ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2056/2021

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 28.09.2018, reclamanții A., B. - prin reprezentant legal A. și C., în contradictoriu cu pârâții Statul Roman - prin Ministerul Finanțelor Publice, D. și Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, au solicitat instanței: - obligarea pârâților la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, și suma de 5.000 RON, cu titlu daune materiale, pentru reclamantul A., sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației de la momentul plății; - obligarea pârâților la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru minorul B., prin reprezentant legal A., sumă ce va fi actualizată în raport cu rata inflației de la momentul plății; - obligarea pârâților la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru reclamanta C., sumă ce va fi actualizată în raport cu rata inflației de la momentul plății.

Sentința pronunțată de Tribunalul Argeș Prin sentința civilă nr. 246 din 12 iunie 2019, Tribunalul Argeș a admis excepția lipsei calității procesuale de folosința a pârâtei Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și a respins cererea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosința. A admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul D. și a respins acțiunea precizată formulată de reclamanți. Totodată, a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Statului Roman prin Ministerul Finanțelor, pe care a respins-o ca inadmisibilă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești Prin decizia nr. 2177 din 9 septembrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A., C. și B., prin reprezentant A. împotriva sentinței civile nr. 246 din 12 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Argeș. Au fost obligați apelanții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 RON, către intimata Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 2177 din 9 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești au declarat recurs reclamanții A., C. și B., prin reprezentant A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea recursului s-au arătat în esență următoarele. Instanța de apel a realizat doar o aplicare formală a autorității de lucru judecat, prin ignorarea analizei normei în cauză raportat la ansamblul acesteia, astfel cum reiese și din cuprinsul deciziei nr. 704/11.03.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Instanța de apel și-a motivat soluția doar prin prisma dispozitivului celor două hotărâri definitive anterioare, fără a releva și considerentele prin care a fost rezolvată anterior chestiunea litigioasă; astfel, instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, și a făcut o greșită aplicare a a normelor de drept material în baza cărora pârâta D.. era obligată să despăgubească victimele accidentelor cauzate de un vehicul neasigurat. În considerentele deciziei penale nu se motivează în concret care este temeiul legal al înlăturării pârâtului de la obligația prevăzută prin legea specială, singura mențiune fiind aceea că inculpatul răspunde în solidar cu partea responsabilă civilmente, iar pârâtul nu răspunde în niciun fel sub aspectul solidarității. În conformitate cu dispozițiile art. 28 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile doar cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o; în acest context, deși există două hotărâri cu caracter definitiv, acestea au caracter definitiv cu privire la ceea ce s-a tranșat, nu și cu privire la ceea ce nu s-a tranșat. Era necesar ca autoritatea de lucru judecat să fie unită cu fondul cauzei pentru o analiză completă; procedând de o manieră contrară, instanța de apel a făcut o referire formală și lacunară, menționând doar că "prezenta cauză a fost soluționată definitiv", împrejurare care echivalează cu necercetarea fondului, și care face imposibilă realizarea controlului judiciar; obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din CEDO nu face nicio diferențiere între cauzele prin care s-a admis acțiunea și cele prin care aceasta a fost respinsa, hotărârea trebuind să fie respectată și aplicată în ansamblu (cauza pilot Service contra României). Alături de procesul cu privire la fapta penală este soluționată și acțiunea în răspundere civilă, însă doar relativ la părțile chemate să răspundă civil conform normelor generale în materie; pârâta D.. nu este obligată prin lege să răspundă pentru cel vinovat de producerea accidentului, între acesta și pârâtă neexistând nicio legătură, nefiind obligată nici să răspundă delictual pentru prejudiciul cauzat de părțile vinovate; mai mult, pârâtei D.. nu i se poate antrena o răspundere efectivă solidară cu persoana vinovată întrucât, pe de-o parte, o atare