ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 31 octombrie 2007, petiționarul F.M. a formulat o plângere penală adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva judecătorilor B.D., S.A. și D.M., motivând că au săvârșit fapte de corupție, pronunțând hotărâri nelegale și netemeinice în dosarele pe care acesta le-a avut pe rolul Judecătoriei Galați și al Tribunalului Galați. La data de 15 noiembrie 2007 același petiționar a formulat plângere penală și împotriva judecătorilor S.M. și N.M., susținând că au pronunțat hotărâri părtinitoare într-un dosar în care reclamantul era parte.
Prin rezoluția nr. 127/P/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii D.M., B.D., S.A., S.M. și N.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2008. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei față de aceleași persoane și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, cu privire la alte infracțiuni. La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a format Dosarul nr. 20/P/2008. Prin ordonanța nr. 20/P/2008 din 30 aprilie 2004 s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. b) C. proc.
pen., neînceperea urmăririi penale față de judecătorii D.M., S.M. și N.M. de la Judecătoria Galați și față de judecătorii S.A. și B.D. de la Tribunalul Galați, pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 249, art. 289, art. 291, art. 205, art. 317 și art. 323 C. pen. Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei privind infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., sesizată în sarcina procurorilor D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. S-a reținut că din verificările efectuate nu au rezultat indicii privind săvârșirea vreunor fapte prevăzute de legea penală de către magistrați.
De asemenea, s-a avut în vedere împrejurarea că la audieri, petiționarul a formulat plângere și împotriva procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, astfel că pentru aceștia cauza s-a disjuns și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În conformitate cu dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., petiționarul a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 20/P/2008 la procurorul ierarhic superior, plângere ce a fost respinsă prin rezoluția nr. 641/II/2/2008 din 6 iunie 2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale petiționarul F.M.
a formulat plângere adresată Curții de Apel Galați. Prin sentința penală nr. 19 F din 10 februarie 2009 Curtea de Apel Galați și-a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât intimații N.M. și S.A. au devenit judecători de curte de apel, în urma examenului de promovare în funcție. Cauza a fost înregistrată sub nr. 864/44/2008 la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Înalta Curte, examinând plângerea formulată de petiționarul F.M. în baza art. 278 1 C. proc. pen., apreciază că aceasta este nefondată. Petiționarul a formulat plângere penală împotriva judecătorilor intimați fiind nemulțumit de hotărârile pronunțate de aceștia, iar în susținerea plângerii a invocat faptul că unele dintre hotărâri au fost desființate în căile de atac.
Din cercetările prealabile efectuate nu au rezultat indiciile săvârșirii vreunei fapte penale de către magistrați, iar pronunțarea unor hotărâri, fie chiar și desființate în căile de atac, nu constituie, în sine, o faptă prevăzută de legea penală, astfel cum corect s-a apreciat în ordonanța prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. O soluție nelegală sau netemeinică este desființată în căile de atac, care au tocmai acest rol, de a cenzura hotărârile pronunțate, fără ca acest lucru să atragă răspunderea penală a judecătorului, câtă vreme nu sunt dovedite indiciile săvârșirii vreunei infracțiuni. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată ca nefondată, menținând ordonanța atacată, sub aspectul soluției de neîncepere a urmăririi penale (măsura disjungerii dispusă prin aceeași ordonanță nefăcând obiectul controlului reglementat de dispozițiile art. 278 1 C. proc.
pen.). În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va dispune obligarea petiționarului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul F.M. împotriva ordonanței nr. 20/P/2008 din 30 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Menține ordonanța atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.