BLUMBERG v. GERMANY

Reclamantul, dl Klaus Blumberg, este un național german care s-a născut în 1947 și locuiește în Kelheim. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl L. Paproth, un avocat practicant la Munchen. Începând cu 1995 reclamantul, un medic, a fost angajat ca expert în serviciul medical al asigurării de sănătate din Bavaria, care furnizează rapoarte de experți medicali societăților de asigurări de sănătate (Medizinischer Dienst der Krankenversicherung din Bayern). La 17 martie 1999, angajatorul reclamantului i-a ordonat să efectueze o examinare medicală a unui ucenic în vederea angajarii unei companii de asigurări de sănătate a clienților. La 18 și 19 martie 1999, reclamantul a contestat această instrucție deoarece se temea de o „pozibilă prejudecată” care ar putea duce la dificultăți dacă ar trebui să lucreze cu ucenicianul în viitor. El nu a specificat exact care ar putea fi aceste dificultăți. În urma acestui refuz și a două avertismente (Abmahnungen) privind nulitatea reclamantului de a urma alte instrucțiuni de la angajatorul său, el a fost respins la 25 martie 1999. ulterior, el a depus o acțiune la Tribunalul München de Muncin pentru a-și anula concedierea. El a susținut că o „dilemă morală” l-a împiedicat să efectueze examinarea solicitată. La 27 octombrie 1999, Tribunalul München a constatat că, deși nu a furnizat un raționament obiectiv sau clar, reclamantul a dovedit că a experimentat o dilemă morală subjectivă care ar putea justifica refuzul său de a efectua examinarea. La 20 aprilie 2001, Curtea de Apel din München a anulat această decizie și a respins acțiunea reclamantului, susținând că reclamantul nu se poate baza pe libertatea sa de conștiință din următoarele motive: În primul rând, atunci când a refuzat să efectueze examinarea la 18/19 martie 1999, reclamantul nu a menținut o dilemă morală, ci a făcut referire numai la frica de „bias”. În plus, reclamantul nu a putut să se bazeze pe o dilemă morală, așa cum a avut la un moment dat – chiar dacă doar pentru o perioadă scurtă – să fie pregătit să efectueze examinarea solicitată, ceea ce a dovedit că nu s-a simțit obligat de o decizie conștiintă necondiționată și convingătoare (unbedingt verpflichtende Gewissensentscheidung). În al doilea rând, chiar presupunând că decizia sa a fost bazată pe conștiință, a fost imposibil pentru angajatorul reclamantului, pe baza raționării reclamantului, să aprecieze că a avut o dilemă morală. În special, reclamantul nu a avut în vedere faptul că nu ar fi apărut niciun conflict de interese indiferent dacă reclamantul a recomandat sau nu ucenicianul pentru ocuparea forței de muncă: ar fi trebuit să lucreze cu ucenicii numai dacă ar fi recomandat-o. Dacă ar fi decis în favoarea ei, nu ar fi apărut nici o problemă de conflict. În cazul în care reclamanta nu a recomandat-o, orice viitor conflict ar fi fost exclus pentru că nu ar fi trebuit să lucreze cu ea. La 19 martie 2002, Tribunalul Federal al Muncii a refuzat recurgerea reclamantului la puncte de drept, deoarece hotărârea Curții de Apel a muncit nu s-a despărțit de jurisprudența Tribunalului Federal al Muncii. La 23 octombrie 2002, Curtea Constituțională Federală a refuzat să recunoască plângerea constituțională a reclamantului și a confirmat că argumentul Curții de Apel al Muncii nu și-a încălcat libertatea de conștiință.

The applicant, Mr Klaus Blumberg, is a German national who was born in 1947 and lives in Kelheim. He was represented before the Court by Mr L. Paproth, a lawyer practising in Munich. Since 1995 the applicant, a doctor, had been employed as an expert by the medical service of the Bavarian health insurance which provides medical expert reports to health insurance companies (Medizinischer Dienst der Krankenversicherung in Bayern). On 17 March 1999 the applicant’s employer ordered him to conduct a medical examination of an apprentice with a view to her being employed by a client health insurance company. On 18 and 19 March 1999 the applicant contested this instruction as he feared a “possible bias” which could lead to difficulties if he had to work with the apprentice in the future. He did not specify exactly what those difficulties might be. Following this refusal and two warnings (Abmahnungen) concerning the applicant’s failure to follow other instructions from his employer, he was dismissed on 25 March 1999. Subsequently, he lodged an action with the Munich Labour Court to have his dismissal annulled. He argued that a “moral dilemma” had prevented him from carrying out the requested examination. On 27 October 1999 the Munich Labour Court found for the applicant. It argued that, although he had not provided an objective or clear reasoning, the applicant had proved that he had experienced a subjective moral dilemma which could justify his refusal to carry out the examination. On 20 April 2001 the Munich Labour Court of Appeal quashed that decision and dismissed the applicant’s action, arguing that the applicant could not rely on his freedom of conscience for the following reasons: Firstly, when he had refused to carry out the examination on 18/19 March 1999, the applicant had not mentioned a moral dilemma, but referred only to a fear of “bias”. Moreover, the applicant could not rely on a moral dilemma, as he had at one point – even if only for a short period – been prepared to carry out the requested examination, which proved that he had not felt bound by an unconditional, compelling decision of conscience (unbedingt verpflichtende Gewissensentscheidung). Secondly, even assuming that his decision had been based on conscience, it had been impossible for the applicant’s employer, on the basis of the applicant’s reasoning, to appreciate that he had been experiencing a moral dilemma. In particular, the applicant had overlooked the fact that no conflict of interest would have arisen regardless of whether the applicant had recommended the apprentice for employment or not: he would only have had to work with the apprentice if he had recommended her. If he had decided in her favour, no question of conflict would have arisen. If the applicant had not recommended her, any future conflict would have been excluded because he would not have had to work with her. On 19 March 2002 the Federal Labour Court refused the applicant leave to appeal on points of law as the Labour Court of Appeal’s decision had not diverged from the case-law of the Federal Labour Court. On 23 October 2002 the Federal Constitutional Court refused to admit the applicant’s constitutional complaint, and confirmed that the Labour Court of Appeal’s reasoning had not violated his freedom of conscience.