formă de răspundere nu se regăsește în ipotezele enumerate de C. civ. iar obligația solidară nu se prezumă iar, pe de altă parte, nu i se poate antrena o astfel de răspundere pe temei de solidaritate nici în baza legii speciale, pentru că nici aceasta nu o prevede; cu toate acestea, prin voința legiuitorului, pârâta D.. este chemată să despăgubească victima străzii, în scop de protecție, independent de ideea de răspundere civilă și deci de culpă în producerea prejudiciului. În ceea ce privește existența prejudiciului moral, ca un prejudiciu nepatrimonial din perspectiva art. 1391 alin. (2) C. civ., acesta există ex re prin însăși fapta probată în cursul procesului penal și ale cărei consecințe sunt redate prin considerentele deciziei nr. 589/17.05.2016 în care se prevede expres că "cu privire la cuantumul daunelor morale, Curtea apreciază că se impune majorarea daunelor morale către fiecare parte civilă A., B. și C., la câte 300.000 RON, ca o mică alinare pentru lipsa victimei de acum înainte din cadrul familiei, dar și pentru încercarea resimțită de acestea prin decesul victimei". Instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât hotărârea în cauză este întemeiată pe refuzul de a recunoaște valoarea juridică a unor dispoziții de drept material aplicabile; deși este adevărat că judecata instanței de apel este realizată pe o excepție procesuală ce face inutilă analiza fondului, prin considerentele deciziei atacate instanța fie recunoaște obligația de răspundere a pârâtei D.., fie refuză să judece un aspect legal pe care aceștia l-au criticat la instanța de fond. Instanța a recunoscut existența unui aspect real de nelegalitate prin motivarea instanței de fond care se referă la rezoluțiunea contractului de întreținere și repunerea în situația anterioară, însă o califică ca fiind o eroare materială; în fapt, aceasta nu este o simplă eroare materială, ci constituie un element străin în motivare, din moment ce judecătorul fondului a concluzionat fără echivoc că "în prezentul litigiu există tripla identitate de obiect, părți și cauză" pe un element străin. Însăși pârâta D.., în calitate de continuator în drepturi și obligații al F.P.V.S., recunoaște în mod expres existența și obligația de plată a acesteia, astfel cum reiese din adresa FPVS nr. x/19.01.2015. În ceea ce privește motivele de recurs formulate în cadrul înscrisului numit "completare dezvoltare motive de nelegalitate, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6", prin acestea se susține că decizia atacată nu conține motivele de fapt - deși este enunțat temeiul de drept, și anume art. 453 C. proc. civ.- pe care se întemeiază referitor la obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6000 de RON reprezentând onorariu de avocat către intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și că simplul fapt că apărarea pârâtei a fost admisă nu este suficientă, în condițiile în care art. 451 alin. (2) C. proc. civ. trimite expres la principiul proporționalității, iar din considerentele deciziei nu rezultă în ce măsură instanța de apel a apreciat că respectivul onorariu este sau nu proporțional raportat la cauza dedusă judecății. Mai este menționată Decizia nr. 3/2020 a ICCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, continuator în drepturi și obligații al Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât intre Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, și copârâtele Fondul de Garantare al Asiguraților, S.C. E. S.A., în insolventa, D. și Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, nu exista niciun raport de subordonare sau de autoritate, de natura sa atragă răspunderea sa în prezenta cauza.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 15 iunie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanții C., F. și B. prin reprezentant legal A. împotriva deciziei nr. 2177 din 9 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2021, ora 9:00, în ședință publică, cu citarea părților. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului român invocată prin întâmpinare, nu s-a impus analiza acesteia, având în vedere că prin sentința civilă nr. 246 din 12 iunie 2019, Tribunalul Argeș a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Statului Roman prin Ministerul Finanțelor, cerere pe care a respins-o ca inadmisibilă, iar în recurs nu au fost formulate critici care să vizeze această soluție. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos. În ceea ce privește situația de fapt în speță, raportat la excepția autorității de lucru judecat în baza căreia a fost respinsă cererea de chemare în judecată, prima instanță de fond a reținut următoarele. a. Prin sentința penală nr. 3152 din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/2013, a fost condamnat inculpatul G., în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. și art. 178 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa închisorii de 2 ani, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei. De asemenea, a fost admisă acțiunea civilă a părților civile A., B., prin reprezentant legal A., și C. și a fost obligat inculpatul G., în solidar cu părțile responsabile civilmente Fondul de Protecție al Victimelor Străzii și SC. H. S.R.L., la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale, a sumelor de câte 100.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 200 RON în favoarea părții civile B., prin reprezentant legal, cu titlu de prestație periodică, începând cu data de 26.10.2016 și până la împlinirea vârstei de 18 ani. Prin decizia penală nr. 589/17.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost admis apelul formulat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii și a fost înlăturată obligarea acestuia de la plata daunelor materiale, a daunelor morale și a prestației periodice. Totodată, s-a majorat cuantumul daunelor morale și s-a dispus a fi plătite în solidar de inculpat si partea responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L., cele două părți fiind obligate în solidar și la plata daunelor materiale și a prestației periodice. În considerentele deciziei penale, s-a reținut că S.C. H. S.R.L. avea calitatea de comitent față de inculpatul care a recunoscut că a săvârșit fapta în exercițiul atribuțiilor de serviciu, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. A apreciat instanța penală de apel că Fondul de Protecție a Victimelor Străzii nu răspunde în solidar cu inculpatul la acoperirea prejudiciului, urmând ca dezdăunarea părților civile să fie realizată de inculpat numai în solidar cu partea responsabilă civilmente. b. Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 13.02.2017, reclamanții A., B., prin reprezentant legal A., și C. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecție al Victimelor Străzii, solicitând să fie obligat la plata către reclamantul A. a sumelor de 300.000 RON daune morale și 5.000 RON daune materiale, la plata către reclamantul B. a sumei de 300.000 RON daune morale și la plata către reclamanta C. a sumei de 300.000 RON daune morale. Reclamanții au arătat că la data de 26.10.2012 a avut loc un accident rutier în urma căruia a decedat I.. S-a format dosarul penal, în care prin decizia penală nr. 589/2016 a Curții de Apel Pitești s-a statuat dreptul reclamanților la a primi daunele morale și materiale solicitate. Reclamanții au pornit urmărirea silită împotriva condamnatului și a persoanei responsabile civilmente, dar prin încheierile nr. 196/12.12.2016, respectiv nr. 197/12.12.2016 și nr. 198/12.12.2016 emise de BEJ J. s-a dispus încetarea executării silite pentru lipsa bunurilor urmăribile. În aceste condiții, întrucât la data accidentului autovehicul nu era asigurat obligatoriu pentru răspundere civilă, pârâtul este obligat să despăgubească persoanele păgubite prin accident, în temeiul art. 11 alin. (1) din Ordinul nr. 1/2008. În drept, au fost invocate dispozițiile Ordinului nr. 1/2008, art. 32 alin. (5), art. 36 din O.U.G. nr. 54/2016, Directiva nr. 2009/103/CE. Prin sentința civilă nr. 163 din 26 aprilie 2017, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat. A fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul la plata către fiecare reclamant a sumei de 300.000 RON reprezentând daune morale stabilite prin decizia penală nr. 589/A/17.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală. A fost respinsă cererea privind plata daunelor materiale, ca neîntemeiată. Apelul formulat de pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva sentinței civilă nr. 163 din 26 aprilie 2017 a fost admis prin decizia civila nr. 3559 din 23.11.2017 pronunțata de Curtea de Apel Pitești, secția Civila in dosarul nr. x/2017, fiind schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii, reținându-se autoritatea de lucru judecat a deciziei penale. S-a respins ca nefondat și apelul formulat de reclamanții A., B. și C. formulat împotriva aceleași sentințe. În decizia civila nr. 3559 din 23.11.2017 pronunțata de Curtea de Apel Pitești, secția Civila în dosarul nr. x/2017, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, s-a avut în vedere că "Prin prezenta acțiune cele trei părți civile au solicitat obligarea FPVS la plata despăgubirilor stabilite prin decizia penală, pe motiv că prejudiciul nu a putut fi recuperat de la inculpat și de la partea responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L.. Identitatea de părți și obiect este evidentă, însă Curtea, contrar soluției tribunalului a apreciat că în speță există și identitate de cauză. Pentru a exista identitate de cauză trebuie să se regăsească același fundament (act sau fapt juridic, ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmărește prin intermediul acțiunii, împreună cu împrejurările de fapt, care au generat promovarea acțiunii. În ambele dosare, acțiunea civilă a fost fundamentată pe existența răspunderii civile delictuale și a obligației Fondului de a răspunde pentru drepturile persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule, care nu sunt asigurate de răspundere civilă (RCA), obligație instituită de Ordinul nr. 1/2008. Astfel, din cele arătate mai sus a rezultat că instanțele penale au analizat obligația FPVS de a răspunde material față de părțile civile, tocmai în virtutea obligației instituite pentru fond de Ordinul nr. 1/2008. Dacă inițial Judecătoria a apreciat că Fondul trebuie să răspundă, în calitate de parte responsabilă civilmente, în solidar cu inculpatul și cu cealaltă parte responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L. (angajatorul inculpatului), ulterior Curtea de apel Pitești a apreciat că FPVS nu are obligația de a răspunde pentru prejudiciul produs prin accident, concluzionând că părțile civile trebuie despăgubite de inculpat, în solidar numai cu parte responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L.. Este adevărat că art. 11 din Ordinul nr. 1/4 martie 2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prevede: "(1) În caz de litigiu, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării, precum și de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului. (2) Persoanele prejudiciate care au înaintat acțiune în justiție împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătorești. Fondul are legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligației de despăgubire, în limitele și în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare." În speță, reclamanții din prezentul dosar au exercitat în cadrul litigiului penal, conform art. 11 alin. (1) din ordin, acțiune împotriva Fondului, însă instanța de apel penală a statuat că Fondul nu trebuie să răspundă în solidar cu inculpatului și cu cealaltă parte responsabilă civilmente la acoperirea prejudiciului produs celor trei părți civile. De asemenea dispozițiile art. 11 alin. (2) din Ordin s-ar fi aplicat în speță în situația în care părțile civile s-ar fi judecat în acțiunea civilă din dosarul penal numai cu inculpatul și cu S.C. H. S.R.L., ipoteză în care, în baza hotărârii judecătorești obținute împotriva acestora, ar fi putut solicita Fondului despăgubirile obținute. Însă, așa cum s-a arătat, în acțiunea civilă din dosarul penal, a avut calitate de parte responsabilă civilmente și FPVS, cu privire la care instanța penală de apel a apreciat că nu are obligația de a răspunde în solidar pentru acoperirea prejudiciului. În aceste condiții, Curtea a apreciat că nu mai poate fi pusă în discuție, într-un nou litigiu, obligația pârâtului FPVS de a răspunde pentru prejudiciul material și moral produs părților civile - reclamanții din prezentul dosar. Pentru toate aceste considerente, Curtea, cu majoritate, apreciază că în speță există autoritate de lucru judecat față de decizia penală nr. 589/17.05.2016 pronunțată de Curtea de apel Pitești în dosarul nr. x/2013, situație față de care, în temeiul art. 480 C. proc. civ., va admite, cu majoritate, apelul formulat de pârât și va schimba sentința în sensul că va respinge acțiunea." c. Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 28.09.2018 reclamanții A., B. - prin reprezentant legal A. și C. în contradictoriu cu pârâții Statul Roman - prin Ministerul Finanțelor Publice, D. și Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii au formulat acțiune în despăgubire în raport de care, solicită instanței obligarea pârâților la plata către reclamanți a daunelor morale și a daunelor materiale, după cum urmează: - suma de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, și suma de 5000 RON, cu titlu daune materiale, pentru reclamantul A., sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației de la momentul plății; - suma de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru minorul B., prin reprezentant legal A., sumă ce va fi actualizată în raport cu rata inflației de la momentul plății; - suma de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru reclamanta C., sumă ce va fi actualizată în raport cu rata inflației de la momentul plății. Au arătat că în primă instanță penală, Fondul de Protecție al Victimelor Străzii a fost obligat în solidar cu șoferul la plata daunelor astfel stabilite, iar prin decizia penală nr. 589/A din 17 mai 2016 Curtea de Apel Pitești a statuat doar că "Fondul nu răspunde solidar cu inculpatul", aspect firesc, întrucât șoferul era în timpul de serviciu și în interesul persoanei pentru care acesta lucra. Pe cale de consecință, prin decizia penală menționată au fost obligate la plata despăgubirilor către reclamanți șoferul implicat în accident și societatea unde acesta își desfășura activitatea (S.C. H. SRL). Și, cum atât șoferul condamnat (G.), precum și societatea unde acesta își desfășura activitatea (H. SRL), puteau fi identificați ca domiciliu ori ca sediu, doar în Județul Satu Mare, reclamanții au solicitat punerea în Executare Silită a dispozitivului deciziei penale amintite anterior la Biroul Executorului Judecătoresc- J.-, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Prin încheierea cu nr. 196/12.12.2016, respectiv nr. 197/12.12.2016 și nr. 198/12.12.2016, anexate la prezenta acțiune, emise de Biroul Executorului Judecătoresc J., s-a dispus încetarea executării silite astfel pornite, motivat de lipsa de bunuri urmăribile. Având în vedere că drepturile de protecție a victimelor străzii prezintă la bază reguli speciale transpuse din legislația comunitară în legislația internă, astfel încât să fie atins obiectivul înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE, ca victima să nu rămână nedespăgubită în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat plus principiul reflectat în preambulul aceleiași Directive, adică organismul care despăgubește victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurare are o poziție mai buna decât victima la intentarea unei acțiuni împotriva părții responsabile, fără posibilitatea de a invoca beneficiul de discuțiune, solicită admiterea acțiunii prezente așa cum este formulată. Prima instanță de fond a reținut, fapt necontestat, că litigiul ce formează obiectul prezentei cauze este identic sub cele trei aspecte: părți, obiect și cauză cu cel în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 3559/23.11.2017. Din considerentele instanțelor de fond reiese că acestea au reținut autoritatea de judecat a deciziei civile nr. 3559/23.11.2017, prin care s-a respins o cerere de chemare în judecată - identică sub cele trei aspecte: părți, obiect și cauză cu cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului litigiu - pentru autoritatea de lucru judecat a unei decizii penale prin care s-a soluționat și latura civilă a cauzei. În ceea ce privește motivele de recurs sunt de reținut următoarele. În primul rând, recurenții au susținut că instanța de apel a realizat doar o aplicare formală a autorității de lucru judecat, prin ignorarea analizei normei în cauză, art. 430 alin. (2) C. proc. civ. raportat la ansamblul acesteia, motivând soluția doar prin prisma dispozitivului celor două hotărâri definitive anterioare, fără a avea în vedere și considerentele prin care a fost rezolvată anterior chestiunea litigioasă. Cu privire la aceste susțineri este de remarcat, așa cum a reținut și instanța de apel, că recurenții sunt nemulțumiți de modul în care prin decizia civilă nr. 3559/23.11.2017 a fost analizată autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 589/17.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost admis apelul formulat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii și a fost înlăturată obligarea acestuia de la plata daunelor materiale, a daunelor morale și a prestației periodice, aceștia considerând că nu era identitate de cauză între cele două litigii, sub aspectul chestiunii litigioase dezlegată prin decizia penală. Or, așa cum corect a reținut instanța de apel "și în situația în care nu ar fi avută în vedere dezlegarea dată de instanța penală decât sub aspectul solidarității, totuși decizia civilă anterioară, nr. 3559/23.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2017, este o hotărâre judecătorească definitivă, prin care, așa cum în mod corect a reținut și tribunalul, s-a soluționat un litigiu anterior între aceleași părți, având același obiect și cauză, ca cele din dosarul de față." De asemenea, instanța de apel a constatat că ‹‹în precedentul litigiu civil, prin decizia civilă nr. 3559/23.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2017, s-a stabilit că nu mai poate fi pusă în discuție într-un nou litigiu obligația Fondului de Protecție a Victimelor Străzii de a răspunde pentru prejudiciul produs reclamanților, același reclamat în cauza de față, reținându-se că există autoritate de lucru judecat față de decizia penală. Așadar, în esență în litigiul civil anterior instanța a stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă faptul că aceeași acțiune cu cea formulată de reclamanții din prezenta cauză a fost deja soluționată definitiv și nu mai poate fi analizată, ca efect negativ al autorității de lucru judecat. Or, ceea ce apelanții - reclamanți solicită prin acest nou civil (identic sub aspectul părților, obiectului și cauzei) echivalează cu nerespectarea deciziei civile nr. 3559/23.11.2017 și, prin urmare, cu încălcarea dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale, ori asupra oricărui alt incident, are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată", ceea ce este inadmisibil.›› Astfel, recurenții susțin că la analiza autorității de lucru judecat nu s-ar fi avut în vedere considerentele deciziei penale și limitele autorității de lucru judecat a hotărârii penale. Or, instanța de apel a menționat că dacă ar face din nou o astfel de analiză ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3559/23.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2017. Acest considerent nu a fost combătut prin recursul formulat în cauză. Astfel, nu se poate reține sub acest aspect nici încălcarea art. 6 paragr. 1 CEDO și nici a art. 430 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește faptul că nu ar fi existat o judecată pe fond a cauzei civile față de care s-a reținut autoritatea de lucru judecat, este de reținut că, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., nu numai hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului are autoritatea de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată ci și hotărârea ce statuează asupra unei excepții procesuale, cum este și excepția autorității de lucru judecat. În ceea ce privește identitatea de cauză, este de remarcat că recurenții susțin neîndeplinirea acestei condiții prin raportare la litigiul soluționat prin decizia penală nr. 589/17.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2013 și litigiul soluționat prin decizia civila nr. 3559 din 23.11.2017 pronunțata de Curtea de Apel Pitești, secția Civila în dosarul nr. x/2017, problemă de drept care a intrat în autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3559 din 23.11.2017 și nu mai poate fi reanalizată din acest motiv. Recurenții nu susțin că nu ar exista identitate de cauză între litigiul soluționat prin decizia civila nr. 3559 din 23.11.2017 pronunțata de Curtea de Apel Pitești, secția Civila în dosarul nr. x/2017 și prezentul litigiu. Mai mult, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei", iar potrivit alin. (4) "excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea fondului." Nu se poate reține încălcarea dreptului la un proces echitabil pe motivul că, potrivit recurenților, litigiul nu ar fi fost analizat pe fond, atâta timp cât acestei analize i s-a opus autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești. În consecință sunt nefondate aceste prime motive de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește susținerile din recurs în sensul că prejudiciul moral, prejudiciu nepatrimonial din perspectiva art. 1391 alin. (2) C. proc. civ., ar rezulta ex re prin însăși fapta probată în cursul procesului penal, este de remarcat că nu au legătură cu soluția atacată prin recurs, atâta timp cât în speță s-a respins cererea de chemare în judecată ca urmare a constatării autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 3559 din 23.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, nemaiajungându-se la cercetarea îndeplinirii condițiilor de fond ale litigiului. Recurenții au mai susținut că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât hotărârea în cauză este întemeiată pe refuzul de a recunoaște valoarea juridică a unor dispoziții de drept material aplicabile, raportat la art. 5 alin. (2), art. 7 alin. (2) și art. 9 alin. (3) C. proc. civ., și că, deși este adevărat că judecata instanței de apel este realizată pe o excepție procesuală ce face inutilă analiza fondului, prin considerentele deciziei atacate instanța fie recunoaște obligația de răspundere a pârâtei D.., fie refuză să judece un aspect legal pe care aceștia l-au criticat la instanța de fond. În susținerea acestui motiv de recurs recurenții au citat din decizia atacată următoarele paragrafe: 1. "Susținerile apelanților, care fac trimitere la reglementările europene referitoare la obligația statului, nu sunt pertinente, deoarece, așa cum a reținut și Tribunalul, prin lege internă s-a prevăzut instituția statului a cărei răspundere să poată fi atrasă într-o astfel de situație, eventual, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte (Direcția Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, apoi Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România), ceea ce face inadmisibilă chemarea în garanție a Statului, neputând fi trasă răspunderea sa subsidiară pentru neîndeplinirea obligației de rezultat." 2. "Curtea constată că prima instanță, în cuprinsul sentinței, a făcut referire la faptul că ‹‹va admite excepția autorității de lucru judecat și va respinge petitul privind rezoluțiunea contractului de întreținere și repunerea în situația anterioară››, în condițiile în care cauza nu avea un astfel de obiect, susținerile apelanților fiind, sub acest aspect, reale." Cu privire la primul paragraf recurenții au arătat că prin acesta instanța de apel ar recunoaște obligația de rezultat ce revine exclusiv în sarcina pârâtei D.., și nu Statului român, însă în această situație instanța nu doar că ar fi realizat o motivare contradictorie raportat la excepția admisă, ci ar fi fost de acord cu existența unor norme materiale speciale ce obligă pârâta D.. la despăgubire, pe care însă ar fi refuzat să le judece. Este de reținut că aceste considerente citate în primul paragraf se regăsesc în cadrul analizei criticilor din apel ce priveau respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a pârâtului Statul român, iar trimiterea instanței de apel la dispozițiile de drept în materie s-a făcut în acest context, pentru a justifica de ce nu poate fi atrasă răspunderea subsidiară a Statului român pentru neîndeplinirea obligației de rezultat. Nu se poate considera că aceste argumente sunt contradictorii în raport cu excepția autorității lucrului judecat socotită întemeiată, întrucât cele două probleme de drept privesc verificarea unor condiții diferite. Așa cum s-a reținut mai sus, atâta timp cât în ceea ce privește cererea de chemare în judecată s-a reținut autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3559 din 23.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, instanțele de fond nu au mai ajuns la cercetarea îndeplinirii condițiilor de fond ale litigiului. De altfel, instanța de apel a reținut în mod expres în continuare că "faptul că printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit că instituția în cauză nu răspunde în concret față de reclamanți, pentru prejudiciul reclamat ca urmare a decesului numitei I. în cadrul accidentului de circulație din 26.10.2012, nu poate atrage o altă concluzie" și că "în plus față de cele arătate, lipsește orice dispoziție legală care să prevadă în sarcina Statului român o obligație de garanție subsidiară, în cazul în care reclamanții ar fi nemulțumiți pentru faptul că s-a respins acțiunea contra unei astfel de instituții." Cu privire la al doilea paragraf din decizia recurată, citat mai sus, recurenții au susținut că prin acesta instanța ar fi recunoscut existența unui aspect real de nelegalitate în motivarea primei instanțe de fond, care ar conține motive străine de pricină, ce ar afecta analiza triplei identități de părți, cauză și obiect, însă l-a calificat ca fiind o "eroare materială" în condițiile în care, spune instanța de apel mai jos că "rezultă clar că analiza făcută de judecătorul fondului vizează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții-apelanți". În ceea ce privește paragrafele citate de către recurenți din hotărârea primei instanțe, ca fiind relevante pentru analiza acestor critici, acestea sunt următoarele: "Pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie așadar sa existe tripla identitate: de părți, obiect si cauza. Părțile trebuie să participe la proces în aceeași calitate. În sfera noțiunii de obiect al cererii de chemare în judecata este inclus nu numai obiectul material (pretenția concreta), ci si dreptul subiectiv care poarta asupra obiectului material, identitatea de obiect putând fi totala, dar si parțială. Prin cel de-al treilea element - cauza - se înțelege fundamentul pretenției afirmate, cauza neputând fi confundata cu dreptul subiectiv, dar nici cu mijloacele de dovada ale părților pe care reclamantul își întemeiază pretențiile. Instanța constată că în prezentul litigiu există tripla identitate de obiect, părți și cauză și în consecință, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat și va respinge petitul privind rezoluțiunea contractului de întreținere și repunerea în situația anterioară întrucât s-a stabilit anterior în mod irevocabil că reclamanta nu mai poate formula o astfel de cerere, neavând calitate procesuală activă." Pretinsele motive străine din hotărârea primei instanțe, care ar afecta potrivit recurenților, analiza triplei identități de cauză, obiect și părți, se află în cadrul celei de-a doua teze a ultimului paragraf din cele citate mai sus, Or, se poate observa că această a doua teză a acestui paragraf nu conține analiza îndeplinirii condiției triplei identități de obiect, părți și cauză, ci consecința întregii argumentații expuse până în acel moment, astfel: "(…) în consecință, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat și va respinge petitul privind rezoluțiunea contractului de întreținere și repunerea în situația anterioară întrucât s-a stabilit anterior în mod irevocabil că reclamanta nu mai poate formula o astfel de cerere, neavând calitate procesuală activă", consecință care, de regulă, în cadrul motivărilor hotărârilor judecătorești reprezintă preluarea dispozitivului. Or, în speță, dispozitivul sentinței civile nr. 246 din 12 iunie 2019 a avut următorul conținut, legat de soluționarea excepției autorității de lucru judecat, "admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul D. și respinge acțiunea precizată formulată de reclamanți", raportat la care este evident că pasajul la care se referă recurenții este o eroare materială. De altfel, recurenții susțin că această reținere eronată ar fi afectat analiza identității de cauză, reluând susținerile legate de neanalizarea pe fond a litigiului din perspectiva dreptului material special în temeiul căruia răspunde D. și de faptul că în cadrul deciziei penale înlăturarea pârâtei D. a fost doar pentru considerente de lipsă a solidarității, susțineri constatate nefondate pentru motivele expuse mai sus. În consecință, nu se poate reține susținerea recurenților în sensul că instanța de apel ar fi refuzat să judece litigiul pe motiv că legea nu prevede sau că nu ar fi interpretat legea în scopul aplicării ei, și nici depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Susținerea referitoare la faptul că D. ar fi recunoscut existența prejudiciului în perioada desfășurării procesului penal, ține de fondul pretențiilor recurenților, astfel că nu este relevantă, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost respinsă reținându-se excepția autorității de lucru judecat. În ceea ce privește motivele de recurs formulate în cadrul înscrisului numit "completare dezvoltare motive de nelegalitate, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6", contrar susținerilor intimatei D. din cadrul întâmpinării, nu se poate reține tardivitatea formulării acestora, atâta timp cât nu poartă o altă dată de înregistrare la Curtea de Apel Pitești decât cea a motivelor de recurs principale, și anume 23.10.2020, hotărârea atacată fiind comunicată la data de 30.09.2020, dosarul Curții de apel Pitești. Prin aceste motive de recurs se susține că decizia atacată nu conține motivele de fapt - deși este enunțat temeiul de drept, și anume art. 453 C. proc. civ.- pe care se întemeiază referitor la obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6000 de RON reprezentând onorariu de avocat către intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și că simplul fapt că apărarea pârâtei a fost admisă nu este suficientă, în condițiile în care art. 451 alin. (2) C. proc. civ. trimite expres la principiul proporționalității, iar din considerentele deciziei nu rezultă în ce măsură instanța de apel a apreciat că respectivul onorariu este sau nu proporțional raportat la cauza dedusă judecății. Referitor la cheltuielile de judecată în considerentele deciziei atacate se reține că "în baza art. 453 C. proc. civ. va obliga pe apelanți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România". Recurenții nu contestă faptul că sunt partea care a pierdut procesul și aplicarea art. 453 C. proc. civ., alin. (1) în special, ci sunt nemulțumiți de faptul că în cadrul considerentelor nu s-a analizat proporționalitatea cuantumului onorariului de avocat, raportat la prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său." În speță, nu au fost reduse cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, fapt ce se întemeiază pe premisa că instanța de apel nu a considerat că suma de 6000 de RON este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat. Din art. 451 alin. (2) prima teză C. proc. civ., unde se prevede că "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat…", rezultă că rămâne la aprecierea instanței dacă hotărăște din oficiu să reducă aceste cheltuieli, iar din partea introductivă a deciziei atacate nu rezultă că reclamanții ar fi pretins că onorariul solicitat de intimat în apel este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat și că ar fi solicitat reducerea lui. De altfel, în cadrul recursului nici nu se pretinde că reclamanții ar fi formulat vreo astfel de solicitare. În aceste condiții nu se poate reține nelegalitatea deciziei atacate pe motivul că nu ar fi fost analizată în cauză aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Recurenții au invocat și Decizia nr. 3/2020 a ICCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a decis că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., dar nu au arătat concret relevanța acesteia cu privire la motivul de nelegalitate invocat. Astfel, este nefondat acest motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul. În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenții C., A. și B. prin reprezentant legal A. la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâtul D..