Evaluare (S.I.E.), că fiind suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv, în care părțile au acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri.

Suma estimată se referă la un preț plătibil pentru o proprietate într-o tranzacție independentă (nepărtinitoare), care s-ar putea obține în mod rezonabil de către un vânzător (care nu cere un preț considerat nerealist pe piață) și este cel mai avantajos pentru cumpărător (care achiziționează în concordanță cu realitățile pieței, iar nu în raport de o piață imaginară sau ipotetică ce nu poate fi demonstrată sau anticipată); în fine, se presupune că, atât cumpărătorul, cât și vânzătorul, sunt informați, într-o manieră rezonabilă, în legătură cu natura și caracteristicile proprietății, cu utilizările acestuia, precum și a stadiului în care se află piața; fiecare parte trebuie să acționeze în propriul interes și în mod prudent, depunând de cunoștințele necesare obținerii celui mai bun preț.

Prin urmare, valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia (teren situat în extravilanul orașului B.), destinația terenului la momentul evaluării, respectiv la momentul octombrie 2010 (teren agricol cultivat cu viță de vie nobilă) și, nu în ultimul rând, în raport de criteriul cerere-ofertă la momentul exproprierii.

Printre elementele de comparație care trebuie avute în vedere sunt drepturile de proprietate, restricțiile legale, condițiile pieței (data vânzării), localizarea, caracteristicile fizice, utilitățile disponibile, zonarea și cea mai bună utilizare; loturile comparabile (cu aproximativ aceleași suprafață, formă, lungimea la fațadă, topografia, localizarea) trebuie selectate cât mai aproape de data evaluării, știut fiind că, în general, suprafața este un element de comparație mai puțin important decât data și localizarea.

Referitor la evaluarea terenului expropriat, trebuie acceptat că fiecare parcelă de teren este unică prin localizare și compoziție; terenurile agricole (cum este și cazul celui analizat) se diferențiază prin clasele de fertilitate, suprafață, amplasament ș.a.; în privința "amplasamentului", noțiunea se referă la un teren îmbunătățit, anume pregătit pentru a fi dat în folosință cu un anumit scop (acestea pot privi rețele de apă, sisteme de canalizare, canale colectoare a apei fluviale, linii utilitare de servicii publice, pante de acces către șosele) și creează, măresc sau micșorează utilitatea și prezența pe piață în comparație cu alte terenuri de același tip aflate în competiție.

Reiese astfel că, la stabilirea valorii imobilului expropriat, experții trebuiau să aibă în vedere că analizau un teren cu destinația precisă de exploatare agricolă cultivat cu viță nobilă și, în funcție de caracteristicile lui fizice, de piața locală de terenuri și de perspectivele de dezvoltare locală și/sau regională, să se estimeze o valoare rezultată din corecții necesare ale prețurilor din tranzacțiile comparabile și trebuie prezentate în raportul de evaluate, într-o formă logică și ușor de înțeles.

Prin raportul de expertiză din 25 septembrie 2017, comisia de experți a învederat că metoda comparației de piață nu poate fi aplicată din lipsă de tranzacții comparabile în anul 2010 și în unitatea administrativ teritorială B.; aceasta pentru că tranzacția din 5 noiembrie 2010 din Adresa nr. x din 19 martie 2013 a Primăriei Orașului B. (Contract autentificat sub nr. x/2010 la B.N.P. I. - Dosar x/2011*) vizează o tranzacție cu viță veche cu doar 2 parcele în localitatea B., iar alte 36 în localitatea Poarta Albă (la 17 - 19 km de orașul B., față de 3 km terenul în litigiu).

În același raport se arată că nici grila notarilor publici nu poate fi utilizată pentru că aceasta prevede prețurile minime pentru terenurile cultivate cu viță de vie hibridă (care nu ar avea atribuite calități deosebite - struguri mici, producții slabe, vinuri cu grad de alcoolizare scăzut etc.), pe când terenul expropriat era cultivat cu viță nobilă cu soiuri de calitate sau înaltă calitate.

În aceste condiții, metoda comparației directe nu putea fi aplicată lipsind termenii analogi în raport de care să se facă examinarea similitudinii sau deosebirilor dintre terenuri, astfel încât să se aprecieze cât mai corect valoarea terenului expropriat, iar raportarea la grila notarilor publici nu era posibilă pentru că aceasta nu conținea valorile unor terenuri cultivate cu viță nobilă, singura posibilitate de evaluare a terenului expropriat a fost metoda "evaluării după valoarea de investiție".

Această metodă presupune adiționarea valorii terenului pe care s-a plantat vița cu valoarea cheltuielilor de întreținere a plantației, rezultând o valoare unitară per mp. a investiției; în acord cu precizările experților J. și K., nu poate fi utilizată și formula de calcul cu raționamentul expertului L., deoarece valoarea de investiție creste exponențial cu fiecare an de exploatare, ajungând la valori enorme la sfârșitul vieții plantației de viță (când rezultatul ar trebuit să fie contrar, din punct de vedere economic valoarea plantației tinzând spre zero, fiind egală cu valoarea terenului pe care a existat, văzut ca simplu teren agricol, fără nici o îmbunătățire)

Cu privire la primul termen al acestei sume - valoarea terenului pe care s-a înființat plantația -, experții au fost de acord că este de 0,9782 euro rezultând din Contractul x din 5 noiembrie 2010 care, privind o tranzacție cu vie la sfârșitul vieții, a avut în vedere numai valoarea terenului; valoarea este foarte apropiată acelei stabilite prin expertiza din faza administrativă (1 euro/4,14 RON/mp., echivalentul în RON - care este cel care s-a acordat efectiv - fiind inferior celui avută în vedere la momentul realizării expertizei de 4,199 RON din cauza variației de curs).

Valoarea terenului expropriat este însă superioară simplei stabiliri a valorii pământului pe care s-a realizat plantația pentru că reclamantul a realizat o investiție care se întinde pe mai mulți ani pentru care a obținut o finanțare nerambursabilă de 12.150 euro/ha la care s-a adăugat un aport propriu de 30%, ceea ce înseamnă o investiție totală de 17.360 euro/ha (Adresa nr. x din 15 aprilie 2011 a M.A.D.R. - Dosar x/2011*).

Rezultă astfel, o valoare per mp a terenului expropriat, de 2,7142 euro, respectiv 4.052 euro valoarea terenului expropriat în suprafață de 1.493 mp.

Curtea a reținut că nu s-a dovedit că reclamantul ar fi suportat și alte cheltuieli, pentru care să fie despăgubit, în legătură cu întreținerea plantației de viță până la momentul exproprierii - octombrie 2010 - în condițiile în care, deși a pus în vedere apelantului să facă proba unor astfel de cheltuieli, apelantul a arătat că nu are dovezi în acest sens.

De aceea, deși în raportul de expertiză s-a bazat pe documente și devize de lucrări întocmite de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură Valea Călugărească nr. 1264/2008, Curtea a reținut că nu poate lua în considerare tipurile de cheltuieli și sumele prevăzute pentru întreținerea viței, în condițiile în care apelantul nu a făcut efectiv dovada că a suportat astfel de cheltuieli.

Mai mult, din analiza documentației depuse de apelant, rezultă că tipurile de cheltuieli necesare întreținerii unei plantații de viță de vie pentru primii trei ani de viață au fost avute în vedere la elaborarea normelor de aplicare a Programului de reconversie/restructurare a plantațiilor de viță și au stat la baza calculului sumelor acordate cu titlu de ajutor comunitar, adică contravaloarea lucrărilor de întreținere pentru perioada ulterioară înființării plantației este inclusă în suma ce reprezintă sprijin financiar conform "Planului individual" care astfel cum prevede Regulamentul C.E. nr. 479/2008 impune obligații de exploatare asumate pentru o perioadă de 3 ani de la data plății efectuate în cadrul pregătirii de sprijin pentru reconstrucție și reconversie.

Pentru aceste motive, sumele indicate în lucrările Institutului nu au fost considerate ca pagubă efectivă a apelantului.

În privința altor tipuri de pagube, Curtea a apreciat că nu pot fi incluse în această categorie cheltuielile pentru realizarea investiției care au fost deja valorificate la momentul stabilirii valorii terenului expropriat, în caz contrar, ajungându-se la o dublă indemnizare a reclamantului.

Recurgerea la metoda valorii investiției exclude acordarea oricăror alte tipuri de prejudicii astfel cum au fost reținute în expertiza administrată de prima instanță, precum "pierderi din subvenții" sau "pierderi din recolta neadunată". Aceasta pentru că, legea nu arată, nici măcar exemplificativ, tipul de pagubă care s-ar încadra în categoria "prejudicii" cauzate proprietarului însă practica a inclus în această categorie orice pierdere legată de expropriere, atât referitoare la terenul preluat de autorități, cât și cel rămas în proprietatea expropriatului, cu condiția ca această pagubă să nu fie substanțial legată de pierderea proprietății.

S-a reținut că nu pot fi acordate cu titlu de "pagubă" acele sume de care expropriatul ar fi beneficiat în viitor doar în calitate de proprietar al imobilului, anume fructele (civile sau industriale) produse de bun sau orice alt venit rezultat din exercițiul atributelor dreptului de proprietate, așa cum proprietarul nu poate primi contravaloarea recoltelor viitoare (adică acelea pe care urma să le înființeze în viitor) sau arenda pentru anii următori celui în care s-a dispus exproprierea.

Referitor la "zonele de întoarcere" - despre care reclamantul și experții au arătat că ar fi spații pentru întoarcerea utilajelor agricole -, pe lângă realitatea incontestabilă că asemenea spații ar fi necesare unei exploatări firești a viței de vie, s-a reținut că nu există la dosar absolut nicio dovadă a realizării în teren a unor astfel de amenajări și, dacă s-ar fi înfăptuit, care ar fi fost consecințele asupra viței de vie rămase în proprietatea reclamantului; pentru aceste considerente, Curtea nu a putut acorda reclamantului nicio sumă cu titlu de prejudiciu produs prin crearea unor noi "zone de întoarcere".

În privința pagubei reprezentând prejudicii rezultând din împărțirea terenului s-a constatat că, rezultatul exproprierii parțiale, este faptul că parcelele rămase reclamantului au fost secționate; despre acestea, nu s-a făcut nicio dovadă că apelantul reclamant s-ar găsi în dificultatea de a le exploata precum anterior exproprierii.

Cum expropriatul nu a făcut niciodată (și nici nu putea face, pentru că via nu se găsea pe rod) un calcul al cultivării terenurilor expropriate (astfel încât continuarea acestei îndeletniciri să implice costuri suplimentare), apreciind că realizarea autostrăzii nu a condus la creșterea costurilor de exploatare a plantației, nu se poate acorda reclamantului nicio sumă cu titlu de "prejudicii aduse proprietarilor".

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la 15 octombrie 2018, reclamantul A. a solicitat lămurirea înțelesului și aplicării dispozitivului Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 pronunțate de Curea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2011*, cu privire la menținerea Hotărârii nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat ca efect al exproprierii în sumă de 17.400 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiași instanțe la 11 octombrie 2018 Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018, în sensul de a se avea în vedere că, la pagina 3, paragraful 5 din decizie se menționează dintr-o eroare că "Analizând sentința apelată prin prisma motivelor invocate de reclamant și de pârât, Curtea constată că apelul reclamantului este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare pe când apelul pârâtului este neîntemeiat și urmează a fi admis cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate (...)", iar în dispozitiv instanța menționează că "Admite apelul pârâtului(...)".

Pârâtul a solicitat admiterea cererii și îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 cu privire la faptul că "apelul pârâtului este întemeiat" în loc de " apelul pârâtului este neîntemeiat", cum în mod eronat s-a menționat.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța și a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul considerentelor Deciziei civile 102/C/2018 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2011*, în sensul că se va scrie corect "apelul pârâtului este întemeiat și urmează a fi admis" a admis cererile de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 a Curții de Apel Constanța formulate de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța și de apelantul reclamant A. și a dispus lămurirea înțelesului dispozitivului aceleiași decizii, în sensul că suma de 4.052 euro privește exclusiv valoarea de circulație a terenului expropriat, fiind respinsă solicitarea reclamantului din cererea de chemare în judecată privind despăgubirile pentru imobilul expropriat.

În motivarea soluției pronunțate prin această încheiere, instanța a reținut următoarele considerente:

Prin Decizia civilă nr. 102/C din 6 iunie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis apelul pârâtului Statul Român declarat împotriva Sentinței civile nr. 4956 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Constanța și, schimbând în parte sentința apelată, a stabilit în favoarea reclamantului A. o despăgubire de 4.052 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând valoarea de circulație pentru terenul expropriat, respingând restul pretențiilor ca neîntemeiate; a fost respins ca nefondat apelul reclamantului A. formulat împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a ajunge la suma de 4.052 euro valoarea terenului expropriat în suprafață de 1.493 mp, instanța a stabilit mai întâi o valoare per mp. a terenului expropriat, de 2,7142 euro, utilizând singura metodă posibilă în cauză respectiv metoda "evaluării după valoarea de investiție" care a presupus adiționarea valorii terenului pe care s-a plantat vița cu valoarea cheltuielilor de întreținere a acestei plantații.

Curtea nu a reținut că reclamantul ar fi îndreptățit la primirea și a altor sume cu care să fie despăgubit în legătură cu înființarea și întreținerea plantației de viță până la momentul exproprierii (octombrie 2010), respectiv cheltuielile prevăzute pentru întreținerea viței pentru primii trei ani de viață, cheltuielile pentru realizarea investiției sau pierderi din "zonele de întoarcere".

După cum s-a subliniat în motivarea Deciziei civile nr. 102/C/2018, în aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a făcut distincția între tipurile de sume ce se cuvin celui expropriat drept despăgubire pentru preluarea bunului său din cauze de utilitate publică, aceasta putând viza "valoarea reală a imobilului" și "prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane în drept".

La pronunțarea soluției s-a avut în vedere că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24.02.2011, în contestarea Hotărârii nr. 94 din 11 noiembrie 2010, reclamantul a solicitat "o despăgubire justă și temeinică", motivând că suma primită nu reprezintă valoarea de piață reală a terenului pe care s-a înființat o plantație de vie.

După cum rezultă explicit din considerentele Deciziei nr. 102/C din 6 iunie 2018, suma de 4.052 euro în echivalent RON la data plății, reprezintă valoarea de circulație pentru terenul expropriat - "valoarea reală a imobilului" în exprimarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 -, orice alte pretenții vizând componenta alte "prejudicii cauzate proprietarului sau altor persoane în drept" fiind respinse de instanță.

Acesta nu înseamnă că "suma de 4.052 euro înlocuiește suma de 23.600 RON acordată prin Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010", ci că "suma de 4.052 euro înlocuiește doar suma de 6.200 RON reprezentând valoarea terenului" pentru că, așa cum stabilește art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (fără a face vreo distincție între tipurile de indemnizare prevăzute de art. 26 și nici între motivele care conduc la stabilirea unui anume cuantum), despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

În privința cererii de îndreptare a erorii materiale, s-a constată că, în motivarea Deciziei nr. 102/C/2018, s-a menționat că "apelul pârâtului este neîntemeiat și urmează a fi admis cu consecința schimbării în parte …" această precizare a caracterului neîntemeiat al apelului pârâtului este evident o greșeală materială concluzie ce rezultă atât din soluția pronunțată (cronologic, anterioară întocmirii motivării) cât și din opoziția creată cu apelul reclamantului a cărui cale de atac s-a reținut a fi neîntemeiată.

Împotriva Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 și a încheierii din 14 noiembrie 2018 ale Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A.

În recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici:

Instanța de apel a încălcat dreptul reclamantului de a obține contravaloarea prejudiciului cauzat prin desființarea unei porțiuni din plantația de viță de vie, drept recunoscut prin Hotărârea Comisiei de expropriere, unde s-a stabilit că valoarea prejudiciului cauzat prin desființarea unei porțiuni din plantația de viță de vie, este în sumă de 17.400 RON.

Comisia de expropriere a stabilit, pe baza raportului de evaluare, însușit de intimat, că valoarea despăgubirii reclamantului se compune din: 6.200 RON contravaloarea terenului expropriat și 17.400 RON contravaloarea prejudiciului.

Din cuprinsul considerentelor deciziei recurate rezultă că nu există probe privind efectuarea de lucrări de înființare plantație, lucrări de refacere capete de rând, distanța de deplasare a utilajelor după secționarea terenului de autostradă, eliberarea terenului pentru crearea zonei de întoarcere, astfel că, instanța de apel a concluzionat că reclamantul nu a suferit un prejudiciu și deci, nu i se cuvin despăgubiri pentru prejudiciul suferit, în pofida constatărilor și evaluărilor făcute de expertiza efectuată în faza administrativă, care au stat la baza stabilirii dreptului reclamantului la contravaloarea prejudiciului în sumă de 17.400 RON.

Instanța de apel nu a fost preocupată de evaluarea prejudiciului, ci doar de existența sau inexistența acestuia, raportat la probele administrate în cauză.

Recurentul susține că instanța de apel a depășit limitele învestirii sale, întrucât nu a valorificat expertiza evaluatorie efectuată prin participarea unui expert specialist în viticultură, expertiză care nu putea fi înlăturată în calea de atac a contestației formulate de expropriat, astfel că, în opinia recurentului, ne aflăm într-un caz de nepronunțare asupra unui motiv de apel, ce vizează valoarea prejudiciului, ceea ce impune casarea deciziei și judecarea fondului de către instanța de recurs, în condițiile în care au fost administrate toate probele, iar situația de fapt este stabilită.

Susține recurentul că, în mod greșit instanța de apel a ignorat documentația care a stat la baza emiterii hotărârii de expropriere contestate, cu referire la raportul de evaluare, care a identificat, parțial, componentele prejudiciului, precum și constatările din expertizele efectuate în cauză, din care rezultă existența unui prejudiciu

La dosar se află raportul de evaluare a daunelor, însușit de către Comisie prin hotărârea de expropriere, în care sunt identificate următoarele categorii de prejudicii: pierderi recoltă (despăgubiri neevaluate, sub pretextul că reclamantul își poate strânge recolta mai înainte de începerea lucrărilor); -pierderi subvenție - neevaluate; prejudiciu din secționarea terenului rămas în proprietate prin folosirea unui drum ocolitor; pierderi reprezentând cheltuieli de înființare a plantației.

În mod greșit, instanța de apel s-a considerat învestită cu o cerere de a stabili existența unui prejudiciu, iar nu cu verificarea despăgubirilor stabilite deja de Comisie, prin prisma susținerilor contestatorului.

Prin expertizele efectuate în faza administrativă, s-a constatat că sola era plantată cu viță de vie pe rod, respectiv cu viță de vie nobilă, ceea ce conferă un plus de valoare pagubei suferite, prin aceleași expertize fiind identificate parcele de întoarcere a utilajelor la capătul de rând nou creat.

Prin desființarea plantației la limita terenului expropriat, utilajele nu mai puteau intra de pe un rând pe altul, situație în care reclamantul a fost nevoit să mai dezafecteze o suprafață de teren la marginea loturilor nou create, ceea ce a determinat scoaterea mai multor butuci de viță de vie și refacerea capetelor de rând.

Instanța de apel, afirmând că reclamantul nu a produs dovezi cu privire la prejudiciu, a ignorat relațiile primite de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură Valea Călugărească, însușite de Ministerul Agriculturii, care reprezintă un deviz al lucrărilor absolut necesare înființării unei plantații, precum și valoarea acestora la data exproprierii, deși aceste devize de lucrări au fost solicitate chiar de instanța de apel.

Mai susține recurentul că, dacă s-ar fi lecturat raportul de evaluare ce a stat la baza stabilirii despăgubirilor în faza administrativă, s-ar fi observat că la stabilirea valorii cheltuielilor de înființare a plantației s-au avut în vedere devizele primite de la Agenția Națională de Consultanță Agricolă Ploiești (județ în care se află și Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură Valea Călugărească).

Recurentul susține că toate aceste argumente conduc la ideea de nelegalitate a deciziei, căci instanța de apel nu a avut în vedere obiectul judecății, respectiv contestație la hotărârea de expropriere, ci a considerat ca ea însăși stabilește aceste despăgubiri, acest lucru rezultând și din modul de formulare al dispozitivului deciziei care nu face referire la Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, astfel încât, nu rezultă dacă a fost anulată sau menținută în totalitate.

Sub un ultim aspect, recurentul susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile privind administrarea dovezilor cu referire la art. 167 C. proc. civ. și art. 315 C. proc. civ.

În cadrul acestei critici, recurentul susține că, prin decizia de casare pronunțată de ICCJ în primul ciclu procesual, s-a stabilit necesitatea administrării unor probe pentru stabilirea corectă a valorii terenului, precum și a valorii prejudiciului.

În rejudecare, instanța a dispus emiterea unor adrese pentru obținerea unor înscrisuri oficiale, precum și efectuarea unei expertize de evaluare, atât a terenului, cât și a prejudiciului, cu participarea unui expert agricol.

Expertiza a fost efectuată la fața locului, iar constatările au fost consemnate în cuprinsul raportului. Experții au identificat lotul expropriat, au confirmat soiul de viță de vie cu care a fost plantat lotul, existența zonei de întoarcere, ce a fost măsurată, vârsta plantației dezafectate, lucrările efectuate la fiecare capăt de rând rămas.

Evaluarea făcută de expertul în viticultură se întemeiază pe aceste constatări directe, ce constituie un mijloc de proba ignorat de instanța de apel, iar existența plantației de viță de vie nobilă rezultă și din Autorizația de înființare, care a stat la baza schimbării categoriei de folosință a terenului.

Prin urmare, recurentul susține că este nelegală decizia recurată, în sensul că nu pot fi acordate despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului rezultat din expropriere, întrucât nu există probe, când chiar instanța de recurs a stabilit care sunt probele necesare, iar acestea au fost administrate.

Deși probele au fost administrate, instanța de apel a refuzat să analizeze conținutul acestora și să le coroboreze cu înscrisurile depuse la dosar ceea ce ar fi permis sa se stabilească existentei prejudiciului și estimarea valorii acestuia.

Recurentul solicită să se ia act că recursul are ca obiect exclusiv prejudiciul suferit ca efect al exproprierii nu și valoarea terenului expropriat.

În recursul exercitat împotriva încheierii din 14 noiembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, recurentul reclamant a formulat următoarele critici:

Recurentul susține că, din modul în care este redactat dispozitivul, dar și din considerentele acestei încheieri, nu rezultă cu claritate, în spiritul dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dacă respingându-se cererea reclamantului privind prejudiciile cauzate ca efect al exproprierii, pretenții care se refereau la cuantumul necorespunzător al despăgubirilor stabilite la comisie (de 17.400 RON), se menține hotărârea comisiei cu privire la acordarea acestei sume.

Prin încheierea de lămurire a dispozitivului, instanța, făcând afirmația că suma acordată reprezintă doar valoarea terenului expropriat, înlocuind suma de 6.200 RON stabilită prin hotărârea Comisiei de expropriere, nu menționează în mod expres că, atunci când a respins pretențiile din contestație privitoare la prejudiciu, a menținut hotărârea comisiei cu privire la acordarea prejudiciului cauzat prin expropriere, în cuantum de 17.400 RON, astfel încât să nu existe nici un dubiu cu privire la dreptul câștigat al reclamantului și care nu ar putea fi modificat în propria cale de atac.

Structurând criticile din recursul cu care a fost legal învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, trebuie menționat că recurentul a invocat formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deoarece, din dezvoltarea criticilor formulate, nu rezultă niciun element de natură a se subsuma ipotezei reglementate de acesta.

Astfel, criticile recurentului nu vizează greșita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite și vădit neîndoielnice ale vreunui act juridic, în sens de negotium, la care se referă acest motiv de nelegalitate, astfel că, susținerile subsumate de recurent acestui motiv de nelegalitate vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat ca temei al cererilor de recurs, se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă și reală a legii, anume ca soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea, iar înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.

În analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica modul în care instanțele de fond au analizat și apreciat probatoriile administrate, cu consecința statuării cu privire la săvârșirea de către acestea a unei greșeli de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Așa fiind, calitatea probatoriilor administrate de părți în susținerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii, modalitatea de efectuare a expertizelor și, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop pun în discuție o problemă de temeinicie a hotărârii, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Recursul exercitat de reclamant împotriva Deciziei civile nr. 102/C din 6 iunie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă vizează exclusiv prejudiciul, nu și valoarea terenului expropriat, astfel cum rezultă din susținerile formulate în memoriul de recurs, dar și din mențiunea expresă a recurentului.

Contrar celor susținute de recurent, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pe baza unui raport de expertiză efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a deciziei de casare, în privința despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul cauzat prin expropriere respingând pretențiile reclamantului, cu consecința menținerii sumei de 17.400 RON, acordată cu acest titlu prin Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Înalta Curte constată ca fiind nefondat motivul de recurs relativ la modul de stabilire a despăgubirilor în prezenta cauză, din perspectiva dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 și a art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel cum a fost invocat prin cererea de recurs.

Împrejurarea că instanța de apel a apreciat motivat că nu sunt dovedite sau cuvenite sumele reținute în raportul de expertiză cu titlu de cheltuieli necesare pentru întreținerea unei plantații de viță de vie pentru primii trei ani, recoltele viitoare, arenda pentru următorii ani și cheltuielile pentru amenajarea "zonelor de întoarcere" dovedește tocmai faptul că instanța de apel a fost preocupată de criticile din apel care vizau valoarea prejudiciului cauzat proprietarului, reținând că ceea ce a solicitat reclamantul a i se acorda cu acest titlu, în plus față de ceea ce i s-a acordat prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă în procedura administrativă prealabilă, nu este justificat.

Ca atare, nu poate fi primită critica potrivit căreia instanța de apel nu ar fi analizat motivul de apel privind daunele cauzate prin expropriere.

Susținerea recurentului în sensul că instanța de apel a depășit limitele învestirii sale, întrucât nu a ținut seama de expertiza evaluatorie întocmită în faza administrativă nu poate fi primită, ținând seama de împrejurarea că limitele învestirii instanței de apel sunt date de motivele cu care a fost sesizată de către părțile care au exercitat această cale de atac, iar nu de expertiza efectuată anterior formulării demersului judiciar, astfel cum eronat susține recurentul.

Instanța de apel nu a contrazis dreptul reclamantului, stabilit prin hotărârea expropriatorului, de a fi despăgubit cu suma de 17.400 RON reprezentând prejudiciul rezultat din secționarea terenului și cheltuielile pentru înființarea culturii de viță de vie. Respectând limitele învestirii, instanța de apel a analizat cererea reclamantului, care pretindea majorarea acestei sume prin includerea și a altor elemente ale prejudiciului, concluzionând motivat că pretențiile astfel formulate nu sunt întemeiate.

Formulând susținerea referitoare la încălcarea deciziei de casare, recurentul omite împrejurarea că instanța de apel avea obligația, potrivit art. 315 C. proc. civ., să dispună efectuarea unui raport de expertiză pentru determinarea prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenul în litigiu, precum și a prejudiciului produs prin expropriere, obligație pe care a respectat-o.

Modul în care instanța de apel a valorificat rezultatul expertizei, apreciind asupra temeiniciei pretențiilor prin prisma ansamblului materialului probator, reprezintă un aspect care excede verificărilor pe care le poate face instanța de recurs.

Având în vedere limitele judecății în recurs, nu poate fi examinată, în această fază procesuală, nici critica potrivit căreia instanța de apel a ignorat relațiile primite de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură Valea Călugărească.

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut împrejurarea că, deși raportul de expertiză s-a bazat pe documente și devize de lucrări întocmite de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură Valea Călugărească, nu se pot lua în considerare tipurile de cheltuieli și sumele prevăzute pentru întreținerea viței, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada că a suportat astfel de cheltuieli.

Această apreciere a instanței de apel s-a făcut în contextul în care, în apel, reclamantul a solicitat, cu titlu de daună provocată prin expropriere, și cheltuielile de întreținere a plantației viticole până la momentul la care au început efectiv lucrările pentru care s-a făcut exproprierea.

Acest element al prejudiciului nu a fost reținut în hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă de expropriator, cum eronat susține recurentul (din Anexa 2 la raportul de evaluare efectuat în faza administrative rezultând că suma de 17.400 RON reprezintă doar compensații pentru secționarea terenului și cheltuieli pentru înființarea culturii).

Așadar, nu este reală susținerea recurentului în sensul că instanța de apel ar fi negat dreptul reclamantului la un prejudiciu recunoscut prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor, în condițiile în care instanța a analizat dreptul la despăgubire pentru un element distinct, care nu formase obiectul calculului despăgubirii stabilite de expropriator.

În realitate, recurentul tinde prin critica sa la o reevaluare a probatorului, pentru a se stabili că despăgubirea include și alte elemente ale prejudiciului, asupra cărora instanța de apel a reținut că nu sunt dovedite, ceea ce nu este permis în faza procesuală a recursului.

Nefondată este și critica potrivit căreia, decizia recurată este nelegală, întrucât instanța de apel nu ar fi avut în vedere obiectul judecății, respectiv contestație la hotărârea de expropriere, în opinia recurentului, acest aspect reflectându-se și în dispozitivul hotărârii, care nu face referire la Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010, ceea ce ar conduce la ideea că nu rezultă dacă această hotărâre a fost anulată sau menținută.

Hotărârea supusă analizei instanței de apel a fost cea pronunțată de instanța de fond, împotriva căreia s-au exercitat apelurile, respectiv Sentința civilă nr. 4956 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Constanța, iar nu Hotărârea nr. 94 din 11 noiembrie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 în procedura administrativă, astfel cum în mod eronat susține recurentul.

Principiul disponibilității în calea de atac a apelului presupune analizarea legalității și temeinici