ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1874/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 152/CA/15.01.2014, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Codlea și, în consecință, a anulat Dispoziția nr. 164/08.02.2011 emisă de pârât; a respins restul pretențiilor; a respins cererea de intervenție în nume propriu precizată și completată, formulată de intervenienta UAT Municipiul Codlea în interesul pârâtului; a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Dispoziția nr. 164/08.02.2011 emisă de Primarul Municipiului Codlea, în baza Deciziei Curții de Conturi nr. 36/2010, s-a dispus reținerea din salariul reclamantului a sumei de reprezentând 15,5% din salariul mediu lunar acordat acesteia pentru luna noiembrie și decembrie 2009, sumă actualizată cu dobânda BNR, iar prin Dispoziția nr. 210/09.02.2011 emisă de același pârât în baza Deciziei nr. 36/2010 a Camerei de Conturi Brașov, s-a dispus recuperarea sumelor acordate necuvenit, cu titlu de spor de dificultate, în perioada 01.01.2009 - 31.12.2009, în cuantum de 8986 RON, la care se adaugă dobânda BNR de la data plății acesteia.

Prin Decizia civilă nr. 1942 din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 152/CA/15.01.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a modificat-o în parte și, în consecință:

A constatat că, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 84/2012, reclamantul A. este exonerat de la plata sumelor prevăzute în Dispoziția nr. 74/01.02.2011 emisă de către Primarul Municipiului Codlea.

A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

A reținut instanța de recurs că hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la legalitatea actelor Curții de Conturi, acte care au determinat emiterea dispozițiilor contestate în prezenta cauză, stabilesc, cu titlu de prezumție, nelegalitatea plății în anii 2008 și 2009, în baza contractelor colective de muncă, a sporurilor: ajutor de sărbători, o masă gratuită pe zi lucrătoare în valoare de 13 RON/zi, contravaloarea unei ținute pe an reprezentând contravaloarea unui salariu mediu brut, ajutoare de naștere și deces în limita a trei salarii medii brute, respectiv, neaplicarea măsurii de reducere a cheltuielilor de personal cu 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv cu 15,5% în luna decembrie 2009.

Instanța de fond a constatat că cele reținute prin aceste hotărâri judecătorești nu mai pot fi contrazise, astfel că actele administrative contestate - dispozițiile de primar emise în executarea actelor Curții de Conturi și în baza art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999, prin care se dispune recuperarea acestor sume plătite nelegal - sunt legale numai în măsura stabilită de aceste hotărâri.

Față de această situație, este evident că reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat a fost o etapă a valorificării probatoriului administrat în cauză, probatoriu administrat la solicitarea părților, iar valorificarea și aprecierea probatoriului nu putea avea loc. decât la momentul deliberării asupra cauzei, în condițiile art. 256 din C. proc. civ., astfel cum prima instanță a și procedat.

Curtea de apel a mai reținut că reclamantul avea cunoștință de aceste înscrisuri - hotărâri judecătorești, deoarece aceasta a solicitat, prin acțiunea introductivă, suspendarea judecății în prezenta cauză, în condițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarelor în care acestea au fost pronunțate.

Cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la aplicarea greșită a Legii nr. 84/2012 de către prima instanță deoarece, deși a fost investită cu o cerere de constatare a aplicării acestui act normativ, nu a soluționat-o favorabil, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. și este fondat, dar numai cu privire la Dispoziția nr. 74/2011.

Astfel, legalitatea și temeinicia unui act administrativ se analizează în funcție de cadrul legal existent la momentul emiterii acestuia, aceasta fiind regula generală în materia nulităților, deoarece nulitatea este o sancțiune care intervine pentru nerespectarea unor dispoziții legale la momentul emiterii actului. Împrejurarea că ulterior emiterii deciziei intervine o modificare a cadrului legal nu este de natură să atragă nulitatea deciziei, ci doar să modifice efectele pe care le produce respectivul act.

În consecință, în mod corect, Tribunalul a reținut că apariția Legii nr. 84/2012 nu poate constitui motiv de nelegalitate a dispozițiilor atacate.

Însă, Legea nr. 84/2012, intrată în vigoare la data de 18.06.2012, influențează, în mod evident, efectele pe care aceste acte administrative le produc, deoarece la art. 2 alin. (1) stabilește că "se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii".

În cauză, în fața instanței de fond, prin cererea de repunere pe rol formulată după data intrării în vigoare a acestui act normativ, reclamanta a solicitat expres primei instanțe să constate exonerarea sa de la plata sumelor reprezentând drepturi salariale acordate în temeiul contractelor colective de muncă și a unor acte administrative, sume stabilite prin dispozițiile de primar contestate. Cu privire la această cerere instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii și motivarea acestei soluții a fost în sensul că apariția Legii nr. 84/2012 nu duce la anularea actului administrativ respectiv, ci numai la neexecutarea lui și numai în măsura în care acesta nu a fost executat, conform art. 2 alin. (2).

Această soluție, deși pleacă de la premisa corectă că apariția Legii nr. 84/2012 nu atrage anularea chiar a actului administrativ emis anterior, este însă greșită, deoarece nu dă eficiență dispozițiilor art. 2, cu toate că reclamanta a solicitat expres aceasta.

