Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2017
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2405/2017

HOTĂRÂRE
23.06.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2405/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 77/2015 din 04 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează atacată, și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2932/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, rec
ÎCCJ 2016-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1669/2016
Decizia nr. 1669/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia, sub Dosar nr. x/57/2013, reclamanta II A. a solicitat în contradictoriu cu
ÎCCJ 2017-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 453/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II a civilă, de contencios administrativ și
ÎCCJ 2017-10-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2984/2017
, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Centrul Regional de Plăți pentru De
ÎCCJ 2016-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1878/2016
Decizia nr. 1878/2016 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă