Decizia nr. 272/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă la data de 13.05.2019 sub nr. x/2019, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumelor de 229.575 RON, despăgubiri achitate către B., 17.472,85 RON, dobânda penalizatoare, 266.295 RON, alte despăgubiri și 20.267,60 RON, dobânda penalizatoare. De asemenea, a solicitat și plata dobânzii legale la sumele solicitate.

Sentința pronunțată de Tribunalul Argeș Prin sentința nr. 443/26.11.2019, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 494.870 RON, la care se adaugă dobânda legală aferentă începând cu 10 mai 2019 și până la plata efectivă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești Prin decizia nr. 2164/09.09.2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., pârâtul A., formulând următoarele critici: În mod greșit instanța de apel apreciază că numai existența faptei penale și a culpei are autoritate de lucru judecat prin raportare la sentința penală nr. 34/14.02.2017 a Judecătoriei Bălcești. Existența faptei și vinovăția recurentului au fost stabilite prin sentința penală nr. 34/14.02.2017 a Judecătoriei Bălcești pronunțată în dosar nr. x/2016, iar nu prin soluțiile pronunțate în dosarul nr. x/2017. În acest dosar a fost soluționată exclusiv latura civilă a cauzei, intimatul-reclamant din prezenta cauză a avut calitatea de parte în acel proces, a formulat apărări în sensul că în mod greșit a fost obligat în mod exclusiv la plata despăgubirilor către părțile civile, iar cererea de apel i-a fost respinsă prin decizia nr. 762/2017. Recurentul a fost obligat în solidar cu intimatul-reclamant doar în ceea ce privește plata, către partea civilă C., a câte 1000 RON cheltuieli judiciare și plata a câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Or, raportat la acest aspect, decizia Curții de Apel Pitești pronunțată în dosar nr. x/2017 se bucură de autoritate de lucru judecat. În susținerea recursului invocă decizia nr. 2686/26.11.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a reținut că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile numai cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. În schimb, aspecte ce țin de latura civilă a cauzei, respectiv cuantumul prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii, nu pot fi opuse persoanelor care nu au figurat ca părți în procesul penal finalizat prin hotărârea ce conține și rezolvarea laturii civile. Înalta Curte a statuat că aceste persoane sunt îndreptățite să repună în discuție, în fața instanței civile, întinderea prejudiciului, întrucât prejudiciul cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni trebuia să fie acoperit integral. Or, în prezenta cauză intimatul-reclamant a figurat ca parte în dosarul ce a soluționat latura civilă, iar în speță nu se repune în discuție întinderea prejudiciului. Recurentul arată că nu invocă aspectele penale ale cauzei, ci soluțiile pronunțate în dosarul disjuns nr. x/2017, prin care a fost soluționată exclusiv latura civilă a cauzei, intimatul-reclamant fiind parte în dosar.

Apărările formulate în cauză La data de 14.12.2020, în termen legal, intimatul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului și judecata în lipsă, arătând că hotărârile pronunțate de instanțele anterioare sunt temeinice și legale. Recurentul-pârât nu a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Referitor la excepția de nulitate invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi reținută, recursul pârâtului se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., întrucât deduce judecății aspecte legate de modalitatea în care instanța de apel a soluționat cererea de despăgubiri din perspectiva instituției autorității de lucru judecat prin raportare la hotărârile pronunțate în procesele penale în care au figurat ca părți reclamantul și pârâtul din prezenta cauză. Problema de drept supusă analizei instanței de recurs este aceea dacă obligarea exclusivă a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule la plata despăgubirilor în cadrul procesului penal având ca obiect soluționarea laturii civile reprezintă sau nu, un impediment procedural în promovarea, de către acesta, a unei acțiuni în regres îndreptată împotriva autorului accidentului căruia i-a fost stabilită vinovăția penală și în numele căruia a achitat sumele stabilite cu titlu de despăgubire. În acest sens, recurentul-pârât susține că, având în vedere că Biroul Asigurătorilor a fost deja obligat, în mod exclusiv, la plata de despăgubiri către părțile civile în cadrul dosarului disjuns, în care s-a dezlegat, de către instanța penală, latura civilă a cauzei, dosar în care au figurat ca părți atât reclamantul, cât și pârâtul din prezenta cauză, acest aspect se opune cu autoritate de lucru judecat în litigiul de față, împiedicând astfel o nouă dezbatere cu acest obiect. Contrar acestor susțineri și în acord cu cele reținute de instanțele anterioare, Înalta Curte constată că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, potrivit celor ce se vor arăta. Astfel, acțiunea în regres reprezintă o varietate a acțiunii civile prin care, cel obligat împreună cu alții sau pentru alții printr-o hotărâre