Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2017
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1062/2017

HOTĂRÂRE
16.03.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1062/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1062/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței civile nr. 993 din 06 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2017. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1157/2017
Decizia nr. 1157/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2018-07-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2784/2018
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2015-06-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2662/2015
Decizia nr. 2662/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2017-10-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3287/2017
elor invocate de revizuent, inclusiv a prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în raport și de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte
ÎCCJ 2017-03-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 814/2017
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă