ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2905/2017

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă APDRP) și Oficiul Județean Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Prahova, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: - anularea formularului E.6.8.1 - Notificarea cererilor de finanțare neeligibile înregistrat sub nr. 2285 din 12 noiembrie 2013 referitor la declararea ca neeligibil a proiectului "Înființare fabrică de mobilă în satul Arva, comuna Valea Călugărească, județul Prahova", înregistrat sub nr. F312M011233100002; anularea soluției Comisiei de Contestații din cadrul APDRP de admitere în parte a contestației nr. 2391 din 18 noiembrie 2013 formulată de societatea reclamantă împotriva notificării referitoare la încadrarea proiectului anterior menționat în categoria celor neeligibile; obligarea pârâților la reevaluarea eligibilității din punct de vedere tehnic și financiar a cererii de finanțare depuse de reclamanta aferentă proiectului "înființare fabrica de mobilă în satul Arva, comuna Valea Călugărească, județul Prahova", înregistrat sub nr. F312M011233100002; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 637 din 9 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate în Dosar nr. x/2014, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă APDRP) și Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Prahova, ca neîntemeiată. 1.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: 1.3.1. Argumente referitoare la depășirea atribuțiilor de verificare și/sau control de către experții evaluatori Recurenta a arătat că atât părțile, cât și instanța, au considerat că activitatea experților evaluatori în ceea ce privește evaluarea cererilor de finanțare sub aspectul eligibilității este supusă prevederilor Metodologiei de verificare a criteriilor de eligibilitate. PENTru fiecare dintre cele 4 (patru) criterii de eligibilitate presupus neîndeplinite de solicitantul finanțării nerambursabile, respectiv 1.1, EG1, EG 2 și EG 6, recurenta a arătat că există diferențe semnificative între ceea ce experții evaluatori erau ținuți să verifice, pe de o parte, și ceea ce aceștia au verificat în realitate, pe de altă parte. Instanța de fond a redus extrem de mult argumentele reclamantei astfel încât acestea au fost subordonate ideii exprimate sumar în sensul că experții evaluatori și-ar fi depășit atribuțiile. În mod legal și temeinic, instanța de fond reține obligația pârâților de a verifica eligibilitatea cererii de finanțare exclusiv în raport de înscrisurile anexate de solicitant acestei cereri. În continuare însă, contrar probelor administrate în cauză, instanța respinge argumentul propus de reclamantă referitor la depășirea atribuțiilor experților verificatori exclusiv datorită faptului că reprezentanții pârâtei nu au făcut decât să compare documentația depusă de reclamantă la cererea de finanțare coroborate cu verificările din teren. Această constatare a instanței de fond este combătută ferm de înscrisurile aflate la dosarul cauzei (formularul E.6.8.1 - Notificarea cererilor de finanțare neeligibile, înregistrat sub nr. 2285 din 11 noiembrie 2013), pe de altă parte, din cuprinsul Notificării cererilor de finanțare neeligibile (formularul E6.8.1), reiese că, în parcurgerea etapei de verificare a eligibilității cererii de finanțare, experții evaluatori nu s-au limitat la a verifica doar înscrisurile anexate de reclamantă cererii de finanțare, ci au întreprins și alte activități de verificare sau control. În pofida afirmațiilor pârâților potrivit cărora verificările suplimentare ar fi fost realizate în conformitate cu procedura de evaluare, aceștia nu au arătat efectiv care este temeiul legal în considerentului căruia experții evaluatori ar fi îndreptățiți să efectueze asemenea activități suplimentare de control. Pe de altă parte, Metodologia de aplicat pentru verificarea criteriilor de eligibilitate nu cuprinde mențiuni ori dispoziții care să confere experților evaluatori îndreptățirea sau abilitatea de a întreprinde asemenea acte suplimentare de verificare/control. Pe cale de consecință, este răsturnat unicul argument al instanței de fond ce susține concluzia infirmării criticii referitoare la depășirea atribuțiilor de către experții evaluatori în procesul de verificare a eligibilității cererii de finanțare, argument care se limita la aceea că experții evaluatori ar fi desfășurat strict o activitate de verificare documentară, așa cum îi și obligă dispozițiile legale sau interne aplicabile. Recurenta a criticat legalitatea hotărârii recurate și în raport de obligația instanței de a verifica modul în care această verificare documentară s-a realizat, respectiv dacă experții evaluatori au verificat limitativ doar acele aspecte sau documente indicate expres în cuprinsul Metodologiei, pentru fiecare criteriu de eligibilitate în parte. Metodologia de aplicat pentru verificarea criteriilor de eligibilitate enumeră limitativ activitățile de verificare permise cu precizarea că această procedură este una exclusiv documentară. În completare, aceeași Metodologie prevede, tot limitativ, actele supuse controlului și aspectele necesar a fi verificate de experți, pentru fiecare criteriu de eligibilitate în parte. Din cuprinsul actelor ce au stat la baza respingerii ca neeligibilă a cererii de finanțare rezultă însă că, pe de o parte, experții evaluatori nu au întreprins tocmai acele activități de verificare expres cerute/prevăzute de Metodologie (ca de exemplu, neîntocmirea matricei de viabilitate sau omisiunea de a constata dreptul de folosință cu titlu gratuit al solicitantului, pentru o perioadă de cel puțin 10 ani, asupra imobilului în cauză. Cu privire la aceste două criterii de eligibilitate amintite, în speță EG 2 și EG 6, instanța de fond a reținut caracterul nefondat al criticilor întrucât s-au descoperit aspecte de neconcordanță care au atras neeligibilitatea proiectului, aspecte care se regăsesc în Notificarea cererilor de rambursare neeligibile, reținere ce, consideră recurenta, susține în realitate criticile sale referitoare la depășirea atribuțiilor experților verificatori. În plus, constatarea unor presupuse deficiențe referitoare, în special, la amplasamentul și/sau configurația imobilului în discuție cu ocazia efectuării vizitei la fața locului contrazice concluzia anterioară a instanței de fond potrivit căreia verificarea efectuată ar fi fost una exclusiv documentară. Pe de altă parte, aceiași experți evaluatori au reținut neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate în considerentul unor pretinse cauze sau motive ce nu se regăsesc în aria limitată supusă verificării lor. Metodologia nu cuprinde nici mențiuni sau dispoziții în considerentul cărora experții evaluatori să aprecieze, tot cu titlu de exemplu, asupra stării tehnice a construcțiilor vizate de proiect (infiltrații), existenței/inexistenței dreptului de folosință asupra utilităților sau a conținutului Memoriului Justificativ. 1.3.2. Greșita încadrare a societății reclamante în categoria întreprinderilor legate Asimilarea societății reclamante unei întreprinderi legate a fost motivată de pârâți prin aceea că, în virtutea relației existente între cele două societăți comerciale la nivelul asociaților, acestea ar funcționa pe aceeași piață adiacentă. Prin contestația formulată și în raport de motivele invocate de emitentul soluției de respingere a cererii de finanțare, reclamanta a criticat raționamentul pârâților în ceea ce privește funcționarea celor două societăți comerciale pe aceeași piață adiacentă, element important în ansamblul raționamentului pârâților și care este definit de art. 44 alin. (5) din Legea nr. 346/2004 ca fiind "(...) acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză". Raportându-se la definiția noțiunii de "piață adiacentă", reține necesitatea existenței și identificării unei piețe în cauză, principală, în raport de care să se situeze, direct în amonte sau din aval, piața unui produs ori serviciu. Ca urmare a faptului că solicitantul finanțării nerambursabile și SC B. SRL ar funcționa pe aceeași piață, respectiv cea de fabricare a mobilei, nu există o "piață în cauză" și una situată imediat în amonte ori în aval pe piața în cauză. Pe cale de consecință, raționamentul experților evaluatori este eronat și reprezintă consecința interpretării și aplicării eronate a prevederilor Legii nr. 346/2004. Soluția instanței de fond nu răspunde motivelor invocate de reclamanta SC A. SRL așa cum acestea au fost sumar descrise în paragrafele anterioare. Chiar dacă instanța de fond ar fi constatat că reclamanta intră în categoria întreprinderilor legate în temeiul altor dispoziții legale sau argumente decât cele invocate de pârâți în cuprinsul actelor - contestate, aceasta era totuși ținută să se pronunțe și asupra cererilor/argumentelor invocate de părți. Legalitatea și temeinicia actelor contestate se raportează, alături de criticile reclamantei, la motivele de fapt și de drept invocate de organul emitent. Nu în ultimul rând, soluția instanței de fond este criticabilă și datorită faptului că includerea solicitantului în categoria întreprinderilor legate nu atrage consecința imediată și inevitabilă a respingerii proiectului ca neeligibil. Relevante sub acest aspect sunt tot prevederile Metodologiei de aplicat pentru verificarea criteriilor de eligibilitate potrivit cărora, în situația întreprinderilor legate, experții evaluatori sunt obligați să verifice numărul mediu de salariați și cifra de afaceri. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și pct. 8, art. 483 - 502 C. proc. civ., prevederile Legii nr. 346/2004, Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 13/2006 și ale Metodologiei de aplicat pentru verificarea criteriilor de eligibilitate. Cererea de recurs a fost timbrată cu 200 RON taxă judiciară de timbru, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013. 1.

Întâmpinarea Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: 1.4.1. În ceea ce privește motivul de casare referitor la verificările efectuate de experți Structurile AFIR efectuează o serie de verificări în timpul derulării raporturilor cu solicitanții sau beneficiarii, dar în situația în care ulterior sunt efectuate alte controale aprofundate de către compartimente specializate sau chiar de către instituții externe cu atribuții de control, solicitantul/beneficiarul nu este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acțiunile întreprinse. Nedepistarea neregulilor la momentul săvârșirii acestora de către beneficiar în diferitele etape procedurale de selecție sau implementare a proiectului, nu este un motiv care să atragă exonerarea răspunderii solicitantului/beneficiarului față de autoritatea contractantă. Conform afirmațiilor recurentei reclamante, intimata, prin personalul specializat, în cadrul verificărilor efectuate asupra unei cereri de finanțare nu este obligată a se limita la înscrisurile depuse de solicitant, fără a avea posibilitatea unei cercetări mai ample, care să verifice dacă documentele depuse de către solicitanți sunt conforme cu realitatea. Reprezentanții intimatei nu și-au depășit atribuțiile, în condițiile în care aceștia nu au făcut altceva decât să compare documentația depusă de solicitant la cererea de finanțare cu realitatea din teren, astfel: documentația cadastrală (schițe, măsurători, poziționare) s-a dovedit a fi eronată în urma măsurării efective a incintei, ceea ce presupune solicitarea de noi documente pentru a descoperi eventuala eroare; în condițiile în care solicitantul a declarat că este întreprindere autonomă, apare și obligația intimatei de a verifica acest aspect, verificare ce nu poate fi realizată decât cu solicitare de informații de la RECOM; în cuprinsul proiectului s-a stipulat crearea a 6 locuri de muncă, însă starea de fapt constatată confirmă lipsa totală din cadrul locației a vestiarelor și a grupului sanitar; față de lipsa dovezii, la data controlului, privind dreptul de folosință a utilităților, era necesar să se solicite o dovadă în acest sens. 1.4.2. În ceea ce privește motivul de casare privind greșita încadrare a societății reclamante în categoria întreprinderilor legate, conform dispozițiilor Legii nr. 346/2004 În raport de prev. art. 44 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, având în vedere calitatea reprezentantului legal al solicitantului în cadrul societății SC B. SRL, respectiv asociat cu o cotă de 80% și administrator cu puteri depline, având de altfel același COD CAEN principal comun (3109 - fabricarea de mobilă), este evident că instanța de fond nu putea aprecia decât în conformitate cu normele legale incidente reținând în mod corect că reclamanta și această societate sunt întreprinderi legate, conform dispozițiilor legale anterior citate, astfel încât declarația solicitantului este neconformă cu realitatea. Relevantă în prezenta cauză este și practica Curții de Justiție a Uniunii Europene (C-110/13, hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben), cauză pe care o supune atenției instanței de recurs. Prin intermediul celor trei întrebări, instanța de trimitere a solicitat să se stabilească, în esență, dacă art. 3 alin. (3), al patrulea parag. din anexa la Recomandarea privind IMM-urile trebuie interpretat în sensul că numai întreprinderile care au, prin intermediul uneia sau mai multor persoane fizice care acționează în mod concertat, oricare dintre relațiile avute în vedere la art. 3 alin. (3), primul parag. din această anexă trebuie considerate "afiliate" în sensul acestui articol sau dacă existența acestei legături poate rezulta și dintr-o analiză economică de ansamblu cu ocazia căreia s-ar verifica în special intenția acestor persoane de a eluda definiția IMM-ului. De asemenea, instanța de trimitere a solicitat, în esență, să se stabilească condițiile în care se consideră că persoanele fizice acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea parag. din anexa la Recomandarea privind IMM-urile și în special dacă între acestea trebuie să existe relații contractuale. Conform celor de mai sus, în aprecierea sa, instanței europene i-a fost solicitată o soluție care să reglementeze modalitatea de interpretare a "afilierii", în condițiile în care sunt identificate entități care nu au relații așa cum sunt prevăzute la lit. a)-d) din reglementare, însă care au o activitate economică ce denotă eludarea definiției IMM-urilor, și de asemenea, dacă sunt identificate persoane fizice care acționează în același sens de eludare între acestea trebuie să existe relații contractuale. Față de aceste întrebări preliminare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că art. 3 alin. (3) al patrulea parag. din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi, că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul parag. din această anexă, și de asemenea că se consideră că acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea parag. din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări. Astfel, în urma acestei hotărâri pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, poate fi interpretată ca afiliere legătura identificată: - prin prisma prevederilor art. 3 alin. (3), parag. 1; - prin prisma unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi, - prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul parag.; - prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar și în condițiile în care nu există relații contractuale între aceste persoane și nici o constatare a intenției lor de a eluda definiția micro-întreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii. În prezenta cauză, la data depunerii cererii de finanțare, Declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii a fost întocmită incorect și incomplet de către solicitant, fără să declare toate întreprinderile în care este implicat sau deține participații, și care își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente și asupra cărora acționarul, administratorul și reprezentantul legal de proiect exercita o influență dominantă. Astfel, atât în raport de prevederile legale naționale cât și cele comunitare, este evident că recurenta este întreprindere legată, motiv pentru care susținerile acesteia din prezentul recurs apar ca vădit nefondate. 1.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, deși întâmpinarea i-a fost comunicată în termenul legal. 2. Procedura de soluționare a recursului 2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ. În conținutul raportului întocmit în cauză, s-a reținut că cererea de recurs formulată de recurent îndeplinește condițiile de admisibilitate, urmând ca raportul să fie înaintat spre analiză completului de filtru în conformitate cu disp. art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 18 mai 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. 2.2. Soluția Înaltei Curți asupra recursului 2.2.1. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., referitor la depășirea atribuțiilor de verificare și/sau control de către experții evaluatori Înalta Curte reține că recurenta a depus, în cadrul măsurii 312, sesiunea 01/12 Cererea de Finanțare nr. F312M011233100OO2 privind "înființare fabrică de mobilă în satul Arva, comuna Valea Călugărească, județul Prahova". Cadrul legislativ stabilit pentru acordarea ajutorului de tip de minimis este cel avut în vedere de Ordinul MADR nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităților economice în vederea diversificării economiei rurale și a creșterii calității vieții în spațiul rural", Manualul de procedură pentru relații publice - Secțiunea B Ghidul solicitantului pentru măsura 312 aprobat prin Ordinul MADR nr. 643/2008 pentru aprobarea instrucțiunilor de lucru și a Manualelor de proceduri consolidate ale APDRP. Conform acestor acte administrative cu caracter normativ, după depunerea dosarului cererii de finanțare de către reclamantă, acesta a intrat în procedura de verificare ceea ce implică următoarele etape: verificarea conformității și eligibilității cererii de finanțare; verificarea în teren a acesteia; selecția proiectelor ce urmează a fi contractate. Recurenta a depășit prima etapă, respectiv cea de verificare a conformității și de evaluare a cererilor depuse, cererea de finanțare fiind declarată conformă, motiv pentru care s-a trecut la cea de-a doua etapă procedurală, constând în verificarea în teren a acesteia. Or, cele două Ordine MADR mai sus menționate, explicitează existența etapei de verificare în teren în cadrul verificării cererii de finanțare. Scopul vizitei pe teren este tocmai acela de a verifica concordanța dintre datele și informațiile cuprinse în anexele tehnice și administrative și elementele existente pe amplasamentul propus; expertul compară verificarea anumitor criterii de eligibilitate pe baza documentelor (etapa verificării de birou) cu realitatea, pentru a se asigura de corectitudinea răspunsurilor. Prin urmare, nu se poate reține ca fiind conformă cu normele legale susținerea recurentei, în sensul că experții evaluatori nu aveau posibilitatea legală de a efectua verificări în teren; o astfel de posibilitate (chiar obligație, în cazul unor nelămuriri consistente ce trebuiau clarificate) exista potrivit legii, așa cum reiese în special din conținutului Ordinului nr. 643/2008. Deci, nu se poate reține o depășire a atribuțiilor experților evaluatori; de asemenea, nu se poate reține nici că prima instanță ar fi concluzionat în sensul că verificarea a fost exclusiv documentară, prima instanță reținând expres faptul că verificarea a constat în cercetarea conformității documentației cu situația de pe teren. Recurenta a mai criticat legalitatea hotărârii recurate și în raport de obligația instanței de a verifica modul în care această verificare documentară s-a realizat, respectiv dacă experții evaluatori au verificat limitativ doar acele aspecte sau documente indicate expres în cuprinsul Metodologiei, pentru fiecare criteriu de eligibilitate în parte. Or, așa cum s-a arătat mai sus, Metodologia cuprinsă în Ordinul nr. 643/2008 permite verificarea datelor și informațiilor cuprinse în anexele tehnice și administrative cu elementele existente pe amplasamentul propus; expertul compară verificarea anumitor criterii de eligibilitate pe baza documentelor (etapa verificării de birou) cu realitatea, pentru a se asigura de corectitudinea răspunsurilor, fără a exista o delimitare cu privire la aspectele ce pot fi verificate, această verificare putând avea ca obiect totalitatea cerințelor ce trebuiau îndeplinite de beneficiar. Ceea ce invocă recurentul ca reprezentând enumerare limitativă se referă exclusiv la etapa verificării documentare; or, așa cum s-a reținut mai sus, recurenta depășise etapa documentară și intrase în etapa de verificare în teren. Pe de altă parte, nu pot fi reținute nici criticile legate de faptul că instanța de fond a redus extrem de mult argumentele reclamantei astfel încât acestea au fost subordonate ideii exprimate sumar în sensul ca experții evaluatori și-ar fi depășit atribuțiile, critici ce ar reprezenta implicit o acuzație de insuficientă motivare; Înalta Curte reține că prima instanță a răspuns concret argumentelor esențiale ale recurentei, nefiind necesar, pentru a fi respectate prev. art. 425 C. proc. civ., să fie analizate exhaustiv toate subargumentele aduse de aceasta în sprijinul ideilor principale invocate prin acțiune. Astfel, acest prim motiv de casare, întemeiat pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., referitor la depășirea atribuțiilor de verificare și/sau control de către experții evaluatori, este nefondat. 2.2.2. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., referitor la greșita încadrare a societății reclamante în categoria întreprinderilor legate Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 44 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii reținând că recurenta este întreprindere legată ci societatea SC B. SRL, față de faptul că asociatul unic al recurentei este totodată asociat în cadrul societății SC B. SRL cu o cotă de 80% și administrator cu puteri depline, față de faptul că cele două societăți au același COD CAEN principal comun (3109 - fabricarea de mobilă). Ca urmare, declarația recurentei de la depunerea cererii în sensul că este întreprindere autonomă, s-a dovedit a fi neconformă cu realitatea. Recurenta a invocat ca și contraargument faptul că nu se poate reține ipoteza că cele două societăți funcționează pe piețe adiacente, acestea funcționând pe aceeași piață, ceea ce exclude ipoteza prevăzută de art. 44 alin. (5) din Legea nr. 346/2004 ca fiind "acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piață în cauză". Înalta Curte constată că în Notificarea nr. 2285 din 11 noiembrie 2013, intimata a reținut că "acestea sunt întreprinderi legate, întrucât ambele funcționează pe aceeași piață adiacentă (COD CAEN principal comun, respectiv 3109 - Fabricarea de mobilă)." Din cercetarea celor două extrase de la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu privire la cele două societăți, rezultă că acestea au ca activitate principală fabricarea de mobilă, funcționând în mod evident pe o piață comună (aceeași piață). Astfel, dincolo de greșita exprimare a intimatei din notificare (neputând exista logic noțiunea de "aceeași piață adiacentă", fiind vorba ori de aceeași piață relevantă, ori de funcționarea pe piețe adiacente), constatând că în realitate actul a fost motivat pe existența aceleiași piețe relevante, Înalta Curte reține că, în lumina deciziei pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C-110/13, hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben), atât intimata, cât și organul fiscal, au făcut o corectă calificare a recurentei ca fiind întreprindere legată cu societatea SC B. SRL. Astfel, instanța europeană a decis că art. 3 alin. (3) al patrulea parag. din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi, că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economica unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul parag. din această anexă, și de asemenea că se consideră că acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea parag. din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări. Astfel, în urma acestei hotărâri pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, poate fi interpretată ca afiliere legătura identificată: - prin prisma prevederilor art. 3 alin. (3) parag. 1; - prin prisma unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi, - prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul parag.; - prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar și în condițiile în care nu există relații contractuale între aceste persoane și nicio constatare a intenției lor de a eluda definiția micro-întreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii. În prezenta cauză, la data depunerii cererii de finanțare, Declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii a fost întocmita incorect și incomplet de către solicitant, fără să declare toate întreprinderile în care este implicat sau deține participații și care își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente (aici fiind vorba despre activitățile secundare din domeniul de activitate) și asupra cărora acționarul, administratorul și reprezentantul legal de proiect exercită o influență dominantă. Astfel, atât în raport de prevederile legale naționale cât și cele comunitare, se reține că recurenta este întreprindere legată, motiv pentru care susținerile acesteia din prezentul recurs apar ca vădit nefondate. Nu poate fi reținut nici motivul de casare referitor la faptul că prima instanță nu ar fi răspuns argumentelor recurentei; Înalta Curte reține că prima instanță a răspuns concret argumentelor esențiale ale recurentei, nefiind necesar, pentru a fi respectate prev. art. 425 C. proc. civ., să fie analizate exhaustiv toate subargumentele aduse de aceasta în sprijinul ideilor principale invocate prin acțiune. În ceea ce privește susținerea că includerea solicitantului în categoria întreprinderilor legate nu atrage consecință imediată și inevitabilă a respingerii proiectului ca neeligibil, în sensul că intimata ar fi trebuit să procedeze, conform Metodologiei, la verificarea depășirii pragului privind numărul mediu de salariați și cifra de afaceri, Înalta Curte reține că o asemenea verificare ar fi putut fi incidentă dacă recurenta ar fi declarat statutul său de întreprindere legată cu cealaltă întreprindere; or, aceasta omițând a declara acest statut, declarându-se întreprindere autonomă cu ignorarea acestui aspect, nu poate invoca propria culpă în neîndeplinirea condiției de eligibilitate constând în statutul solicitantului. 2.2.3. Pentru toate aceste argumente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.