ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 280/2021

HOTĂRÂRE
10.02.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 280/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 13.01.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 1000 RON reprezentând plata impozitelor anuale ale autoturismului x cu nr. de înmatriculare x, a sumei de 1000 RON reprezentând dobândă și alte cheltuieli, inclusiv cu deplasarea la domiciliul pârâtului în vederea perfectării actului, precum și radierea mașinii de pe numele său.

Cererea nu a fost încadrată în drept.

Prin sentința nr. 1417/09.07.2020, Judecătoria Bârlad a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buhuși, reținând că, potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, pârâtul își are domiciliul legal în județul Bacău, comună care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buhuși.

Prin sentința nr. 606/16.11.2020, Judecătoria Buhuși, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Bârlad, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că reclamanta a investit instanța de judecată cu o cerere având ca obiect pretenții și obligația de a face, fiind o acțiune personală, în cazul căreia, potrivit art. 107 C. proc. civ., competența aparține instanței în circumscripția căreia domiciliază pârâtul, astfel că este vorba de o competență teritorială de ordine privată, iar nu de ordine publică.

Art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", situație în care această excepție nu putea să fie invocată de instanță din oficiu.

Pârâtul a formulat întâmpinare în dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Bârlad, dar nu a înțeles să invoce vreo excepție de necompetență, nu a depus alte precizări, prin intermediul cărora să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad și nici nu s-a prezentat la primul termen de judecată pe rolul acelei instanțe, în vederea invocării excepției. De altfel, la termenul la care instanța a invocat excepția și a rămas în pronunțare nu au fost prezenta nicio parte din dosarul cauzei și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În raport de cele arătate, dreptul de a contesta alegerea revenea exclusiv pârâtului în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța de judecată neputând, din oficiu, să invoce atare excepție.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad, pentru următoarele argumente:

Competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență, respectiv, necompetența relativă poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe (art. 130 alin. (3) C. proc. civ.).

Mai mult, potrivit art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată "partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței". În această situație nici chiar reclamantul după introducerea cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

De asemenea, potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Prin alegerea făcută de reclamantă a Judecătoriei Bârlad, aceasta a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.

Aceasta deoarece fiind vorba de o competență teritorială relativă, neinvocarea de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a excepției de necompetență, prezumă împrejurarea că părțile au convenit tacit la prorogarea competenței în favoarea instanței sesizate, instanța de judecată neputând să își decline competența din oficiu.

În cauză, instanța de judecată a fost învestită cu o acțiune având ca obiect pretenții și obligația de a face, fiind o acțiune personală, pentru care legea reglementează o competență teritorială de ordine privată, iar nu de ordine publică.

Astfel, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată de către pârâtul B. nici prin întâmpinarea formulată și nici la termenul la care părțile legal citate puteau pune concluzii, respectiv termenul din 26.06.2020, când a fost amânată pronunțarea de către Judecătoria Bârlad, instanța de judecată nu mai putea, din oficiu, să invoce această excepție, potrivit celor arătate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2145/2021
Ședința publică din data de 20 octombrie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești, la data de 24 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a s
ÎCCJ 2021-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2506/2021
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021 Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2020 pe rolul Judecătoriei Slobozia, reclamantul A. a chemat în judecată pe pâr
ÎCCJ 2022-11-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2249/2022
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 19.01.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a s
ÎCCJ 2021-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 504/2021
Ședința publică din data de 16 martie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 18.02.2020, sub numărul x/2020, reclamanta a formulat acțiune î
ÎCCJ 2021-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 506/2021
Ședința publică din data de 16 martie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Beclean la data de 04.09.2018, sub nr. de dosar x/2018, creditoarea A., prin reprezentant convențional,
Sursă