ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2434/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 12 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Târgoviște, reclamanta A. a solicitat anularea procesului-verbal încheiat la data de 7 noiembrie 2017 de către conducerea Asociației de Proprietari nr. 422, ca nelegal și netemeinic și recalcularea sumelor de plată aferente "taxă deschidere lumină" și "avans înființare lift", în funcție de suprafața utilă.

Prin încheierea din 17 mai 2019, Judecătoria Târgoviște, în baza art. 242 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei, având ca obiect anulare act, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite în cursul judecății.

Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin decizia nr. 72 din 9 octombrie 2019, a respins recursul civil declarat de reclamantă împotriva încheierii pronunțate de judecătorie.

Prin decizia nr. 113 din 9 martie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată. A respins recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei tribunalului, ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A..

A arătat că în mod greșit a fost reținută incidența dispozițiilor art. 460 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 17 mai 2019 a Judecătoriei Târgoviște a fost respins, ca nefondat și nu ca inadmisibil, iar respectiva încheiere a fost pronunțată într-o cauză în care hotărârea ce urma a se da asupra fondului nu era definitivă.

În sprijinul afirmațiilor sale, recurenta a făcut trimitere la decizia nr. 2/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că aceasta a fost interpretată eronat de Curtea de Apel Ploiești, ca instanță de recurs.

A arătat astfel că nu s-a luat în considerare că este vorba de un incident procedural (suspendarea judecății), care în actuala reglementare permite calea de atac a recursului potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ., care vizează și încheierile pronunțate de o instanță de recurs, cu excepția celor pronunțate de instanța supremă.

În opinia recurentei, în acest context, nu poate fi reținut niciun argument care să susțină concluzia că încheierilor prin care se soluționează un incident procedural, cu referire la suspendarea judecății cauzei, le este aplicabil regimul juridic al hotărârilor pronunțate pe fond de instanță.

Potrivit recurentei, voința legiuitorului de a reglementa expres o cale de atac împotriva încheierii de suspendare a judecății este justificată de necesitatea de a se supune cenzurii instanței superioare orice prelungire de natură să afecteze termenul rezonabil de soluționare a cauzei, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, la 9 septembrie 2020, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar la 14 septembrie 2020, completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod și a acordat termen la 18 noiembrie 2020, în camera de consiliu, fără citare părți.

La 22 septembrie 2020, a fost înregistrat punctul de vedere la raport formulat de reclamantă, prin care s-a solicitat admiterea recursului, în conformitate cu dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 2/2017, având în vedere că nu s-a pronunțat o soluție pe fondul cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În raport de prevederile legale evocate, se constată că decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, care face obiectul căii extraordinare de atac, este dată în soluționarea unui recurs, fiind o decizie definitivă.

Față de dispozițiile legale menționate, se constată că împotriva deciziei nr. 113 din 9 martie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă nu mai poate fi exercitată aceeași cale de atac, iar declarând din nou recurs, partea nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a acestuia.

În ceea ce privește susținerile recurentei privind admisibilitatea recursului, se constată că împotriva încheierii de ședință din 17 mai 2019 a Judecătoriei Târgoviște, reclamanta a exercitat calea de atac a recursului astfel cum este reglementată de art. 414 alin. (1) C. proc. civ.

În atare situație, referirile recurentei la obligativitatea respectării deciziei nr. 2/2017 sunt fără relevanță, atâta timp cât prin respectiva decizie pronunțată în recurs în interesul legii s-a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 414 alin. (1) teza I C. proc. civ., că recursul declarat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunțată de instanță într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă.

Or, în cauză, recurenta nu este în ipoteza avută în vedere de menționata decizie, în condițiile în care a exercitat recursul împotriva încheierii de suspendare, soluționat prin decizia tribunalului.

Potrivit celor statuate la art. 457 alin. (1) C. proc. civ., referitor la legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Ca atare, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 113 din 9 martie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2020.