judecătorească definitivă poate cere în justiție obligarea aceluia sau a acelora pentru care a plătit, la înapoierea plății făcute pe seama lor, fie subrogându-se în drepturile creditorului plătit, fie întemeindu-se pe raporturi juridice directe. În cauză, în cadrul dosarului nr. x/2016 având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului, recurentul-pârât din prezenta cauză, având calitatea de inculpat în acel dosar, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare cu executare, soluție menținută și în apelul declarat de către inculpat, cale de atac ce a fost admisă sub alte aspecte, fiind menținută soluția de condamnare. În acest dosar au fost stabilite, cu autoritate de lucru judecat, existența faptei și vinovăția autorului în sarcina recurentului-pârât din prezenta cauză, A.. Cu prilejul cercetării penale, latura civilă a fost disjunsă, constituindu-se un nou dosar, și anume dosar nr. x/2017, în care instanța penală, pe baza probelor administrate în cadrul cercetării penale din dosarul nr. x/2016 cu privire la faptă, autor și vinovăție, a obligat partea responsabilă civilmente (Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, devenit în prezent Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România), în mod exclusiv, la plata sumei de 35.320 RON daune materiale și 40.000 euro daune morale către părțile civile respective. Soluția a fost modificată în calea de atac sub aspectul majorării cuantumului daunelor acordate, modalitatea de obligare la plata acestora fiind menținută, respectiv aceasta revenind în integralitate părții responsabile civilmente, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule. În actualul litigiu, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România promovează o acțiune în regres de care beneficiază ope legis, ce rezultă din chiar actele normative care reglementează activitatea acestui organism, la care este pe deplin îndreptățit și care nu atrage incidența autorității de lucru judecat, cum eronat susține recurentul-pârât. În acest sens se reține că, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 132/2017, "În calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuțiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenți ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României …, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staționează în mod obișnuit pe teritoriul României …, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA …atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății ori pentru deces". De asemenea, conform art. 5 1 alin. (14) din Legea nr. 32/2000 republicată, în vigoare la momentul producerii accidentului, în vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul (în prezent BAAR) are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul, iar potrivit art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008, după plata despăgubirilor, Fondul (BAAR) "…se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate; persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii". În ce privește obligarea singulară a reclamantului la plata despăgubirilor către părțile civile, prin decizia în interesul legii nr. 3/15.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866/23.12.2010, s-a statuat că Fondul (BAAR) "…are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate". Contrar susținerilor recurentului, faptul că în cadrul procesului penal care a soluționat latura civilă au participat ambele părți și s-au stabilit obligații de plată numai față de reclamantul din prezenta cauză, nu constituie o situație de natură să atragă autoritatea de lucru judecat a celor statuate prin acele hotărâri. Aceasta întrucât în prezenta cauză nu se dezbate obligația de dezdăunare prin ea însăși, ci prerogativa recunoscută de lege reclamantului, de a se întoarce cu acțiune în regres împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, a cărei faptă și vinovăție au fost stabilite, pentru sumele pe care acesta (reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule), în calitate de persoană responsabilă civilmente în dosarul penal, le-a plătit în numele acelei persoane (în speță, A.). O acțiune în justiție recunoscută de lege, având temeiuri de drept distincte de cele dezbătute în procesele penale finalizate cu hotărârile în raport de care recurentul pretinde că este incidentă autoritatea de lucru judecat în prezenta cauză, nu poate justifica aplicabilitatea, în cauza pendinte, a acestei instituții juridice și nu este de natură să împiedice analiza solicitării de recuperare a sumelor plătite pentru altul, în atare procedură judiciară. Așa cum s-a arătat, acțiunea în regres readuce în patrimoniul plătitorului sumele ce au fost achitate pentru altul într-un anumit context juridic, iar promovarea ei în condițiile legii, așa cum este cazul în speță, exclude incidența autorității de lucru judecat, întrucât în cadrul acesteia nu se procedează la o nouă judecată a unor chestiuni deja dezbătute, ci se exercită dreptul la recuperarea sumelor plătite în procesul anterior. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 2164 din 9 septembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,