Astfel, cererea recurentei reclamante de constatare a exonerării sale de la plata sumelor stabilite în sarcina sa prin dispozițiile contestate este admisibilă și întemeiată numai cu privire la Dispoziția nr. 74/2011 emisă de Primarul Mun. Codlea, deoarece numai aceasta are ca obiect drepturi de natură salarială plătite în anii 2008 și 2009, în baza contractelor colective de muncă, în condițiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 84/2012.

Dispoziția nr. 164/2011 emisă de Primarul Mun. Codlea, constatată a fi nelegală numai cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin art. 1 și 2, cuantumul corect al acestora fiind de 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv 15,5% în luna decembrie 2009, conform Deciziei nr. 5005/R/2012 a Curții de Apel Brașov (Dosar nr. x/2010) nu intră sub incidența Legii nr. 84/2012, deoarece sumele stabilite prin aceasta vizează neaplicarea măsurii de reducere a cheltuielilor de personal cu 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv cu 15,5% în luna decembrie 2009 și nu se încadrează în nici una din ipotezele art. 1 lit. a) - c) din Legea nr. 84/2012, astfel că nu se poate aplica art. 2 din acest act normativ. Faptul că instanța de fond a anulat în întregime această dispoziție și nu doar cu privire la cuantumul sumelor stabilite nu poate fi avut în vedere de instanța de control judiciar, întrucât nu există un motiv de recurs invocat în acest sens, iar pârâtul primarul Municipiului Codlea nu a declarat recurs.

În ce privește Dispoziția nr. 210/09.02.2011, având ca obiect recuperarea sumelor încasate de reclamant cu titlu de spor de dificultate pentru activitatea desfășurată în comisiile de aplicare a legilor fondului funciar și a legii nr. 10/2001, Curtea de apel a apreciat că legalitatea acesteia se întemeiază pe cele reținute, cu putere de lucru judecat, prin Decizia nr. 5005/R/21.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2010, conform cărora acordarea acestui spor pentru anul 2009 este nelegală. Prin urmare, soluția instanței de fond cu privire la această dispoziție este temeinică și legală.

Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei civile nr. 1942 din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., pe care a înregistrat-o pe rolul Curții de Apel Brașov.

Prin Decizia civilă nr. 2418/R din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Brașov a admis excepția de necompetență materială în soluționarea cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. și a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În susținerea motivului de revizuire invocat, revizuentul arată că decizia a cărei revizuire se solicită este contrară altor două decizii pronunțate de Curtea de Apel Brașov, respectiv Decizia civilă nr. 361/R/05.02.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2011 și Decizia civilă nr. 1633/20.05.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2011. Afirmă revizuentul că aceste două decizii au soluționat cauze cu obiect similar cu cel al prezentei spețe și au avut ca părți reclamante, colegii de serviciu ai revizuentului, ale căror acțiuni au fost soluționate favorabil, fiind exonerați de plata tuturor sumelor stabilite în sarcina lor.

Soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., aplicate la situația de fapt dedusă judecății, precum și la dispozițiile hotărârilor judecătorești invocate ca fiind potrivnice, Înalta Curte constată că nu este întrunită ipoteza textului procedural menționat pentru următoarele considerente:

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de aceleași grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: există hotărâri definitive contradictorii, hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină, hotărârile să fie date în dosare diferite, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei, să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

Prin urmare, trebuie mai întâi analizată îndeplinirea condiției triplei identități de părți, obiect și cauză, care, potrivit dispozițiilor art. 1201 din C. civ. din 1864, neabrogat potrivit dispozițiilor art. 230 din C. civ. nou (în prezent autoritatea de lucru judecat fiind reglementată în Noul C. proc. civ., neaplicabil însă prezentei cauze), reprezintă elementele autorității de lucru judecat.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de textul menționat o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare, în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În asemenea situații, executarea hotărârilor este imposibilă, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală creată de existența hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

În cauza de față, revizuentul a înțeles să invoce soluțiile potrivnice pronunțate de aceeași instanță, în cauze diferite, având ca părți persoane diferite (acest fapt este de altfel asumat chiar de către revizuent, care în dezvoltarea motivelor cererii sale de revizuire arată că soluțiile potrivnice celei date în hotărârea a cărei revizuire o cere, au fost pronunțate de Curtea de Apel Brașov în ceea ce privește acțiuni formulate de alți funcționari publici, având ca obiect o pretenție similară cu cea formulată de el în Dosarul nr. x/2011, respectiv, anularea unor dispoziții emise de Primarul Municipiului Codlea privind imputarea unor sume de bani acordate nelegal).

Astfel, în condițiile în care revizuentul nu a avut calitatea de parte în celelalte dosare, soluționate diferit în raport de prezentul dosar, Înalta Curte constată că hotărârile judecătorești invocate nu sunt hotărâri potrivnice în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu sunt date în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, nefiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză pentru a se pretinde de către revizuent o încălcare a principiului autorității de lucru judecat.

Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3), Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1942/R din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 06 mai 2015.

Procesat de GGC - GV