ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2711/2020

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 12.06.2017 sub număr de dosar x/2017, reclamantul Orașul Broșteni în contradictoriu cu pârâții A., B., ambii prin reprezentant legal C. și D., a solicitat obligarea acestora să restituie reclamantului suma de 437.029 RON reprezentând contravaloarea totală a investiției realizate în scopul amenajării pieței agroalimentare situată în orașul Broșteni, jud. Suceava, cu cheltuieli de judecată. În fața primei instanțe au formulat cereri de intervenție E. și F..

Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță Tribunalul Suceava, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 303 din 26.03.2019 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții A. și B., prin reprezentanți legali C. și D. să plătească reclamantului Orașul Broșteni suma de 274.520 RON (fără TVA) reprezentând contravaloarea investiției realizate la Centrala Termică nr. 1, în prezent piață Agroalimentară. Cererea de intervenție formulată de E. a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 23 octombrie 2018, cu motivarea că acesta nu are calitatea de parte în proces. Cererea de intervenție formulată de F. a fost respinsă, ca inadmisibilă prin încheierea de la termenul de judecată din 12 ianuarie 2018. Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță s-a formulat apel de către F., precum și de apelanții Orașul Broșteni, A. și B., prin reprezentanți legali C. și D..

Hotărârea pronunțată în apel Dosarul a plecat în calea de atac la Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă. Prin încheierea din 24 octombrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a dispus următoarele: - a încuviințat proba cu o nouă expertiză tehnică în construcții în cauză, solicitată de către pârâții apelanți prin apărător, la întocmirea căreia urmează a fi avute în vedere obiectivele formulate în scris la dosar de către pârâții apelanți; - a pus în vedere reclamantului apelant, prin apărător, ca în termen de 5 zile să reformuleze obiectivele pentru noua expertiză dispusă a fi efectuată în cauză; - a fost desemnat aleatoriu expert G., pentru efectuarea raportului de expertiză, conform obiectivelor formulate de către părți și stabilite de către instanță: să se stabilească valoarea reală actuală a lucrărilor efectuate de către reclamant la imobilul proprietatea apelanților-pârâți; să se identifice lucrările executate de reclamant la imobilul proprietatea pârâților, confruntând situațiile de lucrări evidențiate în documentație cu lucrările efectiv realizate; să se determine valoarea actuală a lucrărilor executate ținând seama de starea tehnică a acestora, gradul de uzură, amplasare în zonă, fără a porni de la costurile lucrărilor prezentate de către reclamant, cu precizarea că această evaluare realistă se poate realiza, în opinia pârâților apelanți, prin două modalități diferite, respectiv: determinarea valorii tehnice a lucrărilor pe baza normativelor tehnice pentru materiale și manoperă și aplicarea indicilor de corecție pozitivi ori negativi pentru a rezulta valoarea reală, actuală de circulație; determinarea sporului de valoare al construcției ca urmare a executării lucrărilor de către reclamant, obiectiv solicitat și de reclamant și nerezolvat în expertiza efectuată la instanța de fond, apreciind că valoarea determinată la instanța de fond prin actualizarea valorii cheltuielilor justificate de reclamant este în contradicție cu dispozițiile art. 1345 din C. civ. și nu reprezintă valoarea cu care a sporit patrimoniul apelanților pârâți; - s-a pus în vedere pârâților apelanți A. și B., ambii prin reprezentanți legali C. și D., prin apărător, ca în termen de 5 zile, să achite avans onorariu expert în sumă de 1.000 RON în contul expertului G.; - s-a dispus efectuarea unei adrese la Biroul Local de Expertize Locale de pe lângă Tribunalul Suceava și s-a pus în vedere pârâților apelanți A. și B., ambii prin apărător, ca în termen de 5 zile, să achite avans onorariu expert în sumă de 1.000 RON; - s-a amânat judecarea apelului la 5 decembrie 2019, ora 10:00.

Cererea de recurs Împotriva acestei încheieri au declarat, separat, recurs E. și F., cu a căror soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin raport s-a reținut faptul că recurentul E. a timbrat recursul, iar recurentul F. nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, cu suma de 100 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin adresa comunicată la 13.01.2020 . De asemenea, s-a opinat, pe de o parte, că numiții E. și F. nu justifică calitatea de părți în proces pentru a formula recurs împotriva încheierii susmenționate, întrucât cererile de intervenție formulate de aceștia au fost respinse ca inadmisibile în fața tribunalului, astfel cum s-a arătat în evocarea istoricului cauzei, iar, pe de altă parte, că încheierea în discuție nu poate fi recurată înainte de dezînvestirea instanței prin hotărârea finală, legea neprevăzând expres această posibilitate. Recurentul-F. a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea recursului, făcând referire la fondul cauzei.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Analizând recursurile, cu prioritate față de excepția netimbrării, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul inadmisibilității acestora, chestiune reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele: Hotărârea judecătorească, raportat la cele statuate de art. 457 C. proc. civ., este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. civ., "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane. Prin urmare, în analiza admisibilității unei căi de atac, instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere și aspectele ce țin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers juridic, care, potrivit dispozițiilor legale anterior enunțate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoașterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părți în cauza supusă judecății. Având în vedere dispozițiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea este obligatorie și produce efecte și pentru succesorii părților și, în aplicarea art. 38 și art. 39, rezultă că exercițiul căii de atac este deschis și avânzilor-cauză. În principiu, hotărârea judecătorească are putere de lucru judecat numai între părțile litigante, cu consecința că dreptul de a ataca pe calea recursului o hotărâre aparține numai acestora și succesorilor lor în drepturi. Art. 458 teza finală C. proc. civ. prevede că dreptul de a uza de exercițiul căilor de atac poate aparține și altor organe sau persoane, potrivit legii, cum este, de exemplu, cazul procurorului care, deși nu este parte în procesul civil, fiind străin de raportul juridic soluționat prin hotărârea judecătorească, poate exercita calea de atac, în condițiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ., chiar dacă nu a pornit acțiunea civilă, precum și atunci când a participat la judecată în condițiile legii. Dat fiind principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, rezultă că hotărârea judecătorească nu poate da naștere unor drepturi sau obligații decât față de părțile din proces; ca atare, și procedura judiciară, în toate etapele sale se derulează doar între părțile cauzei, astfel încât, doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă uz de exercițiul căilor de atac ordinare sau extraordinare (situațiile de excepție neintrând în discuție în cauză - procuror, succesori universali, cu titlu universal sau chiar cu titlu particular etc.). În litigiul pendinte, în fața primei instanțe au formulat cereri de intervenție principale E. și F., iar, cererile lor de intervenție au fost respinse, ca inadmisibile, prin încheierea din 23 octombrie 2018, respectiv prin încheierea de la termenul de judecată din 12 ianuarie 2018. Conform art. 65 C. proc. civ., intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale, figurând cu denumirea de intervenient principal sau accesoriu, după caz. F. a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, apelul acestuia vizând soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii sale de intervenție principală, în timp ce E. nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanței prin care i s-a respins ca inadmisibilă, cererea de intervenției principală. Dat fiind că terțul nu dobândește calitatea de parte decât din momentul admiterii în principiu a cererii de intervenție voluntară și având în vedere că E. nu a declarat apel împotriva încheierii instanței de fond prin care i s-a respins ca inadmisibilă cererea sa de intervenție, acesta a rămas terț față de proces, astfel că nu poate fi titularul vreunei cereri de recurs, întrucât nu a dobândit calitatea de parte în cauza de față. De asemenea, Înalta Curte constată că, atât la data formulării cererii de recurs de către F., 18 noiembrie 2019, cât și până în prezent, nu există o soluție a instanței de apel cu privire la apelul declarat de F. vizând soluția primei instanței date asupra cererii sale de intervenție, (la data soluționării prezentei cauze, din verificările efectuate în sistemul informatic ecris, dosarul de apel nu este finalizat, având termen de judecată stabilit la 14 ianuarie 2021), astfel că nici acesta nu a dobândit calitatea de parte în cauză, iar calea de atac a recursului de către acesta de către vizează o încheiere premergătoare a instanței de apel cu privire la măsuri dispuse asupra fondului cauzei. Astfel, Înalta Curte constată că E. și F., care au promovat prezentul recurs nu au dobândit calitatea de parte în cauza de față, ceea ce rezultă din observarea cadrului procesual constituit la prima instanță (cereri de intervenție principale, respinse ca inadmisibile de tribunal), după cum nici în apel nu a operat vreo modificare a acestora în vreuna dintre modalitățile permise de lege - intervenție principală cu acordul părții adverse [art. 62 alin. (3) C. proc. civ..], ori o cerere de intervenție accesorie (art. 63 C. proc. civ.). Prin urmare, Înalta Curte reține că recurenții au calitatea de terți față de cauza pendinte și, ca regulă, legea nu recunoaște dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pronunțată într-un proces decât părților cărora le este opozabil, iar, pe de altă parte, constată că nu este incidentă vreo situație dintre cele de excepție exemplificate anterior, după cum nici nu există vreo prevedere a legii speciale care să dispună în acest sens (posibilitatea exercitării căii de atac de alte entități decât părțile procesului). Pe de altă parte, în raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii, instanța fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Recursul poate fi formulat împotriva încheierilor premergătoare - preparatorii și interlocutorii - numai odată cu recursul formulat împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cauza în fond, în afară de cazul când legea dispune altfel [art. 466 alin. (4), coroborat cu art. 494 C. proc. civ..]. Sunt distinct reglementate încheierile premergătoare care pot fi atacate separat cu apel, înainte ca instanța să se pronunțe asupra fondului [art. 64 alin. (4), art. 69 alin. (3), art. 74 alin. (2) și art. 77 alin. (2), art. 361 alin. (2), art. 718 alin. (6), art. 990 alin. (4) C. proc. civ..]. Există încheieri premergătoare care, în funcție de instanța care le-a pronunțat, pot fi atacate fie cu apel, fie cu recurs [art. 64 alin. (4), art. 953 alin. (3), art. 958 și art. 970 alin. (1) C. proc. civ..]. Întrucât încheierea din 24.10.2019 nu se încadrează în dispozițiile legale mai sus menționate, Înalta Curte va reține că recursul este inadmisibil, deoarece încheierea recurată poate fi atacată numai odată cu recursul formulat împotriva hotărârii prin care se va soluționa cauza în fond. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de intervenienții E. și F., ca inadmisibile. PENTRU ACESTE MOTIVE,